Datini daco-române
Tragedii și miracole
Întrupată ca pământeancă, Fecioara Maria sau Leto, Zeița Supremă, a fost dată încă din copilărie la templu, de părinții Săi adoptivi. Pe vremea aceea, ținutul Geților Napai era sub stăpânirea Scyților, conduși de ARETAON sau ERETE ”Conducătorul; Domnul; Îndrumătorul; Deasupra; Asupritorul; Răul”; cf. rom.
a arăta;
erete ”pasăre răpitoare, asemănătoare cu uliul”;
urât;
arătare ”monstru”; latin.
irrito ”a zgândări; a provoca; a ațâța; a stimula; a irita”;
erodo ”a roade; a mânca”;
erratio ”rătăcire din drumul drept; greșeală; eroare”; grec.
herodes ”conducător; erou divinizat”. Întrucât graiul getic nu avea genuri, același titlu îl purta și soția sa, de unde, cu sensul de ”Conducătoarea; Îndrumătoarea”, româna a moștenit
Irodia - Zâna Zânelor sau Doamna Ielelor. ”Zânele” erau Preotesele Vestale, iar Irodia era Marea Preoteasă.
În anul 714 î.e.n., la data ce corespunde astăzi cu 25 Martie, Vestala Maria a fost anunțată de un Arhanghel că va naște Doi Prunci de la Tatăl Ceresc. Înspăimântată, Sfânta Fecioară a ascuns sarcina, dar, la data ce corespunde astăzi cu 20 Decembrie i-a mărturisit superioarei templului ”păcatul”. Înfuriată, Irodia l-a înștiințat pe Erete despre întâmplare. Mânios și acesta, a poruncit ca Maria să fie aspru pedepsită. Așadar, biata Vestală a fost făcută de ocară în fața tuturor preosteselor, apoi a fost biciuită de 20 de ori, după care a fost izgonită din lăcașul sacru, în toiul iernii, pe un ger năprasnic. Tragica întâmplare a fost întipărită în calendarul geto-dacic sub denumirea de POLPOLOUM. Un sens al denumirii era POLPO LOUM, înțeles astfel: ”Domnița Învinuită; Zâna Umilită; Minunata Pătată; Îngrozirea Zânei”; cf. rom.
Vâlvă ”Zână; Duh; Știmă”; arom.
ulmă ”urmă”; latin.
Lamia ”Strigoaice; cucuvea; șacal”;
limo ”a acoperi cu noroi”; alban.
lym ”mâl; nămol”;
llome ”mâl; zaț”. Alt tâlc: POL POLOUM ”20 de Lovituri; 20 de Suferințe”; cf. rom. pol ”20”;
a pălmui;
pălmaș; latin.
bellum ”război; luptă; bătaie”; alban.
flijim ”sacrificiu; jertfă”; grec.
boulimia ”bulimie; foame excesivă”; franc.
blame ”blam”. Îngreunată, Sfânta Fecioară a rătăcit prin viforniță, până ce a ajuns la marginea unui lac, la o familie de Geți, unde, în zorii zilei de 25 Decembrie I-a născut pe Cei Doi Gemeni Divini, APOLLON și ARTEMIS, ziși Amândoi și ZALMOXIS.
Urmăriți de regele scyth. Gemenii Cerești au fost salvați de familia adoptivă, care i-a dus în teritoriul liber al Piengeților. Murind Erete, la cârma țării a venit PYTHA GORAS ”Vită Grasă”, care a jurat că nu-I va persecuta pe Cei Doi Gemeni, în a căror sfințenie de altfel se pare că nici nu credea. Pentru că regele era stăpânul țării, la urechile lui Herodot a ajuns zvonul că Zalmoxis ar fi fost ”sclavul” filosofului grec Pythagoras, care n-avea comun cu Scythul decât numele! În realitate, Apollon-Zalmoxis a fost doar supusul regelui Pythagoras.
Mai târziu, Scyții L-au ucis pe Zeul Geților, dar Acesta a înviat. Se pare că regele a știut că Apollon va fi ucis, și de aceea, în amintirea odioasei fapte, Geții l-au socotit pe străin vinovat de moartea Tânărului. Și, pentru că PYTHA GORAS însemna ”Vită Grasă”, l-au simbolizat pe acesta printr-un porc, simbolul trecând asupra tuturor Scyților.
După Înviere, întors din pribegie, Apollon-Zalmoxis a eliberat Dacia. Pe un coif de argint aurit, descoperit la Agighiol, județul Tulcea, și datat în secolul V î.e.n., Zeul, în chip de Vultur, îl poartă în cioc pe ”Cel din Apă”, adică pe Iuda sau Dracul, iar în ghiare, pe porcul de Pythagoras.
Prigonitorii, urâți, disprețuiți și osândiți
Pentru Geți, urmași ai civilizaților Troieni, Scyții prezentau numai însușiri negative, considerați murdari, leneși, sălbatici, răi, proști și lacomi. Însuși numele regelui scyth era rostit PY THAGORAS, cu sensurile de ”Care e Pârlit; Cel Ticălos; Cel Rău; Puturosul”; cf. rom.
a fi;
a dogori;
tigoare ”om de nimic; ticălos; leneș; puturos; prăpădit”;
dihor;
duhoare;
podagră;
bozgor;
pațachină. O poreclă a reginei, care fusese și mare preoteasă, era S-CARAB ANTIA, cu mai multe sensuri: 1. ”Conducătoarea cea Stricată (Urâtă; Rea; Neagră)”; cf. rom.
se;
curvă;
a crăpa;
hârb;
harap;
scârbă;
scorpie;
întâi; 2.”Scroafa cea Grasă (Umflată)”; cf. rom.
scroafă;
unt; alban.
enjt ”a (se) umfla”. I se spunea ”Cea Neagră”și findcă Scyții aveau tenul mai închis decât al Geților.
În fine, dintre toate animalele, porcul întrunea multe dintre însușirile atribuite Scyților, fiind murdar, mereu hămesit, leneș, râmător, adică stricător și gras, îmbinând toate relele. Toate aceste atribute veneau și din tălmăcirea poreclelor de ARETAON și ERETE ; cf. rom.
arătare ”fantomă; monstru; colos; matahală; namilă; uriaș; măgăoaie; nămetenie; huidumă; sodom; nălucă”;
erete ”o pasăre răpitoare”;
urât;
urâțenie;
a hărtăni;
harță. Și astăzi epitetul de porc, la adresa unor inși, este o mare insultă. Porcu era și LYCHNIDUS, adică ”Lacom”, precum năvălitorii scyți; cf. rom.
lihnit. Dar L-YCHNIDUS însemna și ”Cel Pârlit; Care (se) arde; Care geme”; cf. rom.
el;
îl;
ocniță ”adâncitură în soba de zid sau în cuptorul caselor țărănești, unde se păstrează diferite obiecte”;
icnet;
Agnita,
Ocnița (loc.); latin.
ignitus ”focos; arzător; cu ajutorul focului”;
lycnis,
lycnidis ”care poartă o făclie”; franc.
lignite ”lignit”. Din L-YCHNIDUS provine sărbătoarea de
Ignat la Români, fără nicio legătură cu Sfântul Ignat Teoforul, din calendarul creștin. Din YCHNIDUS > *YHNIDUS > *INIDUS vine și alt nume al acestei sărbători,
Inătoarea. În mitologia românească, Inătoarea este o vrăjitoare închipuită ca o femeie urâtă și avară, care mănâncă oameni, și este limpede că, în vechime, era însăși marea preoteasă scythă.
Întru toate acestea, marea preoteasă și regină (cf rom.
biserică; latin.
basilicus ”regal; princiar” grec.
vasileos ”rege”) a rămas și ca
Vasilca, obicei în care un cap de porc, împodobit cu flori și cu panglici, este plimbat de țigani, care cântă un colind numit tot Vasilca, în ziua de Anul Nou.
Ritualuri străvechi
La Români, după ce este înjunghiat, porcul e YCHNIDUS, adică
pârlit. Chiar și în ”
Povestea porcului”, a lui Ion Creangă, fata de împărat aruncă în foc pielea de porc pe care o purta Făt Frumos cel vrăjit.
Ceremonia tăierii porcului are loc la 20 Undrea, fiindcă POL POLOUM mai însemna și ”20 - Jertfirea; 20 - Arderea; 20 - Pârlirea”; cf. rom.
pol ”20”;
a pălmui; latin.
flamma ”flacără; foc; stea; lumină; fulger”; alban.
flijim ”sacrificiu; jertfă”.
La Români, când se aduce în casă porcul tăiat, întâi se aduce căpățâna, cu râtul înainte, ca să fie cu noroc. La 20 Decembrie, fiind sărbătoare, nu se coase, nu se toarce, căci altminteri pe gospodină
o găsește Ignatul, adică se îmbolnăvește. Sângele scurs de la porc se pune într-o strachină cu mei, se usucă, se macină și se păstrează pentru a afuma copiii
de guturai,
de spaimă și
de nălucă. Ignatul îl țin mai ales femeile gravide, de teamă să nu aducă pe lume copii pociți.
Când se taie porcul, e bine să te ungi cu sângele lui pe frunte și pe obraz, ca să fii ferit de vărsat. E rău să lucrezi altceva în ziua de Ignat, fiindcă îți vor rupe porcii bulendrele de pe gard. Cine nu aude la Ignat porc tăindu-se e bine să-și înțepe un deget cu un ac, ca măcar să vadă sânge. După ce se taie porcul, e bine să se dea de pomană o strachină de făină și o mână de sare, ca să nu se îmbolnăvească ceilalți porci din gospodărie, rămași în viață. Tot de Ignat e bine să te mânjești cu sânge de porc pe față, ca să fii roșu în obraz și sănătos peste an.
Pomana porcului
Înainte de a se întâmpla evenimentele de mai sus, porcul era considerat benefic, fiind și un simbol al bunăstării. Încă și astăzi se mai confecționează pușculițe în chip de porc. În comuna Drăgușeni, județul Botoșani, a fost descoperită o statuetă de lut ars, datată în Eneolitic, reprezentând un purceluș.
Porcul, cu varianta sălbatică a mistrețului, este un animal gras, ceea ce, în concepția strămoșilor noștri, însemna ”Forță; Putere; Sănătate”. De aceea, în unele descântece, cum este acesta cules din Zărnești, fostul județ Covurlui, o scroafă neagră este invocată pentru tămăduirea unui bolnav de gâlci:
- Unde te duci, scroafă neagră?
- Mă duc să sfărm grădinile,
Să mănânc legumele.
- Nu te du acolo,
Ci du-te la N.,
De-i sfărâmă gâlcile!
Niciunui animal sacrificat nu i se face pomană, cum i se face porcului proaspăt tăiat. Obiceiul provine dintr-o altă traducere a termenului POL POLOUM, anume: ”Marea Jertfă; Marea Ofrandă; Marea Danie; Multe Daruri; Marea Pomană; Pomana Umflatului; Pomana Grăsunului”; cf. rom.
fală;
a se făli;
foale; alban.
bule ”boboc; mugure”; engl.
full ”plin”;
bulla ”bășică de aer; bulă de aer”;
bellum ”război; luptă; bătaie”; alban.
flijim ”sacrificiu; jertfă”.
Probabil, pe vremuri, primele bucate gătite din porcul tăiat se vor fi dus la templu, ca ofrande, atât pentru Zei cât și pentru cei apropiați, plecați sus, pe
Lumea Cealaltă. Așa a ajuns bietul porc singurul animal sacrificat căruia i se face ”pomană”!
POLPOLOUM este pe lista plantelor medicinale dacice, fiind poate izvod pentru denumirile mai multor plante din etnobotanica românească, de pildă: iarba-porcului, mărul-porcului, părul-porcului, pita-porcului, pâinea-porcului, plăcinta-porcului, spanacul-porcilor, urechea-porcului.
Ghicitori privind porcul
Va rămâne poate un mister de ce un joc de copii se numește
poarca sau
purceaua. La acesta iau parte mai mulți jucători, așezați în cerc, dintre care unul, numit
porcar, se străduiește să împingă cu bățul un obiect în gropița numită
goge sau
ciur, iar ceilalți se străduiesc să-l împiedice.
Ghicitorile românești surprind doar câteva obiceiuri ale porcului, fără nimic fantastic, ușor de dezlegat:
Cine geme nebolind
Și caută nepierzând?
*
* *
În noroi se tăvălește,
Cu porumb el se hrănește.
Are coada covrigel
Și la rât are inel.
*
* *
Un dovleac pe patru bețe,
Geme șunca în cotețe.
*
* *
Butoiaș cu patru bețe,
Ce mai carne de ospețe!
De nas poartă un ine
Și drept coadă, un cârcel.
*
* *
Cu râtul el scormonește,
Pământul îl răscolește.
El crește în bătătură,
Ne dă carne și untură.
*
* *
Butoi cu cârlig la coadă,
Ară ziua prin ogradă.
*
* *
Șindil, mindil,
La bot ca pitacul,
La păr ca acul,
Vara, în glod,
Iarna, în pod.
Sunt mai multe zicale despre porc, în general nefavorabile lui, dar cea mai nedreaptă este
beat ca porcul!
Porcul astral
Mai demult, atât numele PY THAGORAS cât și L-YCHNIDUS nu însemnau doar ”Cel Pârlit” ci și ”Care arde; Cel Strălucitor; Cel Luminat”. De aceea, i s-a și dat numele de Pythagoras celebrului filosof grec. De altminteri, unii zoologi afirmă că porcul este cel mai inteligent animal!
De asemenea, de la numele ceremoniei pârlirii porcului, POLPOLOUM, româna a moștenit și bălbălău ”flăcăraie; flacără; pară de foc; pălălaie; pârjol; văpaie”.
Ei bine, de la tâlcul de ”Strălucitor”, astronomia arhaică românească i-a consacrat porcului mitic lumini pe cer. Astfel, planeta Venus, vizibilă în zori, se mai numește prin unele locuri și
Luceafărul Porcar sau
Luceafărul Porcilor.
Prin alte ținuturi,
Luceafărul Porcar sau
Luceafărul Porcilor este steaua Aldebaran, cea mai luminoasă din constelația Taurus. Ce ar mai fi de spus?
Adrian Bucurescu
