Cu dragoste și dor de România

  

     Marele spătar Ienăchiță Văcărescu:

Urmașilor mei Văcărești
Las vouă moștenire
Creșterea limbei românești
Și-a patriei cinstire.


     Bogdan Petriceicu Hasdeu:

Sunt Dac, nu sunt Roman.
Pe Romani îi disprețuiesc.


          Mihai Eminescu:

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!


       Prințesa Martha Bibescu:

     Va veni o vreme când se va acorda atenție acestui popor, prea puțin luat în seamă. Cântece și armonii se vor auzi venind de la această țară despre care nu prea se vorbește. După mii de ani de viețuire, acest neam se va ridica și lumea se va uimi ca de o minune, aflând, în sfârșit, câte lucruri a știut neamul acesta despre conștiința universală. Bucuriile acestui popor au rămas ascunse, nefericirile lui n-au fost cunoscute. Nimeni nu i-a scris mitologia. Puțini i-au cunoscut istoria. Și totuși, oamenii aceștia au avut poate mai mult decât oricare alții geniul mitului...


     Emil Cioran:

     Dar dacă forțele ei subterane, care trebuie să existe și pe care noi nici nu le bănuim, vor scoate la iveală o altă Românie, cu alte conținuturi și alt contur? Nu vom fi atunci îndreptățiți să așteptăm splendoarea unui destin ce, în trecut, nici măcar în transparența iluziilor noastre nu ni s-a revelat?

Amurgul cailor

    

Soarele se sprijinise de marginea lumii
însângerat și vânjos la porțile cerului
Noi copiii pe luncă urmăream picăturile
din rănile lui spre a ști mai devreme
câți maci înflori-vor la umbra secarei

Mi-amintesc de un cer purpuriu la apus
de un rug uriaș pe la Grindu aproape
și rugamu-ne noi să nu ardă frunzișul
Altminteri la vorbă destul de cruzi
în sudălmi pângăream cu metafore viața
ca niște pui de țărani ce eram
sălbatici și crunți și mereu puși pe ceartă.

Cum spuneam norii o luaseră razna
și cu cât se afunda Soarele în mările
de la marginea lumii veneau pe cer
mai întâi turme galbene-dalbene
de oi scămoase și berbeci și măgari
și - parcă văd - ne sileam fiecare
s-auzim acioile și jelania oilor cerului
și câinii lăsați de ciobanii Soarelui

Apoi bolta pe deasupra noastră
s-a făcut vișinie și spre Colilia
devenise verzuie și-n locul turmelor
se ivi herghelie nemaivăzută de cai
cu gâturi întinse cu coame aprinse
Și cailor vineți crescutu-le-au aripi
de fum boturile s-au tot prelungit
ca pliscurile și stoluri grozave
de păsări se prelungeau spre Cocora
argintii cenușii castanii și gălbui

Ne-am uitat noi din nou spre apus
porțile cerului erau acum daurite
cu ivăre vânăt-strălucitoare
se închideau ca o pâclă
Se părea că suntem la o apă albăstruie
cu tot Bărăganul și n-a trecut mult
și văzurăm și pești uriași și dulfi-de-baltă
destrămându-se din ce în ce mai departe

Se înserase Luna ieșise la seceră
caii pășteau priponiți pe aproape
și noi ne împărțeam porumbi copți
la jăratic mocnit în cuptorul săpat
într-o râpă în josul Ialomiței

Mânjiți pe obraji de funingine
ne-am dus fiecare la caii lui
și-am luat-o degrabă spre sat
Nu mai spun ce spuză de stele însera
ca ghioceii în zăpezile cerului
și caii goneau și noi chiuiam
luați la întrecere cu copilăria

care copilărie ca și caii se îndrepta
înspre un amurg cu totul nemaivăzut.


                                            Adrian Bucurescu

          Către cenzurozauri:

               Al cui joc îl faceți, latinopaților? Al lui Tomas de Torquemada, al lui Karl Marx sau al FSB?

Cum nu vii tu, Țepeș, doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni.

                                                                                Mihai Eminescu - Scrisoarea III

Noaptea hoților de cai

         

Șuieră pe drumuri arme și pe sat se lasă ceață.
E cam frig în noaptea asta și mai e pân' dimineață.
Hii, voi, murgii și bălanii, peste miriștea nearsă!
Plumb de jar deasupra noastră potera cu sete varsă.
Nu grăbi, Crăiasa Nopții! Doamnă Lună, stai culcată!
În cojoacele de pâclă bine-ți șade îmbrăcată.
Doamne, dă o ploaie rece, c-o să dăm, de nu ne prind,
O icoană mânăstirii ferecată în argint!
Maică Vergură Curată, Dulce Maica lui Hristos,
Du sticleții spre Cocora sau pe Ialomița-n jos!
Pavele, tu ia-o-n dreapta! Vezi de-o cărăruie nouă!
Aoleu, ne-ascultă Domnul! Iată c-a-nceput să plouă!
Hii, murguțul meu, aleargă cum știi tu, numa-ntr-o rână!
N-a sosit ea, vremea aia, să ne tragem sub țărână.
Mireo, fugi către Copuzu! Ne-ntâlnim la Sărățuica.
Hii, murguțule! Ne-așteaptă cu mușcate-n geamuri puica.
Hii, nu dăm noi Bărăganul nici pe iad și nici pe rai!
Slobodă pe lume-i numai viața hoților de cai.
Și nu dăm noi libertatea pe nimic în lumea asta.
Hii, că ne pierdură urma lanțul, focul și năpasta!
Hai, voi, caii neichii! Dii, murgii și bălanii, hai,
Că ne-așteaptă Nastasia, sora hoților de cai!
Oacheșă-i cu ochii-și negri sora hoților de cai.
Dii-dii-dii,
                    Hai-hai-hai!

                                                              Adrian Bucurescu

Sâmbătă seara

   

Vara e-n toi. Dumbrava freamătă.
Încă mai cântă privighetoarea.
Clopote, de undeva, răsună,
vestind sărbătoarea.
Fericit, lângă cea mai iubită,
mă întreb deodată în gând:
ce-o fi zicând Moartea din mlaștină,
când ne vede râzând?


                                                                Adrian Bucurescu

Argintul

     

          Tradiții daco-românești

     În Bithynia, regat tracic, este consemnat și muntele ARGANTHOS, denumire de la care, în românește, vine și termenul argint. Tâlcul cuvântului provine din AR GANTHOS ”Care are Valoare; Cel Prețios; Cel Respectat; Cel Impunător; Cu Forță; Cu Greutate”; cf. rom. are; conț ”bucată; halcă; os; teanc de 24 de coli de hârtie”; ghindă; ghiont; a (se) înghionti; latin. centum , alban. qind ”sută”; ital. conto, germ. Konto ”cont; socoteală; samă; raport”; ital. contare ”a conta; a (se) număra; a avea valoare, însemnătate”; latin. argentum ”argint”; arrogans, -ntis ”arogant”; alban. argjend ”argint”; grec. arhontas ”arhonda, titlu de politețe cu care cineva se adresa unui aristrocrat”.
     În treacăt fie spus, cum s-a văzut și din mulțimea exemplelor din serialele de pe acest blog, toate cuvintele limbii române de până la curentul latinist, impus de rătăcita Școală Ardeleană, vin din limba tracă. Se vede că autorii sinistrului DEX sunt și ignoranți și rău-voitori.

     Argintul are un rol de seamă în mitofolclorul nostru. Astfel, în județul Vâlcea, arginții strânși la nuntă se dădeau în mâna miresei, după ce nașul punea într-o legătură puțină sare și nițel vin peste ei, ca să aibă însurățeii noroc toată viața. Tot în Vâlcea, mama, înainte de a îmbrăca pruncul cu o cămașă sau cu o haină nouă, pentru a-l feri de vrăji și făcături și pentru a fi sănătos, voinic și norocos, petrecea prin haină sau prin cămașă un ban de argint, pe care-l introducea prin guler, pe mâneci și pe platcă. Cei cărora nu le trăiau copiii strângeau de la nouă case ”neprimenite” bani de aur și de argint, din care făceau un cercel, pe care-l agățau în urechea dreaptă a noului-născut, în nădejdea că acesta nu va mai muri.

     Chiar și astăzi banii de argint sunt întrebuințați frecvent în obiceiurile de nuntă. Astfel, în Țara Moților, înainte de sosirea mirelui, mireasa se retrage cu prietenele ei într-o odaie, li acestea o ”gogesc”, exprimându-și în cântece părerea de rău pentru despărțirea de ea, de trecerea ei în rândul nevestelor. Apoi nașa intră în încăpere și le dăruiește monede de argint care reprezintă ”răscumpărarea miresei de la prietenele ei”. Înainte de a se urca mireasa în car, tatăl ei ia un pahar, îl înfășoară cu o năframă de mătase, îl umple cu vin și pune în el o monedă de aur sau de argint. În pragul ușii, mireasa închină paharul către mama ei, apoi mama către mireasă și aceasta către mire, care bea vinul iar banul îl păstrează în gură până iese din curte. Mireasa sărută mâna tatălui ei, care o prinde în brațe și o sărută pe obraji, îi dă un ban de aur sau de argint, pe care mireasa îl leagă într-un colț al batistei. După ce tatăl îi vorbește încet la ureche, o petrece la car. Foarte răspândit este și obiceiul de a pune un ban de argint în vasul cu apă cu care se stropesc nuntașii și de a se arunca bani în acest vas.

     Cele mai multe descântece românești se sfârșesc cu o formulă prin care descântătoarea urează bolnavului să se vindece, să rămână ”curat,luminat, ca argintul strecurat”. Acestei formule îi corespund variante, cărora li se adaugă încă o comparație, care o întărește pe cea dintâi:

Ca din cer picat!

Ca Maica Domnului din cer!

Ca argintul strecurat,
Cum din cer Maica Precista l-a lăsat!

Ca argintul strecurat,
Ce Dumnezeu l-a lăsat!

În grija Maicei Precistei dat și lăsat!

Ca argintul strecurat,
Ca din ceasul ce l-a născut,
Ca poala Sfintei Mării!

Cum Maica Precista l-a lăsat,
Și nașul său l-a botezat!

Luminat,
Strecurat,
Ca argintul curat,
Ca poala Sfintei Maicei Maria!

Ca Soarele răsărit,
Ca bujorul înflorit!

Ca florile înflorite,
Ca altoile altoite,
Cum este de la Dumnezeu lăsat!

Ca argintul strecurat,
Ca steaua din cer,
Ca roua de pe pământ,
Cum l-a lăsat Domnul Sfânt!

     Mai sunt multe astfel de exemple. Sunt și descântece cu formule finale ca acestea:

Ca argintul din poala Maicii Domnului lăsat!

Ca argintul lămurit!

     În etnobotanica românească există și două plante legate de prețiosul metal: argințica și argințica-de-pădure sau argințelul-de-pădure, întrebuințate în medicina populară. Despre ultima se crede că este binefăcătoare numai planta ruptă când a fost văzută pentru întâia oară în anul respectiv.

     În basmele românești, palatele sunt de multe ori de argint. O pădure de argint apare și în celebrul poem ”Călin (File din poveste)” de Mihai Eminescu:

De treci codrii de aramă, de departe vezi albind
Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.

                                                                                                       
                                                                                                                 Adrian Bucurescu

          Attention: La Roumanie est censuree sur le Net!

                                                                                          Reporter sans frontieres