Ordinul Solomonarilor
Misterioasa naștere a lui Mihai Viteazul
Doamna de Rouă
Cetatea de Floci, pe locul căreia astăzi se află comuna Giurgeni, județul Ialomița, a fost, câteva veacuri, a doua ca importanță în Țara Românească, după capitala Târgoviște. Numele cetății medievale vine de la AURU-METTI, atestat și ca denumire a unei plante dacice medicinale, și se tălmăcește prin ”Lâna (Fire) de Aur”, aflându-se astfel și la originea celebrelor legende cu Firul Ariadnei și cu Argonauții; cf. rom.
aur;
miță;
mițos; grec.
mythos ”fir”. Așadar, presupunerea unor istorici că în această cetate se făcea un comerț intens cu lână este doar o aiureală. Se făcea comerț cu de toate, nu numai cu lână, târgul fiind plin de negustori. Sintagma dacică menționată era înțeleasă și ca AUR-UMETTI ”Strălucirea Aurului”; cf. rom.
aur;
omăt;
umed; a
miază. Din AURUMETTI vine și actuala denumire a râului Ialomița, a cărui culoare aurie este sugerată și de numele
Galbenu, dat cursului său inferior.
Râul Ialomița, la Giurgeni
AURUMETTI era râul sacru al Geto-Dacilor și i se spunea în mai multe feluri: KOGAION, ARGOS, REKIE, NAPARIS etc., după fiecare legendă creată în jurul său. Cetatea de Floci era așezată chiar la vărsarea Ialomiței în Dunăre. În această cetate a trăit o vreme o frumoasă și bogată domniță,
Tudora. Crescută în ritul zalmoxian, ținut pe vremea aceea doar de Solomonari, care-și păstrau cu strășnicie secretele, încă din timpul vieții a stârnit povești în jurul ei, care mai de care mai fistichii: ba că ar fi fost țiitoarea bătrânului Pătrașcu Vodă cel Bun, ba că era Grecoaică, din neamul Cantacuzinilor, ba că era hangiță și vindea rachiu și încă altele. Păi, dacă ar fi făcut parte din respectivul neam împărătesc, ar mai fi vândut rachiu?!
În româna veche, TUDORA avea mai multe înțelesuri. Unul era TU DORA ”Prea Frumoasa; Foarte Plăcută; Prea Buna; Foarte Cinstită; Prea Milostiva”; cf. rom. în
toi;
tui;
tei;
dor;
a dori;
dar;
dare;
a dărui;
a dura;
Dora,
Doru (n.); alban.
dhuroj ”a dărui”; engl.
dear ”drag”; rom.
țiteră;
dator(ie); latin.
tutor, -
oris ”protector; apărător; tutore”. Dar, foarte important pentru obârșia domniței noastre, TUDO RA însemna și ”Strălucitoare ca Roua; De la Apa Minunată (Vrăjită); De la Apa Deplină; Plină de Apă; Cu Apă Întreagă (Neîncepută)”; cf. rom.
dodie;
dadă;
dodă ”doică; nană; lele”;
ciudă (arh.) ”minune”; alban.
dite ”ziuă”;
teto ”mătușă”; rom.
râu;
rouă; alban.
re ”nor”; rom.
țidru (reg.) ”cidru”;
țuțur ”jgheab; țurțur”;
ciutură; grec.
tsiotra ”ciutură”. Acum se lămurește și de ce despre Tudora se spunea că vindea rachiu, întrucât ”Apa Vrăjită” era rachiul, care de altminteri traduce dacicul RE KIE ”Apă Fermecată; Apă Divină”; cf. rom.
râu;
rouă; alban.
re ”nor”; hije ”stafie; nălucă”;
hyj ”zeu; zeitate”.
Lacul Sărățuica
Dar, după cum am scris de nenumărate ori, Apa Divină (Minunată), la Geți, era SARATOKOS, actualul lac Sărățuica, la malul căruia Se născuseră Gemenii Cerești, Apollon și Artemis. Așadar, Tudora se născuse în satul Sărățeni, a cărui vatră se învecinează și cu Sărățuica și cu Ialomița, două ape sacre ale Geților. Că aceasta era dreapta obârșie a Tudorei o dovedește și titlul ei, în ”
Cronica Ilustrată a Țării Românești”, anume MAT YHDO OYHA ”Maica de la Apa Minunată”. Cât de curând, va fi publicată și această cronică.
Coborând pe firul vremii, trebuie menționat că moșia ce cuprindea lacul Sărățuica și fosta cetate getică Helis aparținuse neamului Corvinilor. În urma conflictului iscat între această familie și Mircea cel Bătrân, care a și dus la pribegia Corvinilor, voievodul le-a confiscat toate proprietățile și le-a dăruit fiului său, Mihail, pe care l-a și asociat la domnie. La rândul său, Mihail a avut și el un fiu numit tot Mihail. Se înțelege acum de ce Tudora, din neam domnesc, și-a botezat fiul
MIHAIL și a ținut să se înmormânteze lângă strălucitul ei strămoș, Mircea cel Mare, la Mânăstirea Cozia!
Mormântul Doamnei Tudora, la Cozia
Unele documente, încă secrete, afirmă că Tudora era o șoimancă sau vrăjitoare, fermecătoare. Tămăduia bolnavii cu
Apă Neîncepută, poate și cu ”Apă Tare”, cum i se mai spune rachiului, și acesta fiind uneori întrebuințat în medicina tradițională. Iată de ce, neavând habar de Solomonari, unii au bănuit că doamna ar fi fost... rachieriță!
Domnul Inițiaților
Pe colina ce străjuiește la Apus lacul Sărățuica, s-a aflat, până în anul 1934, când s-a stins din viață ultimul Mare Maestru, unul dintre cele mai importante sedii ale Solomonarilor. În Evul Mediu, inclusiv în veacul al XVI-lea, aceștia veneau în cea mai mare taină la conacul conducătorului lor, care, printre alte titluri, îl avea și pe cel de PET'R-ISCUS ”Domnul Inițiaților; Fruntașul Iluminaților; Locul Luminat”; cf. rom.
vatră; latin.
pater ”întemeietor; căpetenie; tată”; alban.
fytyre ”față”; rom.
iscusit;
iască. Același titlu mai însemna și ”Urmașul (Descendentul) lui Petre”; cf. rom.
Petre,
Petrea,
Pătru,
Petru (n.);
așchie;
scăzu;
a se ușchi. Din dacicul ISCUS provin actualele sufixe românești -
așcu și -
escu. Totodată, sintagma geto-dacică vădește și că adevărații urmași ai Sfântului Petre erau Întâi-Stătătorii Solomonarilor, ci nu papii de la Roma!
Pentru lămurirea celor care nu au citit ”
Dacia Secretă”: Petrae era cel mai mare dintre frații de lapte ai Gemenilor Divini, rămas până astăzi în mitofolclor ca
Portar al Raiului, PET RAE traducându-se și prin ”Apărătorul (Străjerul) Raiului”; cf. rom.
a (se) bate;
bade;
pază;
a păzi;
vad;
bât ”bunic; unchi”;
Rai. Martoră a acestor atribuții este o stranie coloană de piatră, situată la marginea satului Sărățeni, cu denumirea locală
Pietroiul, care, pe vremuri avea și o inscripție. Toponimul
La Pietroi apare înscris pe cele mai vechi hărți ale zonei.
Cu siguranță, Petriscus și Tudora se cunoșteau încă din copilăria de la Sărățeni. Nu doar din dragoste, dar și fiindcă împărtășeau amândoi credințele vechi, s-au căsătorit. Au întărit nunta și în religia ortodoxă, ca să nu sfideze autoritățile, dar și în ritul zalmoxian. Pe acea vreme, Cetatea de Floci era reședința județului Ialomița și, probabil numit ispravnic, Petrea s-a mutat cu familia acolo. Rodul căsătoriei lui Petrea cu Tudora a fost pruncul
Mihail, născut în anul 1558. Aproape sigur, tatăl nu și-a văzut copilul, căci, la 3 Februarie 1558, cumplitul voievod Mircea Ciobanul, aflat la ultima domnie, a ucis o seamă de boieri în frunte cu vornicul Stănilă. Același Mircea Ciobanul, în domniile anterioare, se ilustrase ca ucigaș al marilor boieri. Era soțul celebrei Doamna Chiajna.
De la marele dregător solomonar Petrea au rămas numele satului și lacului
Piua Petrii, astăzi păstrându-se doar denumirea ultimului, căci satul, dezvoltat pe ruinele fostei Cetăți de Floci, a fost desființat în urma inundațiilor din anul 1971. Se pare că și strălucitul oraș de odinioară a dispărut tot din pricina inundațiilor. Vatra fostului sat Piua Petrii se află astăzi în componența comunei Giurgeni.
Monumentul lui Mihai Viteazul, de la Giurgeni
Nu va fi complotat Petrea împotriva fricosului Mircea Ciobanul, dar era și el
Voievod al Solomonarilor
, așadar a fost văzut ca un concurent și a fost ucis în același timp cu alți mari boieri ai Țării Românești. Despre el, cronicarul Radu Popescu nu știa decât că fusese ”
om mare și bogat”: Vom vedea, în episodul următor, că și Mihai, fiul lui Petrea, purta titlul de
Prinț al Solomonarilor. Locul omorului s-a numit
Piua Petrii, căci
piuă înseamnă nu doar ”instalație folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână”, ci și ”vas pentru pisarea diverselor substanțe sau corpuri solide; o parte a șteampului în care se zdrobește un minereu”.
A piua înseamnă ”a pisa; a zdrobi; a da la piuă”. Pe vremea lui Petrea,
piuă mai înseamna și ”tun; gură de foc”. Așadar,
Piua Petrii, denumire păstrată și astăzi de lacul din zonă, vine de la ”zdrobirea”; adică execuția lui Petrea.
Mihai, fiul lui Pătrașcu
După moartea violentă a soțului ei, doamna Tudora nu s-a mai căsătorit. În Cronica lui Radu Popescu este pomenită ca ”
văduvă și frumoasă”. În româna de pe vremea ei, arhaicul nume Petriscus se prefăcuse în Petrașcu sau Pătrașcu, păstrat în amândouă variantele până astăzi, ca nume de familie, inclusiv în satul Sărățeni. Așadar, într-adevăr, Mihai era fiul voievodului Pătrașcu, dar nu al domnitorului omonim, ci al Solomonarului. Această ambiguitate era cât pe-aci să-l coste capul, pe când ajunsese marele ban al Craiovei, cu ani înainte de episodul de la Câmpia Turzii. Cronicarul Radu Popescu povestește că Alexandru-Vodă voia să-l omoare, fiindcă se vorbea de marele ban ”
cum că iaste fecior de domn”. Deci
”... au trimis cu urgie și l-au adus la București, și trecând pe lângă Bisearica Albă în vremea liturghiei, s-au rugat armașilor să-l lase să asculte sfânta liturghie, și lăsându-l, au intrat în bisearică, și rugându-se lui s-ti Nicolae, fiind hramul, că de-l va mântui, să-i facă mânăstire în numele lui, precum au și făcut. Că ducându-l la domn și tăgăduind de năpaste, au jurat cu 12 boiari că nu iaste fecior de domn și au scăpat”.
Nici marele ban, nici ceilalți 12 boieri nu au jurat strâmb. Mihai nu era fiu de domn mirean, ci de voievod-sacerdot, căci, popular, Solomonarilor li se mai spunea și
Cliroși, adică ”Preoți”. În amintirea adevăratului său părinte, își botează fiul moștenitor Petrașcu, pe care-l va și asocia la domnie, precum făcuse și ilustrul său străbun, Mircea cel Mare, cu fiul său moștenitor, Mihail.
Mihai-Voievod Viteazul
Odată cu preluarea domniei de către cel pe care poporul îl va nemuri ca
Viteazul, în istoria noastră înflorește unul dintre cele mai glorioase răstimpuri, cu răsunet până la Reîntregirea de la 1 Decembrie 1918.
Adrian Bucurescu
