Tăcerea

Prea multe cuvinte roiesc între noi,
cuvinte-fluturi, cuvinte-viespi.
Ce multe cuvinte ne mai pândesc!
Să nu îmi mai spuneți
că la început a fost Cuvântul!
Nu! La început a fost Tăcerea.
Tot Universul tăcea pe atunci.
Și acum și pururea și în veac
omătul și oglinzile tac.
Chiar și aceste versuri stinghere
ar trebui citite în tăcere.
Prea multe cuvinte, prea multe!
Cuvintele, se știe, stârnesc mai rău
decât lama cuțitului.
Fiecare cuvânt ar trebui cetluit,
Da, la început a fost Tăcerea.
Tot în tăcere, pentru liniștea noastră,
încet-încet ne vom lămuri
că singura certitudine a vieții
este aceea că toți vom muri.


                              Adrian Bucurescu

Revenire: LOGO-UL ROMÂNIEI

     După cum s-a aflat deja, talentatul autor și câștigător al concursului privind logo-ul României pentru președinția Consiliului Europei în 2019 este Ioan Nicolae Dobrinescu, elev în clasa a IX-a, la Liceul ”I. L. Caragiale” din București. Îi mulțumesc din tot sufletul acestui minunat băiat, care mi-a întărit încrederea că o bună parte din tineretul României nu s-a contaminat de balivernele din manualele de istorie, ci se preocupă de gloria nemuritoare a Daciei noastre. Acest logo de bun augur îmi dă siguranța că vor mai veni în curând și alte victorii împotriva trădătorilor de neam și de țară, molipsiți de ”corectitudinea politică”. Așa să ne ajute Zalmoxis!

La Copuzu

Meleag divin! Pristaniște-nflorită!
Aici e Bărăganul de elită.
Pe-aici plutește râul cel bălai,
Izvorul căruia-i direct din Rai.

Aici zăpada-i mai strălucitoare
Decât zăpezile altor hotare,
Iar cai cu aripi nici n-ating pământul,
Când sănii de argint se-ntrec cu vântul.

Noaptea, pe-aici, săiastre aprind focul
Și crucile de piatră-și schimbă locul.
În crânguri, primăvara, către zori,
Țin slujbe mierle și privighetori.

Eu spun că, într-al Patimilor leat,
Pe-acest tărâm Hristos a înviat,
De-aceea-n Noaptea Învierii vin
Și se botează cei păliți de chin,

Iar după ce își schimbă vechiul nume,
Tămăduiți se reîntorc în lume,
Pe când la piscul getic, plini de har,
Șerpi milostivi descântă în altar.

Oare visez că-n acest Rai de lut
Copilăria mea am petrecut?
E prea frumos să fie-adevărat
C-am fost și eu copil! Poate-am visat.

                                      Adrian Bucurescu

LOGO-UL ROMÂNIEI

                     
              Ca după orice Amurg, vine un nou Răsărit!

                                               .        AM ÎNVINS!

                                          Zeii Daciei nu dorm!

                                   În pofida tuturor latinopaților din lume! 

Tăblițele dacice de la Sinaia

          < Amurgul Dacilor >

     DACO ARMOSA SONTO ROMUNO DUSAGI. EO SIO ROTOI PANO FACTO AU JEONCO SOA VIRGIL. SOMON IRTASO GHILA A COSA CEO VORUSA. VACERA CASERO CO DACO ARMOSA. DUJEON A PAROSE CAPO DACEBIALO SOSINTO NOVALO.

     Traducerea:

     Armata dacă a fost de Romani copleșită. Văzându-se înconjurat, domnul le-a făcut oștenilor săi un semn. Mulți tovarăși ai Celui Vrednic au căzut la întoarcere. La amurg, a căzut și armata dacă. Dușmanii i-au tăiat capul lui Decebal, ducându-l pe sus. 


                                       Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

     Arhanghelii Mihail și Gavril

     Dintre Arhanghelii din cerul Daciei, MYKALE, adică ”Luptătorul”, domnea peste Toamnă și peste Amurg, iar GABRO, adică ”Vestitorul”, peste Iarnă și Miazănoapte. Românii îi cheamă Mihail și Gavril, și-i sărbătoresc la hotarul dintre Toamnă și Iarnă. De aceea, cu acest prilej, autorul acestui blog le urează tuturor celor legați de aceste teonime multă sănătate, noroc, fericire și LA MULȚI ANI!

Viața și petrecerea Viteazului

Verde și rece-i lacrima bradului.
Cerul e vânăt. Piatra e seacă.
Hei, de-a călare trece Viteazul,
oastea vrăjmașă să mi-o întreacă.

Cerbii cei albi cată pe-aproapele,
urma domnească să nu mi-o piardă.
Abia-și mai ține Mihaiul pleoapele
de neodihnă: veșnic cu-o bardă.

Viața mai toată-i alergătură.
Iată Valahia-i pohta lui dulce.
Iată Moldova-i fulgerătură
ce nu-l adastă să mi se culce.

Ci Alba Iulia, mândra cetate
fost-a aleasă dalbă a domnului,
unde trezit-a neamul și legea
din prea adâncul mrejelor somnului.

Și-așa rămas-a în frunza codrului,
în valul apei, în muchia dealului,
IO MIHAI, Domnul Valahiei
și al Moldovei și al Ardealului.

Că nu e piatră, nu e pădure,
nice fântână, nice un plai
să nu foșnească în românește:
Glorie Eroului,
          pururea Bravului
          Marelui Domn Mihai!


                         Adrian Bucurescu

     Această poezie a fost publicată în revista ”Flacăra”, nr. 28, la 15 Iulie 1976.