Fecioara Înaripată
De la începutul Evului Mediu și până la mijlocul secolului al XIX-lea, chiar și când s-au aflat sub stăpânire străină, Românii s-au condus după
Legea Românească sau
Legea din Bătrâni, recunoscută și consemnată în cancelariile occidentale sub denumirea de
Ius Valachicum, sau cu variante ca:
Ius Valachie,
Antiqua et Approbata Lex Districtum Volachicaliu Universorum,
Lex Olachorum,
Modus Olachorum,
Mos Olachorum,
Volachorum Antiqua Lex et Consuetudo. Să nu uităm că, în românește,
lege înseamnă și religie sau credință.
Sub stăpânire străină s-a aflat și Maramureșul, în tot Evul Mediu. Mândri și iubitori de libertate, și dorind să scape de presiunea regilor Ungariei, care vroiau să instaureze și aici feudalismul de tip occidental, mulți locuitori ai acestui străvechi ținut românesc au plecat pe alte meleaguri, ca să trăiască după datinile strămoșești. Unii, sub conducerea lui Bogdan Vodă, au întemeiat Moldova. Alții s-au refugiat în Polonia, unde, remarcându-se prin fapte de arme, au primit ranguri și latifundii de la regii acestei țări. Desigur, cei mai mulți s-au stabilit în Sudul Poloniei, cel mai aproape de locurile lor de baștină. Printre altele, au fondat și orașul
Wadowice, aflat astăzi în județul omonim, care aparține voievodatului Polonia Mică. Conform unei legende locale, Wadowice a fost întemeiat de un viteaz cu numele de
Wad sau
Wlad, ambele nume având corespondențță până astăzi în limba română. O ipoteză ar fi că denumirea orașului ar proveni de la cei din Vadu Izei, localitate aflată astăzi la 7 km de Sighetu Marmației, vechea capitală a Maramureșului. În acest sens, Wadowice, care se pronunță Vadovițe, ar însemna ”Vița (Neamul; Stirpea) celor din Vadu (Izei)”, sau, poate, ”Stirpe Voievodală (Conduicătoare)”; cf. rom.
vodă;
bade; viță.
Așadar, primii locuitori ai orașului Wadowice cată să fi fost Români, și ar trebui făcute studii asupra numelor de familie din acest oraș și din împrejurimile sale. Oricum, județul omonim se află foarte aproape de Maramureșul de peste Tisa, aflat actualmente în Ucraina. Cu certitudine, numele de familie al lui Karol Jozef Wojtyla, născut la Wadowice, este românesc, provenind dintr-un
Voitilă, consemnat și la urmașii păstorilor vlahi din Slovacia și Cehia. Dar, ceea ce este fundamental pentru conștiința de neam a viitorului papă Ioan Paul al II-lea, este că, primindu-l în audiență pe un jurnalist român, l-a întrebat: ”
Ce mai e prin România noastră?”
Până aici nu ar fi prea de mirare: Karol Wojtyla știa, din familie, că strămoșii săi au fost Români. Tulburătoare a fost afirmația Suveranului Pontif, cu prilejul vizitei în țara noastră, în Mai 1999, că România este ”
Grădina Maicii Domnului”, care, de atunci, a iscat numeroase interpretări.
Cu siguranță, papa a studiat documentele despre Daci, demult ascunse la Vatican. Totodată, având în vedere rangul său în Biserica Catolică, nici că putea spune mai mult...
Inscripțiile rămase de la strămoșii noștri vorbesc și ele de
Grădina Maicii Milostive, aflată în Dacia. Una dintre cele mai explicite dintre ele este cea de pe două farfurii de aur, dintr-un tezaur descoperit la Sânicolau Mare.
Ca și în cazul multor altor inscripții, și aceasta, identică pe cele două farfurii, se citește în mai multe chipuri. Aici interesează următoarele două versuri:
HARDEAL DATI O SELI VON
AN A PAYS O NATE I SOYTON
Traducerea;
Grădina Maicii Prea Milostive este Aceeași cu Țara unde Și-a născut Pruncii.
Lexic:
HARDEAL - ”grădină; refugiu; adăpost”; cf. rom.
cortil ”adăpost; locuință”; lat.
hortulus ”grădiniță; parc mic; bucată mică de vie”;
DATI - ”mamă; doamnă”; cf. rom.
dadă; didă;
duduie; arom.
dadâ ”mamă”;
SELI - ”prea; foarte; mult”; cf. rom.
silă (arh.) ”putere; forță”;
VON - ”milostiv; bun”; cf. rom.
bine;
bun;
ban;
AN - ”aceeași; una”; cf. rom.
un(a);
A - ”este”; cf. rom.
e;
PAYS - ”țară”; cf. ital.
paese, span.
pais, franc.
pays ”țară”;
O - ”unde”; cf. franc.
ou ”unde”;
NATE ”născut”; cf. rom.
nat; lat.
natus ”născut (pentru ceva); format; făcut de un anume soi”;
SOYTON - ”prunc; copilăresc; fiu; mlădiță”; cf. rom.
ciutan ”puști; copil”;
cetină;
șotie.
Într-o grădină plină de flori, pe marea pateră din tezaurul de la Pietroasele, se află și tronul imperial pe care stă Maica Sfântă, înconjurată de cei zece fârtați ai lui Apollon și de cele șase surate ale Dianei, deasupra cărora se află ramuri înflorite și vițe pline de struguri.
În treacăt fie spus, din inscripția de la Sânicolau Mare se vede și că numele Ardealului vine din limba dacă, nu din maghiară, cum s-au grăbit să băsnească nu doar ungurii, ci și unii ”istorici” și ”lingviști” români. Iată și tâlcurile din HAR DEAL: ”Munți Domnești; Munți Fermecați; Înconjurat de Munți; Munți de (cu) Aur”; cf. rom.
chir ”domn; jupân”;
har;
horă; alban.
ar ”aur”; rom.
deal.
Pe multe geme geto-dacice, Maria sau Leto, Zeița Supremă, este înfățișată cu cap de pasăre. Teonimul LETO se traduce prin ”Măreața; Cea de (pe) Sus; Plutitoarea; Zburătoarea; Înaripata”; cf. rom.
lat(ă);
lotcă; lat.
latus ”latură; aripă”; rus.
letati ”a zbura”. Așadar, nu mai poate fi nicio îndoială că
Fecioara Înaripată, zugrăvită în pridvorul Mânăstirii Govora, este chiar Zeița Supremă a Geto-Dacilor, LETO, care, cu întinsele Ei aripi îi ocrotește pe Români.
Nicăieri, în lume, nu se mai găsesc astfel de ipostaze ale Maicii Prea Curate, decât în câteva mânăstiri din țara noastră. Iată superbul elogiu pe care I-L face Fecioarei, în ”
limba veche și-nțeleaptă”, Antim Ivireanul, înzestratul și harnicul mitropolit al Țării Românești: ”
Aleasă este cu adevărat ca Soarele, pentru că este încununată cu toate razele darurilor dumnezeiești și strălucește mai vârtos întru celelalte lumini ale ceriului; aleasă este și frumoasă ca Luna, pentru că cu lumina sfințeniei stinge celelalte stele; și pentru marea și minunata strălucire, de toate șireagurile stelelor celor de taină se cinstește ca o împărăteasă; aleasă este ca răvărsatul zorilor, pentru că Ea a gonit noaptea și toată întunerecimea păcatului și au adus în lume ziua cea purtătoare de vieață; (...) aleasă este, că este chiparos, carele cu nălțime covârșește cerurile, și pentru mirosul cel din fire S-au arătat departe de toată stricăciunea; aleasă este, că este crin, că măcar de-au și născut între mărăcinii nenorocirii cei de obște, iar nu Și-au pierdut niciodată podoaba albiciunii; aleasă este, că este nor, care n-au ispitit nicio greime a păcatului; mai aleasă este, pentru că este fecioară mai nainte de naștere, fecioară în naștere, fecioară și după naștere; și este o adâncime nepricepută a bunătăților și o icoană însuflețită a frumuseților celor cerești”.
Adrian Bucurescu
