Când în nadir, când în zenit,
iubita care am iubit
izbește dur, fără scântei,
cu laserul ochilor ei.
O, adainu și adaina,
nu trebuie a mă căina,
căci în maidan cu meteori
mă consolez adeseori
și mângâi Părul Berenicei
împotrivindu-mă arșiței
până ce, tot umblând hoinar,
mă rătăcesc pe-un drum polar
și sângele încet mi-ngheață
iar peste ochi îmi cade ceață
și-ncremenesc ca o statuie
și nu e nimeni ca să-mi puie
o lumânare căpătâi
precum la morții cei dintâi
care mureau odinioară
pe Terra cea albăstrioară.
La degete n-am niciun ort
să dau la vamă ca un mort,
prin preajmă nu e nicio floare
să mi se puie la picioare.
Doar sufletul, ca un foc viu,
nici că îi pasă de pustiu
și nici de glaciarul zid,
nici de halou și nici de vid.
Și din planetă în planetă,
purtând o trenă de cometă,
sare când lin și când hai-hui
până la Poarta Raiului:
- Sunt eu, Sân-Petre, ce-am iubit
până de tot m-am prăpădit,
și-acuma eu rogu-mă ție:
stinge-mă doar cu apă vie!
Adrian Bucurescu
Aceste stihuri au fost recitate de marele actor Ovidiu Iuliu Moldovan, la 24 August 2004, în emisiunea ”Curs întreg de poezie românească”, la Radio România Cultural. Prezentare: Ioana Diaconescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu