Сергей Есенин / Serghei Esenin

 
          Черный человек / Omul negru

Prietene, prietenul meu,
Eu sunt foarte-foarte bolnav.
Nici eu nu știu de unde am luat boala asta.
Parcă șuieră vântul jilav
În câmpul pustiu și părăginit.
Poate, ca pe un câmp în Septembrie,
Alcoolul creierul mi l-a copleșit.

Capul meu își mișcă urechile
Precum o pasăre aripile.
El nu mai stă drept, și pică deodată,
A vedea prea mult fiindu-i greu.
Un om negru,
Un om negru,
Un om negru
Se așează pe patul meu,
Un om negru
Nu mă lasă să dorm noaptea toată.

Omul cel negru
O carte mârșavă îmi arată
Și fonfăind deasupra mea,
Ca un călugăr ce la mort a venit,
Citește viața mea deșănțată
Ca a unui bețivan ticăloșit.
Mustrându-mi sufletul grozav de plictisit.
Un om negru,
Un om negru!

”Ascultă, ascultă -
Bălmăjește el către mine, -
În carte sunt gânduri și planuri mari,
Acest om
A trăit în țara
Celor mai dezgustători
Escroci și tâlhari.

În Decembrie, în acea țară,
Neaua e a naibii de curată,
Și viscolul răsucește
Vesele furci de tors.
Acel om a fost un aventurier
Din spița cea mai aleasă
Și cea mai înaltă.

El era elegant
Și cunoscut poet,
Măcar că nu prea înalt,
Totuși forță avea,
Și pe o oarecare femeie
De peste patruzeci de ani,
O numea fetiță ticăloasă
Și iubita lui o mai numea.”

”Fericirea - spunea el -
Este în dibăcia minții și a mâinilor.
Toate sufletele stângace
În nenoroc mereu se înțepenesc.
Nu e nimic
Că multele chinuri
Aduc gesturi calpe
Și descumpănesc.

În furtuni și în viscole,
În slăbiciunile zilnice,
La pierderi grele,
Când tristețea te poartă,
A părea surâzător și deschis
E pe lume cea mai înaltă artă.”

”Omule negru,
Tu să nu-ți bați joc de acestea!
Tu doar nu ești la o slujbă
Unde ca scafandrii muncești!
De ce tocmai mie de viața
Unui poet scandalagiu
Îmi citești și îmi povestești?”

Omul cel negru
Se uită fix la mine
Și în vânătă vomă
Ochii i s-au înecat,
De parcă vrea să îmi spună
Că eu sunt hoț și tâlhar,
Și cu obrăznicie și nerușinat,
Pe cineva am prădat.

                ***
Prietene, prietenul meu,
Eu sunt foarte-foarte bolnav.
Nici eu nu știu de unde am luat boala asta.
Parcă șuieră vântul jilav
În câmpul pustiu și părăginit.
Poate, ca pe un crâng în Septembrie,
Alcoolul creierul mi l-a copleșit.

Geroasă e noaptea,
Și lină liniște la răscruce.
Singur sunt eu la ferestruică,
Nici oaspeți, nici prieteni nu aștept.
Toate câmpurile s-au acoperit
Cu pulbere moale de var,
Și pomii, ca niște călăreți,
În grădina noastră tresar.

Undeva plânge
O pasăre în noapte cobind.
Călăreții de lemn
Cern lovituri de copite.
Iată, iarăși cel negru e prezent.
Pe fotoliul meu s-a așezat
Săltându-și jobenul
Și aruncându-și surtucul neglijent.

”Ascultă, ascultă! -
Horcăie el, privindu-mă în față,
Foarte de aproape
Și prea aproape aplecat, -
Eu nu am mai văzut niciodată
Printre ticăloși
Un așa nătărău de prisos
Suferind de insomnie neîncetat.

Ah, să presupunem că e o greșeală!
Poate din pricină că acum e Lună.
Ce-i mai trebuie
Și adăpatei ce picotește în baltă?
Poate, cu pulpele groase,
În taină va veni ”ea”
Și tu îi vei citi din lirica ta
Prăpădită și leșinată.

Ah, ce-mi plac poeții!
Amuzant popor.
În privirea lor, mereu mă lovesc
De istoria arhicunoscută
Cum unei buboase studente
Un monstru cu părul lung
Îi vorbește despre Univers, sleit
De pofte sexuale stringente.

Nu știu, nu-mi amintesc,
Într-un sat,
Poate în Kaluga
Sau poate în Riazan,
Într-o familie simplă de țarani,
Cu părul bălai,
Cu ochii albaștri,
Trăia un băietan.

Și iată, a început să se împlinească
Devenind chiar poet,
Măcar că nu prea înalt,
Totuși forță avea,
Și pe o oarecare femeie,
De peste patruzeci de ani,
O numea fetiță ticăloasă
Și iubita lui o mai numea.”

”Omule negru,
Tu ești un musafir blestemat.
Aceste vorbe demult
Despre tine se zvonesc.”
Eu, mânios și întărâtat,
Zburându-mi bastonul,
Drept între ochi îl lovesc.

Luna e moartă,
Albăstresc la ferestruică zorii.
Ah, tu, noapte,
Ce ai mai născocit tu, noapte?
Cu jobenul în cap, stau în casa deșartă.
Nimeni nu e cu mine.
Sunt singur
Și oglinda e spartă.

                                                                                                14 Noiembrie 1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Cергей Есенин / Serghei Esenin

  

          ”Снежная равнина, белая луна...” / Câmp plin de zăpadă, Lună înălbită...”

Câmp plin de zăpadă, Lună înălbită,
Partea noastră-n giulgiu e-nvelită.
Și mestecenii în alb plâng a morțiu.
Cine-i aici mortul? Oare eu să fiu?

                                                                                    1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Mărturii despre Daco-Traci

     ”(Dacii erau) oamenii cei mai puternici, mai sănătoși - umeri lați, oase puternice - și aveau un astfel de foc și curaj în priviri încât ,mai târziu, când Romanii și Grecii, mai moi, li s-au apropiat, au dat adesea înapoi cuprinși de spaimă.”

                        ”Die Geschichte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen ”, Sibiu, Martin Hochmeister, 1784, p. 17

     ”Ca aspect fizic, potrivit mărturiilor izvoarelor antice, Tracii erau oameni înalți și puternici, cu un păr deschis sau roșcat, cu o piele albă și cu ochii albaștri. Autorii antici denumesc femeile trace simplu blonde. (...) Ovidiu îi numește pe Geți - Coralli, pe care el în sec. I e. n. a avut posibilitatea să-i cunoască nemijlocit în timpul deportării sale în orașul Tomis de pe țărmul Mării Negre, în țara Geților (în prezent orașul românesc Constanța) . Potrivit lui Aristotel, Tracii aveau un păr lins (...).
     Homer îi numește pe Traci ”moțați” sau ”cu moț” (...).
     (...) Sursele antice îi caracterizează pe Traci ca pe un popor cu longevitate mare. În mod deosebit a fost remarcată longevitatea locuitorilor din regiunile muntoase ale munților Athos, Rhodopi și Balcani, ceea ce se punea în legătură cu alimentația lor simplă și cu natura sănătoasă a locului unde trăiau ei. Despre Teres, regele Odrisilor, se spune că a trăit 92 de ani, dar nu rare erau cazurile când Tracii ajungeau să trăiască și până la 100 de ani. O listă nominală a unor asemenea Traci este alcătuită de scriitorul (...) Flegon din Tralles.”

                          Derjavin, N. S., ”Istoria Bulgariei”, Moscova, Leningrad, Edit. Academiei de Științe a U. R. S. S.,, 1945, p. 52

De la Tudor Vladimirescu:

     ”Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor.”

                                                                           *
                                                                        *     *

     ”Fraților, lăcuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi! nicio pravilă nu oprește pre om de a întâmpina răul cu rău! Șarpele, când îți iese înainte, dai cu ciomagul de-l lovești, ca să-ți aperi viața, care mai de multe ori ni se primejduiește din mușcarea lui! 
     Dar pre balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisericești cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?”

                                    Tudor Vladimirescu. Tablou de Theodor Aman

Poetul, precum păstorul

      

Pe câmpia albă pasc oile negre.
Eu sunt baciul ce le știu orândul.
Oi frumoase, zestre-mpărătească -
rangul meu înalt mereu păstrându-l.

Le-am păscut de când eram copil,
de când zorii se-nălțau din rouă.
Le-am păscut pe zloată și pe Soare
și pe Lună Plină și pe Nouă.

De aceea, când o fi să mor,
să mă-ngroape-n stâna cea de fag,
fluieraș de soc s-aud pe-aproape,
și tălăngi jelindu-mă cu drag.

Turma-n albul câmp nu se va pierde,
iarba sub omăt se va-nnoi,
lapte proaspăt din șiștar, la strungă,
pe setoși mereu i-a ostoi.

Iar pe crucea albă cât imașul
slove - oi vor rândui citirea:
”Baciul nostru-aici are sălașul.
Veșnică să-i fie pomenirea!”

                       Adrian Bucurescu

Istoria Secretă a Românilor

  
          Fuga din Rai. Noul Regat al Amazonienilor

     Recent, în episodul intitulat ”Prima Unire. Geneza Poporului Român. Atlantida”, am scris despre sosirea unor Oaspeți Astrali, în frunte cu Poseidon sau Semyaza, în capitala Amazoanelor, în urma căreia primii s-au însoțit cu frumoasele pământence. Că acești nou-veniți în Bărăgan aveau puteri supranaturale o dovedește fuga temutelor războinice spre Apus, peste munți. Fugarii erau conduși de regina Leukippe, ce-l avea alături pe prințul consort Evenor. Ei mai sunt cunoscuți și ca Adam și Eva, dar povestea lor a fost mult denaturată de ”Vechiul Testament”. Bărăganul, patria Amazoanelor, a cărui denumire vine de la BELA G(H)INES ”Femei Minunate”, se mai numea și HELIS ”Însoritul; Solarul; Cerescul”, și, până în zorii Evului Mediu, o cetate getică, din vatra fostei capitale amazoniene, s-a numit Helis, ajungând celebră sub conducerea marelui rege Dromichaites. În favoarea traducerilor corecte ale acestui străvechi toponim avem grec. Helios - Zeul Soarelui, precum și engl. holy ”sfânt”. Pentru fugarii care stăpâniseră mai înainte locul, acesta era chiar Raiul, tărâmul cel mai  însorit și mănos, rămas în miturile grecești și romane ca un tărâm divin, numit Helysion, respectiv Elysium, sau Câmpiile Elysee.

     Aici, după legendele antice, ajung după  moarte eroii virtuoși. În Câmpiile Elysee, se află pășuni înfloritoare și domnește o veșnică primăvară, nu plouă, nici nu ninge, nu e frig și nu e cald, iar Zefirul, domolit, aduce o adiere răcoroasă și plăcută. Este Paradisul atâtor mitologii, inclusiv Edenul din ”Vechiul Testament”. În fine, episodul a dus, în ”Biblie”, la cel cunoscut sub titlul de ”Izgonirea din Rai”.

     După ce au trecut munții, Amazonienii, sub conducerea Evei, adică a reginei Leukippe, cum e numită în dialogul ”Kritias” al lui Platon, au întemeiat noi cetăți, iar capitala lor este atestată de sursele antice ca THEM IS KYRA ”Cetatea Doamnelor; Fortăreața Frumoaselor”; cf. lat. domus ”dom; casă”; slav. dom ”casă”; iz ”din; de la”; rom. chera, chiră ”doamnă; cucoană”; Chira (nume); grec. kyria ”doamnă”; lat. cara ”dragă; iubită; scumpă”. Fiind ei fugari, râul care străbătea noua capitală se numește până astăzi Bega; cf. slav. bega ”fugă”. Astăzi, cetatea THEMISKYRA se numește Timișoara, după ce a trecut prin forma *THEMISHYRA. Iată de pe când a început istoria noastră, de altfel cea mai veche din lume!
     În fine, un avanpost al Amazoanelor a fost TIBISCO ”Fetele; Domnițele”; cf. rus. devușka ”fată”. I s-a mai zis și TIB ISCON ”Cetățuia celor Pribegi”; cf. geto-dac. dava ”cetate”; rom. Deva; alban. tapje ”cetățuie”; rom. a izgoni. Așezarea este localizată de arheologi în apropierea actualului municipiu Caransebeș, și apare pe hărțile antice și sub denumirile TIBISCUS și TIBISCUM.
     Nu doar Themyskira și Tibisco sunt argumente hotărâtoate pentru localizarea Noului Regat al Amazonienilor în actualul Banat. Pe când eram jurnalist la ”România liberă”, am fost în deplasare, la 17 Februarie 2001 în comuna Eftimie Murgu, județul Caraș-Severin, fostă Valea Rudăriei. Acolo, un localnic, care nădăjduiesc că mai trăiește, pe numele lui - Milică Soameș, mi-a arătat o stâncă înaltă, cu chip de om, zisă ADAM. Cu câțiva ani înainte, mi-a mai spus Milică Soameș, lângă Adam era și EVA, dar s-a prăbușit...

                                                                                                             Adrian Bucurescu


   
   
     

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          Воспоминание / O amintire

Acel Octombrie nu mai e același,
Nu e același Octombrie acum.
În țară, unde se crapă de frig,
Urla și șuiera pe drum
Octombrie, ca o fiară rea,
Octombrie al anului șaptesprezecelea.
Eu îmi amintesc înspăimântătoarea
Zi cu multă nea.
An văzut-o cu o tulbure privire.
O umbră de fier plutea
Peste întunecatul Petrograd.
De pe atunci toți presimțeau urgia,
De pe atunci toți presimțeau ceva,
Au știut,
Că nu degeaba, se știe, au adus
Soldații cu țeste de oțel
Ce s-au desfășurat...
La rând au tocat...
Privitorilor le tremurau genunchii...
Și cineva deodată a izbucnit în plâns
Rezemându-se de zid cu frică.
Și a început...
Privirile s-au zbuciumat
De focul războiului civil,
Și fumul de la focurile ”Aurorei”
În zarea de foc s-a urcat.
S-a împlinit o soartă fatală,
Și pe țară, cu sudalme de mamă, sub nori,
O inscripție de foc s-a înălțat:
”Sovietul Deputaților Muncitori”.

                                                  1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu