Pe câmpia albă pasc oile negre.
Eu sunt baciul ce le știu orândul.
Oi frumoase, zestre-mpărătească -
rangul meu înalt mereu păstrându-l.
Le-am păscut de când eram copil,
de când zorii se-nălțau din rouă.
Le-am păscut pe zloată și pe Soare
și pe Lună Plină și pe Nouă.
De aceea, când o fi să mor,
să mă-ngroape-n stâna cea de fag,
fluieraș de soc s-aud pe-aproape,
și tălăngi jelindu-mă cu drag.
Turma-n albul câmp nu se va pierde,
iarba sub omăt se va-nnoi,
lapte proaspăt din șiștar, la strungă,
pe setoși mereu i-a ostoi.
Iar pe crucea albă cât imașul
slove - oi vor rândui citirea:
”Baciul nostru-aici are sălașul.
Veșnică să-i fie pomenirea!”
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu