Mihai Eminescu și Tainele Zalmoxiene

          Povești și Doine, Ghicitori, Eresuri

     Cine a trăit și trăiește la țară știe că, acolo, omul se conduce după reguli precise, că o greșeală cât de mică sau doar o simplă neîndemânare atrage după sine nu numai disprețul imediat al consătenilor ci și o poreclă pe care o vor purta multe generații de urmași, chiar dacă de cele mai multe ori nu mai au nicio idee despre originea supranumelui lor. În afara boierului, care nu intervenea decât în cazuri cu totul deosebite, satul era condus de câteva neamuri ale căror străbunici constituiseră cândva modele de viață. Amestecul familiilor de vază cu cele de jos era mai rar, chiar dacă în folclor se exaltă omul frumos (dar nu leneș!) și, uneori, se disprețuiește bogăția. Omul avut nu era neapărat și urât, dar, de cele mai multe ori, era harnic.
     Săracului îi trebuiau mari sacrificii ca să ajungă în rândul celor stimați, dar ridicarea lui prin vrednicie și prin viață cumpătată nu era exclusă. Fiecare, deci, își știa rostul și lungul nasului, și trăia între cei de rangul său; orice ieșire neghioabă era imediat sancționată cu proverbe și zicători șfichiuitoare. Acolo, în sat, nu prea puteai să-ți permiți perioade de lene meditativă, fiindcă, mai ales la horă și la șezători, deveneai personajul nedisputat al strigăturilor și al glumelor.
     Acesta era, în general, modelul de societate pe care îl admira Mihai Eminescu și pe care îl propune, cu inerente adaptări, în publicistică și în conversațiile cu prietenii sau cunoscuții.
     Comunitatea rustică își desfășura viața spirituală după rituri vechi, ignorând amestecul autorităților moderne; preoții, ei înșiși de origine rurală, erau nevoiți să adapteze învățăturile credinței ”pravoslavnice” la cele ale unei religii mai vechi, care supraviețuise până târziu prin sate și cătune. Eminescu va evoca de multe ori această cultură arhaică, din care el însuși apucase să cunoască multe, străbătând pământul românesc în cruciș și-n curmeziș. Iată ce scrie în sonetul ”Trecut-au ani...”, tocmai în Decembrie 1883:

     Trecut-au ani ca nouri lungi pe șesuri
     Și niciodată n-or să vie iară.
     Căci nu mă-ncântă azi cum mă-ncântară
     Povești și doine, ghicitori, eresuri, 
     Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
     Abia-nțelese, pline de-nțelesuri. 

                                                                - Va urma -

                                                                                                 Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     ”Cum se explică totuși că Romanii au dat patriei noastre tocmai numele de Dacia? Să nu fie cumva în denumirea aceasta contras termenul de Audacia? Au avut într-adevăr destule probe despre îndrăzneala străbunilor noștri geți, încât au putut da, foarte natural, țării lor numele de Țara Îndrăznelii.”

                          Die Geshichte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen , Sibiu, Martin Hochmeister, 1784, p. 16

     ”Diodor și Iustinus numesc Traci neamul peste care stăpânea Dromichaetes, care devine și mai mare prin folosirea umană și înțeleaptă a victoriei sale depline decât prin înfrângerea și prizonieratul celui mai strălucit dintre generalii și urmașii lui Alexandru; totuși Diodor îi numește o dată și Geți, așa cum se numesc și la Strabo și Pausanias.”

                           Niebuhr, B, G., Kleine historische und philologische Schriften, Bonn, Eduard Weber, 1828, p. 379

     Tăblițele dacice de la Sinaia

          < La Macedonia >

     E RYGHE RIEO OPE ROZA VIOY CHIE TRAKIOI RENI UN TOPOR HIN DOANIO. SONTI EO MACIDONIO ES SYO NIPSI REGHIO FYLIPOY ENIO NUVA DYTY CO NOSTERIE OEDI E CARILO LERY OLO RAGHE TERONTA RO PALI ELE SAD TEO DUNI GHELIOYHO GHETO TY SEUT RYPIO CORINSO GHETO LIO A SOMYSO. POTYVISO DAMARO FILIPOY A DELOP AN CET SYE. OM SOMES EGO METE O YSIO SYE RATI FIOE PYO ROTO VIO ZOTYE GHELERI TORO. În sigiliu: ELYZ

     Traducerea:

     ”Un rege tânăr, de la Apa Frumoasă, a venit cu dregătorii ca să-l taie cu topoarele pe demonul cel rău. Plecând în Macedonia, i-a văzut pe coconii regelui Filip. Într-o nouă zi, ai noștri s-au dus să-l încoroneze pe al lor drăguț rege, sărind cu caii în Grădina Sfântă. Apoi au călărit vitejii în susul munților împăduriți, vitejii ca leii de mândri. O frumoasă căprioară lui Filip i-au cerut din cetatea lui. 
     Om mare eu la anul voi fi și bucuros voi fi să beau vin roșu. Soție vrednică voi aduce. În sigiliu: Fericire”

                 Adrian Bucurescu, ”Tainele tăblițelor de la Sinaia”, Ed. Arhetip, 2005

   

     

Moment zgubilitic

    

          Viteazul Stan Păpușă, înainte de NATO

                                        Foștilor mei camarazi de cătănie
                                                           de la Mija și Timișoara

Ca un glob de aur Luna strălucea
Și-ntr-o vale verde oștile dormea.
Numai Stan Păpușă, ce era planton,
Mândrei sale Tzytzy îi da telefon,
                          Care n-avea ton.
Neavând succesul ce-l sconta la dame,
Stan dezleagă-n noapte două integrame,
                          Cu sergentul zece,
                          Care-l și întrece.
Și-astfel, generalul, când intră pe poartă
Și sări cu fală o pisică moartă,
Trase-o-njurătură, trase încă două,
Apoi mândru scoase o revistă nouă.
Iară când ministrul însuși a sosit,
Bietul Stan Păpușă iacă-a înlemnit!
                           Morala:
                           Ce folos că-n telefon
                           Acum bâzâie un ton?
                           Stane, vipușca-i vipușcă
                           Și gălușca e gălușcă!

                                           Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     ”Geții au fost însă și ei împărțiți, la fel ca Dacii, în triburi, sau în părți separate, de unde provin și numele diferite pe care le-au luat, și anume: 1) Cei care au locuit spre capătul Dunării s-au numit Geți. 2) Cei care au locuit lângă Tyras sau râul Tarlo, Tyrageți. 3) Care se așezaseră între apele fluviului Borysthenes, s-au numit Trusageți. 4) Cei care au locuit lângă lacul Meotis, Iazigeți. 5) Iar locuitorii din jurul Mării Caspice și al râului Gyaik și Ukfartes, Massageți, adică Geți care locuiesc în regiunea apelor.”

          Huszti Andras, ”O es ujj Dacia” (”Dacia veche și nouă”), f. 1., 1791, p. 7

     ”În vremurile mai vechi, Geții din Nordul și din Sudul Dunării aparțineau de Tracia. S-a stabilit astfel că monarhul persan Darius Hydaspes, când a voit să-i atace pe Scyți sau pe Scoloți, a trecut prin Tracia și a aruncat la Geți un pod peste Dunăre.”

          Gebhardi, Ludewig Albrecht, ”Geshichte des Reichs Hungarn und der damit verbundenen Staaten”, I. Theil, Leipzig, 1778, p. 49

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          ”Эх, вы сани! A, кони, кони!” / ”Ah, voi, sănii! Voi, cailor, cai!”

Ah, voi, sănii! Voi, cailor, cai!
Pe pământ doar dracul v-a lăsat.
În semeața stepă, fără bai,
Clopoțelul râde-nlăcrimat.

Lună nu-i, nu latră niciun câine,
Peste tot s-a așternut omătul.
Viața mea-ndrăzneață mă mai ține,
Încă n-am îmbătrânit cu totul.

Cântă, surugiu, privește-n noapte, -
Și eu însumi ca să cânt ai vrea
De viclenii ochi ai unei fete,
De frumoasa tinerețe-a mea.

Îmi puneam căciula pe-o ureche,
Calul la hulube-l înhămam,
Stam pe-un braț de fân, n-aveam pereche,
Și în lumea largă mă duceam.

Chipeș mă țineam și chiar deștept,
Și-ntr-a nopții liniște-nstelată
Gureș, cu armonica la piept,
Convingeam îndată orice fată.

Totu-i dus, părul mi s-a rărit,
Calu-i mort și gardul s-a stricat.
Vai, armonica a răgușit,
De condus demult m-am dezvățat.

Sufletul meu totuși nu se dă bătut,
Eu de ierni tot nu m-am săturat,
Fiindcă peste toate, ce-au trecut,
Clopoțelul râde-nlăcrimat.

                                             1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

     Istoria Secretă

          Adam și Eva sau Fascinația Reciprocă

                                                 Motto:
                                       
                                                       Are mândra două mere,
                                                       Două mere frumușele,
                                                       Dar le ține pe sub ie
                                                       Și le-arată numai mie.

                                                                                   Folclor

     Graalul este străvechea și adevărata Sfântă Scriptură. Graalul este ca un codru verde și des, cu poteci șerpuitoare, care se răsfiră dintr-una într-alta, așadar lesne rătăcitoare și primejdioase. Unele dintre ele dau în poieni superbe, pline de flori și mirosne. În mijlocul Graalului se înalță Palatul de Cleștar, sediu al Forțele Cerești. În Graal se găsește Izvorul Luminii și al Înțelepciunii Supreme, În Graal se vede toată istoria Universului, așadar și a Pământului și locuitorilor săi. În Graal se găsește și cheia tuturor întâmplărilor care au dus la legende și basme, relatate și astăzi. Din Graal le înfățișez cititorilor din ceea ce mi s-a vădit...
     Am văzut, în episodul precedent, că Adam și Eva au fost personaje istorice, atestate de documente. Acum să vedem cum a făcut ”Vechiul Testament” ca mai mult de jumătate din omenire, adică fetele și femeile, să ajungă sub oprobiul intitulat ”păcatul originar”. Din pricina acestui ”păcat”, Europencele au pătimit până în epoca modernă, iat altele pătimesc și astăzi...
     În Graal licărește și o sintagmă mai aparte, anume MAMMULO, care, în Dicționarul Onomastic Dacic, apare ca nume, nespecificându-se dacă e masculin și feminin. Vom vedea că, de fapt, genul nu are nicio importanță. Iată și tălmăcirile care privesc această expresie:
     1. MAM MULO ”Sedus de Dulceață; Atras de Plăcere; Ispita Femeii; Fascinat (Vrăjit) de Femeie”;
     Lexic:
     MAM - ”seducție; atracție; farmec; vrajă; ispită”; cf. rom. a momi; lat. mimus ”pantomim; comedinat; mim; farsă; comedie”; grec. muma ”vrăjitoare”;
     MULO - ”Frumusețe; Femeie; Iubită; Plăcere; Dulceață; Dorință; Poftă”; cf. rom. miere; muiere;  lat. mel, melis ”miere; (figurat) dulceață; încântare; ființă dragă; iubire”; malo ”a voi  mai mult; a prefera; a favoriza mai mult; a fi de partea (cuiva)”; mulier ”femeie”; ital. moglie ”soție”.
     2. MAM MULO - ”Ispitit cu Mere; Atras (Sedus) cu Merele”;
     Lexic:
     MAM - ”ispită; fascinație; atracție; farmec; vrajă”; cf. rom. a momi; lat. mimus ”mim”; grec. muma ”vrăjitoare”;
     MULO ”măr (pom și fruct”; cf. rom. măr; lat. malus ”măr”; alban. molle ”măr”.
     De fapt, Adam nu a fost ispitit cu niciun fruct de măr, ci cu MAMMULO, așadar cu SÂNII Evei; cf. lat. mamilla ”mamelă; țâță; sân”.

     Cum se știe, în folclor, merele sunt deseori metafore pentru sânii fecioarelor sau ai femeilor. Cu sensurile de ”Ispită; Atracție”, MAMMULO a fost moștenit de limba română ca MOMEALĂ.
     În ”Biblie”, basna cu Adam și Eva se petrece în Eden, dar în Graal, RAI nu înseaamnă doar ”Paradis”, ci și ”Prospețime; Adolescență; Tinerețe”; cf. rom. Rai; rouă; alban, i ri ”nou; adolescent; tânăr”. Așadar, după Graal, Adam și Eva sunt eternii tineri, perechea care se descoperă și se prinde în primele jocuri ale dragostei. De aici, ”Biblia” nu a reținut decât că ”Adam și femeia lui erau amândoi goi și nu se rușinau”. Nici n-aveau de ce!

     Să vedem acum cine este și mult hulitul ”Șarpe”. Am mai scris despre SARPEDON, atestat și în Dicționarul Onomastic Dacic ca nume de războinic, în episodul despre Colina Marelu Șarpe din Ohio. În  istoria cu cei doi tineri exemplari, S-AR PED ON îi pune ”Să arate Fiecare ce are”; cf. rom. să; are; a vedea; un; una.. Tot el este și ”Cel care dă (trezește) Plăcerea (Pofta; Instinctul; Fierberea)”; cf. rom. a serba; sârbă - dans pop.; șerbet; a sorbi; ciorbă; zarvă. Dar mai mult și mai mult, ”Șarpele” din Rai este Însuși SAR PEDON ”Domnul care arată (îndrumă; învață); Domnul Divin (Minunat)”; cf. pers. ser ”cap; căpetenie”; engl. sir - ”sir; titlu de noblețe”; rom. a (se) vedea; a (se) vădi; vedenie. Așadar, SAR PEDON este aici Însuși Dumnezeu, Cel care a creat oamenii, cu anatomia și cu instinctele lor cu tot. Așa spune Graalul!

                                                                                                                Adrian Bucurescu