Adrian Bucurescu. ÎN GRĂDINA LUPOAICEI. Ulei pe pânză

          Nașterea Gemenilor Divini

     Acum peste 27 de veacuri, pe la Solstițiul de Iarnă, în ținutul BELAGINES, adică în Bărăganul de astăzi, s-au petrecut câteva evenimente care aveau să marcheze nu doar lumea veche, ci răsună până în zilele noastre. Astfel, la unul dintre templele de pe malul stâng al râului sacru NAPARIS ”Cerescul”, actualmente Ialomița, stareța a aflat că una dintre vestale, MARIA ”Măreața; Mărinimoasa; Milostiva”este însărcinată. Furioasă până la demență, superioara templului a acoperit-O de ocări pe cea îngreunată și a izgonit-O, noaptea, afară, unde se stârnise un vifor năpraznic. Atunci, vestala, orbecăind prin noapte, a pornit la drum, poticnindu-se de nenumărate ori, zgribulită de frig și cu teama în suflet. Nu se vedea Lună, nu se zăreau stele, iar ninsoarea îi bătea în ochi. Într-un târziu, pe la miezul nopții, a ajuns pe o colină ce străjuia lacul SARATOKOS ”Cel Minunat”, căruia astăzi i se spune Sărățuica.

Lacul Sărățuica

     În fine, zărind o căsuță pe malul lacului, Cea Pribeagă a bătut deznădăjduită în poartă, până ce I S-a deschis. Miloși, stăpânii casei au îmbiat-O înăuntru pe Cea Înfrigurată, poftind-O lângă soba unde lemnele ardeau trosnind. Gospodarul se numea SABADIOS ”Șarpele”, iar soția lui, BRITO LAGIS ”Lupoaica Fermecată”. Aflând ce e cu străina, gospodina a pregătit-O de naștere, și, pe la revărsatul zorilor, Maria a ivit pe lume Doi Gemeni Minunați, un Băiat și o Fată, ce S-au numit ulterior APOLLON ”Albișorul” și ARTEMIS ”Roșioara”. Prin minunile întâmplate atunci și ceva mai târziu, s-a dovedit că Maria era Însăși Zeița Supremă a Lumii, iar Fiii Ei erau și Fiii Domnului Suprem al Universului. Nu doar Cartea Sacră a Dacilor și nenumărate inscripții dacice pomenesc Întâmplările Divine, ci și legendele și colindele din partea locului, Iată unul de Gemeni:
Sus la stână, la colină,
Nu-i nici noapte, nici lumină,
     Velărui-Doruia-Doamne,
Doar pe coperiș se lasă
Lin mai lin o stea pletoasă.
Da' la revărsat de zori
S-a născut doi frățiori.
Da' cum, Doamne, îi chema?
Da' (Traian) și (Sofia).
Îngerii din cer privea
Și la ei se închina.
Iară Domnul Cerului
Da poruncă gerului
Chiciura să mi-o topească,
Frigul să mi-l potolească,
Soarele să strălucească,
Pământul să-l încălzească.
Gerul o a ascultat,
Peste haturi a plecat,
Soarele a răsărit,
Pământul mi l-a-ncălzit,
Iarba toată mi-a-nverzit,
Florile mi-a înflorit.
Iară pruncii gângurea,
Până pe seară creștea,
A doua zi se trezea,
Ochișorii și-i spăla,
La icoane se-nchina,
Hrană-n trăiști că punea,
La câini, măre, fluiera.
Mai striga ce mai striga,
Oile că le-aduna
Și cu ele că pleca
Unde-i iarba cea mai deasă
Și pășunea cea mai grasă -
Mulțumirea la ciobani.
La anul și la mulți ani!
      Metaforic, un alt colind local povestește astfel întâmplarea:
Leroloi,
Născut-au, crescut-au
Doi meri în Dealul Neii,
Leroloi,
La stupșor doi meri...
     De la ”Șarpe” și ”Lupoaica Vrăjită”, Ocrotitorii Mariei și ai Pruncilor Săi, Dacii au creat celebrul stindard de luptă. Totodată, oamenii locului au sărbătorit Minunata Zi a Nașterii Gemenilor Divini cu titlul de CHER-SONES ”Fiii Cerului”, de unde, până astăzi, Românii au Crăciunul. De aceea, tuturor celor vrednici și curați li se cuvin, cu prilejul acestei Sfinte Sărbători, urări de sănătate, fericire, noroc și la mulți ani!

                                                                                                                   Adrian Bucurescu

Adrian Bucurescu. SARPEDON. Ulei pe lemn

Somn în cer și pe pământ

Fumurii și deși sunt norii
și printre ei nu mai țipă cocorii.

În casă e cald și pesemne
tata a mai adus un braț de lemne.

În candelă joacă o lumină.
Mama pe copii îi închină.

Moș Ene descântă pleoapele.
Iarna înfioară apele.

Întâi încet, apoi temeinic omătul
acoperă satul cu totul.

Nu e nici Lună, nu mai sunt stele,
dar nu mai sunt nici gânduri rele.

Și laolaltă cu satul meu
adoarme în cer și Dumnezeu.


                                            Adrian Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          ”Я красивых таких не видел...” / ”Eu n-am mai văzut o așa frumoasă...”

                                     Surorii Șura

Eu n-am mai văzut o așa frumoasă,
Dar numai sufletul meu o știa.
Nu în rău, doar în glume duioase -
Tu repeți tinerețea mea.

Tu - vorba mea de floare albastră,
Fii sigură că te iubesc pe veci!
Cum o mai duce acum vaca noastră,
Smulgând din grămada de paie reci?

Cântă tu, care-mi ești preferată,
Lecuiește-mă cu vise copilărești!
Scorușul nostru, ca altădată,
Se scutură sub albele ferești?

Eu din sat pe veci am plecat.
Ce cântă acum mama la fuior?
Atât știu - că viforul roșcat
Viscolește frunze în pridvor.

Mai știu că de noi, când eram laolaltă,
În loc de alinări, în loc de jeluit,
La poartă, ca după o mireasă înecată,
Schiaună încet un câine părăsit.

Dar să mă întorc rost nu mai are.
Nu mi-a sosit la timp, ca talisman,
Ca dragoste, ca semn și alinare,
Frumoasa ta broboadă de Riazan.

                               13 Septembrie 1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Adrian Bucurescu, S-ARATO KOS. Ulei pe lemn. Colecție particulară

Mărturii despre Geto-Daci

     ”(Cezar...) se gândi să facă o mare expediție împotriva Geților și a Parților. Dorea mai întâi să-i atace pe Geți, un neam vecin cu statul roman, neam oțelit în lupte și iubitor de război”.

                                          Apian, ”Istoria romană”

     ”Eu îi numesc Daci pe oamenii pomeniți mai sus, cum își spun ei înșiși și cum le zic și Romanii, măcar că știu prea bine că unii dintre Greci îi numesc Geți, fie pe drept, fie pe nedrept. Căci eu îmi dau bine seama că Geții locuiesc dincolo de Haemus, de-a lungul Istrului”.

                                          Dio Cassius, ”Istoria romană”