Geoglifele de la Nazca.1

     Celebrele şi misterioasele geoglife de la Nazca se află în Deşertul Sechura din Peru. Platoul înalt şi arid, care le găzduieşte, se întinde mai mult de 80 km între oraşele Nazca şi Palpa, în Pampas de Jumana. Geoglifele respective reprezintă sute de figuri individuale, într-o gamă de complexitate, de la linii simple la peşti,şopârşe, păianjeni, colibri, lame, balene, maimuţe etc., culminând cu omul. Între toate aceste imagini pare a fi imprimată şi amoeba, prima şi cea mai simplă formă de viaţă.

                                                                        Amoeba?

     Geoglifele de la Nazca au fost văzute în anii 1920 de către oamenii aflaţi în avioanele comerciale, care survolau zona. Viziunea de ansamblu a acestora poate fi remarcată doar din aer. Cele aproximativ 300 de geoglife au dimensiuni variate, fiind cuprinse între 15 cm şi mai multe sute de metri, iar altele se întind pe câţiva kilometri!

                                                                         Arbore?

     Ideea că autohtonii au creat aceste desene ce pot fi văzute doar din aer este absurdă. În această privinţă, Graalul este, ca de obicei, foarte exact, prin sintagma ANNIASSEK(Ă)SE, pe care am mai pomenit-o în acest serial, şi care, printre altele, se traduce şi astfel: 1.AN NIASSEK(Ă) SE "Priviţi la Nazca! Observaţi Şiragurile (Legăturile)!; Uitaţi-vă la Avataruri!; Observaţi Metamorfozele!"; cf. rom. în; nasc; nojiţă; rus. nizka "înşirare; firul pe care se înşiră (perle, mărgele etc.)"; alb. sy "ochi"; 2.AN-NIAS SEXE "Evoluţia (Creşterea; Dezvoltarea) Speciilor (Soiurilor)"; cf. rom. în; naos; noajă "haită; turmă; stol"; grec. naos "templu"; latin. sexus "sex (masculin şi feminin)"; 3. AN-NIAS SEK(Ă)SE "Se observă (numai) de Sus"; cf. rom. în; naos; grec. naos; rom. anin; a anina; Aninoasa (loc.);  alban. shikoj "a (se) vedea; a (se) privi; a (se) viziona"; shikues "observator; spectator".

                                                                     Peşte? Balenă?

     În biologie, evoluţia este fenomenul prin care o populaţie de organisme vii îşi transformă treptat caracterele fizice şi comportamentul, pierzând anumite caractere sau obiceiuri ori căpătând caractere şi obiceirui noi, ceea ce modifică specia, şi uneori creează dintr-o populaţie unică, două populaţii diferite (noi varietăţi de specii); acest fenomen este denumit speciaţie, iar fenomenul invers, hibridarea naturală, contopeşte varietăţi diferite într-o populaţie unică.

 

 Păianjen ?       

 

 

                                                                                Adrian Bucurescu

    

Râul Dâmboviţa, noaptea

George Bacovia

          Moină

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă.

Şi noaptea se lasă
Murdară şi goală;
Şi galbeni trec bolnavi
Copii de la şcoală.

Şi-s umezi păreţii,
Şi-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde.

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă.

O scenă feerică

                                   
                                                                                                               Păpuși rusești
                                                                                                                      

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          "Ну, целуй меня, целуй..." / "Sărută-mă, iubită dragă..."

Sărută-mă, iubită dragă,
De-ar fi durere să mă prindă.
Voinţa rece nu se leagă
De inima cea clocotindă.

Nu-i pentru noi cupa trântită
În toiul veseliei - spartă.
Noi pe pământ, a mea iubită,
Nu vom trăi decât o dată!

Cu multă linişte priveşte
Cum Luna, înspre dimineaţă,
Peste Pământ se învârteşte
Precum un galben corb în ceaţă.

Sărută-mă! Hai, mă sărută!
Un cântec putred mi se cântă,
Căci moartea mea a presimţit-o
Cel ce-n tărie se avântă.

Ce trecătoare e şi vlaga!
Murim - dacă e de murit!
Vreau buzele tale ca fraga
Să le sărut pân' la sfârşit.

Pentru tot timpu-n somn senin,
Nu te-ofili şi frământa;
Precum foşneşte un  mălin
Ai murmurat: "Eu sunt a ta".

Şi ca lumina-n cupa grea
Să nu se stingă-n spuma-nceată -
Cântă şi bea, iubita mea:
Noi nu trăim decât o dată!

                                             1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Mânăstirea Slatina, ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu. Foto: Florin Eşanu

Proasta-n târg

      O zicală românească
    
     Deseori m-am gândit la proasta care a râs în târg, cum, deşi anonimă, a rămas ea în istoria poporului român, că doar nu era nici prima şi nici ultima pe care s-o fi pufnit-o râsul într-o mulţime de oameni. Ori era cea mai proastă din toate proastele, ori râsul ei a fost monstruos, zguduind târgul şi scoţându-i din sărite pe precupeţii şi cumpărătorii care-şi vedeau de treburile lor, mai mult sau mai puţin curate. Îmi închipui că întâmplarea s-a petrecut cam aşa: ţăranca a venit la târg dis-de-dimineaţă, şi-a holbat ochii la oferte vreo două-trei ceasuri, apoi s-a oprit brusc într-un loc mai aerisit şi a început a râde cu o poftă nebună. Nu cred că negustorii din jurul ei, care până atunci nici nu o băgaseră în seamă, erau nişte melancolici, trebuie să fi avut şi ei simţul umorului, ca mulţi românaşi, dar în ziua aceea fiecare era preocupat de câte ceva: să tragă la cântar, să vândă o mârţoagă vopsită, prezentând-o drept tretin, să pună cât mai multă apă în rachiu, să alunge muştele de pe cărnurile expirate şi tot astfel de trebuşoare specifice meseriei lor. Cât despre consumatori, "guguştiuci", cum li se spune astăzi, ce pot să cred decât că se învârteau şi ei paşnic prin târg, cu rost sau fără, adică se comportau în general ca nişte "oameni de bine". Şi deodată, te apuci, tu, muiere proastă, să râzi în hohote şi să nu te mai opreşti!
     La început, Românii din jurul ei nu vor fi luat-o în seamă, era oricum destulă hărmălaie prin târgul cu pricina. Observând-o, totuşi, clătinau din cap, îşi ciocăneau tâmpla semnificativ, sau chiar zâmbeau. Dar, drăcia dracului, proasta nu se mai oprea din râs.Încet-încet, s-a lăsat în jurul ei o tăcerea ameninţătoare: ce aia a mă-sii a găsit asta de râs, nu cumva râde de tocmelile noastre, poate chiar de straiele, de moacele noastre? Părerile trebuie să fi fost cam acestea: o paceaură, o farfuză, o nebună, o netoată... Pe atunci, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să-i strige în faţă: - Auzi, fă, noi muncim, nu gândim! Cel mult i-or fi strigat: - Huo, la muncă!
     Sunt sigur însă că, ajunsă într-un târziu acasă, proasta s-a încuiat în odaia de oaspeţi şi a izbucnit într-un plâns cosmic, fără leac. Şi, de n-o fi murit, mai plânge şi astăzi.

                                                                                                  Adrian Bucurescu