Post mortem

Poemele mele miros a gutui
păstrate în odaia de musafiri,
miros a izvoade şi a floare de măr,
a iarbă cosită şi a trandafiri.

Unele versuri sunt moi ca mătasea,
altele, amare cum e pelinul,
unele sunt aspre ca iarna,
altele, roşii cum e rubinul.

Unele au plete, altele, carne,
câte-un vers râde, altul plânge.
Ci numai unul de-ar fi tăiat,
pagina s-ar umple de sânge.

Atunci, poemul înjunghiat
ar ţipa de dor până departe.
Prea adânc în lut va dormi poetul,
ca să se mai bată pentru carte.

                           Adrian Bucurescu

În Berlin. Foto: Maria Bucurescu

Povestea vorbei

          Flăcări şi panglici pe nas

     Responsabil cu mirosul şi respiraţia, nasul este unul dintre cele mai pomenite şi mai înfipte organe anatomice în paremiologia românească. Rareori apare însă în contexte favorabile, sugerând de cele mai multe ori neruşinare, obrăznicie, îngâmfare sau indiscreţie. În argou, nasului i se mai spune şi bârnău, carină, cârmă, naşcarină, pătlăgea, trompă. A nu-şi cunoaşte lungul nasului înseamnă a nu-şi da seama cât e în stare să facă prin puterile proprii, lungimea nasului fiind un fel de unitate de măsură. De aici, altă expresie: nu-i ajungi cu prăjina la nas, adică este foarte încrezut. Mai puţin limpede e de ce despre cineva prea îndrăzneţ, prea obraznic se spune că şi-a luat nasul la purtare. Dar nici fără nas nu e bine; astfel, a-i cădea nasul cuiva înseamnă a-şi pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne ruşinat, umilit, iar a-i tăia nasul înseamnă a-l pedepsi, a-l ruşina, a-l pune la locul său.
     La o adică, nasul pare a fi un soi de semn de nobleţe, un blazon: a nu fi de nasul cuiva înseamnă a nu corespunde, a nu fi pe potriva unei alte persoane. A scoate panglici pe nas, cum fac scamatorii, înseamnă a exagera, a minţi, iar dacă scoţi flăcări pe nas, ca balaurii, atunci eşti foarte furios, poate chiar primejdios.
     Despre un ins foarte slab se spune că îi curge untura pe nas! Poate să-i curgă şi tărâţa pe nas, dar atunci este mânios. Când cineva îi mută nasul altcuiva din loc, răspândeşte un miros greu, pute. Dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan, mai spune şi o zicătoare din lunga experienţă pe care o avem cu ruşii. E recomandat să nu-ţi bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala, adică nu trebuie să te amesteci nepoftit în treburile altora.

                                                                                                              Adrian Bucurescu

Aleksandr Burzeanţev - ÎN PATRIA LUI SERGHEI ESENIN.

                                                                                               
                                                                                                                                Coline

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          "Не жалею, не заву, не плачу..."/ "Nu mă plâng, nu-mi pare rău, n-am milă..."

Nu mă plâng, nu-mi pare rău, n-am milă.
Toate trec ca florile, pe rând,
Veştejite-n auria toamnă.
Tânăr n-oi mai fi cât de curând.

Prea mult nici tu n-oi mai bate-aşa,
Inimă atinsă de răceală.
Nu-mi mai arde să mă plimb desculţ
Prin mestecenii plini de beteală.

Suflet de hoinar, prea abătut,
Îmi astâmperi vorba-nflăcărată!
Prospeţimea, dorul, le-am pierdut
Şi privirea mi-este tulburată.

Cu dorinţele devin zgârcit.
Viaţa mea, eu oare te-am visat?
Când pe calul roib eu am gonit?
Când, în zori, prin stepă, am cântat?

Lin cad frunze roşii de arţar,
Toţi suntem pe lume trecători...
Fie dar blagoslovită legea
Că-nfloreşti şi dup-aceea mori!

                                                        1922

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Adrian Bucurescu - SĂRĂŢUICA, LACUL SACRU AL GEŢILOR. Ulei pe lemn

Misterul Piramidelor

     Istoria secretă

     Urmărind vetrele unor vechi neamuri ale Europei, Asiei şi Africii, avem surpriza de a le vedea etnonimele puse în ordine, după numeralele indo-europene: GEŢII "Superiorii; Primii;  Perfecţii; Divinii" (cf. rom. gata; germ. Gott, engl. God ""Zeu; Dumnezeu"); SCANDIA ori SCANDINAVII (cf. lat. secundus "al doilea"); ETRUSCII, TYRRHENIA sau TYRSENII (cf. lat. tertius "al treilea"); CELŢII (cf. lat. quartus "al patrulea"); VENEŢII sau SLAVII (cf. grec. penta "cinci", slav. pentu "al cincilea"); SACII sau SCYŢII (cf. lat. sextus "al şaselea"); SUMER (cf. rus. semi "şapte"); EGYPT (cf. rom. opt; dalmat. guapto "opt"); NUBIA (cf. lat. novem "nouă"); LYBIA "Ultima" (cf. lat. labea "margine"). 

     Este evident că acestea erau cele zece regate despre care Platon scrie că aparţineau Atlantidei. În dialogul "Timaios", acelaşi autor confirmă apartenenţa la Imperiul Atlant a unora dintre ţările enumerate; "Deci pe această Insulă Atlantis se alcătuise o mare şi minunată putere regală; ea stăpânea insula întreagă, precum şi multe alte insule şi părţi din continent; ba mai mult, de partea aceasta a strâmtorii, ea domnea peste Lybia până către Egipt, peste Europa până în Tyrrhenia". Numele (numerele) acestor ţări atlante arată desigur ordinea în care au fost cucerite. 
     Aşadar, după cum sugerează numele său, Egiptul era al optulea regat. Civilizaţia şi cultura acestei ţări au apărut brusc în istorie, fără ca să fi existat un stadiu pre-egiptean. Că această parte a Africii de Nord a fost cucerită şi colonizată de Atlanţii europeni o confirmă câteva mumii de faraoni cu părul blond. Iar piramidele, corpuri geometrice cu OPT muchii, se referă la numele ţării, identificat cu faraonul, considerat divin. Pe de altă parte, chiar turnul celebrului Far din Alexandria era OCTOGONAL.
     Este inutil să se mai caute centrul Imperiului Atlant altundeva decât pe ţărmul apusean al Mării Negre. Unii autori antici dădeau numele de "Coloanele lui Herakles" stâncilor situate la intrarea din Strâmtoarea Bosfor în Marea Neagră, iar Platon scrie că Atlantis se afla dincolo de aceste coloane mitice. Cât despre continentul aflat în faţa Atlantidei, despre care scrie Platon, să nu uităm că Marea Neagră desparte două continente: Europa şi Asia!

                                                                                             Adrian Bucurescu