Svastica
Svastica este atestată în toate culturile care s-au succedat pe actualul teritoriu al României, începând chiar din Paleolitic. I se mai spune şi
Crucea Fulgerelor. Acest simbol sacru se afirmă îndeosebi în vremea Dacilor, pe stânci, în ceramică, pe monede, pe vârfuri de lance etc. Svastica este o cruce echilibrată cu braţele îndoite la jumătatea acestora în unghi drept, în sens invers faţă de mersul acelor ceasornicului, dar uneori şi în sens orar. De obicei, este orientată astfel încât toate liniile principale să fie orizontale, dar se găsesc şi variante în care aceasta este rotită cu 45 de grade. Sacralitatea Svasticii, cu o istorie atât de îndelungată, face ca şi astăzi să apară în arta populară românească, pe scoarţe, pe stâlpi de casă, pe costume, în ceramică etc., deşi, desigur, adevăratul sens al simbolului s-a pierdut demult. Acest semn străvechi nu e atestat doar în ţara noastră, ci aproape în toată lumea, din Europa până în Asia, din Africa până în America. În sanscrită, i se spunea SUASTIKA.
Toponimia tracică îngăduie aflarea uneia dintre denumirile Svasticii, asemănătoare celei sanscrite, anume SEGESTICA, pronunţată SEGHESTICA şi atestată ca oraş illyric. În limba Tracilor, deci şi a Dacilor şi a Illyrilor, SE apare şi ca prepoziţie, şi ca articol hotărât şi ca pronume relativ, aşa că toponimul poate fi înţeles ca SE GHESTICA şi tradus astfel: "Cel Norocos; Cel Favorabil; Cu Forţă; Care învinge"; cf. rom.
să;
se;
găzdac "avut; bogat; înstărit; situat; chiabur";
a se găzdăci "a se îmbogăţi; a se pricopsi";
câştig;
a câştiga. Din tracicul SEGHESTICA, devenit la un moment dat SEHESTICA, româna a moştenit cuvinte, apropiate de germ.
Swastika:
sfeştoc "mănunchi de busuioc, folosit la stropirea cu apă sfinţită" şi expresia
bătaie la săvastoc "bătaie straşnică, zdravănă".
Sfeştoc trimite la sacralitatea vechiului semn, iar
bătaie la săvastoc sugerează victoriile în lupte de altădată.
Svastica este încrustată pe două vârfuri de lănci dacice, una descoperită în Germania, iar alta, în Italia. Pe reversul vârfurilor, se află inscripţia ZOLMXES, o variantă a teonimului ZALMOXIS, ceea ce confirmă şi naţionalitatea luptătorilor care erau înarmaţi cu aceste lănci, dar şi legătura cu Misterele Zalmoxiene. În celebrul lexicon antic "
Suidas", scrie: "
Zalmoxis; nume de Zeiţă". Aşadar, Amândoi Gemenii Divini, născuţi la Netin-dava, în Dacia, Apollon şi Diana, aveau supranumele Zalmoxis. În acest sens, Svastica apare ca împletirea a doi de Z, ca o dublă iniţială a teonimului Zalmoxis, explicaţie pentru sacralitatea absolută a semnului la strămoşii noştri.
Dar simbolul se referea şi la alte divinităţi, Astfel, în panteonul dacic, după Zeii Supremi, cei mai slăviţi erau Patru Arhangheli - Orfeos, Dionysos, Oeagru şi Keramos, fiecare dintre ei patronând câte un anotimp, un punct cardinal şi câte un sfert dintr-o zi întreagă, cum ar veni astăzi, câte şase ore. Alături de aceşti Semizei, tot cu rang superior, erau slăviţi cei patru fii ai lui Keramos, Cabirii, invocaţi mai ales în timpul furtunilor de pe mări. Aşadar, aceste divinităţi cu puteri suprafireşti erau în număr de opt, câţi sunt şi Dacii de pe Arcul de Triumf, de la Roma, al lui Constantin cel Mare; se ştie că împăratul era de origine getică, născut în oraşul Naissus, din Moesia. Opt segmente, fiecare simbolizând câte unul dintre aceşti Semizei, are şi Svastica!
Cu siguranţă, în cetatea dacică atestată cu denumirea OPTATIANA, din Transilvania, se va fi aflat un templu închinat Celor Opt Divini, căci toponimul se rostea OPT A TIANA şi se traducea prin "Cei Opt care se cântă; Opt care se slăvesc; Cei Opt din Slavă; Opt cu Har"; cf. rom.
opt;
a;
doină;
a doini;
taină "mister; secret; minune; miracol; poveste minunată; meşteşug";
Sfintele Taine sau
Cele Şapte Taine - cele şapte ritualuri sau acte de cult din religia creştină (botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtăşania, hirotonia şi maslul), prin care credincioşii consideră că li se transmite harul divin.
Cultul dacic a supravieţuit multe veacuri, alături de creştinism. Numele autentic al voievodului cunoscut ca Menumorut, era de fapt MENUMOROVT, cum apare în originalul
Cronicii Notarului Anonim al regelui Bela. Cu siguranţă, straniul nume se rostea, în româneşte, ME NUMĂR OPT, însemnând clar "Cu (de; la; în) Numărul Opt". Până astăzi, două localităţi din judeţul Olt,
Optaşi şi
Optăşani, amintesc de semnul sacru, Svastica, şi de numărul Celor Opt Divini, la care se închinau strămoşii noştri.
Svastica este şi astăzi un simbol fundamental în Hinduism, Jainism şi Budism, des întâlnit în temple, pe statui, pe porţi şi pe case, în Orientul Îndepărtat. Am văzut cu ochii mei, în China! Din păcate, în Europa semnul a fost pângărit de ororile naziştilor, care, în cele din urmă, au dat socoteală în faţa istoriei. Dovadă că Semnul Divin pedepseşte Răul şi răsplăteşte Binele.
Adrian Bucurescu
