Mitologie românească
În graiurile populare ale limbii române, afară de numele lor particular, insectele au mai multe denumiri, printre care: gângănii, gâze, goange, gujulii, părăscuțe, muște. Despre multe specii de insecte există numeroase legende și descântece. Într-o astfel de legendă, se spune că îngerii care nu au vrut să lege hamurile la carul de foc al Sfântului Ilie au fost prefăcuți în caradaște, cărora li se mai zice și rădaște sau răgace.
Într-o altă legendă, se explică apariția libelulei. Se spune că Sfântul Gheorghe a plecat într-o zi, călare, spre armata diavolilor. Sfântul avea un cal care mânca jăratic și alerga ca vântul și ca gândul. Însă de la un timp a simțit că armăsarul nu doar că nu mai putea înainta, dar că tot dădea înapoi, ca racul. Atunci s-a stârnit mare învălmășeală în rândurile îngerilor, căci începuseră și caii lor a da înapoi și a se nărăvi. Tocmai când Sfântul Gheorghe nu știa ce să mai facă, a auzit un glas divin, care spunea să se dea jos de pe cal, că e fermecat de dracul. ”Apoi, dacă e așa, al dracului să rămâi!”, a spus sfântul înciudat, coborând de pe cal. Iar cum s-a îndepărtat sfântul de acolo, Dumnezeu a prefăcut calul într-o gânganie zburătoare, care zbârnâie când zboară și cu lumini de jar pe aripile ei lucioase și căreia popular i se spune calul-dracului, fiind vorba de... libelulă.
Altă legendă spune că atunci când Arhanghelul Mihail i-a oprit pe draci acolo unde se aflau în acea clipă, când a ridicat mâna, un drac a fost prins de toarta carului și pe urmă s-a strecurat printre îngeri, vrând să intre în Rai și să spioneze. Dar Sfântul Petru l-a zărit și i s-a părut că nu e lucru curat cu el, char dacă se dase cu făină pe față și-și roșise buzele, ca să semene cu îngerii. De atunci au rămas roșelele și sulemenelele, adică fardurile, pe pământ. Sân-Petru însă l-a recunoscut, fiindcă pe față nu i-a fost de ajuns și-i rămăsese nasul roșu, iar fața îi era prea galbenă, căci nu se sulemenise bine. Atunci, Sfântul Petru, văzând șiretenia dracului, s-a înfuriat, l-a luat de picior și l-a aruncat de sus, dintr-al nouălea cer, așa de tare, încât, ajungând pe pământ, s-a făcut bucățele. Din sfărâmăturile acelea s-au făcut gângăniile care se văd și acum noaptea pe marginile drumurilor și prin hățișurile pădurilor, luminând ca niște scânteiuțe ce zboară din loc în loc. Aceștia sunt licuricii.
Frumoasa gărgăriță prevestește căsătoria. Astfel, când o găsesc, băieții și fetele rostesc un cântecel ca acesta:
Gărgăriță-riță,
Încotr-oi zbura,
Acolo-i ursita mea!
Se spune că în ce parte zboară gărgărița, în acea direcție se află și mirele sau mireasa cui descântă.
Tot în magie, insectele se iau împotriva migrenelor. Prin Bistrița-Năsăud, dacă are cineva îmbătări de cap, și va lua 99 de părăscuțe, le va pune într-o cârpă nouă și va rosti următorul descântec, îi încetează durerile:
Părăscuță,
Nuță,
Micuță,
De multe ori te-am zărit,
De multe ori te-am pândit,
Dar niciodată nu te-am găsit.
Acum, te-am prins.
Și te-am prins
Și te-am închis
Și te-am încins
Cu 99 de ațe,
Că sunteți 99.
Deci luați,
Alergați
Nouă boale,
99 de boale,
Din cap,
De după cap,
Ca N. să scape
Sănătos
Și voios!
Împotriva țânțarilor, la Șamșud, județul Sălaj, se descântă astfel:
Ptiu, cal blestemat,
Precum m-ai mușcat
Tu pe mine,
Așa și pre tine
Să te muște furnicile
Și toate gujuliile!
De purici, la Turceni, județul Gorj, se descântă așa:
Marți în casă,
Purecii afară!
Să-i pui pe o prăjină,
Să-i duc în țară străină.
Tot de purici, la Țepu, fostul județ Tecuci, se spune următorul descântec:
Pentru că mâni e sărbătoare,
Iacă, v-am adus și eu o floare
Să vă gătesc,
Să vă grijesc,
Pe trup să vă pun pelin,
Și voi, flăcăi, să vă porniți la drum,
Că la pădure e verdeață
Și-i frumusață!
Și de-aicea de mână vă luați,
În pădure să stați,
Că la mine n-aveți s-aveți noroc,
Că eu în toate părțile dau foc,
Și tare mi-e frică că n-aveți
Unde să ședeți!
În unele basme, după formula ”A fost odată ca niciodată” este pomenit potcovitul... puricilor. Așa începe și celebrul basm ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, cules de Petre Ispirescu: ”A fost odată ca niciodată (...) de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești”. Ehei, ce vremuri!
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu