Alexiile

          Datini românești

 
     Printre plantele medicinale dacice, menționate de autorii antici, se afla și LAX ”Luciu; Strălucirea; Iluminarea; Ardența; Încălzirea; Înviorarea”; cf. rom. lac; a luci; latin. luceo ”a fi lucitor; a luci; a străluci; a face să strălucească”; lux ”lumină; lumina zilei; zi; plină lumină; ieșire la lumină; salvare; ajutor; podoabă; glorie”. Aproape sigur, această plantă este cea numită în românește scânteiuță (Anagallis arvensis).

     Din LAX au fost moștenite și numele unui sfânt, Alexie, a cărui zi este sărbătorită la 17 Martie, sub denumirile de Alexii, Alexă, Alexă cel Cald, Omul lui Dumnezeu sau Omul cel Cald al lui Dumnezeu.
     Despre Sfântul Alexie se spune că a fost un fecior de împărat, care a renunțat la domnie, s-a făcut schivnic și a trăit în pustietate. El se numește Omul lui Dumnezeu fiindcă Atotputernicul l-a dăruit cu căldură pentru credința lui neclintită și, în al doilea rând, pentru că în ziua lui se dezgheață și se deschide pământul cel arat, precum și pentru ieșirea tuturor fiarelor și gâzelor ce au petrecut peste iarnă în sânul pământului. Oamenii, îndeosebi femeile îl serbează pe Sfântul Alexie pentru că: este Omul lui Dumnezeu, e sfânt, și îi țin sărbătoarea ca să nu le sângereze vitele, să nu le muște șerpii și helgele sau nevăstuicile și să nu le sfârtece dihăniile; să nu-i muște și pe oameni șerpii și să nu-i supere gâzele, care se dezmorțesc și ies în această zi din pământ.

     De Sfântul Alexie, oamenii nu umblă cu acul, cu foarfecele, cu pieptănul, cu sapa, cu coasa, cu fusul, cu funia nu lucrează la cânepă; și, în general, nu pun mâna pe niciun obiect cu formă rotundă și lunguiață. Ce care lucrează în această zi îl supără pe Sfântul Alexie și el le trimite toate gângăniile pe la case. Dacă e cineva mușcat de șarpe sau de altceva, se crede că a lucrat în ziua aceasta.
     Se mai spune că, la Alexii, fiecare gânganie, oricât de mică, după ce se înviorează, trebuie să dea măcar o dată dintr-o labă sau dintr-o aripă. De aceea, oamenilor care nu le dau pace în această zi, nici ele nu le dau pace tot anul. În ziua de Sfântul Alexie, nu e bine nici măcar să te gândești la ele sau să vorbești despre ele ori să le pronunți numele, căci astfel tot anul îți vor ieși înainte și te vor mușca. Dacă totuși e musai să vorbești despre ele, atunci celor de parte bărbătească trebuie să le zici domn, iar celor de parte femeiască să le zici doamnă sau cucoană. Iar dacă este vorba despre broaște, nu li se zice pe nume, ci li se spune iepe. Dacă vreun uituc a rostit cuvântul șarpe, la Alexii, atunci, ca să nu-l muște, trebuie să descânte astfel:
Idiță,
Idiță,
Ține-se de pieliță,
Pielița de carne,
Carnea de os!
Osul dă veninul jos.
Descântecul să fie de folos!
     Iar dacă e șerpoaică, trebuie să se descânte așa:
Iudiță,
Iudiță,
Prinsă de pieliță,
Pielița de carne,
Carnea de os.
Osul dă veninul jos.
Descântecul să fie de folos!
     Rostindu-se acestea, dihăniile nu se mai apropie de cel care le-a spus. Și când e cineva mușcat de șarpe, tot așa trebuie să descânte și să se afume cu putregai de răchită, că apoi îi trece.

     În această zi, se scot și stupii cu albinele, fiindcă și ele sunt tot gâze.
    Tot la Alexii, se zbat și peștii prima oară în apă. De aceea, pescarii trebuie să țină post negru în această zi, ca să aibă noroc la pește. Mulți pescari se duc, din zorii zilei de Alexii, la râu, pârău sau iaz, prind un peștișor și, mâncându-l de viu, rostesc următorul descântec:
Alexie, Omul lui Dumnezeu,
Eu am venit la pârău,
Să prind un pește,
Să-l mănânc
Cum este el din pârău,
Iar tu să te rogi lui Dumnezeu
Totdeauna pentru mine,
Să pot prinde pește bine!

     În ziua de Alexii trebuie să înceapă și broaștele a cânta întâia oară. Dacă broaștele încep a cânta mai înainte de această sărbătoare, se crede că primăvara va fi lungă și rea, că vor mai urma zile reci și viforoase. Iar dacă încep a cânta de Alexii, înseamnă că vor fi zile călduroase, că nu va mai fi mult frig, nu va mai ninge, nici nu va mai îngheța.
     Unii oameni prind în această zi un cărăbuș, îl străpung cu un ac și îl pun într-un par. Dacă nu piere cărăbușul până dimineața, atunci ei cred că anul nu va fi mănos; dacă piere, cred că va fi îmbelșugat.
     În sfârșit, Românii mai au obiceiul ca, la Alexii, să înconjoare casele și pometele și a le afuma, ca să nu se mai apropie de ele gâzele și alte vietăți ce mai ies la iveală în această zi.


                                                                                                              Adrian Bucurescu