Periplul Capetelor Sacre prin Dacia
La Cetatea Crăiască
Am văzut, în episodul trecut, că împăratul Ion Orfeus, a fost crucificat de Preotesele Soarelui, împreună cu cei doi ucenici, și la toți trei le-au tăiat capetele, pe care le-au aruncat în râul care curgea prin apropiere. O inscripție getică, descoperită în ruinele cetății Callatis, Mangalia de astăzi, confirmă nu numai că așa-zisul ”
Sfinx Românesc”, din Munții Bucegi, este KOG A ION ”Capul lui Ion”, dar și faptul că a fost sculptat de oameni, nu de natură:
IOAN KYR A DOS KYV DAL E FA AP OMA. Tălmăcirea: ”Sfântului Ioan un Mare Cap în Munte (Piatră) i-au făcut apoi Oamenii”; cf. rom.
Ioan,
Ioana (n.);
har;
chir ”domn; stăpân”; latin.
heros ”semizeu”; rom.
des;
tisă (bot.);
Tisa (râu);
cap;
chip;
coif;
deal; franc.
dalle ”dală”; rom.
i-;
fă! ”să faci!”;
apoi;
om.
Ialomița, în dreptul cetății Helis-Argedavon
Furioase, Preotesele Soarelui au aruncat cele trei capete în apă, iar legendele antice spun că frumosul cap al lui Orfeus plutea pe valuri și încă mai cânta... De atunci, acel râu, sanctificat de capul împăratului martir s-a mai numit și KOG A ION ”Capul Magnificului”, precum și NAPARIS ”Divinul”. Este actualul râu Ialomița.
Se spune că, pe când capetele sacre erau duse la vale, s-a stârnit o furtună de groază, râul s-a revărsat peste maluri, iar ploaia nu a încetat decât atunci când acele capete s-au oprit într-un afluent, care mai apoi s-a numit SAR-ATOKOS ”Oprirea (Odihna) Capetelor (Domnilor)”; cf. rom.
seară ”capătul zilei”; pers.
ser ”cap”; engl.
sir ”un titlu de noblețe”; rom.
iatac. Actualmente, fostul afluent de pe stânga Ialomiței este lacul Sărățuica, considerat și el sacru. După 24 de veacuri de la uciderea sfinților pribegi, pe malul său apusean S-au născut Cei Doi Zalmoxis, Apollon și Artemis.
Lacul Sărățuica
Am mai scris că limba atlantă, evoluată în tracă, avea mai multe tonuri, iar sensurile cuvintelor și propozițiilor se schimbau după cum erau rostite. Astfel, inscripția de la Callatis poate fi înțeleasă și ca
IOAN KYR A DOS KYV DALEFA AP OMA. Traducerea: ”Sfântului (Domnului) Ioan și Celorlalți Doi Capetele le-au fost păstrate de Oameni”; cf. rom.
Ioan,
Ioana (n.);
har,
chir; latin.
heros; rom.
cap;
chip;
coif;
dulap;
tolbă;
tâlv; latin.
ab ”de la; din partea”; rom.
om.
Icoană cu Capul Sfântului Ioan
O vreme, pe locul opririi Sfintelor Capete a înflorit cetatea HELIS ”Strălucitoarea; Fermecătoarea; Divina”; cf. rom.
Căluș - joc pop. cu caracter magic;
Hală (mit.);
chilie; grec.
Helios - Zeul Soarelui;
kallos ”frumos”; engl.
holy ”sfânt”.
Totodată, măreței cetăți i se mai spunea și ARG(H)E-DAVA ”Cetatea Capetelor (Conducătorilor)” sau ARG(H)E DAVON ”Capul Sacru”; cf. rom.
hârcă;
a urca; grec.
arkhi ”primul”; geto-dac. DAVA ”cetate; oraș”;rom.
Deva - oraș cu cetate; alban.
tabje ”cetățuie”; rom.
Divan (arh.) ”Sfat Domnesc”; latin.
divinus ”divin; al zeilor; minunat; admirabil”. ARG(H)E-DAVA sau ARG(H)E-DAVON se mai traducea și prin ”Aflarea Capului”; cf. rom.
hârcă;
a dibui. Două sărbători cu acest tâlc se țin și în prezent.
Piscu Crăsanilor. Ruinele cetății Helis-Argedavon
Doi mari regi s-au ilustrat în această cetate sfântă, Dromichaites și Buerebuistas. Actualmente, locul unde a înflorit ARG(H)E-DAVON se numește Piscu Crăsanilor, și se află între satele Copuzu și Crăsanii de Jos, din județul Ialomița. Nu întâmplător, săpăturile arheologice la Pisc au început după descoperirea unui cap de argint. Marele savant Vasile Pârvan, care a săpat și el câțiva ani aici, i-a dedicat capitalei getice, unde a localizat cetatea lui Dromichaites, Helis, un capitol amplu în celebra sa operă, ”
Getica”.
Desigur, Capetele Sacre erau păstrate într-un templu impresionant prin măreție și frumusețe.
MERGURIUS
După lărgirea Imperiului Tracic, marele rege Buerebuistas a mutat capitala peste munți, într-o nouă cetate, mult mai bine apărată decât cea din câmpia Bărăganului. Noua capitală s-a numit și ea tot ARG(H)E DAVON ”Capetele Sacre” sau ”Conducătorul Divin”, ultimul referindu-se și la regele get, cel ce a reformat cultul zalmoxian, care, cu trecerea timpului, fusese deformat și de popor dar și de preoți. De la metropola sacră și imperială s-au păstrat și astăzi, pe teritoriul municipiului Miercurea Ciuc, ruine de cetăți geto-dacice. Asemenea ruine s-au păstrat și în satul Sâncrăieni, situat în imediata apropiere a municipiului, sat care mai demult se numea Ciuc-Sâncraiu, iar la leatul 1332 era atestat sub denumirea latină de
Sanctus Rex, adică ”Sfântul Rege”. Este limpede că, la plecarea din câmpie, Buerebuistas a luat cu el și toate relicvele sfinte, între care dominau cele trei capete ale martirilor atlanți.
Însăși denumirea de Miercurea provine de la un supranume al lui Ion Orfeus, MERGURIUS ”Mergătorul; Conducătorul”, de unde Romanii l-au născocit pe Zeul Mercur, curier al Zeilor!
Mergurius, în varianta romană
Muzeele din Miercurea Ciuc sunt pline de vestigii străvechi, descoperite acolo, dar niciunul nu este prezentat ca dacic, ci ca ”antic”. Dormiți, autorități române, dormire-ați! În curând, acele exponate vor fi prezentate ca ”secuiești”!
Au rămas, în inima Daciei, amintirile slăvitului MERGURIUS, nu doar în denumirea de Miercurea Ciuc, ci și în Miercurea Sibiului și Miercurea Nirajului, mai mult sau mai puțin apropiate de a doua capitală a lui Buerebuistas. Dar argumentul forte că metropola s-a numit ARG(H)EDAVA este denumirea de Harghita a munților din preajmă și a ținutului unde s-a aflat.
SARMIZEGETUSA
Bătându-i pe Boii și Tauriscii din neamul Celților, marele rege trac le-a inclus teritoriile în imperiul său. Deplasarea spre Vestul Europei l-a făcut pe Buerebuistas să ridice o altă capitală, puternic fortificată, în Munții Orăștiei, pe atunci inima împărăției trace. Și aceasta a avut mai multe denumiri, impunându-se SAR-MIZEG-ETUSA ”Templul cu Capul Cântărețului (Poetului; Compozitorului); Odihna Domnului Fermecat (În-cântător)”; cf. rom.
sară,
seară ”capătul zilei”; pers.
ser ”cap”; engl.
sir; rom.
mazac ”grămătic; scriitoraș”;latin.
musica ”arta Muzelor; muzica; poezia”;
musice ”frumos; minunat”;
musicus ”muzical; poetic; al poeziei; literar; științific; muzician; poet”; germ.
Maske, franc.
masque ”mască”. În documentele antice este atestat și un alt nume al capitalei Daciei, SAR MAZEGE ”Capul Cântărețului (Poetului); Capetele Fermecate (Minunate)”; cf. rom.
sară,
seară; pers.
ser; engl.
sir; latin.
musice; germ.
Maske; franc.
masque.
Medalionul de la Sarmizegetusa
În ruinele capitalei dacice a fost găsit și un frumos medalion înfățișând un cap cu acoperământ sacerdotal, care ar putea fi chiar al lui Ion Orfeus, Marele Preot al Lunii.
POROLISSUM
În timpul primului război daco-roman, dușmanii s-au apropiat periculos de mult de Sarmizegetusa, așa că regele Decebal și sfetnicii săi au hotărât să mute tezaurul țării la loc sigur. Desigur, cele mai de preț odoare erau cele trei Capete Sfinte. Acestea au fost duse departe de capitală, într-un loc de taină, ce s-a numit apoi POROLISSO ”Tezaurul”; ori POROLISSUM ”Odoarele; Scumpeturile”; cf. rom.
părăliș ”bănet”;
a părăli ”a jecmăni de bani”;
prilej (reg.) ”bunuri; resurse”; grec.
beryllos, latin.
beryllus ”beril; piatră prețioasă de culoare verde”; latin.
valor, -
oris ”valoare”; ital.
perla ”perlă”;
valoroso ”valoros”.
În timpul celui de-al doilea război daco-roman, tezaurul a fost mutat din nou, tot spre Miazănoapte. Denumirile dacice de POROLISSO și POROLISSUM au fost păstrate de cuceritori, care au întemeiat acolo un mare oraș, devenit reședință a regiunii Dacia Porolissensis, situat la granița cu teritoriul Dacilor Liberi. Pe teritoriul cetății romane se află astăzi satul Moigrad, din județul Sălaj. Acolo, pe la începutul secolului XX, un plugar român a descoperit, din întâmplare, o parte a tezaurului dacic, care se pare că, din graba celor amenințați, ori nu a mai fost găsită ori nu au mai avut răgaz s-o salveze. Dar se vede că nici Romanii nu au aflat-o.
Capul lui Ion Orfeus, la Porolissum
Tezaurul, aflat astăzi la Muzeul Național de Istorie a României, este constituit din mai multe
odoare de aur, cel mai important fiind capul încununat cu tiara împărătească al lui Ion Orfeus, care cântărește 800 gr. Gura larg deschisă sugerează că este cel care poruncește sau cel care cântă.
SARMAZEGE
Am văzut că Sarmizegetusa se mai numea și SAR MAZEG(H)E ”Capul Cântărețului (Poetului); Capetele Fermecate”. În acest fel, aflăm un alt loc al păstrării tezaurului dacic, anume la Sărmășag, localitate în Nordul județului Sălaj, pe fostul teritoriu al Dacilor Liberi. Aproape sigur, așezarea a îndeplinit o vreme rolul de capitală a vitejilor. Am constatat, în episodul anterior, că de fapt Marele Crucificat Sfânt a fost Ion Orfeus. În bălmăjeala trecerii de la cultul zalmoxian la unul ”internațional”, Românii au transferat imaginea celor Trei Capete (Chipuri) Divine spre noul zeu, ajungând astfel la ”Iisus cu Trei Fețe”, care altminteri nu are altă explicație, ”Sfânta Treime” neavând aici niciun amestec.
Icoană românească pe sticlă, inspirată de Cele Trei Capete (Chipuri) Sacre
KOGAION
Temându-se că și Sărmășag este prea aproape de granița cu teritoriul cotropit de Romani, Dacii Liberi au dus tezaurul tocmai în Maramureș, teritoriu totalmente independent, într-un loc care a și căpătat denumirea de KOG A ION ”Capul lui Ion” sau KOGAION ”Capetele; Conducătorii; Nobilii”; cf. rom.
cucă; aromân.
cucă,
cucui; alban.
kuke ”cap”; rom.
Ion - titlul voievozilor în Evul Mediu timpuriu; alban.
hyjni ”zeu; divinitate”;
ujane ”imensitate”; rom.
cucon.
Mai mult de un mileni s-au odihnit Cele Trei Capetele Divine acolo, nemaiîntorcându-se niciodată la Sarmizegetusa.
Voievodul Bogdan I, Întemeietorul Moldovei
KOGA sau KOGAION a devenit în cei peste o mie de ani localitatea CUHEA ”Capetele”, cu varianta CUHNEA < KOGAION, reședință a voievozilor maramureșeni. Cel mai important dintre ei, Bogdan-Vodă, este întemeietorul Moldovei. În graiul nostru vechi, BOGDAN însemna ”Care păzește Sfinții; Moștenitorul Divinităților; Care primește Odoarele”; cf. rom.
buh ”faimă”; latin.
Bacchus - numele roman al Zeului Dionysos; alban.
bekoj ”a binecuvânta”; slav.
Bog ”Zeul Suprem la Slavii de Sud”; rom.
danie;
denie ”slujbă religioasă de seară; priveghere”;
dănos ”generos; darnic”; alban.
dhenie ”decernare; acordare; atribuire”; rom.
a (se) făgădui ”a promite; a jurui; a (se) adeveri; a consimți; a (se) angaja”. La plecarea din locurile natale, Bogdan Vodă a luat cu sine și odoarele dacice, întărindu-și astfel autoritatea asupra unei țări noi, al cărei vrednic conducător a și fost.
PORONISSON
O variantă atestată a toponimului dacic Porolissum este PORON ISSON ”Domnul (Conducătorul) Ceremoniilor; Inițiatorul Cântecelor”; cf. rom.
a porni;
pronie;
Faraoni (mit) ”sirene; ființe fantastice, jumătate femeie, jumătate pește, stăpânind țărmul apusean al Mării Negre”; germ.
Baron, franc.
baron ”un titlu de noblețe”; grec.
pharon, latin.
pharon ”faraon - titlu purtat de regii Egiptului”; rom.
a suna;
ison ”sunet prelung, folosit în scopul acompanierii unei melodii”; latin.
assono ”(despre ecou) a răspunde printr-un sunet asemănător; a face să răsune”;
sono ”a celebra; a cânta”;
sonus ”sunet”; rom.
Perinița ”un dans popular; melodia după care acesta se dansează”; grec.
Parnassos ”Parnas; munte consacrat lui Apollon și Muzelor; (fig.) lăcașul poeziei; poezie; poetic”.
Capetele Sacre s-au împărțit, spre a apăra cât mai mult din Țara Moldovei. Cel al lui Ion Orfeus a fost adăpostit într-un vechi templu dacic sau în vatra acestuia. De la PORON ISSON, acest loc sfânt a rămas până astăzi cu denumirea de
Voroneț. De aceea, și Sfântul Daniil Sihastru, celebrul duhovnic al lui Ștefan cel Mare, a ales să vină aici, după ce și-a părăsit chilia de la Putna, ctitorind astfel una dintre cele mai frumoase mânăstiri ale noastre.
Mânăstirea Voroneț
ANNAMATIA
Tot într-un templu dacic sau în vatra lui a fost adăpostit capul ”Căluțului”, al fostului ucenic al împăratului pribeag. În graiurile tracice, acest supranume se rostea CAL YPSO și GAL EPSOS ”Calul Năzdrăvan; Calul Ne-Zdravăn; Calul Ne-Sănătos”; cf. rom.
cal; alban.
kale ”cal”; rom.
opsă ”doar; numai”; grec.
opsis ”aparență; aspect”; engl.
oops ”exclamație care exprimă surprindere, mirare”; rom.
gloabă; ital.
galoppo, franc.
galop ”galop”;
Căiuți ”obicei moldovenesc în cadrul sărbătorilor de iarnă”;
Căiuți - loc. în jud. Bacău.
În toamna leatului 1974, călător prin Moldova, am mers și la Mânăstirea Neamț, coborând și în vestitul osuar de-acolo, ca să văd capul ”
călugăriței Calypso”, de care aflasem din povestea născocită de Costache Negruzzi. Am ținut în mâini acel cap, pe fruntea căruia scria CALYPSO, și, fără să știu de încărcătura lui mistică, am simțit că am atins ceva divin. Și acum, când scriu aceste rânduri, sunt cuprins de emoție.
Nepăzit, capul a fost furat câțiva ani mai târziu! Mărturisesc, cu toată sinceritatea, că, de-aș fi știut, l-aș fi furat eu, păstrându-l pentru mai târziu, în vederea restabilirii cultelor orfic și zalmoxian în vechea Dacie.
Osuarul Mânăstirii Neamț
Era mai mic decât celelalte capete din osuar, ceea ce înseamnă că ucenicul zis ”Căluțul; Mânzul” era un băietan, un adolescent aflat în creștere. Poate și din acest motiv a fost crezut că ar fi fost al unei femei.
Un alt supranume al ”Căluțului” era și AN NAM A TIA ”Cel care îl slujește pe Domnul; Care îl înțelege pe Cel Divin; Care celebrează Zeii; Cel Ales de (ca) Sfânt”; cf. rom.
un;
în; rus.
on ”el”; rom.
neam;
noimă ”înțeles; sens; rost”;
a (se) năimi ”a (se) angaja; a )se) tocmi pentru o muncă plătită; a închiria; a acorda”;
a;
tui ”însemn purtat de voievozi la învestire”; latin.
Deus, grec.
Theos ”Zeu; Dumnezeu”; irland.
nemed ”sanctuar”. De la AN NAM ATIA vin și denumirile Mânăstirii și Cetății Neamț, a întregului ținut Neamț și chiar al râului Neamț, zis și Ozana.
KEBRENOI
Cum am văzut în episodul ”
Tragica domnie a lui Orfeus”, celălalt ucenic al său era poreclit ”Țapul; Căpriorul”. O variantă tracică a acestui supranume era KEBRE NOI ”Țapul Plăpând; Căpriorul Tânăr (Proaspăt)”; cf. rom.
capră;
Capra - personaj zoomorf, cu rol principal în sărbătorile de iarnă; latin.
caper ”țap”;
Caper ”constelația Capricornului”; rom.
nou;
noi ”picuri de rouă; stropi de rouă pe roata morii; apă neîncepută; zori”. latin.
caprinus ”de capră”. Probabil, de la porecla acestui ucenic venea și o formulă sacră pe care trebuia s-o rostească inițiatul în Misterele Orfice:
Ied am fost, în lapte am căzut.
Mânăstirea Căpriana
Cum se vede, capul Căpriorului a fost adăpostit într-un templu sau în vatra lui, tocmai în Basarabia, pe locul unde se ridică astăzi minunata Mânăstire Căpriana. Slavă Cerului, am fost și acolo! Ducerea capului lui KEBRENOI la Căpriana nu este doar un fapt mistic, ci dovedește și că Bogdan-Vodă stăpânea măcar Vestul Basarabiei de astăzi, dacă nu cumva tot teritoriul.
ILION
Ion Orfeus, Căluțul și Căpriorul sunt bine reprezentați în arta antică est-europeană, exemple aparte fiind și tăblilțele de la Tărtăria și un mozaic din Ierusalim. Conducătorul pribegilor sacri era IL ION ”Sfântul (Minunatul) Ion; Prea Strălucitul (Curatul)”; cf. rom.
Iele, Ilioaie (mit.); alban.
yll ”stea; astru”; rom.
Ion - titlu al voievozilor; alban.
ujane ”imensitate”; rom.
alin;
a (se) alina;
Ileana (n. și loc.). Și. fiindcă Ion Orfeus se născuse pe țărmul apusean al Mării Negre, în capitala Imperiului Atlant, unde ulterior a fost și capitala Troiei, această împărăție se mai numea și ILION și T(Ă)ROS sau TROAS. Aceste etnonime însemnau și ”De (la) Cerb”; cf. slav.
ielen, rus.
oleni ”cerb”; franc.
elan (zool.) ”elan”; alban.
dre, engl.
deer ”cerb”. Supranumele vine de la coroana pe care o purta un împărat. Coroană are și cerbul!
Dar acest Cerb Divin este, fără îndoială, însuși Orfeus, adică Sfântul Ion Botezătorul. Au trecut cinci milenii și mai bine de la domnia lui, și poporul român încă ține minte că împăratului atlant i se mai spunea și ”Cerbul”, așa cum se grăiește în mai multe colinde. Iată un fragment revelator dintr-unul din acestea:
Și vânară-o zi de vară,
Până colo cătră sară,
Și nimică nu aflară,
Numai cât un cerbușor,
Cerbușoru-i surișor.
Și pe dânsul mân-au pus
Și acasă l-au adus,
După masă că l-au pus
Și-a-ntins arcul să-l săgete.
Iară cerbul a oftat
Și din gură-a cuvântat:
- Ho, ho, ho, nu săgetați,
Vieața nu mi-o luați!
Că eu nu-s cerb cum credeți
Și după cum mă vedeți,
Ci-s Ion,
Sânt-Ion.
Sigiliul cetății Baia
Astfel se explică și sigiliul primei capitale a Moldovei, Baia, unde cerbul are capul tăiat, iar între coarnele lui se vede împăratul pe cruce, care este tot Orfeus. Înseamnă că, până să fie despărțite Capetele Sfinte, tezaurul dacic, moștenit de Bogdan-Vodă, a stat o vreme în această înfloritoare cetate, fiindcă BAIA înseamnă și ”Capitală” și ”Capete” (cf. rom.
boi ”chip; față”), dar și ”Moștenirea”; cf. alban.
paje ”zestre; trusou”.
Quod erat demonstrandum, cum spuneau verii noștri de la Roma. Vor mai fi fiind oare odoarele atlanto-dacice pe undeva, pe pământul românesc, ca să păstreze forța Patriei noastre? Cine știe...
Recapitulând, drumurile acestor capete au început la Constanța, unde se născuse Orfeus, au continuat în Munții Bucegi, unde au fost decapitați cei trei pribegi divini, apoi la Piscu Crăsanilor, Miercurea-Ciuc, Munții Orăștiei, Moigrad, Sărmășag, Cuhnea, Baia, Voroneț, Neamț și Căpriana.
Acest traseu este chiar în miezul României Mari, așa cum s-a reînchegat ea la 1 Decembrie 1918, și așa cum, cu voia Cerului va fi din nou reîntregită.
Adrian Bucurescu