Istoria Atlanților

          Prințul Orfeus și Zâna Eurydike

     Printre alte denumiri ale cetății natale a prințului Orfeus, fiul împăraților Oeagrus și Calliope, autorii antici o pomenesc și pe aceea de D-ION, care se tălmăcește prin ”Cea Divină; Cea Minunată; Cea În-cântătoare; Cea Măreață; Care (se) învață”; cf. rom. de; Ion - titlul voievozilor români în Evul Mediu; Ian-Caloian (mit.); Iana Sânziana (mit.); alban. hyjni ”divinitate; zeu”; ujane ”imensitate; ocean”; rom. taină ”mister religios”; doină; a doini; zână. Însă D-ION este doar o variantă pentru TO-MIS, care se traduce aidoma cu prima, ”Cea Divină; Cea Minunată; Cea În-cântătoare; Care (se) învață; ”; cf. rom. de; moș; moașă; latin. missa ”mesă; liturghie”; Musa ”Muză; cântec; poezie; studiu”; alban. maze ”caimac”; mesoj ”a (se) învăța; a (se) instrui; a (se) deprinde; a (se) afla”; moshe ”vârstă”; rom. Tomșa - numele unui voievod moldovean.
     Municipiul Constanța, unde s-a aflat prima capitală administrativă și militară a Imperiului Atlant, este atestată în Antichitate și sub denumirea CONSTANTIANA, de la care de altminteri își trage și actualul nume. CON S(Ă)TA N(Ă)TIANA se traduce prin ”Unde s-a împlinit (întâmplat) Nașterea”; cf. rom. cum; saț; zodie; șotie; latin. natio, nationis ”naștere”. Totodată, conform altor documente antice, cetatea se mai numea și DINISCARTA, care, înțeleasă ca DI NISC ARTA, se tălmăcește prin ”Locul Nașterii Divinului”; cf. rom. zi; alban. dhe ”pământ”; rom. nasc; latin. ars, artis ”artă; pricepere; calități”; hortus ”grădină”.

                                                      Ruinele atlante ale cetății Tomis

     Cum s-a văzut în episoadele anterioare ale acestui documentar, la Tomis-Constanța s-a descoperit și un grup statuar care-i reprezintă pe Oeagrus, Calliope și Orfeus. Totodată, toate denumirile acestei prime capitale a Atlanților dovedesc, fără putință de tăgadă, că acolo s-a născut Orfeus, care s-a mai numit și ION ; Divinul; Magnificul”.
     Tot într-un episod anterior s-a văzut că împăratul Oeagrus este arhetipul mai multor eroi mitici, printre care Noe și Meșterul Manole. S-a mai văzut și că, înfricoșați de cutremurele și potopul care au năvălit peste reședințele lor, Atlanții s-au refugiat departe de mare, în preajma Munților Bucegi.
     Îngrozită de dezastrele naturale, împărăteasa Calliope și-a născut fiul cu o lună înainte de soroc, apoi, la scurtă vreme, a murit în noua capitală a Atlanților, aflată la TERGAISTE, Târgoviștea de astăzi. Într-o variantă a baladei ”Meșterul Manole”, nefericita mamă se numește Caplea, evidentă metateză din CALLIOPE și-și plânge pruncul. Îndurerat și el de soarta fiului său, meșterul îi răspunde acesteia astfel:
Copilașul tău,
Pruncușorul meu,
Vază-l Dumnezeu!
Tu cum l-ai lăsat
În par
Desfășat,
Zânele c-or trece,
La el s-or întrece
Și l-or apleca,
Țâță că i-or da.
Ninsoarea d-o ninge,
Pe el mi l-o unge;
Ploi când or ploua,
Pe el l-or scălda;
Vânt când o sufla,
Mi l-o legăna,
Dulce legănare,
Pân' s-o face mare.
     Zânele din baladă sunt celebrele MAINADES, preotesele Soarelui, a căror denumire trebuie înțeleasă ca MAINA-DES, literal ”De Mână”, tâlcul întreg fiind de ”Horă; Joc”; cf. rom. minge; Manda (n.), Erau în număr de șase, conduse fiind de obicei de o prințesă ce urma să devină soția împăratului. Dansau la ceremoniile închinate Soarelui, iar ordinul lor religios a fost moștenit și de Romani, ele fiind celebrele Vestale.

                                                              Hora de la Frumușica

     În bogata moștenire atlantă de pe actualul teritoriu al României, ele sunt bine reprezentate, cel mai cunoscut grup statuar fiind Hora de la Frumușica, unde cele șase dansatoare sunt prinse de mâini, ca la orice horă românească.
     Printre mai multe tâlcuri, OR FEUS le are și pe cele de ”Cel care cântă Minunat; Care vorbește Frumos”; cf. rom. a ura; a hori; latin. oro ”a vorbi”; rom. voie; voios; latin. pius ”pios; cinstit; virtuos; bun”; grec. bios ”viață”; latin. harpa ”harpă”.
     Fie că i-au ales-o preotesele, fie că a cunoscut-o singur, în viața lui Orfeus a apărut prințesa EURYDIKE, conducătoarea trupei de Amazoane care păzeau lacul sacru SARATOKOS, actualmente Sărățuica, din lunca Ialomiței.

                                              Lacul sacru SARATOKOS, astăzi Sărățuica

     Numele de EU RY DIKE se tălmăcește prin ”Cea Legată de Apă; Cea de pe Lac; Care stăpânește Apa; Care păzește Lacul”; cf. rom. ea; alban. ajo ”ea; acea; aceea”; rom. râu; rouă; teacă; ducă ”duce; conducător”; Iordache, Rodica (n.); rus. raduga ”curcubeu”. În limba atlantă, mai târziu în greacă și în latină, sunetele U și V se pronunțau la fel, Latinii notându-le pe amândouă cu V. Așadar, De aceea, din EV RY DIKE, româna a moștenit, printre altele, bardacă și brotac.
     Numele EU RY DIKE este sinonim cu hidronimul SA RA TOKOS, ceea ce confirmă locul de baștină al prințesei. În mitologia greacă, prințesa este nimfă, adică zână, în cea românească - Știma Apelor, în cea rusă - Rusalka, în cea germană - Loreley, fiecare popor inspirându-se din vechile întâmplări... Chiar și astăzi, în legendele din lunca Ialomiței, se povestește că Știma Apelor sau Zâna Lacului și-a avut sau încă își mai are sălașul în lacul Sărățuica și că a fost iubita unui fiu de împărat!

                                                   Zâna Eurydike, pe un vas de Cucuteni

     Din spectaculoasa cultură atlantă Cucuteni, a fost descoperit un vas superb, care o reprezintă pe Eurydike, ca Zână a Apelor, această ipostază fiind sugerată de coapsele în formă de vas, precum și de pești în loc de picioare. Totodată, trupul îi e înconjurat de șiroaie de apă.
     Cum se știe, Orfeus și Eurydike s-au căsătorit, dragostea lor fiind cea mai cântată din Antichitate, evocată până astăzi de scriitori, artiști plastici, muzicieni ș. a.

                                                    Orfeus și Eurydike, plecând din Infern

     În nu se știe ce împrejurări, frumoasa Eurydike a pierit de foarte tânără, lăsându-și soțul pe veci neconsolat. Ca s-o readucă la viață, acesta pleacă spre Infern, ca s-o ceară înapoi. Legendele spun că Orfeu chiar a ajuns pe tărâmul subteran, a obținut plecarea ei de acolo, dar tot a pierdut-o la întoarcere. Poate că a fost doar un vis de-al lui, sfârșit într-un noian de deznădejde...

                                                                                                             Adrian Bucurescu