Colindul Daco-României

Sus mai sus la nouă jmeri
     Hoi leroi florile dalbe
Ardu-mi nouă lumânări
     Hoi leroi florile dalbe
Că nu-s nouă lumânări
Și mi-s nouă de feciori
De din neamul Dacilor
     Florile dalbe de măr
Dar pe umere îmi poartă
Scumpă raclă de cleștar
În colțuri cu chihlimbar
     Hoi leron-dai leron-dar
Dar în raclă cine-mi șade
Inimile de le arde?
Șade-mi craiul Decebal
Sieși fulger de pumnal
     Florile dalbe  flori bune
El că și-o d-avut pe lume
Un căluț cam alb de spume.
Iată măre l-împresoară
Mare oaste către seară
     Cetioară, cetioară
Dar în frunte cu Troianul
Împăratul-năzdrăvanul,
Fratele de sânge-albastru
Călare pe-un cal măiastru
     Cetioară, cetioară
Iată  măre se luptară
Zi de vară până-n seară
     Florile dalbe de măr,
Savai craiul Dacilor,
Dacilor-Eroilor,
Te-ai făcut un fulgere
Și-ncepui a sângere
Țara de te-a plângere
     Hoi-lerondai leron-dit
Maica Dacia s-a primenit,
România s-a numit,
Ne-a născut și ne-a-ngrijit
Și frumos că ne-a ursit!
     Florile dalbe de măr
Doamnă bună a caselor
Și stăpâne-al curților
     Bună-i vremea-n casă,
     Florile-n fereastră
     România la mulți ani trăiască!

                             Adrian Bucurescu

     P. S. Acest colind a fost publicat întocmai, în revista ”Flacăra”, la 1 Ianuarie 1977