Din Scriptura Secretă a Atlanților

          Orfeus la Iad

Sfetnicii l-au lăsat,
Înapoi s-au întors,
Iar Orfeus a rămas singur în pustiu
Și se tânguia amarnic după ea.

Într-atâta rugă
Și în aprigu-i post
Împăratul mai uita de-i vrăjit sau treaz,
Nu știa de-n vis sau aievea zărea...

Într-o zi, rătăcind
Prin peștera neagră,
Pe cărarea Iadului el că s-a văzut
Și la porțile cețurilor s-a dus.

Și dacă a ajuns
La domnii umbrelor,
Lira și-a gătit de cântec și de greu amar
Și-n genunchi și-a spus durerea ce-l ardea:

- O, Zâni subpământeni,
La care toți venim,
Rogu-vă a mă lăsa să vă spun apăsat,
Fără de-a minți în tainic meșteșug!

N-am venit nici să văd
Întunecatul Tartar,
Nici să leg zmeii cu multe capete
Și cu șerpi în jurul gâtului cu solzi.

Dalba mea soție
E pricina rugii;
Eu pierdut-am vremea mea departe de ea
Și în dor sărmana trupul că și-a stins.

Eu vrut-am să îndur
Și chiar am încercat,
Dar iubirea m-a învins și m-a prăbușit;
Cine dintre muritori o a învins?

Rogu-vă pe aste
Tărâmuri de groază,
Pe acest de necuprins haos înnoptat,
Pe tăcerile acestui mare țărm,

Dezlegați sorțile
Repede sfârșite
Ale dragei mele de neuitat nicicând;
Vă implor să mi-o redați cât mai curând!

Toți vă suntem datori
Cu curate fapte
Și de zăbovim mult sau puțin pe lume,
Toți pornim spre-această ultimă casă.

Și de-i dați înapoi
Anii ei prea firești,
Ea se va supune-apoi alor voastre legi,
Iar de nu-i dați, nu mă-ntorn între cei vii.

Pe când el murmura
Aceste cuvinte,
Sufletele morților cu amar plângeau,
Ochii Iadului de lacrimi s-au umplut.

Domnii umbrei i-au zis:
- O, tu, crai de jale,
Chemi în cântec pe aceea ce mult a-ndurat.
Ia-napoi soția ce mult te-a dorit!

Dar pe Calea Albă
Să nu-ntorci privirea,
Căci pierdută lumii vii ea va fi mereu,
Și cu niciun chip n-o vei mai revedea!

S-a întors în lume
Împăratul pribeag,
Dar temându-se să nu o piardă pe ea,
Când s-ajungă la lumină, ochii-a-ntors.

Ea nici că a mai plâns,
Abia-și luă bun rămas
Și se-ntoarse-n mohorâtul, umed Infern
Și ducând în inimă iubirea ei.

Iar nemânglâiatul,
Soțul ei prea durut,
Lacrimi, grijă și durere el a adunat,
Tot plângând o soartă fără de noroc...


                     Traducere și adaptare: Adrian Bucurescu