Vulpea nu crede în lacrimi

  
                       
                            


          Moment zgubilitic


Pe câmpia-ntinsă, între mulţi bostani,
Moş Ion păzeşte, încărcat de ani.
Vrejii se-ncovoaie. Cu săgeţi de foc
A Soarelui raze pepenii îi coc.
Când mantaua serii pe câmpii se-aşterne,
Moş Ion adoarme între două perne.
Pe la miezul nopţii, ca să vezi drăcie,
Şapte cucuriguri liniştea sfâşie.
Iar Ion ce-şi zice-n mintea lui de moş?
"Pepenii, se ştie, au câte-un cocoş.
Lasă că-i duc babii, să facă o ciorbă
Cu un borş pe cinste. Ce atâta vorbă?"
N-aţipi moşneagul nici vreo două clipe,
Că toată bostana începu să ţipe:
- Cucurigu-gagu, cucurigu-gagu!
Săriţi, oameni buni, că ne taie moşneagu'!"
Moşu-şi face cruce, îşi scuipă în sân.
"Măi să fie - zice - cât sunt de bătrân,
Văicăreli ca astea n-am mai auzit
Şi aşa bostană eu n-am mai păzit.
Ptiu, plesni-le-ar creasta! Ptiu, vedea-i-aş ţepeni!
Păi, cocoşii ăştia şi-au ieşit din pepeni!"
Între timp, o vulpe cocoşii-i mânca.
Nemaiauzindu-i, moşul se culca.
          Refren:
               Moş Ioane, nu e bine;
               Vine ea, baba, la tine!


                            Adrian Bucurescu