Tânăr și frumos, aveam aripi albe
Și mă roteam deasupra Pământului.
Se tot depărtau ale orașelor salbe
Și mări se încrețeau în foșnetul vântului.
Adio îi spuneam, nu la revedere,
Frumoasei noastre planete albastre.
Spre sălbatice și profunde mistere
Lin zburam printre abstractele astre.
Și întâlneam o prea frumoasă fată,
Gingașă, cu aripi alburii,
Cu trup de zăpadă curată,
Cu ochi de gheață și plete fumurii.
Fără niciun cuvânt ne îmbrățișam.
Eu o încălzeam și ea mă răcea,
În cenușă și rouă ne metamorfozam,
Și pe Bărăgan ziuă se făcea.
Adrian Bucurescu
