Târg în București

 

                                                                         Acuarelă de Amedeo Preziosi

Cositorul

 

           Mitologie românească

     Cositorul sau staniul este un metal alb-argintiu, maleabil și ductil. Se obține din casiterită, prin reducere cu cărbune. Se întrebuințează mult în aliaje și la acoperirea altor metale, pentru a le proteja împotriva coroziunii. Este cunoscut încă din Antichitate și de atunci se folosește, inclusiv de Români, atât în magia albă cât și în cea neagră. În limba tracă, i se spunea GA-S'TOR ”Care strălucește; Care arde; Care taie; Care înțeapă”; cf. rom. ca; satâr; jder; știr (bot.); engl. star ”stea”; alban. shture ”sturz; gaiță; graur”; latin. castor ”castor”; alban. gastare ”sticlă”; rom. gușter; custură. Iată un descântec din Roșiorii de Vede, jud. Teleorman, unde metalul este rugat să ajute bolnavul:

Costor,

Vostor, 

În tigaie te-am pus,

Pe tine te-am topit,

Și oameni i-ai lecuit;

Și te-am pus la N.

Să-i scoți durorile,

Junghiurile,

Fiorurile,

Cuțitele,

Săgețile,

Târomeala,

Fârșeala,

Amețeala

Din creștetul capului

Până-n degetele picerilor.

De-o fi din călcătură,

De-o fi după drum

Din răspântii,

Din mâncare,

Din sculare,

Din culcare,

De-o fi din răsărit de Soare,

De-o fi din fete necununate,

Cum taie secera asta buruienile,

Rugii, bozii, verzi și uscate,

Așa să taie de la N.

Boala, duroare, junghiurile,

Cuțitele, săgețile,

Și N. să rămâie curat,

Luminat,

Ca aurul strecurat,

Cum Dumnezeu l-a lăsat!

     Într-un descântec din Cioroiu, jud. Romanați, asistăm la lupta dintre două metale: cositorul, agent benefic, și argintul viu, adică mercurul, agent malefic:

Cum se topește cositorul,

Așa să se topească boala,

Dorul, gâlcile, bubele,

Amețelile, fârșelile, pirotelile!

De-o fi argintul viu din Sfinte

Sau de mână de om,

Sfintele să-și aducă aminte

Să-l lecuiască,

Să-l izbăvească!

     Într-un descântec din Gresia, jud. Telorman, cel descântat este trimis la biserică, dar pentru orice eventualitate i se zice și de cositor:

La biserică l-am mânat,

Să cază la daruri cel bolnav.

Dar d-o fi, d-o fi de la femeiea dat,

Ea te-a sorocit mai îmblânzit,

Eu te întorc mai amărât;

Ea te-a sorocit cu una, cu două,

Eu te întorc cu șapte, cu nouă.

Să te duci cu câinele alătrând,

Ca broaștele orăcăind,

Și ca șerpii dârâind,

Să te faci un leu-paraleu,

Să te pui în beregăți,

Unde sufletul iese des!

Toți costărarii te cumpărară,

Toate căldările, tingirile le spoiră,

Tot așa să se spele trupul lui N.!

Nouă păsărele venia,

Sfânta Miercuri le chema,

De leacuri le întreba,

La Puntea Raiului le trimitea,

Acolo ierburile să înverzească,

Vitele să pască,

Iar N. să se tămăduiască,

De spurcat, de Sfinte, de boală și altele!

                                                                     Adrian Bucurescu

Orfeus sub cele șapte stele

                                                                        Gemă tracică

     Lectura inscripției: ORFEOS VAK KĂNKOS.

     Traducerea inscripției: Orfeos, Marele Cântăreț.

          Lexic: 

VAK - ”Mare; Măreț”; cf. rom. veac; fag.

KĂNKOS - ”Cântăreț”; cf. rom. hang ”instrument muzical”; a ține hangul ”a acompania o melodie”; alban. kenge ”cântec”.

A nins și astăzi în Bărăgan!

 

 

O rublă într-adevăr prețioasă!

 

      În 1989, an declarat de UNESCO ”Anul Internațional Eminescu”, Uniunea Sovietică a emis o monedă omagială cu chipul lui Mihai Eminescu, cu un tiraj de 2 milioane de monede, dintre care 200.000 de o calitate specială!

”Eminescu sau despre Absolut” de Rosa del Conte:

 

     ”Eminescu nu e o floare rară, desfăcută aproape prin miracol dintr-o sămânță adusă din întâmplare pe solul Daciei de suflarea vânturilor apusene: este un astru țâșnit din adâncurile cerurilor din Răsărit, ca mărturie despre o civilizație tânără și nouă, dar înrădăcinată într-un trecut de veche cultură și de severă tradiție. Ca și a Luceafărului său, și lumina lui a străbătut, înainte să ajungă la noi, o cale lungă”. 

                                                                Roma, 8 Septembrie 1962

Soledad

 

 

Din fierea iubirii

crește iarbă perfidă

în umbra căreia umblă

omidă lângă omidă.

Doar doamna Gelozia

iarba o udă și-o tunde.

La poartă, la ușă

nimeni nu mai răspunde.

Canarul galben ca alămâia

ieri după gratii a murit.

Pe cer planează un corb

mai fumuriu decât un cuțit.

 

                                    Adrian Bucurescu