Iarba-fiarelor

 

 

     Mitologie românească

 

     În magie și în medicina tradițională, iarba-fiarelor sau a fierului este o plantă veninoasă (Cynanchum vincetoxicum), din familia Asclepiadaceae. I se mai spune brilioancă, rânduniță sau harniai. Pe seama ei circulă credințe dintre cele mai stranii. Astfel, în Bărăgan nici nu e socotită plantă, ci un fir vrăjit cu care poate fi spart orice lacăt. Acest fir se dobândește așa: când aricioaica are pui, pândești până ce-i lasă singuri. Apoi închizi puii într-un gărduleț și îi încui cu un lacăt. Când se întoarce aricioaica, ea deschide lacătul și se duce la pui. În urma ei rămâne ceva asemănător cu un fir de iarbă, de culoare alb-argintie. Iei acel fir și-l înfășori pe deget, în așa fel încât să fie un cerc perfect și să intre în carne. Aștepți o săptămână și apoi poți deschide orice lacăt, fie el cât de mare. Într-un descântec de vătămătură, din Copuzu, jud. Ialomița, această plantă pare a fi o... zână bună: 

Iarba-fiarelor

Și-a zburătoarelor,

Doamnă vie

Și argintie,

Scuturi din aripi

Și zbori

La Pădurea Albă,

Să șoimești șoimi albi.

Nu mai zbura

La Pădurea Albă,

Să șoimești șoimi albi,

Vino mai bine la N.

Și șoimește-i vătămătura

Și fă-l curat

Ca aurul strecurat,

Cum Dumnezeu l-a lăsat!

     În alte ținuturi, rețeta de obținere a puterii fermecate este asemănătoare cu cea din Bărăgan: omul care vrea să fie tare ca fierul trebuie să ia în zorii zilei un fir de iarba-fiarelor, să-l ducă acasă, să-și taie puțin pielea de la palma dreaptă, să pună firul sub piele și atunci nu numai că se va întări ca fierul, ci va putea zdrobi orice încuietoare; cât ar fi de grea și de complicată, se deschide de la sine. Mai greu este însă de a găsi această iarbă. Oamenii de la munte recurg la o anumită metodă, prin care ajung în stăpânirea plantei: fac un țarc mic de nuiele, dar atât de des încât să nu poată trece nicio lăcustă. În acest ocol închid un pui de sobol (cârtiță) ori de țânc (cățelul-pământului sau orbete). Pe portiță pun un lacăt greu, atârnând până-n pământ. Mama sobolului, respectiv a țâncului, încearcă să-și scape puiul și, neputând sări ocolul, se duce și caută iarba-fiarelor. Cu un fir din această iarbă în bot vine și atinge lacătul, care se deschide imediat. Bucuroasă că și-a salvat puiul, mama uită firul lângă lacăt, iar omul care a pândit tot timpul, ascuns prin apropiere, vine de ia firul și-l ascunde în palmă. 

     Se mai spune că iarba-fiarelor e bună și la scos comorile din pământ și din peșteri. Unii spun că această plantă se face prin iarba obișnuită, dar numai un an, iar într-al doilea răsare peste trei ape curgătoare, și tot așa mai departe, pânăt într-al nouălea anm când revine în același lor. Prin Muscel, se spune că e roșie ca focul, până când răsare Soarele, iar după aceea se face verde și nu se mai zărește și nu se mai cunoaște din celelalte buruieni. Alții spun că se face prin locuri mlăștinoase, iar vita care o mănâncă se umflă și moare. Se crede că doar ariciul, graurul galben, ciocănitoarea și alte câteva vietăți ar ști unde crește această plantă și, dacă le împiedici puii sau îi închizi într-un cuib, se duc și o aduc ca să-i elibereze. 

     În unele zone, se spune că iarba-fiarelor crește pe piatră, între pelinițe; are cap omenesc, pe care poartă coroană, e vie și umblă. Nu are nici rădăcini și nici frunze, numai niște aripi din umeri. Are patru picioare și coadă. Ea apare și pe un disc ornamental de ceramică de pe biserica veche din Rădăuți. Zice-se că iarba-fiarelor ar fi de culoare gălbuie. Pe piatră își lasă puțină rădăcină și merge mai departe. Când e nor, o poți căpăta, cunoscând-o pe piatră, căci e mai conturată, iar când e Soare, e străvezie. Prin unele ținuturi se crede că ar fi iarba fermecată a fierului. Se spune că ei îi datorau puterea lor extraordinară vitejii legendari în războaie, dar și haiducii și hoții cei mari, ce rupeau cu ajutorul ei zăbrele și cătușe, deschizând toate încuietorile și lacătele. Se mai zice că ai fi avut-o și Pintea Viteazul, că ea l-ar fi apărat. 

     Cât privește forța ei vindecătoare, în medicina noastră tradițională, iarba-fiarelor are acțiune emetică, depurativă. Frunzele plantei se pun pe bube, iar puful semințelor, pe tăieturi. Cu tulpinele florifere se fac scăldători împotriva durerilor de picioare. Decoctul rădăcinii se ia ca diuretic. Împotriva vătămăturii, se usucă și se pisează planta, iar praful se pune în rachiu, ori se ia zahăr în gură și se bea ceaiul amar. Se mai întrebuințează împotriva viermilor. Cu puful semințelor de iarba-fiarelor și cu avrămeasă se afumă bolnavii de frică.

     Între plantele medicinale ale Dacilor, Dioscorides amintește și de ZOUOUSTE, care trebuie citită ZOUO-USTE ”Iarba-fiarelor”; cf. grec. zoon ”animal”; got. asts ”ramură”; alban. ushter ”spic”. Cât privește legătura ei cu ariciul, povestea datează încă de pe vremea Geto-Dacilor, unde pe unele vase de lut, descoperite în ruinele cetăților de pe vremea lor e gravată această inscripție: MARC-UST ARETI O FEC ”Iarba-fiarelor ariciul o face”. Vezi postarea cu titlul ”Ariciul. Mitologie românească”!

                                                                                                           Adrian Bucurescu

Ariciul

 

 

          Mitologie românească

 

     Într-o legendă, se spune că, la început, pământul era întins ca o farfurie și, cum Diavolul nu fusese prea grăbit să scape de Dumnezeu și-L rostogolise prea repede în noaptea când adormise, pământul crescuse atât de mult, încât dădea afară peste marginile apei și ale cerului. Asta L-a pus pe Dumnezeu pe gânduri și nici El nu mai știa ce să facă, să încapă tot pământul în marginile cerului. Se sfătui cu unul, se sfătui cu altul și nimeni nu-I putu da un sfat bun. Și de aceea era tare necăjit. 

     Atunci Își aminti de arici, care în acele vremuri avea faima de filosof și sfătos, poate pentru că mereu mergea gârbovit și morocănos. Dumnezeu trimise pe albină să-l întrebe ce sfat îi dă. Albina îl găsi tocmai după prânzul cel mare, făcându-și culcuș să se odihnească. Auzind despre ce e vorba, ariciul s-a supărat foarte tare, că albina i-a stricat bunătatea de somn: - ”Ce trimite Dumnezeu la mine, că doar El e cel mai deștept decât toată lumea!” și nu vru să-i spună. Albina, vicleană, se prefăcu că pleacă și se ascunse după ușă. Ariciul, crezând-o plecată și cuibărindu-se pentru odihnă, începu să bombăne: - ”Auzi la Dumnezeu, să trimită la mine după atâta lucru! D-apoi nu-L împinge și pe El mintea să strângă în chingi puțin pământul și să facă dealuri, munți și văi?”. Albina, cum auzi, o rupse la fugă și, pe nerăsuflate, Îi povesti lui Dumnezeu ce a aflat de la arici. Atunci, Dumnezeu se apucă și strânse pământul, așa cum ai strânge boțind o bucată de stofă în pumni, ca să încapă între hotarele cerului. Îndată se împestriță tot pământul de dealuri, munți și văi, după cum s-a întâmplat să boțească pământul. Iar albinei, pentru că îi făcuse acest mare bine și-I adusese sfatul ariciului, Dumnezeu i-a dat darul de a face mierea cea dulce și aromată cu toate miresmele câmpului.

     Ariciul este pomenit doar în treacăt în invocații. Iată un descântec de naștere, din Gura Văii, jud. Neamț:

Nu rage ca buhaii,

Nu necheza precum caii,

Nu te zgârci ca aricii,

Nu te zbate ca chiticii!

La N. să nu te gândești!

Să mergi să te prăpădești

În pădurea cea uscată,

În apa cea turburată,

Și N. să rămâie ușurată,

Luminată,

Ca Soarele de curată!

     Iată și un descântec de spurcătură, din Gresia, jud. Teleorman, unde sunt pomeniți și aricii: 

A fost un om roșu trecător,

Din nouă sate viitor,

Și peste N. a suflat

Și toate bolile i le-a dat.

Dar eu, spurcatule,

Necuratule,

Urâtule,

Colțatule,

Te trimit în coadele șerpilor,

În crăcile racilor,

În țepile aricilor,

În fundul mărilor.

Că cu vin și rachiu te-am îmbătat,

Cu tămâie neagră te-am tămâiat,

Cu jar te-am însemnat,

Cu piper te-am ardeiat,

De la N. te-am alungat.

     Iată și o ghicitoare sugerând ariciul:

Ghem rostogolit de ace,

Prinde-l drace,

Dacă-ți place,

Că eu una n-am ce-i face!

     Am afirmat de mai multe ori că folclorul nostru provine exclusiv din tradițiile geto-dace. Astfel, și ariciul fermecat e pomenit într-o inscripție de pe vase de lut descoperite în fostele cetăți Romula și Buridava: MARCUSTA/RETIOFEC. Lectura inscripției este aceasta: MARC-UST ARETI O FEC. Tălmăcirea: ”Iarba-fiarelor ariciul (înțepătorul) o face”; cf. rom. marhă (arh.) ”vită”; got. asts ”ramură”; alban. ushter ”spic”; rom. arici; latin. iratus ”mâniat; indignat”; irrito ”a zgândări; a provoca; a ațâța; a irita”; rom. a face. 

     În medicina noastră arhaică, iarba-fiarelor este o plantă medicinală. În mitofolclor, această iarbă miraculoasă este opera ariciului, care o face spre a-și salva puii.

                                                                                                        Adrian Bucurescu

 

Cerbul Fermecat

 

                                                Pe coiful getic de la Agighiol

Senzaționalul Zapis Crăiesc al Daciei

 

          Pe o tăbliță de plumb de la Sinaia

     Una dintre cele mai spectaculoase tăblițe de la Sinaia este aceea care îi prezintă pe câțiva mari conducători ai Atlanților, respectiv ai Daciei și ai Țării Românești, printre care Boerovisto, Dromichaites, Mircea cel Mare, Mihai Viteazul ș.a.
     În colțul din stânga, sus, este înfățișat însuși Orfeus, însoțit de această inscripție:
     A TA POCHY OY DIO A ATLANTO ORI SON TELO. YLO EOM I SEGEAT. TROYPEGE O TY MA TEO O GHETO. YT TROYP E OSOI. TOE ORTO YLO.
     Tălmăcire: În Sfânta (Adevărata; Luminoasa) Scriptură acest Domn al Atlanților este pomenit cel mai mult. Preotesele (Vrăjitoarele) pe Cel Divin l-au înțepat. L-au schingiuit și i-au tăiat Mărețului Domn grumazul. Pe (în) apă trupul i l-au azvârlit. Le-au tăiat (ucis) oștenii pe Preotese (Vrăjitoare).

 

     Lexic:

A TA - ”în sfânta (curata; luminoasa)”; cf. rom. a - art.adj.; da; zi; tău ”lac”; tei; zai ”polei”; latin. dies, engl. day ”zi”;

POCHY - ”scriptură; carte”; cf. rom. buche; germ. Buch, engl. book ”carte”;

TA POCHY - ”lumina (învățătura) cărții”; cf. rom. zi; latin. dies, engl. day ”zi”; alban. di ”a ști; a cunoaște”; rom. buche; germ. Buch; engl. book; rom. tipic ”carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin”; dibaci; dibăcie; Dăbâca (top.);

OY - ”acest; acel”; cf. rom. ăi; ăia; ei; aia; alban. ajo ”acel; aceea”; 

DIO - ”domn; stăpân”; cf. rom. zeu; latin. Deus, grec. Theos ”zeu; Domnul; Dumnezeu”; 

A ATLANTO - ”al Atlanților”; 

ORI - ”este”; cf. rom. era (verb); are; latin. ero ”voi fi”; ital. ero ”eram”;

SON - ”sunet; vestire”; cf. rom. a suna; latin. sono ”a suna; a răsuna; a face să se audă; a scoate un sunet, cuvinte; a celebra; a cânta”; sonus ”sunet; zgomot; cuvânt”; 

TELO - ”cel mai mult; mărime; înălțare; sforțare; fapt”; cf. rom. deal; deală ”treabă; lucru; afacere”; delă ”acțiune; judecată; proces; cauză”;țel; alban. i dale ”proeminent”; slav. delo ”operă; lucrare; lucru făcut”; 

YLO - ”preoțesc; sfânt; magic; vrăjitorie”; cf. rom. Iele, Hală (mit.); engl. holy ”sfânt”;

EOM - ”divin; sacru; minunat”; cf. rom. a uimi; Omu - vârf din Munții Bucegi, unde a fost ucis Orfeos; hindus AUM;

 I SEGEAT - ”e (a) înțepat; cu răutate”; cf. rom. a săgeta; săgeată; secetă;

 TROYPEGE - ”schingiuire; lovit; izbit”; cf. rom. darbac ”bici format dintr-o împletitură groasă, alcătuită din patru fire de piele sau sfoară”; a tărbăci ”a bate tare pe cineva; a snopi în bătaie”; 

O TY - ”au tăiat”; cf. rom. a tăia;

MA - ”măreț; magnific; deasupra; peste”; cf. rom. mai (adv.); mie (nr.); alban. me ”încă; mai”; maje ”vârf; culme; extremitate”; 

TEO - ”domn; stăpân”; cf. rom. zeu; latin. Deus, grec. Theos ”zeu; Domnul; Dumnezeu”; 

O GHETO - ”grumazul”; cf. rom. o; gât;

YT - ”în (cu; de) apă”; cf. rom. ud; a (se) uda; iaz; Iza (râu); alban. ujt ”apă”; ujit ”a uda; a stropi; a iriga”; 

TROYP - ”trup”;

E OSOI - ”e (au) azvârlit”; cf. rom. a ușui ”a goni; a alunga”; 

TOE - ”a tăia”; 

ORTO - ”războinici; oșteani; oaste”; cf. rom. harță; a hărțui; hoardă; urdie; 

YLO - ”preoțesc; sacru; minune; vrăjitorie”; cf. rom. Iele, Hală (mit.); engl. holy ”sfânt”; El sau Eli - o variantă a numelui lui Dumnezeu, în arabă, ebraică și aramaică.

                                                                                                      Adrian Bucurescu

# 157

 

Călăreț în amurg

 

                                                                                      Tablou de Ion Andreescu

Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail