sâmbătă, 4 mai 2019

Obiceiuri populare în Duminica Tomei





     Întâia Duminică de după Paște se numește în toate ținuturile românești Duminica Tomei. Prin unele locuri din Ardeal, sărbătoarea se numește Duminica Tomei și Paștile Mici, iar pe la Beiuș i se mai zice și Droaște sau Druște.


     În această Duminică, prin Vestul Ardealului, este obiceiul ca fiecare om să pună pe mormintele morților din familie vase, iar celor înaintați în vârstă, aflați de față, să le dea un colac și o lumânare de sufletul celor răposați, iar băieților și fetelor, ouă și colăcei, numiți pupi.
     După ce se sfârșește pomana, se adună cu toții lângă biserică și acolo se ospătează la o masă comună, până cam spre seară. În răstimpul cât ține acest ospăț, băieții trag necontenit clopotele.
     Prin unele locuri, în Duminica Tomei se pomenesc morții care s-au înecat. În ajunul acestei sărbători, se aprinde o lumânărică și se pune la pământ, în credința că toate sufletele celor ce s-au înecat fără voie se strâng împrejur.


     Tot în Duminica Tomei, la Brașov are loc o impresionantă paradă a Junilor, care merg călare prin centrul orașului, tradiție păstrată de multe veacuri. 

                                                                                                        Adrian Bucurescu

Castelul Crăiesei Maria a României





                                        Balcic, Sudul Dobrogei

Livada cu merii în floare





Ne-am întâlnit în livada de meri.
Era în zori de Duminica Tomii.
Razele Soarelui se zvăpăiau,
în flori rozalbe se gătiseră pomii.

Cucul vestea câți ani mai trăim,
nici tu, nici eu nu-i număram...
Roua pe ierburi se argințea,
beți de iubire ne sărutam...

Demult livada s-a înțelenit,
ciulini și măceși au șters cărările.
Îmi amintesc ce mult ne-am iubit
și cum ne-au pierdut depărtările.

Din când în când, în vise mi-apari.
Nelămurit, în urmă privesc:
dacă merii florile-și scutură,
ce rost mai are să-mi amintesc?


                             Adrian Bucurescu

vineri, 3 mai 2019

Tia Șerbănescu și Adrian Bucurescu



                                                   
                            Fii ai satului Sărățeni, Ialomița

     Acelui sat legendar i se mai spune și ”Mărgăritarul Bărăganului”...

Izbânda lui Dobrînia Nikitici asupra balaurului Gorînici




                        Tablou de Nikolai Roerich

Noaptea salcâmilor





                                                              Tablou de Ion Țuculescu

joi, 2 mai 2019

Izvorul Tămăduirii sau Fântânița


     Dăinuirea tradițiilor




     Adoptate de creștinism, încă de la începuturile sale, tradițiile zalmoxiene au dăinuit până astăzi, dar mai aproape și mai aproape de tâlcurile lor dintâi sunt datinile populare românești. Așa se întâmplă și cu ziua zisă Izvorul Tămăduirii sau Fântânița, sărbătorită în prima Vineri de după Paște.
     Totul a pornit acum mai bine de 27 de veacuri, când, după ce a fost ucis de cotropitorii scyți, Apollon-Zalmoxis a fost înviat de Sora lui Geamănă, Artemis-Diana, cu apă vie și cu ierburi tămăduitoare. Acea apă vie a fost luată de la izvoarele Lacului Sacru al Geților, SARATOKOS, astăzi Sărățuica, aflat între satele Sărățeni și Munteni-Buzău, din județul Ialomița.


     De altminteri, printre mai multe sensuri ale hidronimului SARA TOKOS este și acela de ”Izvorul Întremării (Înviorării; Întăririi) cf. rom. șiroi; a șiroi; Siriu (râu); latin. sero ”a da naștere; a genera”; rom. dichis; a se dichisi; zăgaz; doicățuică; țaic ”drojdie”; latin. audax ”îndrăzneț; curajos; semeț; încrezător”; dux ”călăuză; conducător; căpetenie; comandant; general”; alban. dukje ”prestanță”; takji ”nutreț”.
     În graiul getic, Izvorului sau Fântânii Tămăduirii i se mai spunea și LUPO FANTANA ”Fântâna Vieții (Înviorării; Întremării; Vindecării; Tare)”; cf. rom. leafă; a se lăfăi; alifie; lup; latin. lavo ”a spăla; a scălda”; levo ”a înviora”; germ. Leben, engl. life ”viață”; germ. zu leben, engl. to live ”a trăi”; rom. fântână; latin. fontana ”izvor; fântână”. De aici, sărbătorii i se mai spune și Fântânița.
     Fântâna Miraculoasă avea echivalent în Rai, unde, bând din ea, sufletele celor vrednici și curați înviau, renășteau.


     Despre Fântâna Fermecată se pomenește și într-un bocet românesc, unde sufletul mortului, pornind spre Cer, află un măr minunat, alături de care se află Maica Sfântă, care, cu apă vie, îl înviorează, dar și îl face să uite de lumea pământeană:
Mărui-i mare și rotat
Și de poale aplecat,
Cu vârful ajunge-n ceri,
Cu poalele pân' la mări,
Și pe vârf e înflorit
Iar pe poale împupit.
Jos, la rădăcină,
E lină fântână.
Acolo, Sânta Mărie,
Cu voi mila Ei să fie!
Călători câți mai trecea,
Ea spre toți se îndura,
Ea pe toți îi adăpa,
Drumurile le-arăta.
Sufletul din apă bea
Și el lumea o uita.
     Cert este că și astăzi se spune că izvoarele lacului Sărățuica vindecă bolnavii. De altminteri, specialiștii au constatat că apa lacului conține iod și alte săruri tămăduitoare.

                                                                                 *
                                                                              *    *

     În tradițiile populare românești, Izvorul Tămăduirii se ține pentru mântuirea sufletelor. Se spune că la Izvorul Tămăduirii curge singur untul de lemn, cu care se pot vindeca unele boli. Toate apele sunt sfințite. Cine bea apă și se spală în această zi pe părțile bolnave ale trupului se însănătoșește. Se mai spune că din lacrimile Maicii Sfinte picate pe pământ au ieșit mai în toate părțile izvoare făcătoare de minuni și cine s-ar spăla în aceste izvoare, și îndeosebi în această zi, se vindecă de orice boală ar suferi. Tot atunci a răsărit și o minunată floare, Lacrima Maicii Domnului sau Floarea de Ceară, care se ține în casă.


     În ziua de Fântâniță, se caută izvoarele de apă, se construiesc și se curăță fântânile din vatra satului. Se crede că izvoarele curățate și fântânile făurite în această zi vor avea apă din belșug și nu vor seca în verile secetoase. Se ține pentru slobozirea izvoarelor morților.
     Se mai zice că acestă zi se serbează pentru izvorul ploilor, adică de acum începe cursul ploilor. Se ține pentru ca vara să fie ploioasă. În această zi, gospodarii își udă vitele cu apă, ca să fie rodnice și să nu bată piatra. Cine nu ține sărbătoarea nu mai are spor la casa lui. Se ține ca să fie leac de boli. Se spune că mulți bolnavi se se vindecă, scăldându-se sau spălându-se dimineața cu rouă.
     Cine îndrăznește să lucreze în această zi, când va fi lovit, nu se va mai trezi până ce va fi dus la mormânt. Unii gospodari nu înjugă boii la nimic, căci, îndată ce i-ar înjuga, s-ar îmbolnăvi.
     Femeile aduc vase cu apă joi seara și le lasă la biserică noaptea. Vineri, după liturghie, iau vasele. Cei bolnavi se spală cu apa aceea și se tămăduiesc.

                                                                                                          Adrian Bucurescu