Ne-am întâlnit în livada de meri.
Era în zori de Duminica Tomii.
Razele Soarelui se zvăpăiau,
în flori rozalbe se gătiseră pomii.
Cucul vestea câți ani mai trăim,
nici tu, nici eu nu-i număram...
Roua pe ierburi se argințea,
beți de iubire ne sărutam...
Demult livada s-a înțelenit,
ciulini și măceși au șters cărările.
Îmi amintesc ce mult ne-am iubit
și cum ne-au pierdut depărtările.
Din când în când, în vise mi-apari.
Nelămurit, în urmă privesc:
dacă merii florile-și scutură,
ce rost mai are să-mi amintesc?
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu