joi, 7 februarie 2019


          Capricio





Steaua de cucută
se aprinde, se stinge
și ba vine moină,
ba ninge,
ba plouă de jos în sus,
ba sare o minge
cu totul de aur
pe care vițelul o linge,
devenind brusc taur,
în luna lui Faur,
și se repede cu coarnele-n balaur,
din care picură sânge și zoaie
iar omătul se-ndoaie,
dezvăluind ghioceii
bălani ca mieii
care behăie zi și noapte
după lapte.

                       
                            Adrian Bucurescu

miercuri, 6 februarie 2019

Calea Laptelui





             Universul Magic


     Lumina Ochilor

     În ruinele cetății Drobeta, a fost descoperit un altar de marmură, pe care este inscripționată, cu litere latine, această  poezie în graiul geto-dacic:

AURELIUS
MERG URIUS
MILIS CTI SPIC
SA GIT TIN FIG
CINIS
MALGIS
TERS UB ER MILIT
ES UX SI CRIP SIT

     O tălmăcire: Cel Luminos (Curat) să meargă Sus. Voinicul (Oșteanul)  cel Viteaz (Vrednic) să întâlnească Drumul Strălucitor ca Laptele! Dorința să-i fie împlinită! Fie în Stare să deschidă Ochii!
     Aici, FIG CINIS MALGIS este ”Drumul Strălucitor ca Laptele; Drumul Plin de Lapte”.
     Lexic:
     FIG ”drum; cale; care (se) duce”; cf. rom. făgaș; fugă; a fugi; latin. veho ”a transporta; a purta”; got. weihs, germ. Weg ”drum”;
     CINIS ”strălucitor; ardent; vrednic; deplin”; cf. rom. cenușă; cneaz; Pavel Chinezu - erou și comandant în oastea lui Iancu de Hunedoara; alban. Hene ”Lună”; engl. Queen ”regină”;
     MALGIS ”de lapte; lăptos”; cf. rom. a mulge; melc; germ. Milch, engl. milk, rus. moloko ”lapte”.
     E limpede că FIG CINIS MALGIS era denumirea Căii Laptelui la Geto-Daci. Pe drumul acesta sfânt urcau sufletele morților care duseseră o viață exemplară pe pământ sau muriseră în luptă. Prin unele locuri se credea că aceste suflete călătoreau spre cer în care trase de lebede, mai multe asemenea vehicule rituale de bronz fiind descoperite în necropole din Dacia.


     Întru aceasta stă mărturie și numele unui rege odrys, CHERSEBLEPTES, cu varianta KERSEBLEPTES, având tâlcurile de CHERSEB LEP'TES sau KERSEB LEP'TES ”Cel Remarcat în Luptă; Strălucitor ca Laptele; Cel Ridicat de Lebede”; cf. rom. grozav; hârzob; rus. krasivîi ”frumos”; luptă; a (se) lupta; lapte; lebădă. De aici provine cu siguranță și o enigmatică mărturisire a inițiaților orfici și zalmoxieni: ”Ied am fost, în lapte am căzut”. Sensul inițial trebuie să fi fost ”Vrednic (Iute) am fost, în luptă am căzut”. Omonimia termenului LEP'TES poate fi explicată prin faptul că laptele țâșnește, înțeles și ca ”izbucnește; provocare”; cf. rom. lapți; liftă; lobdă, loptă ”așchie mare desprinsă dintr-un copac tăiat cu securea”.


     În inscripția de la Drobeta i se urează răposatului  ES UX SI CRIP SIT, adică să fie în stare să deschidă ochii. A deschide ochii înseamnă a învia în Cer, a renaște. Așa se explică și misterioșii ochi de pe coifurile luptătorilor, geto-daci, descoperite în România, între care cel mai cunoscut este coiful de la Coțofenești.


     Vehiculul care îl transporta pe răposat la Cer nu era neapărat tras de păsări, ci putea fi și autopropulsat, cum sugerează un superb car ritual de fier, datând de peste două milenii, descoperit nu demult pe șantierul autostrăzii Sibiu-Orăștie.

     Drumul Fermecat

     În astronomia populară, Calea Laptelui se mai numește și Drumul Laptelui, Drumul Robilor, Calea Orbilor, Brâul lui Dumnezeu, Brâul Maicii Domnului, Brâul Cosânzenii, Brâul Popii, Calea lui Troian, Calea Șchiopilor, Calea Țiganului și Paiele Țiganului. Unele denumiri sunt mai ciudate, și trebuie să fi avut cândva explicații, fie ele și populare. Actualmente, câteva dintre ele pot fi înțelese numai prin limba tracă, de unde au fost ”traduse” în română. Astfel, este atestată ARAPLUS, o localitate din Tracia. Și acesta era și o denumire a Căii Laptelui, căci A RAP LUS se tălmăcește prin ”De Dureri (Necazuri; Primejdii) Scăpați (Eliberați; Dezlegați)”; cf. rom. a - art. adj.; rob; a (se) rupe; râpă; a se duce de râpă; alban. rrufe ”fulger”; rrufe ”guturai”; rom. a lăsa; laz; alban. leshoj ”a lăsa; a lansa; a elibera; a dezlega”. O variantă pentru ARAPLUS poate fi socotit și un nume masculin tracic, AREIBALIS.
     Această credință a strămoșilor noștri că moartea scapă omul de toate necazurile, deci nu ar trebui să fie un motiv de tristețe, și că de fapt nu murim niciodată, este confirmată de Herodot, în ”Istorii”: ”Despre obiceiurile pe care le au Geții, care își închipuie că sunt nemuritor, am vorbit. La Trausi găsim aceleași datini ca și la restul Tracilor - în afara celor legate de naștere și de moarte, când fac ceea ce voi arăta. Rudele stau în jurul nou-născutului și plâng nenorocirile care va trebui să le îndure nou-născutul, odată ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferințele omenești. Când moare cineva, Trausii îl îngroapă glumind și bucurându-se. Cu acest prilej, se amintesc nenorocirile de care scapă omul și arată cât este el de fericit în toate privințele”. Obiceiul de a se distra la priveghiul răposaților s-a păstrat până nu demult în ținutul Vrancei.
     Întru acestea, A RAP LUS se mai poate înțelege și ca ”A Robilor Eliberare (Salvare)”, de unde și o denumire populară a Căii Lactee, Drumul Robilor, cu legenda aferentă. Astfel, se spune că mai mulți copii de Români au fost luați în robie de către dușmani și duși la capătul lumii. Într-o noapte însă ei s-au strâns toți la un loc și, luându-se după brâul de stele de pe cer, au fugit și au ajuns în țara lor. De atunci ar fi rămas denumirea de Drumul Robilor.
     Dar A RAP LUS ”Salvarea Robilor” trimitea, în Evul Mediu românesc, la Țigani, căci ei erau robi. Așa s-a format în română, din A RAP, și arap, harap ”negru”. Și tot de la acest tâlc, Calea Laptelui se mai numește popular și Calea Țiganului și Paiele Țiganului, paiele aprinse având legătură cu lumina și căldura. De aici, Ion Creangă, mare inițiat în Șolomanță, cum se numea Școala Solomonarilor, a creat ”Povestea lui Harap Alb”, unde eroul devine rob al Spânului, și, după ce înfruntă cele mai mari primejdii, scapă de acel ticălos.
     La rându-i, Calea lui Troian vine cu siguranță din teonimul tracic OTHRYONAIUS ”Luminare; Dimineață; Vrednicie”; cf. rom. utrenie. Așa a apărut și eroul Plugușorului, cu vechea denumire de Troian, pe care latinomanii l-au prefăcut în... Traian.
     ARAP LUS și AREIBA LIS aveau și sensul de ”Salvarea din Întuneric; Vindecarea Orbilor”, de unde și varianta ORBELLOS. O spectaculoasă vindecare a unui orb se datorează Gemenilor Divini, pusă apoi de creștini în seama lui Iisus. Locul unde s-a petrecut minunea se numește și astăzi Orboiești, localitatea fiind în imediata apropiere a actualului sat Sărățeni, județul Ialomița, în vatra căruia S-au născut și au viețuit Gemenii Divini, Apollon și Artemis.


     Privită de pe pământ, Calea Laptelui seamănă evident cu un brâu. Astfel se tălmăcește și BREN TO PARA, atestat ca toponim în Tracia: ”Brâul care strălucește”; cf. rom. brân, brână ”brâu”; de; pară (de foc); teafăr; alban. debore ”zăpadă”. În ținutul tracic Mykale existau un munte și un râu, cu numele de BRAN CUS ”Brâul Minunat”; cf. rom. brân, brână; frumoasă coz; alban. kishe ”biserică”. Este atestată și BRIN DIA, localitate în Dalmația, cu tâlcul de ”Brâul Sfânt (Fermecat)”; cf. rom. brân, brână; latin. Deus, grec. Theos ”Domn; Zeu; Dumnezeu”; alban. dua ”a iubi; a dori; a plăcea”.  Din acestea vin denumiri ale Căii Laptelui, în românește, precum Brâul lui Dumnezeu, Brâul Maicii Domnului, Brâul Cosânzenii și Brâul Popii

     Taine Astrale

     Pe un tablou religios, datat la 1400, aflat la Palazzo Vecchio din Florența, apare un obiect asemănător cu ceea ce astăzi se numește Obiect Zburător Neidentificat, abreviat OZN, în engleză UFO. În josul misteriosului obiect de pe cer se zărește un om care-l privește cu uimire. Chiar și în literatura de specialitate, tabloul este cunoscut mai ales ca Madonna dell'UFO.


     În anul 1710, artistul flamand Aert De Gelder, a pictat și el un tablou cu tematică religioasă, unde pe cer se vede un obiect asemănător cu cel de pe primul tablou.


     Mai sunt și multe alte tablouri medievale unde pe cer apar astfel de obiecte misterioase. Așadar, OZN-urile au apărut pe cer cu mult înainte de epoca modernă. În limba tracă, aceste obiecte astrale se numeau H-YP SIP ILE ””Care se vede ca un Vas Minunat; Care (se) arată ca o Navă Strălucitoare”; cf. rom. ca; a (se) ivi; aievea; chip; șip ”vas de sticlă; flacon”; germ. Schiff  ”galion; corabie”; rom. Ilioi, Ilioaie, Iele (mit.); alban. yll ”stea; astru”. Tracii nu puneau la îndoială existența OZN-urilor. Știau ei ce știau!
     Cu sensul de ”Care se vede ca un Vas Minunat”, H-YP SIP ILE a devenit, în mitologia românească, Bușteanul Ielelor. Se spune că Ielele posedă în unele împrejurări un buștean fermecat, capabil de zbor autopropulsat, a cărui manevrare este secretă. Rareori un erou dibaci izbutește să întrebuințeze vehiculul magic în scopuri proprii. În unele variante, călătorii, încălecând pe Bușteanul Ielelor și dându-i pinteni de trei ori, îl prefac într-o căruță cu 12 cai de foc, iar călătoria se face între două tărâmuri diferite, prin ascensiunea rapidă a Bușteanului Ielelor la Vântul Turbat.


     Adevărate sau calpe, fotografiile arată OZN-urile ca niște farfurii în văzduh, de unde și cunoscuta lor poreclă de ”Farfurii Zburătoare”.


     Nu s-a observat până acum de către cei pasionați de subiect că forma cea mai des văzută a acestor vase aeriene seamănă perfect cu nucleul Căii Lactee. Numai Inițiații Daciei și, după ei, Solomonarii României vedeau foarte bine această minunată asemănare.
     În tracă, HYP SIPILE se înțelegea și ca ”Limanul (Salvarea; Apărarea) Sufletelor”; cf. rom. cuib; coif; a sufla; latin. sibilo ”a șuiera; a fluiera”. Înțeles și ca ”Insuflare; Inspirare”, SIPILE a ajuns în greacă și în latină sub forma sibilla ”femeie căreia i se atribuia cunoașterea viitorului și darul prevestirii”. De aici va fi provenit și numele unei prințese trace, Hypsipile, ce va fi fost și ea proorociță.

     Suntem Nemuritori!

     Specific limbii vechi, HYP SIPILE mai avea un tâlc, anume ”Însuflețirea Formelor; Înviorarea Învelișului; Primenirea Vaselor; Revenirea în Trup; Purificarea Corpului; Schimbarea Aspectului”; cf. rom. cuib; coif; chiup ”vas mare în formă de amforă”; cofă; cupă; a încăpea; chebă, ghebă ”manta țărănească lungă, împodobită cu găitane”; a sufla; a (se) însufleți; a (se) spăla; șovar, șuvar ”plantă erbacee; specie de măr pietros”; șperlă ”cenușă încă fierbinte, care acoperă jarul; spuză”; a se zburli; germ. Spiel ”joc”.


     Așadar, Calea Laptelui este lumea noastră, Lumea Albă, cum se mai numește în folclor. Lumea Cealaltă este în nucleul galaxiei, unde se duc sufletele, de unde revin iarăși pe Pământ, într-un fascinant du-te-vino. Conduse de Îngerii Galactici, Navele Extraterestre, din substanță cerească și cu viteze suprafirești, poartă sufletele pământenilor, de la Pământ la Cer și de la Cer la Pământ.
     Acolo, în Nucleul Magic al Galaxiei noastre se află și Raiul și Iadul, unde sufletele poposesc o vreme mai scurtă sau mai lungă. Acolo ne vom reîntâlni cu cei dragi. Moartea nu este altceva decât un somn, din care ne vom trezi, adică vom renaște, revenind mereu pe Pământ, până ce, trecând toate probele Lumii Albe, vom ieși biruitori din Cercul Reîntrupărilor, devenind și noi îngeri.

                                                                                                                Adrian Bucurescu    

luni, 4 februarie 2019


          Înapoi, în Arborele Vieții




Ostenit m-am trezit către seară,
pe malul acelei ape prea tulbure.
Simțeam sânge lânced și piele de ceară,
și apa nu mișca niciun valure.

Aveam straiele ude, brădiș pe piept,
eram cam flămând și cam însetat,
dar din fire învățat să stau drept,
pe malul tulburei ape m-am înălțat.

Văzui multă lume de partea cealaltă
cum aleseră unu ca să mă strige .
Clar auzeam cum întâi mă ceartă,
apoi cum vorbi cu mai multă grije.

Și-mi dădu de-nțeles că fost-am iertat
și chiar mă-mbie cu o stare de vază,
numai să trec înapoi cel lac tulburat,
pe celălalt mal pasul să-mi cază.

Și nici n-am zâmbit și nici n-am urlat,
doar spatele-ntors-am bieților inși,
și-ncet dară sigur m-am depărtat
spre Soare-Apune și-aveam ochii aprinși

de jaloste și înfrigurare.
Dar și de ajuns-am, m-am și gătit
de neînduplecata chemare
a celei cu coasă și păr despletit.

Și mâinile-a liniște mi-am odihnit
pe pieptul meu cu zale de crom,
și până în zori am și înfrunzit
din țărnă în Veșnic-Verdele-Pom.


                                    Adrian Bucurescu

duminică, 3 februarie 2019

Magie albă


          Datini românești





      În tradițiile populare românești, vindecătoarele și vindecătorii, oameni ai satului, aveau mai multe denumiri, după locurile unde-și manifestau harul. Uneori, aceste denumiri proveneau de la ființe mitologice, invocate spre a sări în ajutorul suferinzilor. Astfel, într-un descântec de junghi, din Bucovina, cele care tămăduiesc bolnavul sunt Bosconița și 12 fete:
A ieșit cuconița
Bosconița.
Boi mândri a înjugat
Și la arat a plecat.
Și a arat
Cât a arat
Și cânepă a semănat
Și apoi a grăpat.
Și a crescut cânepa mare,
Cânepă mare, frumoasă,
Ca mătasa de aleasă.
Și-a trimis cuconița
Bosconița
Douăsprezece fete,
Și-au cules-o
Și-au uscat-o
Și-au adus-o
Și-au întins-o.
Și-au pus douăsprezece fete
Și-au meilțat-o
Și-au strijit-o...
Și cămeșă o făcut
Și junghiurile o-mbrăcat
Și-apoi le-o blăstămat
Și din gură-o cuvântat:
- O, voi, junghiuri mari,
De capul răilor mari
Să rămâneți
Și să vă pierdeți!
N. să fie curat!


     În graiul popular, bosconiță înseamnă și ”vrăjitoare” și ”vindecătoare”, iar vrăjile sunt boscoane. Într-un alt descântec, din Popeni, fostul județ Tutova, vindecătoarea  este Dobrița:
A plecat Dobrița
Cu măturița
Să măture cotețul cu paserile,
Grădinile cu livezile,
Câmpiile cu fânețele,
Dealurile cu viile,
Munții cu pădurile.
- Nu te duce, Dobrițo,
Să mături cotețul cu paserile,
Ci vin' de mătură cotețul paserilor noastre!
Eu cu gura oi cânta,
Tot cu mătura îi vindeca boala,
Cu mâna oi lua-o,
Peste Marea Neagră îi arunca-o,
Și acolo să pieie,
Să răspieie,
Ca spuma de mare,
Ca roua la Soare,
Iar paserile noastre să rămâie curate,
Luminate,
Ca Dumnezeu ce le-a lăsat!


     La Români, mai toate femeile cu copii știau să le descânte de deochi. Chiar și unii bărbați știau să descânte. În sate încă mai există babe recunoscute ca vrăjitoare, doftoroaie sau băbărese, care știu a descânta de toate nenorocirile și îndeplinesc toate condițiile pentru ca descântecele să fie într-adevăr de leac. Condițiile nu sunt peste tot la fel, Astfel, prin unele locuri trebuie ca doftoroaia să fie bătrână, adică neatinsă de bărbat, și nici să aibă la trei cireșe, adică menstruație. Dacă totuși bosconița este tânără, trebuie să nu se atingă zece zile de bărbat, să țină post în ziua când descântă ș.a.m.d.
     Unele descântece se spun de mai multe persoane. Astfel, în Cotârgași, județul Suceava, de turbă se descântă de trei ori, dar să fie doi bărbați și o femeie sau două femei și un bărbat. Iar dacă descântă o singură persoană, trebuie să spună descântecul de nouă ori. În satul Traian, din fostul județ Romanați, de deochi se descântă de nouă babe văduve. În Jorăști, fostul județ Covurlui, descântecul de scrântit se face de o femeie care a născut doi gemeni.
     Sunt descântece pe care vrăjitoarea le face prin intermediul altcuiva. Astfel, în Siliștea-Crucii, județul Dolj, pentru a descânta de spurcat, ea caută un copil sau un bărbat, fată sau femeie, care s-au născut într-o sâmbătă, și-l pune sau o pune să zică descântecul după ea. Uneori, doftoroaia întâmpină și neplăceri în urma descântecului ei. Astfel, în Bucovina, se crede că, dacă bosconița îi descântă unui om mai tânăr decât ea, nu i se întâmplă nimic, dar dacă îi descântă unui om mai bătrân decât ea, atunci tot cască, o doare capul și nu mai poate dormi bine ca altădată.

                                                                                                          Adrian Bucurescu

sâmbătă, 2 februarie 2019

Făurar


    


O târzie zăpadă
a albit tot câmpul.
În boabele de grâu,
sub plapuma plăpândă,
dospesc forțele cosmice.

                    
                  Adrian Bucurescu

joi, 31 ianuarie 2019

Dumnezeu



     
          Mitologie daco-română   
 
     În ruinele cetății dacice de la Jupa, județul Caraș Severin, a fost descoperit un altar de marmură, a cărui inscripție, fiind cu litere latine, le-a fost atribuită de către ”științifici” Romanilor. Lectura în versuri, contrazice această atribuire, textul fiind cu siguranță în graiul geto-dacic. Iată inscripția:

DEO SOLI
ER HABOLI
PRO SALUT EM DOINA MIAUCC
AUREL LAEC A NIUC
PAUL IN USVET
EX CACO HI VEND
ET DECCOLS
AR MIZULUS

     Traducerea: ”Numai Dumnezeu este Desăvârșit (Perfect). Pentru Sănătate mă rog Mântuitorului. Cel de Sus Leacurile le știe. Ferește de Ispite (Greșeli) și îi răsplătește (sprijină) pe cei Vrednici, iar pe cei Sărmani îi hrănește”.
     Primele două versuri au și sensul de ”Dumnezeu Singur S-a creat (zămislit)”.
     În inscripții, mai ales în cele din Moesia Inferior, Zeul Suprem este numit TATO NIPAL ”Cel mai Puternic; Cel mai Sus; Tatăl Ceresc; Atotputernicul”; cf. rom. tot; tată; dadă; năvală; a năvăli; latin. nebula ”nor”; nobilis ”cunoscut în lume; celebru; vestit; nobil (din naștere”.


    Neam de războinici, Geții Îi mai spuneau Zeului Suprem și UAR'ZA BALOS ”Cel mai Vrednic Luptător; Cel mai Grozav (Aprig) în Luptă”; cf. rom. a urzi ”a pregăti urzeala; a decide soarta”; arzoi ”înflăcărat; înfocat; iute; mereu în mișcare;  om violent; bătăuș”; Oarja (loc.); paloș; a păli ”a lovi”; latin. bello ”a face război; a se război; a se lupta”; bellum ”război; luptă; bătălie”. Așa au apărut, din UAR'ZABALOS,  în limba română termeni ca război, a se război, răzbel, rezbel (pop.) ”război”, răspăr ”răfuială; viezure; biban; pește cu spini pe spinare” și Rozavlea (loc.).
     Ca să demonstreze că fondul principal de cuvinte al limbii române este ”latin”, și că Românii s-ar fi creștinat de foarte timpuriu, ”științificii” spun că Dumnezeu ar proveni din Dominus Deus. Să vedem!
     Pe o listă a militarilor daci cantonați în Egipt, apare și DAMANAIS. Acest nume vine din DAMAN AIS ”Dreptul de a domni; Drept de Stăpânire; Inițiatorul Legilor; Conducătorul cel Drept; Cel mai Inteligent; Domnul Minunat; Cu Mult Farmec”; cf. rom. domn; a domni;a îndemna; latin. dominus ”domn; stăpân”; domino ”a domni; a stăpâni”; rom. Iași (loc.); latin. ius ”drept; lege; dreptate; justiție; putere; autoritate”; alban. josh ”a atrage; a momi; a seduce; a fascina”; rom. a ademeni; temenea; grec. timoni ”timonă”.   
     Este atestat și un neam trac, DIMENSES, adică DI MENSES  ”Cel Inteligent; Cel Superior; Cel Înalt; Cel Slăvit; Cel mai Pomenit”; cf. rom. de; latin. mens ”inteligență; minte; rațiune; curaj”; mons ”munte”; immensus ”imens”; grec. mnesis ”memorie”; latin. dimensio ”dimensiune”.
     Așadar, în limba română, Dumnezeu vine din trac. DAMANAIS și DIMENSES, care au mai dat și Dumnezoaia - un supranume al Fecioarei Maria, a se dumnezei ”a fi mai cu credință; a se potoli; a se îndrepta”, precum și arom. Dumnidză ”Dumnezeu”. Cum ”Inteligent” înseamnă și ”Luminat”, din DAMANAIS româna a format și dimineață.


     În mitologia românească, de obicei Dumnezeu este imaginat ca un bătrân cu fața albă și frumoasă, cu barba albă ca zăpada și cu plete bogate și dalbe. Deși vârstnic, este foarte puternic și conduce treburile lumii ca și la începuturile ei. În cer, El stă pe un tron cu totul și cu totul de aur, într-un palat care întrece orice frumusețe închipuită vreodată, numai din aur, cleștar și nestemate, încât dacă l-ar vedea vreun pământean, ar orbi. Tronul Lui este înconjurat de îngeri, care stau gata să-I îndeplinească poruncile. }n Sala Tronului vin de obicei sfinții și eroii.
     Dumnezeu citește mult în cărțile sfinte, din înțelepciunea cărora împărtășește și unora dintre muritori, pe care îi crede El mai buni și mai vrednici de încrederea Lui. Unii spun că aceste cărți El singur le scrie, după ce stă multă vreme și privește la cele ce se întâmplă în lume, căci în Sala în care stă Împăratul Ceresc este, jos în podea, o fereastră cu geam de cleștar, prin care poate vedea tot ce se petrece pe pământ.
     Uneori Dumnezeu Se odihnește, ba chiar doarme la umbra unui păr cu perele de argint. Dar în acest timp, Sfântul Ion Botezătorul veghează și, când vede că oamenii s-au înrăit, nevăzând ochii divini păzitori peste faptele lor, se duce să-L trezească:
Cu cărtuțul, cu botezul,
Tot jurând și prejurând,
Pe Dumnezeu deșteptând:
- Scoală, scoală, Doamne Sfinte,
Că de când ai adurmit.
Florile au năpădit!
     În mai vechile legende, Soția lui Dumnezeu este Maica Precista sau Dumnezoaia. Ea se poartă ca o gospodină româncă, torcând, țesând etc. sau trebăluind prin Curtea Raiului.


     Alteori, Maica Sfântă păzește și vitele, pe imașul din fața Raiului:
Sus, la Poarta Raiului,
Paște turma Tatălui.
Bate vântul frunza lin,
Linu-i lin și iarăși lin.

Dar la turmă cine stă
Stă chiar Maica Precistă.
Bate vântul frunza lin,
Linu-i lin și iarăși lin.

Lângă Ea un legănel,
Cu un copilaș în el.
Bate vântul frunza lin,
Linu-i lin și iarăși lin.
     Din când în când, spre a mai îndrepta lumea, Împăratul Ceresc coboară pe pământ, însoțit de Fiul Lui, de Sfântul Ion Botezătorul sau de Sfântul Petre. Prin popor se deapănă multe povestiri cu faptele și întâmplările lui Dumnezeu în călătoriile Sale pe pământ.


     În plimbările pământene, Tatăl Ceresc nu Se arată niciodată în adevărata Lui înfățișare, fiindcă lumina ce ar răspândi-o chipul Său ar arăta oricui cine este. Pe cei mai mulți chiar i-ar orbi, căci nimeni nu a văzut fața adevărată a Domnului, afară de îngeri și de sfinți.
     De obicei,când vine pe pământ, Dumnezeu Se arată oamenilor sub înfățișarea unui om, în genere bătrân. Drumeț sau cerșetor, sărac sau bogat, Dumnezeu vine pe pământ ca să-i răsplătească pe cei buni și să-i pedepsească pe cei răi. Când oamenii sunt în luptă cu Necuratul, adesea Domnul Ceresc intervine și-i scapă din ghearele lui.


     Românii nu încep lucrul fără să cheme ajutorul lui Dumnezeu, fie făcându-și numai cruce, fie zicând ”Doamne, ajută!”, fie spunând o scurtă rugăciune, de obicei ”Tatăl nostru”. Lui Dumnezeu, Românii I-au dat foarte multe denumiri, după anumite împrejurări: Domnul, A-Tot-Puternicul, A-Toate-Făcătorul, A-Toate-Știutorul, A-Tot-Țiitorul, Cel-de-Sus, Bunul Părinte, Cerescul Tată, Cel Drept, Cel-fără-Început, Cel Veșnic, Cel-fără-de-Margini, Domnul Tăriilor, Domnul Puterilor, Împăratul Slăvilor, Împăratul Lumii, Împăratul Bunătăților, Luminatul Tată, Luminatul Părinte, Măritul Domn, Luminatul Domn, Marele Părinte, Milostivul Domn, Milostivul, Mult Slăvitul, Mult Îndurătorul, Părintele Cerurilor, Părintele Slăvilor, Părintele Tăriilor, Părintele Milei, Prea Sfântul, Prea Măritul, Prea Puternicul, Prea Înțeleptul, Prea Bunul Părinte, Prea Slăvitul, Prea Milostivul, Stăpânul, Stăpânul-a-Toate, Stăpânul Lumii, Stăpânul Înțelepciunii, Stăpânul Milei, Stăpânul Îndurărilor, Stăpânul Slăvilor, Stăpânul Cerurilor, Sfântul Domn, Slăvitul Domn, Slăvitul Părinte, Slăvitul Tată, Slava Slăvilor, Tatăl, Tatăl Ceresc, Tatăl-a-Toate, Tatăl Nostru, Ziditorul Lumii, Vistierul Bunătăților, Doamne-Doamne etc.
     În legătură cu Tatăl Ceresc și cu Maica Precista, Românii au multe credințe. Printre altele, se spune că atunci când copiii râd în somn, Îi văd pe Dumnezeu și pe Prea Curata.


                                                                                                            Adrian Bucurescu   

miercuri, 30 ianuarie 2019

Homo novus




Dacă nici frunza plopului
nu mai foșnește,
înseamnă că un pericol mortal
ne urmărește.

Din ce în ce mai surd,
monotonul bâzâit al albinelor
se depărtează de noi
spre tărâmul ruinelor.

Desigur, n-am meritat miracolele
ce sublimau pământul.
Va veni o vreme teribilă,
când nu va mai bate nici vântul.

Nu vor mai sclipi stelele,
nici măcar licuricii.
Flori carnivore ne-or aștepta
în laboratoarele Fricii.

În spatele ușilor zăvorâte,
vom geme de jale și de urât,
iar pe bancnote va rânji
o efigie cu ochi roșii și rât...


                        Adrian Bucurescu