În ruinele cetății dacice de la Jupa, județul Caraș Severin, a fost descoperit un altar de marmură, a cărui inscripție, fiind cu litere latine, le-a fost atribuită de către ”științifici” Romanilor. Lectura în versuri, contrazice această atribuire, textul fiind cu siguranță în graiul geto-dacic. Iată inscripția:
DEO SOLI
ER HABOLI
PRO SALUT EM DOINA MIAUCC
AUREL LAEC A NIUC
PAUL IN USVET
EX CACO HI VEND
ET DECCOLS
AR MIZULUS
Traducerea: ”Numai Dumnezeu este Desăvârșit (Perfect). Pentru Sănătate mă rog Mântuitorului. Cel de Sus Leacurile le știe. Ferește de Ispite (Greșeli) și îi răsplătește (sprijină) pe cei Vrednici, iar pe cei Sărmani îi hrănește”.
Primele două versuri au și sensul de ”Dumnezeu Singur S-a creat (zămislit)”.
În inscripții, mai ales în cele din Moesia Inferior, Zeul Suprem este numit TATO NIPAL ”Cel mai Puternic; Cel mai Sus; Tatăl Ceresc; Atotputernicul”; cf. rom.
tot;
tată;
dadă;
năvală;
a năvăli; latin.
nebula ”nor”;
nobilis ”cunoscut în lume; celebru; vestit; nobil (din naștere”.
Neam de războinici, Geții Îi mai spuneau Zeului Suprem și UAR'ZA BALOS ”Cel mai Vrednic Luptător; Cel mai Grozav (Aprig) în Luptă”; cf. rom.
a urzi ”a pregăti urzeala; a decide soarta”;
arzoi ”înflăcărat; înfocat; iute; mereu în mișcare; om violent; bătăuș”;
Oarja (loc.);
paloș;
a păli ”a lovi”; latin.
bello ”a face război; a se război; a se lupta”;
bellum ”război; luptă; bătălie”. Așa au apărut, din UAR'ZABALOS, în limba română termeni ca
război,
a se război,
răzbel,
rezbel (pop.) ”război”,
răspăr ”răfuială; viezure; biban; pește cu spini pe spinare” și
Rozavlea (loc.).
Ca să demonstreze că fondul principal de cuvinte al limbii române este ”latin”, și că Românii s-ar fi creștinat de foarte timpuriu, ”științificii” spun că
Dumnezeu ar proveni din
Dominus Deus. Să vedem!
Pe o listă a militarilor daci cantonați în Egipt, apare și DAMANAIS. Acest nume vine din DAMAN AIS ”Dreptul de a domni; Drept de Stăpânire; Inițiatorul Legilor; Conducătorul cel Drept; Cel mai Inteligent; Domnul Minunat; Cu Mult Farmec”; cf. rom.
domn;
a domni;
a îndemna; latin.
dominus ”domn; stăpân”; domino ”a domni; a stăpâni”; rom.
Iași (loc.); latin.
ius ”drept; lege; dreptate; justiție; putere; autoritate”; alban.
josh ”a atrage; a momi; a seduce; a fascina”; rom.
a ademeni;
temenea; grec.
timoni ”timonă”.
Este atestat și un neam trac, DIMENSES, adică DI MENSES ”Cel Inteligent; Cel Superior; Cel Înalt; Cel Slăvit; Cel mai Pomenit”; cf. rom.
de; latin.
mens ”inteligență; minte; rațiune; curaj”;
mons ”munte”;
immensus ”imens”; grec.
mnesis ”memorie”; latin.
dimensio ”dimensiune”.
Așadar, în limba română, Dumnezeu vine din trac. DAMANAIS și DIMENSES, care au mai dat și
Dumnezoaia - un supranume al Fecioarei Maria,
a se dumnezei ”a fi mai cu credință; a se potoli; a se îndrepta”, precum și arom.
Dumnidză ”Dumnezeu”. Cum ”Inteligent” înseamnă și ”Luminat”, din DAMANAIS româna a format și
dimineață.
În mitologia românească, de obicei Dumnezeu este imaginat ca un bătrân cu fața albă și frumoasă, cu barba albă ca zăpada și cu plete bogate și dalbe. Deși vârstnic, este foarte puternic și conduce treburile lumii ca și la începuturile ei. În cer, El stă pe un tron cu totul și cu totul de aur, într-un palat care întrece orice frumusețe închipuită vreodată, numai din aur, cleștar și nestemate, încât dacă l-ar vedea vreun pământean, ar orbi. Tronul Lui este înconjurat de îngeri, care stau gata să-I îndeplinească poruncile. }n Sala Tronului vin de obicei sfinții și eroii.
Dumnezeu citește mult în cărțile sfinte, din înțelepciunea cărora împărtășește și unora dintre muritori, pe care îi crede El mai buni și mai vrednici de încrederea Lui. Unii spun că aceste cărți El singur le scrie, după ce stă multă vreme și privește la cele ce se întâmplă în lume, căci în Sala în care stă Împăratul Ceresc este, jos în podea, o fereastră cu geam de cleștar, prin care poate vedea tot ce se petrece pe pământ.
Uneori Dumnezeu Se odihnește, ba chiar doarme la umbra unui păr cu perele de argint. Dar în acest timp, Sfântul Ion Botezătorul veghează și, când vede că oamenii s-au înrăit, nevăzând ochii divini păzitori peste faptele lor, se duce să-L trezească:
Cu cărtuțul, cu botezul,
Tot jurând și prejurând,
Pe Dumnezeu deșteptând:
- Scoală, scoală, Doamne Sfinte,
Că de când ai adurmit.
Florile au năpădit!
În mai vechile legende, Soția lui Dumnezeu este Maica Precista sau Dumnezoaia. Ea se poartă ca o gospodină româncă, torcând, țesând etc. sau trebăluind prin Curtea Raiului.
Alteori, Maica Sfântă păzește și vitele, pe imașul din fața Raiului:
Sus, la Poarta Raiului,
Paște turma Tatălui.
Bate vântul frunza lin,
Linu-i lin și iarăși lin.
Dar la turmă cine stă
Stă chiar Maica Precistă.
Bate vântul frunza lin,
Linu-i lin și iarăși lin.
Lângă Ea un legănel,
Cu un copilaș în el.
Bate vântul frunza lin,
Linu-i lin și iarăși lin.
Din când în când, spre a mai îndrepta lumea, Împăratul Ceresc coboară pe pământ, însoțit de Fiul Lui, de Sfântul Ion Botezătorul sau de Sfântul Petre. Prin popor se deapănă multe povestiri cu faptele și întâmplările lui Dumnezeu în călătoriile Sale pe pământ.
În plimbările pământene, Tatăl Ceresc nu Se arată niciodată în adevărata Lui înfățișare, fiindcă lumina ce ar răspândi-o chipul Său ar arăta oricui cine este. Pe cei mai mulți chiar i-ar orbi, căci nimeni nu a văzut fața adevărată a Domnului, afară de îngeri și de sfinți.
De obicei,când vine pe pământ, Dumnezeu Se arată oamenilor sub înfățișarea unui om, în genere bătrân. Drumeț sau cerșetor, sărac sau bogat, Dumnezeu vine pe pământ ca să-i răsplătească pe cei buni și să-i pedepsească pe cei răi. Când oamenii sunt în luptă cu Necuratul, adesea Domnul Ceresc intervine și-i scapă din ghearele lui.
Românii nu încep lucrul fără să cheme ajutorul lui Dumnezeu, fie făcându-și numai cruce, fie zicând ”
Doamne, ajută!”, fie spunând o scurtă rugăciune, de obicei ”
Tatăl nostru”. Lui Dumnezeu, Românii I-au dat foarte multe denumiri, după anumite împrejurări: Domnul, A-Tot-Puternicul, A-Toate-Făcătorul, A-Toate-Știutorul, A-Tot-Țiitorul, Cel-de-Sus, Bunul Părinte, Cerescul Tată, Cel Drept, Cel-fără-Început, Cel Veșnic, Cel-fără-de-Margini, Domnul Tăriilor, Domnul Puterilor, Împăratul Slăvilor, Împăratul Lumii, Împăratul Bunătăților, Luminatul Tată, Luminatul Părinte, Măritul Domn, Luminatul Domn, Marele Părinte, Milostivul Domn, Milostivul, Mult Slăvitul, Mult Îndurătorul, Părintele Cerurilor, Părintele Slăvilor, Părintele Tăriilor, Părintele Milei, Prea Sfântul, Prea Măritul, Prea Puternicul, Prea Înțeleptul, Prea Bunul Părinte, Prea Slăvitul, Prea Milostivul, Stăpânul, Stăpânul-a-Toate, Stăpânul Lumii, Stăpânul Înțelepciunii, Stăpânul Milei, Stăpânul Îndurărilor, Stăpânul Slăvilor, Stăpânul Cerurilor, Sfântul Domn, Slăvitul Domn, Slăvitul Părinte, Slăvitul Tată, Slava Slăvilor, Tatăl, Tatăl Ceresc, Tatăl-a-Toate, Tatăl Nostru, Ziditorul Lumii, Vistierul Bunătăților, Doamne-Doamne etc.
În legătură cu Tatăl Ceresc și cu Maica Precista, Românii au multe credințe. Printre altele, se spune că atunci când copiii râd în somn, Îi văd pe Dumnezeu și pe Prea Curata.
Adrian Bucurescu
