Urzeala Zânelor

          Mitologie românească


     În ”Descrierea Moldovei”, voievodalul savant Dimitrie Cantemir se referă și ”la câțiva zei necunoscuți și care se vede că se trag din idolii cei vechi ai Dacilor”, printre care enumeră și Zâna: ”Acest cuvânt ar putea să se tragă din numele Diana. Totuși rareori se vorbește despre ea singură, de obicei se vorbește de mai multe; le zic Zâne și le socotesc niște fecioare frumoase, revărsând farmecul lor asupra altora”.
     Presupunerea lui Cantemir este întemeiată.Numele de DIANA, Sora Geamănă a lui APOLLON, se tălmăcește nu doar prin ”Zână”, ci și prin ”Luminoasa; Strălucitoarea”; cf. rom. geană (de lumină); alban. zonje ”doamnă”, slav. deni ”zi, ziuă”. Desigur, Ea este Zâna Zânelor, regina acestor făpturi minunate din mitofolclorul românesc.

     În graiul strămoșilor noștri, mai este atestată și varianta DINO, în denumirea unei plante medicinale, DINOBOYLA, sintagmă care lămurește multe din misterele legate de Zâne. Literal, DINO-BOYLA înseamnă ”Urzeala (Voalul) Zânelor”; cf. rom. fuior; văl; a învălui. În română, fuior înseamnă și ”fire de tort; țesătură; textură; pânză de cânepă sau de in”. Cu acest tâlc, o plantă din etnobotanica românească poartă numele de vălul-miresei, cu denumirea științifică de Clorophytum comosum.

     Cu o pânză fină se strecoară și astăzi laptele și fructele moi. De aceea, tot în etnobotanica românească se găsește și planta cu strania denumire de sita-zânelor, ciurul-zânelor sau sita fetei, a cărei denumire științifică este Carlina acaulis.

     În mitologia românească, Zânele sunt de două feluri: bune și rele. Primele, preponderente numeric, sunt fecioare frumoase, zvelte, foarte tinere, năzdrăvane, prielnice oamenilor cinstiți, care ajută eroii din basme, de obicei pe Făt Frumos, să treacă peste cele mai grozave primejdii. De cele mai multe ori au părul de aur. Se spune că se nasc din flori, și de aceea trebuie că sunt atât de legate de plantele noastre. Astfel, din DINOBOYLA provine și denumirea frumoaselor, plăcut mirositoarelor și finelor zambile, zise științific Hyacinthus orientalis, astăzi răspândite în toată lumea. Frumusețea lor a făcut ca la 7 Martie să fie sărbătorită Ziua Mondială a Zambilei.

     Grație tâlcurilor prielnice, chiar sacre, din DINOBOYLA româna a moștenit și termeni ca tâmplă ”catapeteasmă;; iconostas” și jimblă,  precum și a se întîmpla și întâmplare, adică o minune, respectiv o faptă mai deosebită.
     Câteva dintre Zânele bune au specializări, cum ar fi: Zâna Florilor, Zâna Codrilor, Zâna Lacului, etc. Fiecare anotimp are câte o Zână a lui. Zâna Zânelor și Zâna Codrilor umblă uneori călări pe inorog.

     Poți fi ajutat de Zâne, dacă ai un suflet curat, dar dacă le calci interdicțiile, vei fi pedepsit fără milă, de obicei prin orbire, mai ales dacă ai văzut vreuna goală sau dacă ai intrat pe teritoriul lor, fără permisiune. Înțepenești sau îți pierzi mințile. Nici descântecele nu te mai pot salva. De altminteri, urzeală mai înseamnă și ”conspirație; intrigă; vrajă; blestem”. Din această pricină, din aceeași DINOBOYLA româna a format și dambla și tembel. Tot de aceea, sita-zânelor sau ciurul-zânelor li se mai spune și unor plante foarte înțepătoare.

     La Geto-Daci, Diana era și Zeița Vânătorii, care umbla prin codri, uneori și noaptea.
     Spre deosebire de Iele, care umblă în ceată, Zânele sunt de obicei singuratice. Dar, ca și Ielelor, li se mai spune și Albele, Curatele, Frumoasele, Drăguțele, Luminoasele ori Dalbele.


                                                                                                                   Adrian Bucurescu

          Moment zgubilitic

          Zbânțuita

Dacă vrei să stai în mâini,
Nu tăia frunză la câini,
Nu rupe pisica-n două,
Ca să-ți cumperi una nouă!
Mai bine ține-o pe-a veche,
Neapucată de streche!
Nu-ți lua o pisică verde,
Căci în iarbă ea se pierde
Și iei fir cu fir la mână
Și-o cauți o săptămână!

Fii zbir, ca latinopații
La Târgul de Informații,
Unde se vând doctorate
Patru sferturi plagiate!

Of, iarna e ziua mică,
Și-ai o mândră mititică
Tocmai la Urzica Mică
Și, dacă o lași, se strică
Și în cap ți se ridică
Și se zbânțuie prin chică.
Dragostea de fată mare -
Ca fasolea din căldare
Când îi pui un pumn de sare
Drept la tine-n buzunare.


                              Adrian Bucurescu

Limba tracă în Evul Mediu

          ”Torna, torna, fratre!”

     Una dintre cele mai nefericite confuzii privind istoria noastră este citarea exclamării ”Torna, torna, fratre!”, ca argument în favoarea ”romanizării Tracilor”, care, în veacul al VI-lea, și-ar fi uitat multimilenara limbă strămoșească, adoptând-o pe cea latină! Nici că se poate o neghiobie mai mare, totodată o insultă la adresa istoriei poporului român!|
     Povestea se referă la evenimente din anul 587, când Avarii năvăliseră în Peninsula Balcanică și ajunseseră în Tracia. În vreme ce o parte a armatei bizantine se răspândise în jur pentru jafuri, conducătorul rămăsese cu o mică trupă. Generalul Comentiolus, care comanda armata împărătească, s-a decis să dea atacul și, după lăsarea serii, a înaintat. Cronicarul bizantin Theophylactos Simokattes scrie că, în timp ce oastea avansa, un incident banal a semănat panică în rândul ostașilor împărătești, care au început să fugă în dezordine. Căzând încărcătura de pe un catâr, fără ca soldatul care-l stăpânea să-și dea seama, căci se afla ceva mai în față, un alt soldat, care era mai aproape, l-a strigat să se întoarcă spre a-și ridica bagajul: RETORNA, RETORNA, FRATRE! , și aceasta ”în limba locală”. Alt cronicar, Theophanes, scrie că soldatul ar fi strigat TORNA, TORNA, FRATRE! Aceste cuvinte au fost interpretate ca un ordin de retragere de oștenii latinofoni, care erau în primele rânduri. Toți au început să strige cât puteau de tare (RE)TORNA!. Astfel, în scurtă vreme, s-a dezlănțuit o fugă generală.
     În realitate, soldatul băștinaș, adică Trac, a strigat astfel: TORN-AV, TORN-AV RA TE!
     Studiind de ani buni limba tracă și dialectele ei, mi-am dat seama că, literal, amândouă variantele se traduc astfel: ”A căzut, a căzut la tine”. Astăzi, s-ar spune ”Ți-a căzut, ți-a căzut!”.
     Lexic:
RETORN-AV ”a căzut; căzut-au”; cf. rom. a (se) răsturna. Auxiliarul perfectului compus provine din a avea. Grigore Ureche, ”Letopisețul Țării Moldovei”: ”Fost-au acestu Ștefan Vodă...”.
TORN-AV ”a căzut; căzut-au”; cf. rom. a turna; a atârna; târn ”pleavă”; a târnui ”a târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr”; tarniță ”depresiune într-o înălțime”; franc. traîne ”trenă”.
RA ”la”.
TE - pronume personal, persoana a doua; cf. rom. te; a ta, al tău; ție.
     Chiar cronicarii scriu că soldatul a strigat ”în limba locală”, așadar nu în latinește. Că latinofonii au înțeles altceva este o altă mâncare de pește. Cum spun Românii, surdul n-aude, dar le potrivește. Așa se întâmplă și cu istoriozaurii și latinopații de astăzi...

                                                                                                                 Adrian Bucurescu

Preobreajăn

Eu sunt dalbul de mesteacăn,
priponit pe mal de lac,
dar Ursitele, la leagăn,
au șoptit că nu-s copac.

Și-aș pleca, ce-aș mai plecare,
la Apus, la Miazănoapte,
cum se duce fiecare
pui când s-a-nțărcat de lapte.

Scrijelit, Doamne, de hanger,
voi să zbor din lutul reavăn,
să mă-mpielițez în înger
într-o zi de Preobreajăn!


                       Adrian Bucurescu

Toponimia Daciei: Tighina

     În strălucitoarea salbă a Nistrului

     Cetăți impunătoare, amintiri ale eroismului strămoșilor noștri, se înșiră ca o salbă protectoare în dreapta Nistrului: Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă. Cu siguranță, cândva vor reveni toate la Patria-Mamă, căci milenii de-a rândul au fost ale noastre, toate tăinuind în adâncul pământului amintiri materiale de la Atlanți, Geto-Daci și Români.La urma urmelor, Nistrul este râul nostru național, căci Românii sunt băștinași și în stânga lui, până foarte departe.

     În regiunea cetății Tighina, de pildă, precum și în satele din apropiere - Chițcani și Varnița - au fost descoperite nu doar urme ale Geto-Dacilor, ci și vestigii arheologice datând tocmai din epoca timpurie a fierului.
     Astăzi, Tighina este un municipiu din Republica Moldova, iar veneticii rusofoni se încăpățânează să-l numească Bender, doar-doar i-or șterge vechiul nume autohton.

     Un loc copleșit de istorie

     Se va vedea că, mult înainte de atestarea sa în documente, Tighina a avut o importanță deosebită în regiune. Denumirea românească era cunoscută deja în veacurile XII-XIII de către navigatorii genovezi, care aveau strânse legături comerciale cu băștinașii. Astfel, la 8 Octombrie 1408, când este pentru prima oară atestată în documente, localitatea este înscrisă sub numele de Teghinaccio. Într-o  altă gramată, din 24 Februarie 1452, denumirea localității este redată într-o formă și mai apropiată de cea actuală - Teghinea. Așadar, din a doua jumătate a veacului al XV-lea, așezarea e menționată cu denumirea de Tighina. Până atunci, locul fusese punct vamal. Îndeplinind rolul de cetate de frontieră, Tighina s-a dezvoltat în vremea domniei lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.

     În anul 1538, orașul a fost cucerit de Turci, care l-au redenumit Bender, cuvânt de origine persană, ce înseamnă ”port, oraș portuar; oraș fluvial; loc de acostare a navelor”. Românii însă i-au zis întotdeauna Tighina. Ca să șteargă urmele autohtonilor, autoritățile țariste, sovietice și ruse au promovat denumirea de Bender. Însă în  toate letopisețele moldovenești cetatea apare numai cu numele de Tighina.

     Portul geto-dacic de pe Tyras

     Cum se știe, în Antichitate Nistrul se numea Tyras, de unde și același nume al cetății getice de la vărsarea lui în Mare, denumită de Români, din Evul Mediu până astăzi, Cetatea Albă.
     Cum aproape toate actualele cuvinte ale limbii române provin din graiul geto-dacic, așa se întâmplă și cu Tighina. Astfel, printre plantele dacice de leac, este atestată și DAKINA, cu variantele DACINA și DAKEINA. Termenul provine din sintagma DAKI NA ”Pe unde trec Navele (Navigatorii); Vase în (cu) Trecere”; cf. rom. a (se) duce; dig; grec. dochos ”prin care trece”; rom. naie ”corabie; barcă; luntre”; Noe (mit.); latin. no ”a înota; a pluti; a naviga”; nauia ”barcă”; ital. dogana, alban. dogane ”vamă”.
     Este vreo legătură între vasele de pe Tyras și planta medicinală? Este! Ca și astăzi, vas însemna și ”recipient” și ”vehicul de transport pe apă”. Deci, DAKI NA sau DAKEI NA se tălmăcea și prin ”Vas (Recipient) cu Trecere; Vas Important; Vas Mare; Peste Vase”; cf. rom. dig; mai dihai; dacă (conj.); naie; Noe; latin. no; nauia ”barcă; ciubăr folosit la cules de vie”; got. digana ”vase; oale”. Din aceste tâlcuri, din DAKINA și DAKEINA, româna a format și stacană ”vas; cană de pământ, ceașcă sau pahar mare”.

     În timp, planta medicinală dacică a fost redenumită de Români cu sinonime: căldare; căldărușă; candeluță; cupe; căldărușa-popii. Este o plantă erbacee perenă, cultivată ca floare de grădină, decorativă prin flori, iar numele ei științific e Aguilegia vulgaris.
     În fine, revenind la semnificația originară a toponimului Tighina, dacă și Turcii l-au tradus prin ”Port”, înseamnă că populația autohtonă mai știa ce înseamnă și că româna din veacul al XVI-lea era încă foarte apropiată de izvorul ei geto-dacic.

                                                                                                               Adrian Bucurescu

     

Aşa o fi fost...

Nani-nani, mă legăna mama,
lin mai lin răsărea Luna pe dâmb.
Noapte. Îngerii schimbau straja.
Tata venise cu caii din câmp.

O vecină învelea prescurile calde,
să le împartă în biserică mâine.
Peste toată copilăria mea
plutesc rugăciuni și aburi de pâine.

Desigur, se copseseră merele
în crengi bogate, și mai știu
că din când în când câinii lătrau
la Lună, la stele, la om viu.

Pesemne, pisica făcută ghem
torcea sub leagănul meu de brad,
vegheat de candele, de parcă
dormea în el un fiu de împărat.

Nașii mei veniseră cu daruri,
și tata va fi adus o bardacă
plină de vin, și-i va fi cinstit,
apoi vor fi pus la cale vreo clacă.

Pâine și sare, mir și argint
au podobit cinstita masă.
Venise și moașa să le poftească
pe Ursitoare la o cină aleasă.

Cine le vedea? Cine le-auzea
de vor fi menit drept sau strâmb?
Îngerii patrulau pe potecile Cerului,
lin răsărise Luna pe dâmb.


                                      Adrian Bucurescu

Somnul pruncilor

          Mitologie românească

     În panteonul Geto-Dacilor, Arhanghelul Nopții era Ion-Orfeus, căruia i se mai spunea și AE NEAS ”Cel Fermecat; Sfântul; Care Farmecă; Vrăjitorul”; cf. rom. ea; ei; alban. aj ”el; acela”; rom. naos; noi ”cenușă, cărbuni, frunze etc. care intră în compoziția unor leacuri băbești”; a lua noi ”a lua apă neîncepută pentru descântece și leacuri băbești”; alban. hyjni ”divinitate; zeu”; grec. naos ”templu”. De la AENEAS îl avem, în mitofolclorul nostru, pe Moș Ene, cel care aduce somnul și visele frumoase, mai ales la copii. În românește, somnului i se mai spune și Sfântul.

     În farmacologia dacică este atestată și planta SIKO-UPNOUX ”Care provoacă Somnul”; cf. rom. a sâcâi; a se ține scai; șagă; grec. hypnos ”somn”. Planta trebuie să fi fost somnoroasa, din etnobotanica românească, și tot SIKO-UPNOUX i se va mai fi spus și lui Ion-Orpheus.
     Încă mai există practici magice la Români, pentru aducerea somnului, mai ales la prunci. Astfel, în Maramureș, când coconii, cum li se spune copiilor mici, nu pot dormi, femeile o amenință pe Muma Pădurii, care nu lasă pruncii să doarmă, cu un descântec ca acesta:
Dure
De pădure,
Du-te mai afund în pădure,
Că până amu fiu tău s-o hodinit
Și a meu s-o străduit!
De-amu a meu să să hodinească
Și a tău să să străduiască!
Că eu te-oi descânta
Tare și vârtos
Cu puterea lui Hristos,
Cu mătura și cu secera nouă,
Cu mânurile amândouă!
     În timp ce rostește acest descântec, femeia plimbă mătura și secera pe deasupra copilului.

     Somnul îi ajută pe prunci să crească mai repede, și de aceea, măicuțele îl cheamă la leagănul copilului:
Culcă-te, puiuț micuț,
Scoală-te mărișoruț!
Culcă-te și te abuă
Până mâni în dalbă ziuă,
Și te culcă și adormi
Până mâni în dalbe zori!
                   *
Culcă-te, puiuțule,
Că dorm tăte apele!
Culcă-te
Și-alină-te
În legănuț
De păltinuț,
Fașă dalbă de mătasă,
A mămichii pui de casă!
Și-ți închide ochișorii,
Să-i crească mamii feciorii!
Că eu bine te-am fășat,
Te-am culcat,
Te-am legănat,
Doară-i crește mărișor,
Să-mi fii scump și bunișor,
Să fii mamii de-ajutor!

     Până și cântecul național românesc, DOINA, le-a fost transmis copiilor de către SOMN, adică de cel mai mare cântăreț al Antichității, Ion-Orpheus:
Doina din ce s-o făcut?
Dintr-o gură de mic prunc.
L-o lăsat maica dormind,
L-o aflat doina doinind.

                                                                                                                Adrian Bucurescu