Istoria Secretă
Solul Zeilor
În tradițiile Atlanților, cei mai îndepărtați strămoși ai noștri, întâiul Arhanghel, cel care stătea la dreapta Tatălui Ceresc, era Ion-Orfeus, care fusese împărat pe pământ și sfârșise ucis de Preotesele Soarelui. El este socotit și astăzi cel mai mare poet și cântăreț al Antichității. În biografii, este consemnat ca fiu al regelui trac Oeagrus și al muzei Calliope.
Am prezentat de mai multe ori viața minunată a acestui împărat divin, cinstit și astăzi de Români sub numele de Sfântul Ion Botezătorul sau Sfântul Ion Înaintemergătorul. Ultimul epitet traduce sintagma tracică MERGURIUS, preluată de Romani sub formele Mercurius ori Mercur. După sensul de ”Înaintemergătorul”, era considerat curierul Zeilor. Grecii îi spuneau Hermes, uneori adăugându-i titlul de Trismegistos. De la el a rămas până astăzi și denumirea zilei de Miercuri.
Atlanții și urmașii lor, Tracii, îl considerau și ei Solul Zeilor, denumindu-l și KYR ION EKOU ”Domnul Ion Vestitorul; Cel mai Mare Profet”; cf. rom. chir ”domn; stăpân”; har, latin. heros ”erou; semizeu; om de seamă”; herus ”stăpân; suveran”; rom. Ion - titlul voievozilor în Evul Mediu”; alban. hyjni ”zeu; divinitate”; ujane ”imensitate”; latin. echo ”ecou”. rom. crainic.
Mărgăritele
Un alt supranume al lui Ion-Orfeus era MARC EROTA ”Sfântul Prooroc”; cf. rom. murg ”asfințit”; alban. murg ”călugăr; monah”; rom. a arăta (arh.) ”a prevesti”; a se arăta ”a se revela ca divinitate”; latin. oratio ”darul vorbirii; mesaj al împăratului; rescript imperial; rugăciune”.
Cum am văzut în alte episoade ale Istoriei Secrete, limba atlantă se remarca prin bogăția omonimelor și a sinonimelor, dar nu avea gen. De aceea, supranumele de mai sus putea fi înțeles și ca MAR CHEROTA, adică ”Prea Strălucitorul; Prea Strălucitoarea”; cf. rom. mare (adj.); curat; latin. creta ”cretă”. Iată și alte tâlcuri: MAR CHEROTA ”Lamura (Esența) Mării; Nestemata din Mare; Din Adâncul Mării”; cf. rom. mare (subst.); latin. mare ”mare; apă de mare”; rom. curat; criță ”oțel”; latin. carratus ”carat; indice al proporției de aur în aliaje; unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase”; cor, cordis ”inimă; simțire; suflet”; grec. kratos ”putere; conducere”; ital. grotta ”grotă”.
În simbolistica mistică a Atlanților, Prea Curata era împărăteasa Calliope, care îl născuse pe Ion-Orfeus în cetatea Tomis, de la malul Mării, chiar în timpul cutremurelor și Potopului. Înfricoșată, trecând și prin durerile facerii, împărăteasa a plâns, iar lacrimile ei s-au prefăcut în perle. Ulterior, Calliope a fost divinizată, Grecii și Romanii trecând-o în rândul Muzelor. Astfel, limba română a păstrat MARCHEROTA ca mărgărit, mărgăritar ”perlă”, denumiri de flori, ca mărgăritarul și margareta, precum și nume ca Margareta, Mărgărita, Mărgărit. Așa au fost create mătăniile, șiraguri de mărgele, mai întâi de perle, apoi din sidef, os, lemn etc., pe care călugării sau credincioșii mireni socotesc rugăciunile.
Fecioara Maria
În istoria Tracilor, se spune că, pe la leatul 714 î.e.n., când începuse primăvara, în grădina unui templu situat pe malul stâng al râului sacru Naparis, tânăra vestală Maria, zisă și Leto, se ruga la Cer. Atunci s-a stârnit o adiere, și în fața Ei s-a ivit un arhanghel, într-o revărsare de lumină, care i-a înmânat un buchet de mărgăritare. La acea minune, Fecioara S-a spăimântat foarte. Arhanghelul a grăit: IAO MARIA! A BLAN ATHANA A BA CHAREY! IAO MARIA! ABLA NATHANA ABA CHAREY!
Traducerea: Ave Maria, Cea Mai Slăvită vei fi (să fii), între Fecioare! Ave Maria! Află că vei naște Doi Copii!”
Lexic:
IAO - ”sănătate! fericire!”; cf. rom. uiu! - chiot de bucurie în dansurile populare; latin. ave! (pronunțat aue) - ”fii sănătos! salut!”;
MARIA - ”Măreața; Mărinimoasa; Majestuoasa”; cf. rom. mir; a (se) mirui; Măria (Sa); Maria (n.);
A - ”cea”; cf. rom. a - articol hotărât adjectival;
BLAN - ”mai (adv.); foarte”; cf. rom. plin; traco-phryg. BALIN ”rege”;
ATHANA - ”slăvită; mărită”; cf. rom. a aduna; ocină; Ozana (râu); grec. Athena - una dintre cele mai mari divinități, Zeiță a Înțelepciunii;
A BA - ”a fi”; cf. rom. a fi; a avea; aibă; engl. to be, rus. bîti ”a fi”;
CHAREY - ”fecioară; fată; fiică”; cf. rom. Carei (loc.); grec. kori ”fiică”; pers. huri ”hurie; fecioară veșnic tânără, extrem de frumoasă, din Paradisul musulman”;
ABLA - ”a afla”;
NATHANA ”a naște”; cf. NETIN-DAVA - denumirea cetății unde S-au născut Gemenii Divini; latin. natio, nationis ”naștere”;
ABA - ”doi”; cf. slav. oba; obea, lituan. abu; abi ”amândoi; amândouă”;
CHAREY - ”fecior; copil”; cf. rom. crai ”căpetenie a feciorilor din sat; căpetenie a unui joc de copii”; grec. kori ”fiică”; kouros ”băiat”.
Acest text este înscris pe aversul unei geme getice, descoperită în ruinele cetății Romula, astăzi Reșca-Dobrosloveni, jud. Olt.
După firea graiului getic, textul putea fi citit în mai multe chipuri. Pe gemă apare Zeița Maria, înarmată, cu cap de pasăre și picioare de șerpi, aceasta fiind ipostaza Ei de războinică. Legenda imaginii este A BRA SAZ ”Cea mai Slăvită (Respectată); Cea mai Temută”; cf. rom. a - art. adj.; prea; sus; abraș. Această denumire apare pe mai multe geme descoperite în România.
Cel care I-a adus Sfintei Fecioare Buna Vestire a fost același Arhanghel Ion-Orfeus, zis și CABIRUS ”Vestitorul; Profetul; Povestitorul”; cf. rom. habar ”veste; știre”; a găvări ”a vorbi; a sporovăi”; Chipăruș - eroul unui basm pop.; rus. govoriti ”a vorbi; a spune”. CABIRUS este atestat ca Zeu adorat în Macedonia, precum și ca nume al unui luptător trac, venit în ajutorul Troienilor.
Același mare prooroc mai era numit și GAB'RO MAGUS ”Sfântul Vestitor”; cf. rom. habar; a găvări; latin. magus ”mag; preot persan”. De la acest teonim au rămas, la Români nume ca Gavril, Gavrilă, Gavriliu sau, mai nou, Gabriel - Sfântul Arhanghel care I-a adus Mariei Buna Vestire.
Tradiții daco-românești
La 25 Mărțișor, în calendarul populare românesc, dar și în cel bisericesc, este sărbătoarea de Buna Vestire, căreia i se mai spune și Blagoveștenie, Blagoveșteniile și Ziua Cucului.
La Buna Vestire trebuie să sosească rândunelele. La Buna Vestire se dezleagă limba tuturor păsărilor pentru a cânta, mai ales cea a cucului, care toată iarna a fost uliu, iar din această zi se preface iarăși în cuc. Ca nu cumva cucul să-i surprindă nepregătiți, fiecare are grijă să aibă bani asupra sa, să nu fie flămânzi sau supărați, pentru ca în decursul anului să fie tot așa cum i-a găsit.
Soarele e totdeauna supărat, numai de două ori pe an e vesel: în ziua de Blagoveștenie și în ziua de Paște. Atunci e așa de luminos și joacă, parcă ar fi trei Sori.
De Buna Vestire se face un foc în curte, în fața ușii, și lângă el se pune pâine, sare, o cofă cu apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce și să bea apă. Pâinea și sarea sunt date apoi de pomană.
Se obișnuiește să se dea drumul albinelor printr-o potcoavă, ca să fie tari peste an ca fierul. Se mai spune și că, spre a avea mai multă miere, e bine a lăsa albinele să iasă afară în ziua de Buna Vestire, printr-un gâtlan de lup, și apoi ele devin foarte rele, ucid albinele vecinilor și le fură mierea.
Se înconjoară casa cu tămâie aprinsă, ca nicio dihanie să nu se apropie de casă. Sunt afumați pomii fructiferi.
Înainte de răsăritul Soarelui, un copil aleargă în pielea goală, mai întâi în jurul casei, apoi în jurul acareturilor și prin ogradă, târând un lanț de care atârnă câteva clopote și rostește astfel:
Fujiț, șerț, fujiț, șerpoi,
Și voi, broaște și broscoi,
Că vin Blagodatele
Și vă rumpe spatele!
În această zi, ciobanii se suie pe stogul de fân și o amenință pe Iarnă cu toporul, ca s-o gonească, fiindcă iarba-i înverzită și de acum ei trebuie să-și pască turmele.
De Buna Vestire e dezlegare la pește.
Adrian Bucurescu
