Mărturii despre Traci

     Există mai multe specii de grâu, după locul în care sunt produse (...). Ca greutate grâul din Tracia ocupă locul al treilea (...). Grecia a apreciat și grâul din Pont, care n-a ajuns însă până în Italia (...). Grâul se deosebește și în privința paiului, căci este de calitate mai bună cu cât acesta este mai greu. Grâul din Tracia este îmbrăcat în mai multe cămăși din pricina frigurilor mari din acel ținut. Din această cauză, și fiindcă ogoarele sunt acoperite de zăpadă, a fost descoperit grâul de trei luni, numit astfel pentru faptul că, după aproape trei luni de la semănat, este cules odată cu grâul din restul lumii...

                Plinius cel Bătrân, Istoria naturală

     Hrana (Dacilor) consta din carne fiartă,miere, lapte, brânză (...). În plus vânatul le oferea câte o delicatesă pentru că în pădurile Ardealului mai trăia zimbrul masiv, alături de cerbul uriaș și ursul greoi. Ca băutură se pare că le-a servit vinul și un fel de bere.

               Bergner, Rudolf, Siebenburgen, Leipzig, Hermann Bruckner, 1884, p. 217.

     (Tracii) se luptă pe care, în armuri de cupru, înarmați cu săbii și sulițe lungi. Homer vorbește de ”săbiile trace”, despre viticultura dezvoltată la Traci și despre celebrul lor cântăreț Tamuras. Aceste date stau mărturie înaltului nivel de dezvoltare a tehnicii, producției agricole și a artei la vechii Traci.

              Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Edit. Acad. de Științe a U. R. S. S., 
1945, p. 51.

Smaralde

 

Cine trece prin frunziș și sare
Și-n amurg liniște n-are?
Fi-va înger sau vreo piază rea,
Care să vadă în inimi vrea?

Nu se vede, numai se aude
Prin ale crengilor smaragde crude,
Care clinchetă și licăresc
Cu slove pe care doar eu le citesc,

Și-n gingașe table de clorofilă
Deslușesc o nesfârșită milă
Pentru muncă, tristețe și neliniște,
Pentru oboseală și izbeliște.

Să fie de la Cereasca Doamnă,
Care vestește o lungă toamnă,
Când clinchetul smaraldelor crude
În crucifere se aude?

                                 Adrian Bucurescu

Mitologie românească

          Mărgeaua Șerpilor

     Mitofolclorul românesc spune că balaurii  provin din șerpi. Într-o anumită zi de primăvară, din șapte în șapte ani, se strâng la un loc toți șerpii, de toate vârstele și mărimile. Locul acela este într-un munte stâncos, înconjurat de bălării și necălcat de picior de om. Când se apropie acea zi, toți șerpii devin neliniștiți, dansează la Lună, apoi pornesc ca vrăjiți. În acel loc muntos, șerpii se strâng unii într-alții, aplecându-se în dreapta și în stânga, fluierând întruna, până ce se adună toți. Atunci își varsă balele, pe rând, într-un loc ferit, în vreme ce care-i mai bătrân dintre ei descântă cu stihuri numai de el cunoscute. Din balele acelea, amestecate și vrăjite, se încropește o nestemată cu străluciri solare, care se numește Mărgeaua Șerpilor. Pentru ea se luptă toți șerpii, până când cel mai puternic izbutește s-o înghită. Întreaga ceremonie se numește Fiertul Mărgelei.
     Dacă vreun om nimerește la această ceremonie, e bine să ia o nuia de alun, să o vânture spre aluniș și să spună:
     - Șerpi, șerpișori,
     De rău făcători,
     Intră-n bortă, că iarna vine
     Și-i rău pentru tine!
     După rostirea acestor stihuri, trebuie să se dea la o parte, căci șerpii se vor înșira unul după altul și vor porni spre aluniș. Omul trebuie să-l ucidă pe cel din frunte, pe cel din mijloc și pe cel din urmă, să caute în gușa ultimului și va găsi nestemata vindecătoare de mult boli.
Dacă nu e prins de nimeni, șarpele care a înghițit acea piatră scumpă fuge prin codri și, dacă șapte ani de-a rândul nu l-a văzut niciun om, se preface în balaur. Dacă însă a zărit față de om în cei șapte ani, șarpele plesnește de necaz. Iar dacă a ajuns balaur, se ascunde într-un lac sau într-o fântână, de unde e scos doar de solomonari.
     Se mai prefac în balaur șerpii care trăiesc cât trei vieți de om și au făcut numai rău în tot acest timp. Când coboară din nori, balaurul se ascunde în iazuri sau în puțuri și înghite oameni și vite.
     Alături de alte făpturi fantastice, balaurul locuiește în Tărâmul Celălalt, și se hrănește cu pui de pajură sau de zgripțuroaică. Atunci Făt Frumos, părăsit de frații săi ticăloși, salvează puii, și drept răsplată, pajura îl readuce în Lumea Albă, adică în lumea noastră.

                                                                                                 Adrian Bucurescu

Moment zgubilitic

          Cui îi e frică de Virginia Lupu?

- Virginico din Lupeni,
Nu mai știi tăia strujeni,
Tătă ziua la oglindă
Și gunoiu-i până-n grindă.

- Foaie verde neuron,
Bade, zici că ești patron
Și că ești plin de dolari,
Dar vinzi aripi de țânțari.

- Te-ai soponit, lele, fa,
Cu sopon de-i zice ”Fa”
Și pă chept și pă obraz,
Dar tăt neagră ți-ai rămas.

- Cică mă-ta, măi băduț,
Ți-o făcut un legănuț,
Să te lejine pă tine,
Să nu vii sara la mine.

- De-ai ști toarce și urzi
Cum te știi la joc suci,
Nu ți-ar hi ciorapii rupți
Și nici bikinii corupți.

- Căutat-am căutat,
Și-am dat de-un bade bogat:
Tătă ziua să socoate
Și-și cumpără pix în rate.

- Virginică, Virginică,
La trup mare, la cap mică,
Degeaba ești nărăvașă,
Io mi-s cocoș. Tu? Cocoașă!


                    Adrian Bucurescu

Mărturii despre Traci

   

     În ceea ce privește economia și industria, Tracii vechi erau cunoscuți în primul rând ca buni agricultori-cultivatori de grâne. Ei semănau grâu, secară, olir (un fel de secară albă), orz. Printre triburile trace era cunoscut între altele tribul Pirogherilor; acest trib trăia în regiunea actualului district Cirpan, din Sudul Bulgariei, renumit și în prezent pentru grâul său. Tomaschek interpretează termenul de Pirogheri ca însemnând ”coloniștii din regiunea grâului” și admite supoziția că Tracilor le era cunoscut cuvântul corespunzător în limba greacă piuros (grâu). Secara era cunoscută Tracilor sub denumirea vriksa. În Bulgaria și în prezent este cunoscută o specie de cereale din grâu alb de primăvară sub denumirea de brița. Demostene amintește de prosa și olira tracă. Regiunea tracă dunăreană Moesia se numea în epoca romană ”grânarul lui Terera”, adică grânarul pâinii. Dintre legumele de mare popularitate se bucurau la Traci ceapa și usturoiul (...). Dintre culturile tehnice, Tracilor le era cunoscută cânepa (cannavis); din cânepă ei își făceau îmbrăcăminte. Tracilor din Sud, în afara cânepei le mai era cunoscut și inul.
     (...) În afara cultivării plantelor de câmp și a grădinăritului, Tracii se mai ocupau de viticultură, vinicultură, apicultură (albine sălbatice) și de creșterea vitelor. Vinul din viță în limba tracă se numea xeila sau xila; acest cuvânt trac unii cercetători îl comparau cu cuvântul slav ”otravă”. Afară de vin, Tracii beau bere din orz (vriutos), și o băutură, un fel de ”bragă” pregătită din paravie.

                           Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Edit. Academia de Științe a U. R. S. S., 1945, p. 53.

Moment zgubilitic

          Insurecția antiimperialistă a unor mamifere

Opt căței de usturoi
Latră-n Bucureștii Noi
De răsună-n Doamna Ghica,
Unde s-a pitit  pisica.

Pisicuțo, pis-pis-pis,
Te-am visat azi-noapte-n-vis,
Cum prindeai un porumbel
Și-l mâncai cu ostropel.

Pentru ostropel, știm noi,
Îți trebuie usturoi.
Ce-ai zice de opt căței
Amestecați cu ardei?

Mâța pe bot se lingea,
La căței iute fugea,
În oțet că mi-i fierbea,
Cu porumbel mi-i servea.

          Morala:
          E vreo oaie să priceapă
          Și să mânce lup cu ceapă?


                          Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     Se știe că era un popor războinic, agricultor, abil în prelucrarea metalelor.

                 Leger, Louis, Histoire de l'Autriche-Hongrie depuis les origines jusqu'a l'annee 1878, Paris, Hachette, 1879, p. 14.

     Numai armele de război ofensive și defensive, săbiile curbate, în formă de iatagane (arma specială a Dacilor și Perșilor), săbiile și pumnalele cu mâner și cu prăsele modelate miraculos, cizelarea căștilor, a platoșei, a scutului, broderiile harnașamentului, oferă o ornamentație atât de originală și de caracteristică, încât se pare că nu pot fi atribuite decât unor artiști autohtoni.

                Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 53 - 54.

     Interiorul era la fel. Drept mobilă, scaune de lemn rudimentare, câteva mese; ustensile de lut, de lemn, rareori de metal, produse ale industriei autohtone. Această industrie nu era prea avansată și se limita, în general, la obiecte de primă necesitate: Toate celelalte erau importate.

                 Ubicini, Abdolonume, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 53.

     Triburile trace, care trăiau de-a lungul râurilor, pe țărmurile lacurilor și ale mării, se ocupau de asemenea și cu pescuitul.

                Derjavin, N. A., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Edit. Acad. de Științe a U. R. S. S., 1945, p. 54.