Cărțile Daciei

Cultul Taurului la Atlanți

   
     Specialiștii afirmă că bourul a fost domesticit în mileniul VI î.e.n., care este și epoca înfăptuirii și înfloririi Imperiului Atlant. Descendenții speciei Bour sunt taurul și vaca de astăzi. Înfățișat în multe picturi rupestre, bourul era considerat animal sacru, Taurul Lunar fiind asociat chiar cu Men, Zeul-Lună. Pe atunci, bourul, zimbru și taurul aveau aceleași denumiri. Din relatările lui Platon, se înțelege că taurii erau consacrați lui Poseidon, primul conducător al Atlanților. Oricum, în cultura Cucuteni, apărută la începuturile și pe teritoriul Atlantidei, în N-E României și în Ucraina de astăzi, taurul este bine reprezenta, fiind un simbol al forței și al belșugului.

Taur pe roți. Cultura Cucuteni

Cultul taurului a fost moștenit și de Daci, urmași ai Atlanților. Astfel, unul dintre cele mai vechi temple de pe teritoriul României, și chiar al Europei, este considerat a fi cel descoperit la Parța-Șag, în județul Timiș. Pe părțile laterale ale altarului acestui lăcaș sacru au existat basoreliefuri. În aceeașiîncăpere, s-au mai descoperit un cap de taur modelat în lut și altul în basorelief, pictat în roșu ș

 și încrustat în alb.

     În dialogul ”Kritias”, Platon descrie și una dintre ceremoniile religioase ale Atlanților: ”După ce se dădea drumul unor tauri în țarcul sfânt al lui Poseidon, regii, rămânând singuri, înălțau rugi Zeului ca acesta să primească victima care-i va fi pe plac.după aceea, ei porneau la vânătoare, fără arme de fier, doar cu suliți și arcane. Apoi, acela dintre tauri care fusese prins era dus lângă stelă și înjunghiat lângă partea ei de sus, în vreme ce ei jurau pe inscripție. Pe lângă legea lui Poseidon, stela mai cuprindea și formula unui jurământ care prevestea mari nenorociri celui care l-ar fi trădat. Când, deci, după sacrificiul împlinit potrivit cu legile lor, ei închinau toate mădularele taurului al cărui sânge îl amestecau într-un crater, aruncau apoi un cheag de sânge asupra fiecărui mădular, după aceea îl azvârleau în foc, împlinind astfel curățirile în jurul stelei. Mai departe, scoțând cu căni de aur sânge din crater și, cu sângele scos astfel, făcând libațiuni pe flacără, ei jurau să hotărască potrivit cu legea astfel gravată pe stelă, să pedepsească pe acela dintre ei care ar fi încălcat dinainte unele puncte, să nu încalce cu bună știință în viitor niciuna dintre poruncile inscripției, să nu poruncească vreodată nimic din ceea ce nu s-ar potrivi cu hotărârile Părintelui lor, mai mult, să nu se supună niciodată altor porunci decât ale lui. După ce făceau acest legământ, pentru dânșii, ca și pentru urmașii ce aveau să se nască din ei, fiecare bea ce mai rămăsese din cană, iar cana o așeza ca prinos în sanctuarul Zeului, apoi fiecare se ducea la cina și îndatoririle sale.” O astfel de ceremonie apare și pe un fragment ceramic de Cucuteni.

                                             Tauri, într-o ceremonie religioasă. Cultura Cucuteni

     Grație însușirilor sale magice și războinice, bourul-taur era și nume masculin trac, sub forma BOURIS, precum și numele unui trib dacic, BOYROI. Toate cuvintele românești moștenite de aici evocă însușirile acestui animal închinat lui Poseidon: bour; boier; baier ”amuletă; talisman”; a boura ”a îndrepta; a înălța; a ridica”; faur; a făuri; fiară; fier; cf. alban. vijor ”liniar”; got. wair ”bărbat”.

                                           Statuie antică, reprezentându-l pe Poseidon

     Dar acestea erau și însușirile primului rege al Atlanților, Poseidon! Celebrul trident, cu care apare mereu în imaginile din Antichitate, are vârful unei sulițe între două coarne de taur, ceea ce simbolizează și înfrângerea fiorosului animal, dar și domesticirea lui, datorată tot întemeietorului divin al  Atlantidei.
     Prin calitățile sale magice, zimbrul de pe un scut dacic, descoperit la Piatra Roșie, avea cu siguranță menirea de a-l apăra pe războinicul care îl mânuia.

                                               Scutul dacic de la Piatra Roșie

     Sacralitatea atribuită bourului explică și de ce, în unele colinde românești, acesta poartă în coarne chiar leagănul pruncului Iisus, iar alteori al fetei colindate. Iată o variantă:
Vine Marea cât de mare,
Dar de mare, țărmuri n-are.
     Asta-i sara de Crăciun.
Dar de lină, țărmuri mână,
Dar de tot cine-o adună?
O adun-un bour sur,
Cu coarnele de taur.
Da-n coarne ce leagănă?
Leagănă un legănuț,
Legănuț de păltinuț.
Dar în el cine-i culcat?
E Iisus înfășurat...
     Atenție: bourul din colind stăpânește Marea Neagră, precum odinioară Poseidon!
     În acest sens, istoria cu voievodul Dragoș și zimbrul vânat, consemnată de cronicarul Grigore Ureche în ”Letopisețul Țării Moldovei”; dacă va fi fost adevărată, e posibil să se fi datorat direct tradițiilor atlante descrise de Platon.

                                                                Herbul Moldovei

     Este limpede că și stema Moldovei, reprezentând un cap de bour, flancat de Soare și de Lună, care fuseseră divinitățile primilor Atlanți, este tot un simbol sacru, moștenit de la îndepărtații și fascinanții strămoși ai Românilor.

                                                                                              Adrian Bucurescu

     

Ultima vamă

Eu nu am ținut neapărat
să scriu poezii paroxistice
și nici n-am gândit că, în plus,
mai sunt și din cale-afară de mistice.

Dar, de aceea, mutanții ce au
pâinea și cuțitul în mână
m-au înfruntat și m-au surghiunit
din cultura română.

Ce-i drept, cândva am găsit
o pană de înger picată-n cărare,
și, înmuind-o de-a dreptu-n azur,
am scris poezii de mirare.

Mare pagubă de n-oi rămâne
în manuale școlare înscris!
Nu-mi pasă. Voi scrie semeț,
căci mă învrednicește un vis:

se face că ajung la ultima vamă
și aud spre străjeri al Cerului grai:
- Băiatul acesta e mistic.
Lăsați-l să intre în Rai!


                             Adrian Bucurescu

     Moment zgubilitic

          Transfer în interesul serviciului

Doi câini cu covrigi în coadă
Tam-nisam se iau la sfadă:
Unul, c-ai lui sunt cu mac
Care la clienți le plac,
Altul, c-ai lui sunt sărați,
Doar pentru clienți rasați.
Când, deodată, pac, hingherul
Vine și le dă transferul.
Dar, decât s-ajungi mănuși,
Mai bine cinci ani la ruși!

                                           Adrian Bucuresscu

Mărturii despre Geto-Daci

    

     Regele și pontiful se alegeau din clasa nobiliară și sacerdotală a pileaților, numită așa de la tichia (pilus), în formă de tiară, cu care își acopereau capul. Pileații reprezentau ceea ce am numi azi clasa conducătoare. Dintre ei se alegeau guvernatorii cetăților, căpeteniile armatei, judecătorii poporului. Ei prezidau ceremoniile religioase care erau premergătoare anumitor fapte din viața civilă sau politică, vegheau la păstrarea strictă a ritualului și obiceiurilor, instruiau tineretul și formau un colegiu (cenaclu), după exemplul druizilor. Ca și Galii, Dacii aveau barzii lor. (...) care, îmbrăcați în robe albe și ținând în mâini țitere de aur, participau în grup la sărbători și ceremonii publice, cu ocazia semnării tratatelor, în solii, până și pe câmpul de luptă, unde cu cântecele lor însuflețeau vitejia războinicilor.
     De fapt pileații nu constituiau propriu-zis un corp sacerdotal, întrucât funcțiile lor nu erau numai religioase, fiind în același timp politice și militare. Ei formau mai curând o aristocrație teritorială privilegiată, turbulentă, gata oricând să uneltească împotriva autorității regale, când aceasta n-o putea ține în frâu prin promisiunea funcțiilor înalte și a onorurilor. Răscoala populară în care pieri Burebista se pare că a fost stârnită de pileați care nu-i iertau încercările sale de a introduce reforme.
     Clasa inferioară, poporul, se compunea din soldați, meșteșugari, lucrători, ușor de recunoscut după părul lor lung, fluturând pe umeri, de unde și numele de capillati. 
     Toate figurile Dacilor sculptate pe Columnă se încadrează într-una sau alta din aceste categorii: capillati sau pileati, oameni pletoși și cei cu tiară.

                                                               Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 46 - 47

Arbore de România

    

Într-o dimineață cu subțire ceață,
M-am trezit și m-am spălat pe față,
Și-n oglinda lacului când m-am privit,
Ce să vezi? Eram împodobit
Ca un pom în floare, și-n loc de picioare
Aveam o tulpină luminoasă tare,
Cum are mesteacănul curat,
Și aveam coroană ca de împărat,
Crengi în loc de mâini unduiau în vânt,
Tălpile mi-ncremeniseră-n pământ,
Plin eram de frunze proaspete în zori
Și în loc de ochi aveam cicori.

Da, mă țintuiră Soarele și Luna
În pământul țării pentru totdeauna.

                                    
                                          Adrian Bucurescu

Localizarea Atlantidei pe teritoriul României

          Poseidon și Kleitho

     Referindu-se la centrul religios, militar, politic și cultural al Atlantidei, Platon insistă că acesta era situat pe o insulă mare. Așa și era Dobrogea din vremea primilor Atlanți, o insulă întinsă, înconjurată din trei părți de Dunăre, iar dinspre Est, de Marea Neagră. Astăzi, partea de Sud, prin care curgea Dunărea, este Valea Carasu, Fundul acestei văi, urmat în mare măsură de actualul Canal Dunăre-Marea Neagră, are versanți abrupți și înalți din loess, obârșia Văii Carasu aflându-se foarte aproape de Mare, cumpăna de ape situându-se în zona Straja, la câțiva kilometri de Constanța. De altminteri, în turcește, Kara Su înseamnă ”Apa Neagră”, denumirea fiindu-i tradusă din limba autohtonilor. Încă din anul 1903, specialiștii au emis ideea unui curs al Dunării pe direcția Văii Carasu spre Mare. Cu siguranță, și pe acolo curgea fluviul în Mare, de vreme ce numele văii vine de la ”Apă”.
     De-a lungul mileniilor, litoralul Mării Negre a suferit numeroase modificări, cele mai multe în urma cutremurelor și potopului ce au distrus Primul Imperiu Atlant. Din ostroavele ce vor fi format un mare arhipelag, s-au mai păstrat doar câteva, printre care celebra Insulă a Șerpilor, Insula Popina, din Nordul actualului liman Razelm, Insula Ovidiu, pe lacul Siutghiol, și altele. Delta Dunării e plină de ostroave, mai mari sau mai mici. În Antichitate, cetatea Histria era port pe țărmul golfului Sinoe, ultimul fiind astăzi doar un liman. Schimbări pe țărmul de Vest al Mării Negre au loc chiar și astăzi, aluviunile Dunării întinzând pământul cu câțiva metri pe an.

                                                                  Insula Șerpilor

     La începutul secolului al XIX-lea, s-au descoperit, în mijlocul Insulei Șerpilor, ruinele unui templu uriaș, din calcar alb, cu multe fragmente de sculpturi în marmură, templu ce-i va fi fost închinat cu certitudine lui Poseidon, primul rege al Atlantidei. La rândul ei, Insula Popina, e plină de ruine străvechi, și ceea ce e foarte important, are izvoare calde, despre care Platon scrie că se găseau în aria metropolitană a capitalei Atlanților. În adâncul Mării Negre, în fața Mangaliei, fostă cetatea Callatis, se găsesc ruinele unui întins oraș scufundat, așteptând să fie explorate de arheologii subacvatici și admirate de turiști.

                                                                 Insula Popina

     În legătură cu situarea Atlantidei, de către Platon dincolo de Coloanele lui Herakles, trebuie reamintit că această denumire au avut-o și stâncile situate la ieșirea din Strâmtoarea Bosphor în Marea Neagră.
     Un argument incontestabil în favoarea localizării centrului Imperiului Atlant pe teritoriul României îl constituie cuplul zis ”Gânditorul și Femeia lui”, descoperit la Hamangia, în pământul Dobrogei, care-i reprezintă pe părinții fondatori, ai poporului nostru, Sfinții Împărați Poseidon și Kleitho.

                                              Gânditorul și Doamna lui, la Hamangia

     Iată cum se traduce PO-SEIDON: ”Cel care stă; Cel Așezat; Cel (de) Neclintit”; cf. rom. a ședea; stană; ”stâncă”; baștină; buștean; a dormi buștean. ”Cel Așezat” este și astăzi, în limba română, ”Cel Cugetat; Care cugetă”, așa că titlul de ”Gânditorul” este foarte nimerit.
     Iată cum se tălmăcește K-LEITHO: ”Cea Multă; Cea Măreață; Cea Mărinimoasă”; cf. rom. lat; a (se) lăți; liotă; Letea - cea mai nordică pădure subtropicală, în Delta Dunării; Laiotă - numele unui voievod muntean; Leaota - masiv muntos; gloată; a clădi.
     Înfățișarea și atitudinea acestor statuete sunt de fapt hieroglife, care trebuie citite precum numele lor. Încă un Gânditor a fost descoperit în Moldova, la Târpești. Nicăieri, în lume, nu s-a mai găsit așa ceva, fiindcă de aici, din România, a pornit Imperiul Atlant, de întindere planetară și de durată multimilenară.

                                                             Gânditorul de la Târpești

     Atât cât se întrezărește în lumina documentelor și a altor mărturii, întreaga și fascinanta istorie a Atlantidei va fi prezentată în continuare în acest serial.

                                                                                                       Adrian Bucurescu