miercuri, 21 septembrie 2016
Toamna
În mitologia românească, Toamna este o zână îmbrăcată cu un cojocel cu râuri şi cu nasturi de aur. Este foarte frumoasă, înaltă şi mlădioasă, cu părul de aur. Deşi zâmbeşte deseori, ochii îi rămân trişti şi pare mereu dusă pe gânduri. Cele mai multe fructe, aurii şi rumenite, îi stau în cale. Frunzele copacilor capătă nuanţe dintre cele mai felurite. Doar câteva mai rămân verzi. Puţine gâze o mai însoţesc şi, de multe ori, Toamna se acoperă cu văluri de ceaţă. Lunile ei sunt Răpciune sau Vinerel (Septembrie), Brumărel (Octombrie) şi Brumar (Noiembrie). Aceştia sunt străjerii ei, care o însoţesc pe rând, până când ea lasă locul surorii sale, Iarna.
Calendarul arhaici al Toamnei este foarte bogat şi conţine sărbători importante, când se fac şi se desfac vrăjile. Cele mai multe au loc la sfârşitul Toamnei calendaristice, la 30 Brumar, de Sfântul Andrei. Atunci ziua creşte cât bobul de mei, iar în acea noapte vorbesc toate animalele; însă, cine le ascultă moare. În folclor, lui Brumărel şi lui Brumar le sunt consacrate fiecăruia câte o baladă.
Adrian Bucurescu
luni, 19 septembrie 2016
Moment zgubilitic
Povestea unui om leneş
Leneşul mai mult aleargă,
Cum spune zicala veche,
Parcă-i fugărit cu-o vargă,
Parcă-i apucat de streche.
- Stai măi, leneşule, măi,
Stai că doar nu dau tătarii!
Dar el nu, şi dă-i şi dă-i,
Mai ceva ca telegarii.
- Fuga este ruşinoasă,
Şoptesc unii pe la colţ.
- Dar e tare sănătoasă,
Zic şi alţii mai cu moţ.
Insensibil la păreri,
Leneşu-aleargă de zor,
Şi iată, vere, că ieri
Apăru-n televizor.
Se mirară toţi cumetrii:
- Uite-l, bă, pe tăbâltoc!
Dar el, la suta de metri,
A ieşit pe primul loc.
Morala:
Ciritei de tei
Pe mirişte de mei.
Adrian Bucurescu
duminică, 18 septembrie 2016
Povestea vorbei
Capra şi iezii
Proverbele şi zicătorile româneşti nu răsfaţă capra, dar de cele mai multe ori prin capre se înţeleg oamenii cu metehnele lor. Aşa că, barbă lungă şi capra are, dar minte nicicum. Brânza de capră o strică şi pe cea de oaie. Se spune despre capră că e vaca săracului; pe de altă parte, capra nu se face vacă, nici nătărăul om de treabă. Capra râioasă, dar cu coada sus. Capra, oricât de bătrână, tot ar linge sare. Capra sare masa, iada sare casa. Capra încă n-a fătat şi iedul se joacă pe acoperiş. Ţăranul moare de necazurile sale, iar capra zice că hrana ei nu e bună. Dacă eşti prea mare, vântul te doboară, dacă eşti prea mic, capra te mănâncă. Mai e câte unul care tocmeşte lupul cioban şi capra grădinar. Nătăfleţ e şi cel care ţine capra şi-l împunge, iar altul stă şi o mulge. Capra care zbiară o mănâncă lupul. Nu se poate să ai şi varza întreagă şi capra sătulă. Capra roade unde o legi. Capra face iezi şi vulpea îi mănâncă. Dacă s-ar putea ara câmpul cu capre, nimeni n-ar cumpăra boi.
Pe vremuri, la şezători, Românii se distrau pe seama unora, punându-i să pronunţe cât mai repede vorbe ca acestea: capra crapă piatra-n patru, piatra crapă capra-n patru. Tot la şezători, puteau fi auzite şi snoave de felul celei cu omul care vine de la târg cu un lup, o capră şi o varză şi dă de un pod pe care se poate trece numai cu una dintre cele trei târguite. Isteţ, omul a trecut capra prima, rămânând lupul cu varza. Apoi a trecut înapoi şi a luat varza, a dus înapoi capra, apoi a adus lupul şi, la sfârşit, s-a dus iar după capră. Se spune că dorinţa de a muri şi capra vecinului ar fi specific românească. Chiar dacă nu o fi aşa, un Român a perfecţionat-o, spunând că mai bine moare vecinul, ca să-i ia capra! Acesta-i post-modernism, nu-i aşa?
Adrian Bucurescu
vineri, 16 septembrie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)