Motto:
Şi ca Byron treaz de vântul cel sălbatic al durerii,
Palid stinge-Alexandrescu sânta candelă-a sperării,
Descifrând eternitatea din ruina unui an.
Mihai Eminescu -
"Epigonii"
Mariţa Berlescu era fiică de boieri bucureşteni, dar era departe de a fi pe placul înaltei societăţi din Principatele Unite. Mai întâi, era o romantică incorigibilă, plăcându-i mult să se plimbe singură prin crânguri sau pe malurile apelor. Gurile rele şopteau că râde şi plânge din orice, ba, şi mai grav, ia lecţii de la ţigănci: de dat cu bobii, de ghicit în cărţi şi în ghioc, de făcut farmece şi de preparat otrăvuri.
Încă de foarte tânără, domnişoara Berlescu a făcut o pasiune nebună pentru poetul Grigore Alexandrescu, care o iubea şi el la fel de pătimaş. Lumea bună a Bucureştiului nu s-ar fi scandalizat numai pentru atât - poetul era la rândul lui neam de boieri - dar diferenţa de vârstă dintre cei doi îndrăgostiţi era de 28 de ani.
La 50 de ani, Alexandrescu a fost numit membru al Comisiei Centrale, alcătuită din 16 membri; opt moldoveni şi opt munteni. Comisia se ocupa de unificarea legilor Principatelor Române şi lucra la Focşani. Prin intermediul poetului D. Dăscălescu, şi el membru al Comisiei, Grigore Alexandrescu a cunoscut-o pe Raluca Stamatin, de 26 de ani, rudă cu primul şi cu actorul Matei Millo. Grigore şi Raluca s-au căsătorit la 29 Mai 1860, într-o biserică din Focşani, naş fiind Ştefan Golescu, preşedintele Comisiei Centrale. Mariajul însă nu a fost norocos.
Părăsită de poet, Mariţa Berlescu, după câteva manifestări de furie şi de deznădejde, s-a liniştit, s-a gândit profund şi a pus la cale o răzbunare cumplită. I-a trimis lui Alexandrescu o scrisoare şi un borcan cu dulceaţă. Gustând din darul fostei iubite, poetul a înnebunit şi nu s-a lecuit definitiv niciodată. Din motive de boală, a fost scos din Comisia Centrală, fiind îngrijit de doctorul Carol Davila. În Septembrie, acelaşi an, Grigore Alexandrescu a fost pensionat. Considerat "alienat mintal", i s-a interzis să dispună de avere, care a fost administrată de un epitropiat, la cererea fratelui său, Ion Alexandrescu, poet ratat şi om zgârcit şi lacom. În 1879, a murit de cancer Raluca Alexandrescu, la 45 de ani. Lumea şoptea că şi această tragedie se datora tot blestemelor Mariţei, îndrăgostita părăsită.
Grigore Alexandrescu s-a stins din viaţă, la 25 Noiembrie 1885, după o lungă şi grea suferinţă, în casa fiicei lui din Bucureşti, strada Speranţei, nr. 25 bis. Din cortegiul funerar, care i-a însoţit sicriul până la Cimitirul Bellu, nu a lipsit bunul său prieten Ion Ghica. Ceremonialul înhumării a fost simplu, cu toate că opera literară a lui Alexandrescu intrase deja prestigios în istoria culturii române.
Adrian Bucurescu
