Pionier al Aviației Române și Mondiale

 

                                                                                                  Aurel Vlaicu

Primul Zburător din Istoria Românilor

 

                                                                     Meșterul Manole

Misterele Mărilor

 

 

          Universul magic 

     Corespondentele românești ale Sirenelor sunt Știmele Mării sau Faraoancele. Ele stau toată săptămâna, cât se frământă marea, ascunse în adâncuri, iar Duminica ies la suprafață. În locul acela se fac o dungă roșie, una galbenă și una albastră. Ele se țin de mâini și cântă foarte frumos, fermecându-l pe cel ce le aude. Faraoancele ies pe țărmul  mării numai primăvara și vara. 

 

     Ele nu doresc să fie văzute de ochi de pământean, și de aceea, când simt că se apropie pas de muritor, se aruncă în valuri, uitând adesea pe mal scoici, ghiocuri și pietre scumpe. Se spune că în apele mai adânci Știmele au palate de cleștar, unde se drăgostesc cu flăcăii înecați pe care îi iubesc. Unii rămân mai multă vreme acolo, dar alții, care au sufletul curat, reușesc, prin rugăciunile rudelor și prietenilor, să fugă și să ajungă în cer. 

  

      Cei rămași în ape, Faraonii sau Cei-din-Mare, își fac locuințe frumoase acolo, în adâncuri, unde gătesc la foc, pentru că apa nu poate stinge focul lor. Au mulți slujitori, dar nimeni nu îi poate cunoaște, fiindcă au forme pe care ochiul omenesc încă nu le-a văzut. Ei îi pândesc pe oameni și bărcile lor și încearcă să le facă rău, ba chiar să îi omoare. Tot ei dau cârcei înotătorilor și găuresc fundul corăbiilor, scufundându-le. 

     S-ar spune că acestea sunt doar legende. Numai că, pe lângă insula Noua Guinee, situată la N-E de Australia, au fost semnalați Oameni de Mare, ființe cu chipuri umane, brațe și mâini, dar cu partea inferioară a corpului în formă de coadă de pește. Femeile au sâni proeminenți. Respiră ca alte mamifere, iar principala lor hrană constă din pește. 

 

     În luna Iunie a anului 1983, o expediție compusă din patru cercetători amerciani s-a deplasat în Noua Guinee, ajungând la Nokon Bay, un golf aparținând tribului Susurunga. În ziua de 5 Iulie, zoologul expediției, Richard Greenwell, a văzut o ființă cu trupul zvelt, lucios, care a apărut din apele limpezi ale golfului. 

 

     Antropologul echipajului, Roy Wagner, a aflat de la pescarii indigeni că ei omorau acele stranii ființe acvatice, prinse în plasele de pescuit, temându-se că vor împuțina speciile de pește ce le servesc ca hrană. Exemplarele ucise sunt vândute la un preț foarte mare, grație cărnii lor foarte gustoase! În acest timp, Gale Raymond, geograful expediției, văzuse și el enigmatica făptură, observând-o aproximativ 20 de minute. Marea viteză de înaintare a acesteia în urmărirea peștilor care zvâcneau speriați din apă, mișcările extrem de iuți și foarte agile nu i-au permis lui Raymond decât să zărească trupul lucios și mlădiu, de culoare cafeniu-deschis, fără înotătoare dorsală. Până la urmă, expediția a fost nevoită să se mulțumească doar cu aceste observații, realizate la distanțe de 30 și 300 m, la care s-au adăugat doua fotografii: una înfățișând un corp zvelt, ieșit la suprafața apei, iar cealaltă, o coadă de pește sufundându-se în mare...

 

     Enigma Oamenilor de Mare încă nu a fost dezlegată, cu toate expedițiile ulterioare. Pe de altă parte, tot mai mulți martori au confirmat, pe la sfârșitul secolului trecut, existența unei Doamne a Delfinilor, jumătate femeie, jumătate delfin, în Marea Neagră și a unor Faraoance în dreptul epavei din Costinești!

 

                                                                                                                 Adrian Bucurescu

Ispitirea Sfântului Anton

 

                                                                   Triptic de Hieronymus Bosch

Grădina Desfătărilor

 

                                              Triptic de Hieronymus Bosch

Musafirii Nopții de Sabat

 

 

 

          Universul magic

 

     Între participanții la Noaptea de Sabat se numără draci, strigoi, moroi și vrăjitoare. Strigoii se fac din copiii uciși de mamele lor, din oamenii care s-au vândut diavolului sau din sinucigași. Pot fi văzuți și recunoscuți numai de cei născuți Sâmbăta. Ei provin și din morții lăsați singuri noaptea, pe sub care au trecut o pisică, un șoarece sau un câine. Interesantă, în privința lor, este credința în reîncarnare, de obârșie geto-dacică, după care sufletele celor prefăcuți în strigoi, după un anumit timp de la moarte, se vor întrupa iar în oameni, dar vor trăi în alte locuri decât cele în care au trăit în viața precedentă. Dacă însă strigoiul întâlnește acolo pe cineva cunoscut, om sau animal, moare imediat și pentru totdeauna. Alți strigoi se prefac în fluturele cap-de-mort. Strigoii trăiesc pe pământ și chiar fac copii, prin conviețuire cu strigoaicele. Ei vin pe pământ mai ales în nopțile cu Lună, până la primul cântat al cocoșilor. 

 

     Mai rele sunt strigoaicele sau vidmele. În Noaptea de Sabat, ele merg de se bat cu dracii la hotar. Acolo fac un foc mare și dănțuiesc. Diavolii vin în jurul lor și nu le dau pace, însă ele îi împung cu furci și le dau cu lopata în cap. Această hârjoană este plină de larmă și se aude până departe. În acea noapte, câinii și lupii, care aud această hărmălaie, urlă prelung și se ascund pe unde pot. Locurile de petrecere se află mai ales prin cimitire, biserici ruinate sau răspântii, unde strigoii se întâlnesc cu moroii și încing o horă mare în văzduh. Strigoaicele, despletite și despuiate, chiuie și se învârtesc amețitor, în vreme ce vântul șuieră iar huhurezii și cucuvelele cântă.

 

     Moroii sunt cunoscuți în lumea modernă sub numele de vampiri. Ei se nasc cu o căiță pe cap și cu o cămașă pe trup. Un astfel de copil e născut de o femeie care, pe când era însărcinată, a băut apă spurcată, unde un drac și-a lăsat balele. Diavolul vine la acest prunc și îi pune pe cap o tichie roșie ca a lui, iar copilul când se naște are pe cap o tichie de moroi. Sufletele celor născuți moroi își părăsesc trupul și umblă prin lume, făcând numai rău. Ei deoache, mai ales cei cu sprâncenele îmbinate. Ca să supraviețuiască, sug sângele oamenilor și iau mana de la vite și de la holde.

     Vrăjitoarele care dansează la balurile de Sabat sunt despletite, complet dezbrăcate ori numai într-o cămașă, având agățat pe spate un motan negru. Unele își împodobesc părul cu lilieci vii. La dans, dracii și le aleg pe cele mai frumoase. Când se împerechează cu ele, diavolii își iau chipuri de țapi sau de alte animale, iar ochii le sunt roșii, fosforescenți. Uneori, dansatorii se prind roată sau țopăie spate în spate, și numai cei ce nu și-au găsit perechea dănțuiesc singuri. Dansul este acompaniat de ritmul unei dairele, de un flaut sau fluier, de o vioară și o tobă.

      Această petrecere drăcească durează numai până la primul cântat al cocoșilor, când se deschide cerul, și îngerii, înarmați cu lăncii, săbii, arcuri și săgeți, zboară spre pământ, alungându-i pe cei necurați și omorându-i pe cei ce nu au apucat să se ascundă sau să fugă. 

     

     P.S. Toate imaginile acestei postări sunt preluate după opere ale pictorului Francisco de Goya.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu

Nașterea

 

 

          Tradiții daco-române 

 

     Venirea pe lume a omului a fost privită întotdeauna ca un miracol, iar acest eveniment a fost înconjurat cu obiceiuri magice, unele supraviețuind până astăzi. La strămoșii noștri geto-daci, evenimentul se numea AN'TIANAE, AN'TINOUS, NETIN etc. Iată ce frumuseți de tâlcuri aveau termenii legați de naștere: AN'TIA NAE, AN'TI NOUS ”Înflorire Minunată; Floare (Mlădiță) Nouă; Înnoirea (Împrospătarea) Neamului”; cf. rom. untul-vacii și untișor - plante; alban. end ”polen”; grec. anthos ”floare”; rom. naos; noi ”cenușă, cărbuni, bucăți de frunză etc. care intră, de obicei în număr de nouă, în compoziția unor leacuri”; a lua noi ”a aduna apă neîncepută pentru a o folosi în descântece și leacuri”; nou; a (se) înnoi; grec. naos ”templu”; rom. antonică - plantă cu flori albe și fructe aromate; noatin; arom. ntânu ”întâi”; latin. natio, nationis ”naștere; neam; rasă; speță; clasă; soi; popor”; annotinus ”noatin”. De aici venea și denumirea de NETIN-DAVA ”Cetatea Nașterii” a locului unde Se născuseră Gemenii Divini, Fiii Mariei-Leto, Zeița Supremă.

 

     Până la jumătatea veacului trecut, Românii țineau să aibă copii cât mai mulți. Femeia stearpă era văzută rău de bărbat, care-și vedea neamul stingându-se, și de lume, ce o bănuia că a greșit în fața lui Dumnezeu, care Și-a întors fața de la ea. Nimeni până atunci nu se gândea că și bărbații pot fi sterili!

     În primul rând, femeia care nu-și vedea căsătoria rodnică se ruga fierbinte la Dumnezeu, dădea liturghii, acatiste și lumânări la biserică ori dădea să i se citească anumite rugăciuni. Se mai spunea că, dacă femeia ținea Vinerea și nu lucra, Sfânta Vineri îi asculta rugăciunile. Dacă toate acestea nu aveau niciun efect, femeia recurgea la farmecele și descântece străvechi. Se credea că mai ales cele bolnave de matrice nu pot avea copii, și atunci ele mergeau la babele mai pricepute, care să le descânte. Se descânta în fiecare Luni, din zori, până nu răsărea Soarele, căci doar Lunea se încep toate lucrurile importante. Descântecul de matrice se rostea deasupra unui pahar de rachiu, de vin sau de borș, din care n-a gustat nimeni, de trei ori consecutiv. Apoi femeii i se da să bea de trei ori din rachiul acela, pe nemâncate. Dacă nici descântecul n-a fost cu leac, se recurgea la diferite băuturi, preparate din anumite flori sau ierburi, ca trandafirul alb, liliacul alb, ruja, usturoiul, hameiul, crăpușnicul, romanița etc. Acestea se fierbeau în vin sau miere, excepție făcând usturoiul, care se punea în rachiu, nouă fire într-o jumătate de litru, și se lăsa nouă zile pe horn, după care se bea în nouă zile consecutive. 

 

     O altă metodă era scalda în apa în care s-au fiert hamei, crăpușnic și floare de romaniță. După ce se îmbăia, femeia își cumpăra o cordeluță de mătase roșie, lungă atât cât să se poată  încinge cu ea, o ducea la biserică și o da țârcovnicului ca să o pună sub cămașa mesei celei sfinte din altar. O lăsa acolo până se împlineau 12 liturghii și, de fiecare dată, plătea câte o liturghie, ca să fie amintită în timpul slujbei divine. Apoi femeia își lua cordeluța acasă și se încingea cu ea pe dedesubt, purtând-o nouă zile sau nouă săptămâni. 

     Dacă toate acestea au avut leac și femeia își dădea seama că a rămas însărcinată, se încingea imediat. Cât era gravidă, ea trebuia să se ferească a face unele lucruri socotite ca dăunătoare fătului și nașterii lui. Dacă i se făcea rău înainte de soroc, cei de acasă o afumau întâi cu bot de vulpe, iar dacă nu-i trecea, se aducea degrabă moașa sau o babă pricepută, care lua repede opt-nouă sâmburi de pepene sau de castravete și vreo două crenguțe de cimbru, le pisa bine pe amândouă și, punându-le într-un păhărel de rachiu, le dădea femeii să bea. După ce femeia bea, moașa punea câteva coji de ceapă într-un hârb cu cărbuni și o afuma cu fumul care ieșea din coji. 

 

     În general, se credea că anumite duhuri rele, ca Zburătorul, Samca ori Muma Pădurii veneau să chinuie femeile însărcinate, ca să lepede. Împotriva tuturor acestor duhuri există nenumărate descântece. Pentru ca nașterea să se desfășoare bine, mama femeii sau moașa o descântau de pază, de izdat și mai ales de dezlegat urma. Dacă femeia năștea greu, îngenunchea și se ruga la Dumnezeu să o ajute. 

     Când femeia se chinuia și nașterea părea a fi grea, i se da apă turnată peste icoana Maicii Preacurate, iar bărbatul trăgea cu pușca peste casă, în vreme ce moașa da cu piciorul de trei ori în ușă. Așa se alungau duhurile rele, care dădea târcoale casei și nu lăsau femeia să nască. Tot pentru asta se mai împlântau două topoare cruciș în stâlpii acoperișului, se întorceau toate lucrurile cu gura în jos, se aprindea tămâie de la Paște, Crăciun sau Bobotează, afumându-se casa și femeia ce se ruga mereu Maicii Preciste. Dacă nici atunci nu năștea, i se descânta de ursită, bănuindu-se că vreo fată sau vreo vădană a ursit-o să moară. Descântătoarea lua repede un topor, mergea mai întâi în colțul casei dinspre Răsărit și, făcând acolo cruce cu toporul, descânta. Apoi împlânta toporul în colțul casei, după care mergea la celelalte colțuri și făcea la fel. În sfârșit, se ducea la meșter-grindă, dacă era, și împlânta toporul în el și îl lăsa acolo toată noaptea. În felul acesta se credea că a legat-o pe femeia dușmancă și a dezlegat-o pe cea îngreunată, care scăpa. Tot atunci i se mai descânta de deochi, stingându-i-se cărbuni, căci poate o deochease cineva. 

 

     Dacă însă nașterea decurge firesc și copilul a venit pe lume, moașa, care de obicei era o rudă mai bătrână, după ce îi tăia buricul, zicea, dacă era băiat:

     Acest băiat

     Ce l-am ridicat

     Să fie norocos

     Și mintos

     Și voios

     Și drăgăstos

     Și sănătos

     Și-nvățat

     Și bogat,

     Om de treabă

     Și luat în seamă!

          Dacă se năștea o fată, moașa spunea:

     Această copilă

     Să fie frumoasă

     Și voioasă,

     Drăgăstoasă,

     Sănătoasă

     Și-nvățată

     Și femeie de treabă

     Și luată în seamă!

 

                                                                                                        Adrian Bucurescu