vineri, 17 mai 2019

Trupa Domnișoarei Eglantine





                                                     Tablou de Henri de Toulouse-Lautrec

joi, 16 mai 2019

Au înflorit și macii!





        În literatura persană, macul roșu e considerat floarea iubirii.

Mihai Viteazul, într-o alegorie





     Tabloul alegoric, intitulat ”Cresus arătându-și bogățiile lui Solon”, a fost lucrat de Frans Franken în 1601. Domnitorul român apare în dreapta arhiducesei Maria Christierna de Habsburg.

miercuri, 15 mai 2019

Gloria lui Mihai-Voievod Viteazul și a Oastei Măriei Sale





     ”Deschid sfânta carte unde se află înscrisă gloria României, ca să pun înaintea ochilor fiilor ei câteva pagine din viața eroică a părinților lor. Voi arăta acele lupte urieșe pentru libertatea și unitatea naționale, cu care Românii, supt povața celui mai vestit și mai mare din voievozii lor, încheiară veacul al XVI(-lea). Povestirea mea va coprinde numai opt ani (1593-1601), dar anii istoriei Românilor cei mai avuți în fapte vitejești, în pilde minunate de jertfire către patrie. Timpuri de aducere-aminte glorioasă! timpuri de credință și de jertfire! când părinții noștri, credincioși sublimi, îngenuncheau pe câmpul bătăliilor, cerând de la Dumnezeul armatelor laurile biruinței sau cununa martirilor, și astfel îmbrbătați, ei năvăleau, unul împotriva a zece, prin mijlocul vrăjmașilor; și Dumnezeu le da biruință, căci El e sprijinitorul pricinilor drepte, căci El a lăsat libertatea pentru popoare, și cei ce se luptă pentru libertate se luptă pentru Dumnezeu”.

                                                Nicolae Bălcescu - Românii supt Mihai Voievod-Viteazul

Pietrele Vii





                                                Trovanții de la Costești, județul Vâlcea

Păstoriță





                                                                  Tablou de Nicolae Grigorescu

Nichita Stănescu




                                                Cine să știe răspunsul? Florile?