Cei Doi Zalmoxis
Am demonstrat cândva că numele antic pentru
Moldova, MOLEO-DAVO, așa cum apare scris pe unele texte de pe tăblițele de la Sinaia, se tălmăcește prin ”Grația Divină; Binecuvântarea Zeilor”; cf. rom.
milă;
a milui; latin.
divum ”cerul liber”;
divus ”zeu; divin”. Că acesta era tâlcul toponimului o dovedește un alt cuvânt moștenit în limba română din MOLEO-DAVO,
molitvă ”rugăciune specială citită de preot pentru iertarea păcatelor; închinare; închinăciune”.
Divina denumire a acestui mirific ținut al Daciei vine din întâmplările petrecute în vremea peregrinărilor Zeilor pe pământ, așa cum au rămas ele în amintirea strămoșilor. Astfel, la anul 714 î.e.n., în ținutul Geților Napai, S-au născut Gemenii Cerești, Apollon și Artemis, numiți Amândoi și ZALMOXIS, întrucât limba tracă nu avea gen. Că și Artemis se numea și ea precum Fratele Ei Geamăn o dovedește o însemnare din celebrul lexicon antic al lui Suidas: ”
Zalmoxis. Nume de zeiță”. La strămoșii noștri, ideograma teonimului era svastica, alcătuită din doi Z, inițiale de la numele Zalmoxis.
Pe vremea Nașterii și Tinereții Zeilor pe pământ, o parte din Dacia se afla sub stăpânirea Scyților, așa cum o demonstrează și arheologia. Temându-se de Zei, asupritorii au pus la cale o monstruoasă crimă și L-au ucis pe Apollon. Tânărul a fost înviat de Sora Sa, pricepută tămăduitoare cu ierburi de leac și cu apă neîncepută. Evenimentul s-a petrecut noaptea, când toți Geții veniți la priveghi adormiseră.
În aceeași noapte, Cei Doi Zalmoxis au dispărut. Întâmplarea a fost povestită în fel și chip de autorii antici. Astfel, în ”
Istorii”, Herodot scrie: ”
În tot acest răstimp, cât își găzduia oaspeții, vorbindu-le astfel, el (Zalmoxis - n.n.) poruncise să i se facă o locuință subterană. Când locuința a fost gata, el a dispărut dintre Traci, coborând în adâncimea încăperilor subterane, unde a stat ascuns trei ani. Tracii l-au regretat și l-au bocit ca pe un mort. Dar în al patrulea an el a apărut iarăși dinaintea Tracilor, făcându-i astfel să creadă tot ce le spunea. Iată ce povestesc Helenii că ar fi făcut”.
În realitate, Cei Doi Tineri Divini plecaseră spre Miazănoapte, căci fie că Moldova nu era cucerită în întregime de Scyți, fie că dușmanii nu îndrăzneau să calce prin munți și nu mai puteau să Le dea de urmă. De la rătăcirile Lor prin codrii Daciei, Artemis a fost considerată și Zeița Vânătorii, fiind deseori reprezentată alături de o căprioară sau un cerb.
Gazdele Zeilor
Aflați în pribegie, Gemenii Cerești au fost găzduiți cu cea mai mare dragoste de băștinașii din Nord-Estul Daciei, iar tot ținutul a căpătat de atunci denumirea de ”Grația Divină; Binecuvântarea Zeilor”, păstrând vechea denumire de Moldova, păstrată aproape la fel cu cea originală, aceea de MOLEO-DAVO.
Într-unul din locurile de popas ale Oaspeților Divini, Moldovenii de atunci Le-au înălțat un palat, așa cum Li se cuvenea unor Fii ai Cerului, iar acel loc sfânt s-a numit AN NAM A TIA ”Cel Consacrat (Arondat; Atribuit) Zeilor”; cf. rom.
unu; rus.
on ”el”; rom.
nume;
a numi ”a desemna; a angaja; a întrona; a proclama”;
numai ”doar; exclusiv; exact”;
a năimi ”a angaja; a arenda; a închiria”;
a se nămi ”a se tocmi”;
a - auxiliar de genitiv; latin.
Deus, grec.
Theos ”Zeu; Domn; Dumnezeu”. De aici, Celții, la un moment dat vecini cu Dacii, au format
nemed ”sanctuar”. De la tâlcurile de ”Sfânt; Minunat; Superb; Superior; Înălțime; Culme”, din AN NAM A TIA, româna a moștenit
nămete,
nămăt ”gard viu” și
namiază,
nămiezi. Iarăși, tot din AN NAM A TIA, cu sensul de ”Minunat; Ciudat; Altfel”, Românii i-au numit pe străini, îndeosebi pe cei din Apus,
Nemți, actualmente această denumire rămânând doar pentru Germani. În româna veche,
ciudă însemna ”minune”.
Din străvechiul toponim, devenit
Neamț, au rămas mai multe amintiri, între care numele Cetății Neamț, un alt nume al râului Ozana, Neamț, cum se numește și actualul județ, precum și celebra Mânăstire Neamț, apoi orașele Piatra-Neamț și Târgu-Neamț. Cu diminutivul de Nemțișor a fost botezat și un afluent al Ozanei, dar și o minunată plantă, căreia i se mai spune și albăstrioară, buruiană-de-făcut copii, pintenaș, toporaș-de-câmp etc.
Pe locul mai multor cetăți și temple din Dacia s-au înălțat altele. Așa s-a întâmplat și cu Cetatea Neamț, cu ziduri medievale, dar cu temelia antică. Acolo au locuit o vreme Zeii noștri Slăviți.
Străvechea cetate se află la marginea de Nord-Vest a orașului Târgu-Neamț, pe stânca Timuș de pe Culmea Pleșului, la o altitudine de 480 m, la o înălțime de 80 m față de nivelul apei râului Neamț sau Ozana.
O imagine de neuitat despre aceste locuri minunate de lângă Humuleștiul lui natal, a lăsat Ion Creangă în ”
Amintiri din copilărie”: ”
Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri”.
Cu denumirea de ANNAMATIA este atestat și un castru din Vestul Daciei, căci, după șederea în Moldova, Zeii au plecat spre Apus, apoi au coborât spre Miazăzi, reîntorcându-Se, după trei ani, în locul natal.
Misterul lui Kalypso
Într-unul din episoadele serialului ”
Istoria Secretă”, am relatat cum, din pricina cuceririi romane, slăvitul cap al Sfântului Ion-Orfeus a fost dus în Maramureșul tămas liber, locul popasului numindu-se mai apoi Cuhnea, de la KOG-A-ION ”Capul celui Măreț; Capul Magnific (Minunat)”. Plecând de la Cuhnea spre Moldova, Bogdan-Voievod a luat cu el și capul sfânt, pe care l-a adăpostit într-un templu aflat pe actualul loc al Mânăstirii Neamț. Hramul templului a fost chiar ION ORFEUS, tradus mai târziu de monahi în slavonește, zicându-i Ion Bogoslovul. La rândul său,
Bogoslov este o tălmăcire din grec.
Theologos ”Cuvântul lui Dumnezeu; Cuvânt Dumnezeiesc (Divin)”; cf. grec.
Theos ”Zeu; Dumnezeu”;
logos ”cuvânt; discurs”. Dar Bogoslov este traducerea exactă a atributului OR FEOS; cf. rom.
a ura; latin.
oro ”a vorbi”;
os,
oris ”vorbire”:
pius ”sacru; sfânt; sfințit”; slav.
Bozhe ”Doamne!”.
Da, hramul era al lui Ion Orfeus, și, sub denumirea de
Sfântul Ion Bogoslovul se păstrează și astăzi în complexul monahal de la Neamț, fiind hramul bisericii unde se află celebra gropniță, plină de țeste.
Aici s-a aflat și capul pe care scria KALYPSO, de unde Costache Negruzzi a imaginat povestea unei călugărițe fără noroc. Am văzut cu ochii mei acest cap, care ulterior a fost furat!
În graiul Geto-Dacilor, KALYP SO însemna ”Capul celui Înalt; Capul Magnificului”; cf. rom.
glavă (arh.) ”cap; craniu; țeastă”;
clop; rus.
golova ”cap”; rom.
a sui;
șa. KALYP SO este o variantă la KOG A ION.
Cum limba tracă permitea de obicei mai multe sensuri ale unui cuvânt, tot așa și KALYPSO avea și tâlcul de ”Al Caliopei”, de la CALLYOPE, mama lui Orfeus. De altminteri, multe nume de familie ale Moldovenilor vin de la cele feminine: Ailenei, Aioanei, Amarghioalei, Amariei, Azoiței etc. Acum înțelegem de ce, grație rezonanței feminine, capul din gropnița Mânăstirii Neamț a fost crezut al unei călugărițe!
Așadar, venind mai întâi de la găzduirea Fiilor Cerului, denumirea de MOLEO DAVO ”Grația Divină” a fost întărită și de adăpostirea Capului Sfântului Ion Orfeos, ținutul păstrând până astăzi sfântul titlu de Moldova, foarte apropiat de cel străvechi. Tot așa, cum s-a văzut mai la deal, a fost moștenit și denumirea de Neamț, din AN NAM A TIA, nu doar pentru cetate, mânăstire, orașe, sate și ape, ci pentru tot acel minunat ținut al României.
Adrian Bucurescu
