Parcă dorm, parcă nu dorm

Ialomița, cu ochii ei de safir,
noaptea, nu e de apă, ci de mir.
O bivoliță, cu sânge pe bot,
trece bocănind pe pod.

Parcă dorm, parcă nu dorm.
Nu știu la ce să mă-ntorn.
O barcă m-așteaptă la mal,
să vâslesc în amonte spre bal,

și să dănțuiesc cu Mătrăguna,
până când i-o plesni struna
chitarei de argint
a menestrelului Iachint,

și-apoi, în zori, pe când
cocoșii vor cânta de comând,
să ne aruncăm toți petrecăreții
pe rugul zglobiu din mijlocul pieței.

                               Adrian Bucurescu

          Dor de Patria-Mamă

          Lumini și umbre la Centenarul României Mari

                                                                                                           Prutule, râu blestemat,
                                                                                                           Fir-ai sec din vad în vad,
                                                                                                           Fir-ai tu afurisit,
                                                                                                           Că pe frați i-ai despărțit!

                                                                                                                              Doină

      De mai multă vreme încoace, poezia patriotică nu se mai poartă. Însă de vină pentru acest fapt nu e doar ”corectitudinea politică”, ostilă patriotismului și agreată de oportuniști și mancurți, ci pur și simplu de lipsa de har a celor mai mulți așa-ziși ”poeți” de astăzi, care, ”înșirând cuvinte goale”, nici măcar nu sunt în stare să le mai facă să sune din coadă. Toți marii noștri poeți, de la pașoptiști și până la generația lui Nichita Stănescu, Ioan Alexandru și Grigore Vieru au cultivat din plin sentimentul patriotic. Altminteri, care ar fi cea mai firească menire a unui poet? Nu aceea de a ține treaz specificul național, de a fi crainicul bucuriilor și durerilor neamului în care s-a născut?
     Întru toate acestea, culturnicii și scribii de astăzi încearcă în fel și chip să umbrească  operele celor care au fost în stare să exprime până la sublim dorurile neamului românesc, punând la index poeți naționali de răsunet, nemailăsându-le loc nici măcar în manualele școlare sau în rarele emisiuni pretins ”culturale”. Unde mai răsună astăzi poeziile lui Mihai Eminescu, George Coșbuc, Octavian Goga și ale altor artiști de elită? Au obosit Românii de țara lor?
     După cum merg lucrurile, era de așteptat ca și Centenarul României Mari să fie ignorat de incompetenții și ticăloșii noștri politicieni, puși doar pe furat, pe minciuni și pe harță. Un Centenar mai trist ca acesta nu se poate imagina. Se apropie ziua de 1 Decembrie, și nici o manifestare de anvergură nu a marcat până acum aniversarea Reîntregirii României! Tot ce s-a făcut până acum a fost mulțumită unor oameni din afara politicii, cântăreți, artiști plastici, ziariști, profesori și alți oameni de cultură, cu participarea unui public destul de restrâns ca număr. Sărmană Patrie, ce vremuri te-au ajuns!
     Culmea, Centenarul este sărbătorit cu mai multă însuflețire în afara actualelor granițe ale României, nu doar de Români, ci și, oficial, la sediile Uniunii Europene și în câteva state nord-americane, dar mai ales în Basarabia, unde sentimentul național este mai viu decât în dreapta Prutului. Poeții importanți de la Estul României Mari nu și-au uitat menirea, versurile lor fiind pline de dor și de dragoste pentru Patria-Mamă. Unul dintre aceștia este Sergiu Botezatu, al cărui recent volum-album, ”Lumina Centenarului”, a apărut la Chișinău, sub egida Casei Editurii 11. Cartea se deschide cu o elogioasă prefață, intitulată ”În obiectiv: Marea Unire”, semnată de Cătălin Turliuc.
     În toate volumele sale, Sergiu Botezatu se dovedește un poet al luminii, cu atât mai strălucitoare cu cât se ivește din umbre. Cartea apărută de curând este ilustrată cu fotografii legate de Primul Război Mondial, de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, dar și de destrămarea țării noastre, căci, să nu uităm, deocamdată nu mai există România Mare. Trista noastră sărbătoare s-ar cuveni să fie întărită de jurământul solemn că nu vom avea liniște până ce nu vom reveni între vechile și adevăratele noastre hotare.
     Un astfel de legământ se întrevede  în poezia ”Noi nu plecăm”, din volumul ”Lumina Centenarului”:
Vom plânge liniștea mileniilor cărunte,
Vom aduna căderile la braț,
Vom șterge oboseala de pe frunte,
Vom ancora-n dureri cu lacrimi surde,
Vom lua ce e al nostru cu nesaț.
                    (...)
Noi vom rămâne să visăm!
Noi vom rămâne să luptăm!
Noi nu plecăm!
     Ideea unei lupte fără preget apare și în poezia ”Baricade din inimi”:
Noi ne-am născut în clopote să batem
Și să luptăm pentr-un măreț destin,
Și-n cer senin să ne dorim o pace!
C-un Doamne-ajută pentru libertate
(S-aprindem lumânările în noapte)
Noi să luptăm, dacă dorim să fim!
     Cum se observă și în volumele precedente, Sergiu Botezatu stăpânește desăvârșit limba maternă, pe care o sublimează în măiestre metafore. De altfel, una din poeziile volumului este chiar ”Divina Limba mea Română”, din care se remarcă această strofă:
E bucurie-n Țara mea,
Doar vorba bună se îngână,
Tăcerea vorbește și ea
Divina Limba mea Română.
     Duhuri bune și tutelare ale pământului românesc, Blajinii, sărbătoriți cu fast în Basarabia, în fiece an, sacralizează cu imagini tulburătoare atmosfera acestei cărți de excepție:
Aici mormintele nu sunt
Și-nlăcrimat ne este cerul
De-atâta dor și-atât pământ,
De-atâta floare în mormânt
Și rugi pe cruci de-ngheață fierul.
                      (...)
Aici mormintele nu sunt
Și-apăsătoare e durerea
Privirii seci din cer adânc,
Și tot în jur e-atât de sfânt,
Și-atât de viu ca nicăierea.
     O poezie ce exprimă tristețea și dezamăgirile unui neam greu încercat de-a lungul istoriei, ”Corb de munte”, precede încheierea recentului volum al lui Sergiu Botezatu. Citită cu luare-aminte, această poezie este o alungare a răului, a coabei, este un descântec de tămăduire, de revenire a forțelor poetului luptător, după răstimpul de zăcut:
Corb de munte!
Du-te,
          Du-te...
Du-te și-ți caută pradă-n
          Altă parte.

A fost luptă...
          Luptă crudă...
Am căzut cu mulți prieteni
          Și-s pe moarte.

Lasă vântul,
          Lasă gândul
Să m-aline și să-mi spună
          Ce-i mai bine.

Lasă-mi mama,
          Vai sărmana,
Să mă plângă și-n brațe
          Să mă cuprindă.

Lasă-mi tata
          Să mă vadă
Și-n tăcere să mă plângă
          Cu durere.

Lasă-mi fiul
          Și cu fiica
Să-nțeleagă
Pentru țară-am stat de gardă.

Și iubita
          Doar pe-o clipă
Calde șoapte să-mi aducă
          Pe pleoape.

Corb de miunte!
Du-te...
Du-te și mă lasă-n pace
          Cât voi zace.
     Eu aceasta înțeleg din aceste versuri: prin renașterea spiritului patriotic, piaza rea care croncăne despre destinul României va fi alungată, iar Patria-Mamă își va dezvălui măreția de odinioară.
     Așadar, felicitări, Sergiu, poet de har înalt și drag prieten, din draga Basarabie, din fosta și viitoarea Românie Mare!

                                                                                                            Adrian Bucurescu
    

Ziceri

Timpul vindecă orice jele.
Cine se aseamănă se adună.
Cine seamănă vânt culege furtună.
Cine seamănă jar culege stele.

Căile cerului sunt necunoscute.
Ce-ai luat pe mere ai dat pe pere.
Când omul cade, și umbra îi piere.
Lasă umbra, ridică-te și du-te!

                                  Adrian Bucurescu

Istoria Atlanților

    

          Ecouri românești în Țara Soarelui-Răsare

   Ainu, limbă europeană! 

     Se pare că, până la descoperirea și colonizarea sa de către Atlanți, în Arhipelagul Nipon nu era nici țipenie de om. Izolată câteva milenii de Europeni, limba ainu a păstrat mult din atlantă, oferindu-ne date dintre cele mai importante despre limba primordială, ajutând la dezvăluirea ei cât mai exactă.

     Ainu are un număr relativ restrâns de foneme (5 vocale, 9-12 consoane) și accent final. Totodată, are armonie vocalică sau cel puțin eufonie. Structura silabică este consoană-vocală-consoană .Limba actuală este considerată analitică și aglutinantă, întrebuințând particule (sufixe și enclitice). Morfologia este arhaică. Astfel, deosebirea între părțile de vorbire se bazează pe sensul radicalului, context, topică, elementele alipite după radical, ca în atlantă. Substantivul și pronumele sunt invariabile. Adjectivul poate fi întrebuințat și adverbial sau ca predicat, tot ca în atlantă. Comparativul se exprimă analitic, ca în română. Verbul e impersonal, persoanele fiind distinse cu ajutorul unor cvasi-pronume, și doar câteva verbe pot primi sufixe de plural. Simplul radical verbal are valoare de timp nedefinit. Diferitele valori modale aspectuale, tranzitivitatea, intranzitivitatea, diateza se pot exprima cu ajutorul unor sufixe sau altor verbe. Sistemul de numerație este zecimal până la 29 și apoi vigesimal, zecile obținându-se prin înmulțire, de exemplu 40 = 2 x 20, sau scădere, de pildă 30 = 40 - 10. De la nume se pot forma verbe cu ajutorul lui ”a face”. Are particule declarative. Encliticile sunt folosite ca indice de rapel care încheie un grup logic, asigurându-i unitatea. Nu exprimă vorbirea indirectă. Topica este aceasta: subiect - obiect-verb, adjectiv - substantiv. Are două dialecte - hokkaido ((y)ezo) și sakhalin (saghalin) - cu dificultăți de înțelegere și cu subvarietăți.

     În limba ainu se fac deosebiri pe grupuri de vârstă. Pronumele personale au forme diferite, în funcție de vârsta și sexul vorbitorului și/sau interlocutorului. Există cuvinte speciale, întrebuințate în locul celor obișnuite de anumite categorii de vorbitori (femei, copii), sau în funcție de împrejurări și îndeletniciri. De pildă, în sezonul pescuitului de somoni, aceștia sunt desemnați cu un termen special, în locul celui obișnuit, care înseamnă și ”păstrăv”. Poemele epice ale Ainu-ilor sunt create într-o limbă sintetică complicată, diferită de vorbirea uzuală actuală.

     Cuvinte potrivite

     Din pricina ignoranței și a lipsei de imaginație a mai tuturor cercetătorilor, până acum idiomul ainu nu a putut fi încadrat convingător în nicio familie de limbi, deși s-a crezut că ar avea elemente comune cu cele altaice, cu ghiliak, (cu care coexistă în Sahalin - împrumuturi reciproce), cu japoneza, cu limbile austroneziene. Uneori, Ainu este inclusă printre limbile paleosiberiene. Totuși, câțiva  dintre cercetători s-au încumetat să apropie ainu și de limbile ”indo-europene”.
     Când s-au stabilit familiile de limbi, albaneza nu a fost considerată ”indo-europeană”. Astăzi este socotită continuatoarea limbii trace. În veacul al XIX-lea, au fost de ajuns aproximativ 100 de cuvinte comune, ca să se spună că albaneza și româna sunt înrudite. Ei bine, în ainu sunt peste 500 de cuvinte, din fondul principal, care au consonanțe cu cele europene, mai ales cu româna. Iată o selecție a acestora:
     AK ”frate mai tânăr”; cf. alban. ag ”zori”; got. juggs ”tânăr”; AMAN ”orez”; cf. rom. oman ”iarbă-mare” (bot.); mană ”belșug”; AMPA ”a avea grijă”; cf.rom. a înfia; a (se) îmbia ”a (se) invita; a (se) pofti; a (se) oferi”; alban. i embel ”gentil”; AMPENE ”foarte”; cf. rom. a împăna; latin. impono ”a impune; a pune la conducere, a învesti”; AN ”eu, noi”; cf. alban. une ”eu”; yne ”nostru”; ANI ”el, ea”; cf. rus. on ”el”; ona ”ea”; APA ”ușă, poartă”; cf.. engl. off ”afară”; APUNTEK ”blajin, blând, bun, gentil, nobil, prietenos, tandru”; cf. rom. a (se) vindeca; ARKA ”a răni; a avea dureri”; cf. rom. urgie; hârcă; latin. orgia ”urgie”; ASH ”a ploua”; cf. alban. shi ”ploaie”; AT ”frânghie, funie”; cf. rom. ață; iță; ATTE ”a picura”; cf. rom. a uda; alban. ujt ”apă”; ujit ”a uda; a stropi; a iriga”; AWA ”atunci”; cf. rom. apoi; latin. aevum ”ev”;

     BORU, PORU ”peșteră”; cf. rom. a (se) vârî; latin. foro ”a găuri; a perfora”;
     CASI ”castel la munte”; cf. rom. casă; alban. kishe ”biserică”; CEH ”pește”; cf. rom. cegă; CHACHA ”bărbat în vârstă”; cf. rom. ceace ”nume de respect pentru o persoană mai în vârstă; nene; bade; unchi”; Ciucea (loc.); CIKAP ”pasăre”; cf. alban. shqabe ”vultur pleșuv”; CIRIKINA ”a răsări sus”; cf. rom. cearcăn ”cerc luminos care uneori înconjoară Soarele sau Luna; halo”; CIW ”a găuri, a pătrunde”; cf. rom.cep; ciob; a (se) ciobi; țeavă;
     EARKINE ”formidabil, grozav, înfiorător, teribil”; cf. rom. Arcanul - dans popular; a fi luat la oaste cu arcanul; EK ”a veni”; cf. latin. ago ”a pune în mișcare; a merge”; EKASI ”bunic”; cf. alban. gjush ”bunic”; EN ”eu”; cf. alban. une ”eu”; ENDO ”fântână, izvor”; cf. rom. undă; EPER ”urs”; cf. engl. bear ”urs”; ERUM ”șobolan”; cf. rom. haram ”jaf; pradă”; ESANI ”peninsulă”; cf. rom. sân (arh.) ”golf”; ESHOKORO ”a crede”; cf. rom. sigur; șogor ”cumnat; rudă prin alianță”; EWEN ”a deveni rău”; cf. rom. avan ”care este iute la mânie; care este câinos la inimă; plin de răutate; rău”; vină;
     GOZA ”preș, rogojină”; cf. rom. coajă;
     HAITA ”a nu atinge; a pierde un reper (o urmă)”; cf. rom. a uita; HAUTUR ”lider spiritual; mesager”; cf. rom hatâr; a hotărî; latin. auctor ”autor; creator; străbun; părinte; întemeietor; vestitor”; HAWE ”voce; așa s-a spus”; cf.. rom. coabe; a cobi; HEBERA ”Nord”; cf. rom. hiavră ”friguri”; latin. hiberno ”în timpul iernii; iarna”; HENKE ”bătrân”; cf. rom. unchi; HOPPA ”a pleca”; cf. rom. hopa!; copoi; HORAI ”a trăi”; cf. alban. rroj ”a trăi; a exista”; rroje ”viață; existență”; HOYUPU ”a fugi, a alerga”; cf. rom. iapă; grec. hippos ”cal”; HUMI ”pare a fi; apare”; cf rom. cam; cum; HUSKO ”bătrân”; cf. rom. hoașcă;

     I ”eu, noi”; cf. rom. eu; io; engl. I ”eu”; ICHAKKERE ”infectat, jegos, murdar, obscen”; cf. rom. ceacâr; zgură; IKU ”a bea”; cf. rom. oiagă, uiagă ”clondir, sticlă”; latin. aqua ”apă”; INUKURI ”de neîndurat, insuportabil, intolerabil”; cf. rom. angara; negară; negură; ISAM ”a nu exista; a muri”; cf. rom. a-și face seama; ISOUN ”a vâna; a urmări”; cf. rom. ison; ITAK ”a vorbi, limbaj, cuvânt, voce”; cf. rom. adică; latin. dico ”a zice, a exprima, a spune; a vorbi în public; a pleda”; IYOYKIR ”obiecte de rituri”; cf. latin. augur ”augur; prevestitor al viitorului; ghicitor”;

     KA ”și, încă”; cf. rom. cu; KA ”vârf, culme”; cf. rom. cui; caia; KAMUY ”Zeu”; cf. rom. chimă ”culme; vârf”; KANE ”galben-auriu”; cf. alban. hene ”Lună”; KAR ”a face (ceva)”; cf. latin. creo ”a crea; a produce”; KAR ”a lua”; cf. rom. a căra; chirie; a închiria; KAT ”a construi”; cf. rom. cat ”etaj”; KAYE ”a sparge; a rupe”; cf. rom. chei (geogr.) ”spărtură; defileu”; gaie ”pasăre răpitoare; șoim”; KEERA'AN, KERAN ”gustos; delicios”; cf. rom. carne; grâne; hrană; Chiran (n.); KERA ”a gusta”; cf. rom. gură; KEU ”a tuna”; cf.. rom. a chiui; KI ”a face”; cf. alban. gje ”lucru; obiect”; KIM ”munte”; cf. rom. chimă ”culme; vârf”; coamă ”vârf de munte sau de deal”; KIRAW ”corn de vită”; cf. rus. korova, bulg. krava ”vacă”; KOIKI ”a disputa, a lupta”; cf. rom. ghioagă; KOMO ”a se îndoi; a se apleca; a se arcui; a se înclina; a se supune”; cf. rom. a se ghemui; KONRU ”gheață”; cf.

rom. Ghenar ”Ianuarie”; KOR ”a avea, a deține”; cf. rom. chir ”stăpân; jupân”; chirie; a închiria; latin. herus ”domn; stăpân; proprietar”; KORPARE ”a da, a face (cuiva) o favoare, făcând ceva”; cf. rom. chilipir; Carbarău (n.); KOTAN ”sat”; cf. rom. cătun; KOTE ”a înfășura, a pune în jur”; cf. cută; rom. chită ”mănunchi de flori, de frunze etc; snop de grâu”; KOYKI ”a ucide”; cf. rom. ghioagă; a hăcui; KUNNE ”negru”; cf. rom. a căni ”a vopsi în negru (mai ales părul)”;KUNNEHE ”ignoranță; prostie; întuneric”; cf. rom. goangă ”insectă mică; vierme”; goange ”fleacuri; minciuni”; KURPOKI ”după ceva”; cf. rom. a cârpăci ”a petici”;

     LYOTTA ”foarte”; cf. rom. liotă; Laiotă - n. unui voievod muntean; Leaota (munte);
     MAK ”parte a muntelui”; cf. rom. muche; MAMMA ”lapte”; cf. latin.. mamma ”sân; țâță”; MARAPTO, MARATTO ”banchet, petrecere, ospăț”; cf.. rom. marafet; a se mărita; a mirodi ”a da un gust plăcut; a condimenta”; MAT ”a se întâmpla”; cf. grec. mithos ”mit; poveste; basm; legendă”; MAT ”soție”; cf. rus. mati ”mamă”; MATAK ”sora mai mică”;cf. rom. moțoc ”pieptănătură femeiască”; alban. moter ”soră”; MEAN ”rece, frig”; cf. rom. moină ”timp umed și cețos”; MENOKO ”fată, femeie tânără”; cf. mancă ”doică”; MESKE ”a veni (a ieși) afară”; cf. rom. a (se) mișca; MEUNATARA ”splendid”; cf. rom. mândru; mândrie”; a se mândri; mindir; MEW ”a strânge; a presa”; cf. germ. Muffe ”mufă”; MIIRE ”a se îmbrăca”; cf. franc. moire ”moar”; MIKE ”a străluci”; cf. rom. mac; franc. mica ”mică - mineral cu luciu sticlos, sidefat”; MOSIR ”ținut, regiune”; cf. rom. Misir (arh.) ”Egipt”; măsură; MUNNUE ”a se năpusti”; cf. rom. mânie; a (se) mânia; MUT ”a purta (o haină)”; cf. grec. moda, ital. moda, franc. mode ”modă”;
     NAY ”râu”; cf. rom. naie ”barcă; luntre; corabie”; NI ”copac”; cf. rom. nuia; NIPA ”șef; stăpân”; cf. slav. nebo ”cer”; NOK ”ou”; cf. rom. nucă; NUYE ”a scrie, a compune muzică, a desena”; cf. rom. nai;
     OAIKANCHI ”urechelniță”; cf. rom. goangă; OANRAY ”a muri”; cf. rom. a (se) nărui; OKERE ”a termina, a sfârși”; cf. latin. occuro ”a ajunge”; OKIRASNU ”puternic, tare”; cf. rom. crasnă ”frumusețe; sapă ascuțită la vârf pentru pământ tare”; Crasna (top. și hidr.); OMA ”a fi, a exista”; cf. alban. jam ”a fi”; ONNE ”bătrân(ă)”; cf. rom. uină ”mătușă; țață”; latin. anus ”bătrână; babă”; OTTA ”în, la”; cf. rom. ot (arh.), slav. ot ”de la, din”; OTTENA ”șef, conducător”; cf. grec. Athena - Zeița Înțelepciunii; capitala Greciei; germ. Odhin - Zeul Suprem;

     PA ”a se întoarce într-un loc”; cf. alban. vij ”a veni”; germ. Pa! ”pa! la revedere”; PAGE ”a pleca”; cf. rom. fugă; a fugi; PAKARI ”cantitate, etalon, măsură”; cf.. rom. pahar; PAKKAI ”a căra ceva în spate”; cf. rom. buhai (reg.) ”pelerină”; PARAKARA ”arzător, fierbinte”; cf. rom. frigare; friguri ”febră”; PAS ”în josul apei, în aval”; cf. rom. pas ”trecătoare”; alban. pus ”puț”; PATEK ”numai, doar”; cf. rom. pitic; PAYKAR ”primăvară”; cf. rom. bucurie; Bucur (n.); PEKOR ”strălucitor”; cf. rom. Bucura (lac alpin); alban. i bukur ”frumos”; PEWRE ”tânăr”; cf. latin. puer ”copil; băiat; tânăr”; PEWREKUR ”persoană tânără”; cf  rom. vergură ”fecioară”; PIRIKA ”bun”; cf. rom. ferice; Birică (n.); POMPE ”lucru mic”; cf. rom. bumb; POOHO ”copil”; cf. rom. puiuc ”puișor; copilaș”; buiac ”răsfățat; zburdalnic; nebunatic”; POROHO ”binețe”; cf. rom. ferice; POROIKE ”lucru sau persoană mare”; cf.. rom. purcoi; berc ”hățiș; desiș”; porc; a se aburca; alban. breg ”țărm”; germ. Berg ”munte”; Burg ”fortăreață”; PORONNO ”mult”; cf. rom. bârnă; latin. perennis ”peren”; POY ”mic”; cf. rom. pui; PUMA ”plăți, plată, lefuri”; cf. rom. vamă; PUTU ”gură de râu”; cf. rom. puț; PUTUHU ”capac”; cf. rom. petic; botcă ”celulă specială în fagure, în care se dezvoltă matca”;
     RAKKO ”vidră de mare”; cf. rom. rac; RAM ”piept, sân”; cf. rom. iremă (arh.) ”inimă”; RAMUAN ”isteț; literal: are minte”; cf. rom. Român; a rămâne ”a învinge (pe cineva)”; RAP ”a cădea”; cf. rom. rob; robie; a se duce de râpă; RAY ”a muri”; cf. rom. rău; RENKAYNE ”mult”; cf. rom.. Rinchini - neam de Vlahi, emigrat în Sudul Dunării; RI ”sus, înalt, culme, punct culminant, maximum, cer”; cf . rom. Rai; alban. re ”nor”; RUPNE ”maturitate”; cf. rom. râvnă; RUY ”puternic (ca vântul)”; cf. rom. roi; a roi; rui ”ciocârlan, ciocârlie”; a urui;
     SAK ”a fi fără”; cf. rom. sec; SAKE ”vin din orez; sake”; cf. rom. saca; latin. sucus ”suc; sevă; zeamă; băutură”; SAT ”a se usca”; cf. rom. sete; SE ”a-i păsa, a avea grijă, a fi atent”; cf.. alban. sy ”ochi”; SHIK-O ”a deschide ochii,  a începe să vadă”; cf. alban. shoh ”a (se) vedea; a (se) observa”;
SI ”se”; cf. rom. se; SIKANNA ”dragon”; cf. rom. țigan, căruia i se mai spune, în limbajul popular, și ”balaur”; franc. chicane ”șicană”; SIK ”ochi”; cf. alban. shoh ”a vedea”; SIKIHI ”ochi”; cf. alban. shoh; rom. a se zgâi; SIKO ”a se naște”; cf. rom. a suge; sugar; alban. zog ”pui”; SIR ”căutătură, priveliște, privire, vedere (a ceva”; cf. rom. a zări; zare; SITAYKI ”a (se) arunca; a descărca”; cf. rom. stihie; știucă; Staicu, Stoica (n.); SIYEYE ”a se îmbolnăvi”; cf. rom. șui; zoaie; SKE ”a împleti; a tricota”; cf. rom. scai ”îmbrăcăminte din imitație de piele”; SON(NO) ”adevărat, real”; cf. latin. sane ”desigur; într-adevăr”; SOSIEKATTA ”a scoate”; cf. rom. a scoate; SUMARI ”vulpe”; cf. rom. samur ”zibelină; sobol”; alban. shemer ”dușman”; SUOP ”cutie”; cf. engl. safe ”seif”; SUSU ”pește”; cf. alban. shojze ”calcan; specie de pește”; SUY ”a guverna, a influența, a purta”; cf. rom. a sui; șa;

     TA ”în, la”; cf. engl. to ”la; spre”; TAA ”acesta”; cf. alban. i teij ”al lui; al său”; ata ”acei; aceia”; rus. eto ”acesta”; TAM, TOMI ”sabie”; cf. rom. teamă; TAP ”umăr”; cf. rom. utupă ”ceafă”; TEK ”mână”; cf. alban. dege ”braț”; TEPPO ”armă de foc”; cf. rom. țeapă; a înțepa; TERKE ”a alerga, a sări”; cf. rom. țarcă ”coțofană”; țurca ”un joc de copii”; Turca ”personaj zoomorf, care dansează în cadrul obiceiurilor de Crăciun”; TO ”lac”; cf. rom. tău ”lac de munte”; TOHO ”ziuă”; cf. germ. Tag, sued. dag ”ziuă”; TOI ”grădină”; cf. alban. dua ”a iubi; a dori; a plăcea”; franc. thuya ”tuie; arborele vieții”; TOM ”înăuntru”; cf. latin. domus ”casă; locuință; lăcaș”; rus. tam ”acolo”; TOMTE ”a înfrumuseța”; cf. rom. a (se) tunde; TOPE ”lapte de vacă”; cf. alban. tube ”cireadă”; TORANNE ”inactiv, indolent, inutil, trândav”; cf. rom. durnă ”femeie proastă, leneșă și murdară”; franc. terne ”tern; anost; banal; plictisitor; spălăcit; șters”; TOTTO ”mamă”; cf. rom. dadă; arom. dadă ”mamă”; alban. teto ”mătușă”; TU ”doi”; cf. rom. doi; latin. duo, alban. dy ”doi”;  TUMIKORO ”război”; cf. rom. dangara ”angara; problemă spinoasă”; a dăngălui ”a însemna vitele cu fierul roșu”; TUMPU ”cameră; încăpere”; cf. latin. tumba ”groapă; mormânt”; TUNCHI ”interpret, exeget, tălmaci”; cf. rom. a tonoci ”a îndruga; a sporovăi”; TURA ”linie, rând, șir”; cf. rom. dâră; TUREN ”a răni”; cf. rom. a dărâma; TUYE ”a tăia”; cf. rom. a tăia; TUYMA ”departe, demult”; cf. rom. tumai (pop.) ”tocmai; hăt; taman”; TUYMAMO ”departe (pe drum)”; cf. rom. taman ”hăt”; TUYU ”a cresta, a tăia”; cf. rom. a tăia;
     UMA ”cal”; cf. rom. ham; a înhăma; UN ”spre”; cf. rom. în; UNI ”noi”; cf. alban. yne ”al nostru”; jone ”a noastră”; UNU ”mamă”; cf. rom. îmă (arh.) ”mamă”; uină ”mătușă”; UPASKUMA ”a spune povestiri vechi”;cf. rom. boscoană ”descântec; farmec; magie”; USOR ”lagună”; cf. rom. iezer; rus. ozero ”lac”; UTUR ”între”; cf. rom. hotar; UWEKOT ”a cădea”; cf. rom. apucat ”om chinuit de diavol; epilepsie; epileptic”; a picoti; păcat; picat; UYEE ”a se certa cu cineva”; cf. rom. a aui; a hăui;
     WANO ”de la”; cf. rom. până;
     YA ”plasă de pescuit”; cf. rom. ie; YAN ”a se înălța, a se ridica, a crește, a spori”; cf. alban. ujane ”imensitate”; YANKE ”a pune ceva sus”; cf. rom. încă; Iancu (n.).
     Cum am spus mai la deal, gradele de comparație ale adjectivelor se formează în ainu exact ca în română: PIRIKA ”bun”; NAA PIRIKA ”mai bun”; LYOTTA PIRIKA ”cel mai (foarte) bun”.
     Așadar, Ainu-ii, nu doar că aparțin fizic mărețului neam alb, dar și prin limbă ei sunt curat Europeni.
     Quod erat demonstrandum !

     Mândrii urmași ai Atlanților

     În scriptele clanului Matsumae, postul cel mai înaintat al puterii imperiale nipone, începând din veacul al XVI-lea, se arată că între Ainu și Japonezi au avut loc lupte frecvente. Astfel, sunt consemnate războiul Kashamain, din 1456, și bătălia pentru Hakodate, din 1512, amândouă câștigate de Ainu.

     În 1669, în timpul răzvrătirii Ainu-ilor, sub Shagushai, săgețile înveninate ale Ainu-ilor au trebuit să cedeze în fața armelor de foc ale clanului Matsumae, care s-a instalat ferm în Hokkaido. Procesul adevăratei colonizări japoneze a început abia după Restaurarea Meiji... Dar grație calităților lor fizice și spirituale, frații noștri de peste mări și țări au supraviețuit până astăzi.


                                                                                                              Adrian Bucurescu

     

          Mirelei

          Verișoara noastră, plecată la Cer la doar douăzeci de ani

Mult amar te-a-nvolburat
și dureri te-au viscolit
și devreme ai plecat
în solie spre Zenit.

Noi frumos te-am veșmântat,
flori de toamnă ți-am adus
și trei zile te-am vegheat
ca s-ajungi cu bine sus.

Când spre Cer te-ai înălțat,
ca o rază prea curată,
Zeii-n Rai te-au așteptat
și te-au înviat îndată.

Dar de-or întreba de țară,
tu stârnește-le mânia
și să spui că doar negară
mai răsare-n România.

Roagă-I să trimită iară
Oastea Lor cea Îngerească,
Dacia de-odinioară
pe deplin s-o mântuiască

Și sclipiri să ne răsară
prea curate între gene,
să ne tâlcuiască iară
Legile Zalmoxiene!

Și vegheați de Belagine,
viețile ne-om primeni,
iar din Cer lumine line
de noroc ne vor meni.

                            Adrian Bucurescu

Duhurile Nopții

          Mitologie românească

           Printre plantele medicinale dacice figurează și SIKOUPNOUX, cu următoarele variante: SIKOUPNEX, SIKOUPNOEX, SIKUPNOEX, SIKUPNUX. SI KOUP NOUX înseamnă ”În Capul Nopții”; cf. rom. să; cap; coif; scufie; latin. nox ”noapte; de noapte”. Pe românește, în cap de noapte sau în capul nopții înseamnă ”după ce s-a întunecat bine”.
     În graiul geto-dacic, NOUKĂS însemna și ”Rău; Primejdie”; cf. rom. necaz; a necheza; latin. noxa ”păgubire; prejudiciu; daună; boală; delict; vină; greșeală”. Așadar, SI KOUP NOUX se tălmăcește și prin ”Cea Plină (Încărcată) de Răutate (Primejdii)”; cf. rom. se; cofă; cupă; gheb; necaz; latin. noxa.

     Nu e greu de ghicit că planta respectivă este mătrăguna, căreia i se mai spune și mândra-nopții și de care sunt legate ritualuri cu precădere nocturne.
     SIKOUPNOUX era și denumirea Duhurilor Nopții, de temut și astăzi, darămite în vechime.
     Unii Români încă mai cred că, de când se înserează, încep a apărea duhurile rele. Ele locuiesc într-un codru bătrân, în care n-a călcat picior de om, unde fiecare își are casa lui, unde se ascunde, căci duhurile rele nu suferă lumina Soarelui, care le omoară.
     Cel mai cunoscut duh nocturn este Miază-Noaptea sau Miezul Nopții, care cutreieră drumurile în calea celor întârziați. E urât, negru la față și mare cât un car de fân. Când dă peste vreun întârziat, se preface într-o negreală mătăhăloasă, care-l înghite pe om, de parcă nici n-ar fi fost. Merge necurmat de la Răsărit la Apus, cum curge și noaptea. Pe cât e de mătăhălos Miezul Nopții, pe atât e de prost. Uneori arată ca un moș, alteori ca o babă. Dacă știi cum să-l iei, îl poți păcăli ușor. În unele basme de-ale noastre, voinicii care l-au întâlnit l-au legat de vreun copac, au mers de și-au terminat treburile și, la întoarcere, i-au dat și lui/ei și Nopții, căci doar el/ea poartă Noaptea. Și cât a fost legat(ă), a fost întruna noapte.

     Mai bătrân decât Miază-Noapte este un frate de-al lui, Murgilă ori De-cu-Seară. Acesta este foarte bătrân și, cum apune Soarele, se trezește puțin, închide Ziua, apoi se culcă iarăși.
     Mai tânăr este încă un frate de-al lor, Zorilă sau De-către-Ziuă. Menirea lui este să stingă luminile cerului, pe care frate-său mai bătrân, Murgilă, le-a aprins. Apoi deschide ușa Zilei. Vara, Zorilă e foarte grăbit și stinge stelele mai repede. Iarna însă, când e frig, se mai lasă și el pradă somnului și se scoală mai târziu. Și pe aceștia, eroii din basme îi leagă atunci când au nevoie ca noaptea să țină mai mult.
     În obiceiurile românești funerare se pomenesc și Zorile, niște surori care vin și aprind luminile Dimineții. Nu se știe câte sunt. Din bocete, se înțelege că sunt tinere, ca Ziua, care de-abia începe, înflorește:
- Zorilor,
Surorilor,
Unde-ați zăbovit,
De n-ați înflorit
Și azi-dimineață
Ca în alte zile?
- Noi am zăbovit,
La Iele-am privit,
La Iele cu lacrimi,
Că s-a despărțit
Tânăra Ilenuță
De către măicuță,
De către tăicuță,
De către frățiori,
De către surori...
     Alte duhuri care umblă noaptea sunt Halele, Helele sau Altehele, ”slugile dracilor”. Neamul Halelor este foarte numeros, căci și păcatele, necazurile și suferințele oamenilor sunt nenumărate. După răul pe care-l pot face, capătă și numiri diferite.
     Halele ce umblă la Miezul Nopții pe dealuri se numesc Vâlve. Ca să le înduplece să nu mai umble și să-i sperie, copiii aprind seara, când e Lună Nouă, crenguțe uscate de cătină-mică.

     Duhurile care umblă noaptea, agățându-se de orice, și îndeosebi ascunzându-se în apa din care se bea sau în care se scaldă copiii mici, se numesc Eresurile. De aceea, e bine să sufli de trei ori în formă de cruce înainte de a bea dintr-o apă neîncepută sau care a stat o noapte afară. Alte Hale se prind de pelincele unui copil mic, uitate afară peste noapte. Și dacă nu se afumă cu secărică, dau pruncilor spasme și ducă-se-pe-pustii.
     Hală este și Lucrul Slab, care se dă tot la copiii mici. Câtă vreme copilul nu este botezat, se aprinde în fiecare seară în casă o zdreanță de lână neagră și atât pruncul cât și mamă-sa se afumă cu ea, ca să nu se apropie Lucrul Slab de ei.
     Halele numite și Blogodate sau Lohoane sunt tot niște duhuri spurcate, care vin după cină și până la cântatul cocoșilor, sub chipul diferitelor animale sau moime, speriind copiii și mamele lăuze și dându-le frasul, adică epilepsia. Împotriva lor doar moașa știe ce să facă pentru a-i opri de la răutățile lor. Aceasta, când aude un zgomot în camera lăuzei, îndată aprinde tămâie, își face cruce și strigă: - Cară-te de aici, Iudo, tu și cu toate duhurile necurate, în lemne și în piatră! Stăpânul acestor duhuri este Iuda, un alt nume pe care poporul îl dă dracului.

     Aceste duhuri necurate stăpânesc pământul doar până la miezul nopții.Găinile le simt când se apropie și fac cru-cru-cru, iar cocoșii bat din aripi și strigă cucurigu. Atunci vin îngerii păzitori ai pământului și mătură toate duhurile necurate. Ca și la strigoi și stafii, sărbătoarea cea mai mare a acestor duhuri este Noaptea Sfântului Andrei, când petrec, urlând și chiuind, că a lor e lumea în acea noapte și nimeni, nici măcar îngerii, nu se pot apropia de ele. Doar cu usturoi se mai pot apăra oamenii, ca să nu vină în casa lor și să-i nenorocească.

                                                                                                                 Adrian Bucurescu
     
     
      

Molitvă

      

Pe obrajii mei mistici
n-au ce căuta lacrămile.
Numa-ndărătul ochilor,
Zalmoxis, trimite-mi-le!

Fă ca deznădejdile mele
ca niște tunete
să izbucnească numai
ca ultrasunete!

Nevăzut, neauzit de iscoade,
cu uitătură de gheață,
eu rogu-Te, Măria Ta,
să trec prin viață!

Iar plânsul meu cosmic
scrijelește-l în fier!
Atât semn să rămână
după ce va să pier

pentru nădejdea română
răstignit pe cer!

                           Adrian Bucurescu