sâmbătă, 28 iulie 2018

Aşa o fi fost...





Nani-nani, mă legăna mama,
lin mai lin răsărea Luna pe dâmb.
Noapte. Îngerii schimbau straja.
Tata venise cu caii din câmp.

O vecină învelea prescurile calde,
să le împartă în biserică mâine.
Peste toată copilăria mea
plutesc rugăciuni și aburi de pâine.

Desigur, se copseseră merele
în crengi bogate, și mai știu
că din când în când câinii lătrau
la Lună, la stele, la om viu.

Pesemne, pisica făcută ghem
torcea sub leagănul meu de brad,
vegheat de candele, de parcă
dormea în el un fiu de împărat.

Nașii mei veniseră cu daruri,
și tata va fi adus o bardacă
plină de vin, și-i va fi cinstit,
apoi vor fi pus la cale vreo clacă.

Pâine și sare, mir și argint
au podobit cinstita masă.
Venise și moașa să le poftească
pe Ursitoare la o cină aleasă.

Cine le vedea? Cine le-auzea
de vor fi menit drept sau strâmb?
Îngerii patrulau pe potecile Cerului,
lin răsărise Luna pe dâmb.


                                      Adrian Bucurescu

vineri, 27 iulie 2018

Somnul pruncilor





          Mitologie românească

     În panteonul Geto-Dacilor, Arhanghelul Nopții era Ion-Orfeus, căruia i se mai spunea și AE NEAS ”Cel Fermecat; Sfântul; Care Farmecă; Vrăjitorul”; cf. rom. ea; ei; alban. aj ”el; acela”; rom. naos; noi ”cenușă, cărbuni, frunze etc. care intră în compoziția unor leacuri băbești”; a lua noi ”a lua apă neîncepută pentru descântece și leacuri băbești”; alban. hyjni ”divinitate; zeu”; grec. naos ”templu”. De la AENEAS îl avem, în mitofolclorul nostru, pe Moș Ene, cel care aduce somnul și visele frumoase, mai ales la copii. În românește, somnului i se mai spune și Sfântul.


     În farmacologia dacică este atestată și planta SIKO-UPNOUX ”Care provoacă Somnul”; cf. rom. a sâcâi; a se ține scai; șagă; grec. hypnos ”somn”. Planta trebuie să fi fost somnoroasa, din etnobotanica românească, și tot SIKO-UPNOUX i se va mai fi spus și lui Ion-Orpheus.
     Încă mai există practici magice la Români, pentru aducerea somnului, mai ales la prunci. Astfel, în Maramureș, când coconii, cum li se spune copiilor mici, nu pot dormi, femeile o amenință pe Muma Pădurii, care nu lasă pruncii să doarmă, cu un descântec ca acesta:
Dure
De pădure,
Du-te mai afund în pădure,
Că până amu fiu tău s-o hodinit
Și a meu s-o străduit!
De-amu a meu să să hodinească
Și a tău să să străduiască!
Că eu te-oi descânta
Tare și vârtos
Cu puterea lui Hristos,
Cu mătura și cu secera nouă,
Cu mânurile amândouă!
     În timp ce rostește acest descântec, femeia plimbă mătura și secera pe deasupra copilului.


     Somnul îi ajută pe prunci să crească mai repede, și de aceea, măicuțele îl cheamă la leagănul copilului:
Culcă-te, puiuț micuț,
Scoală-te mărișoruț!
Culcă-te și te abuă
Până mâni în dalbă ziuă,
Și te culcă și adormi
Până mâni în dalbe zori!
                   *
Culcă-te, puiuțule,
Că dorm tăte apele!
Culcă-te
Și-alină-te
În legănuț
De păltinuț,
Fașă dalbă de mătasă,
A mămichii pui de casă!
Și-ți închide ochișorii,
Să-i crească mamii feciorii!
Că eu bine te-am fășat,
Te-am culcat,
Te-am legănat,
Doară-i crește mărișor,
Să-mi fii scump și bunișor,
Să fii mamii de-ajutor!


     Până și cântecul național românesc, DOINA, le-a fost transmis copiilor de către SOMN, adică de cel mai mare cântăreț al Antichității, Ion-Orpheus:
Doina din ce s-o făcut?
Dintr-o gură de mic prunc.
L-o lăsat maica dormind,
L-o aflat doina doinind.

                                                                                                                Adrian Bucurescu

joi, 26 iulie 2018

Spulberul




Prea ne-am iubit, iubita mea,
prea am ars, și acum
pe locul rugului de doi
numai flăcări și scrum.

Scrumul - și el
e spulberat de vânt,
ca și cum niciodată
n-am fi fost pe pământ.


                                     Adrian Bucurescu

miercuri, 25 iulie 2018

Crucea Geților





          Panteonul atlant

     Cei mai îndepărtați strămoși ai Românilor în timp, Atlanții, cinsteau Patru Zei ai Universului, pe care îi simbolizau prin cele patru brațe ale Crucii. Aceștia erau: Tatăl, Mama, Fiul și Fiica. Toți alcătuiau Sfânta Pătrime, considerată o singură entitate, luându-se ca exemplu cărămida, care conține la un loc Focul, Aerul, Apa și Pământul. Se poate spune deci că religia Atlanților era monoteistă, înaintea tuturor religiilor monoteiste de astăzi.
     În culturile atlante, Crucea este des reprezentată. Domnia unei dinastii imperiale divine a făcut ca, în Cerul Atlanților, să fie slăviți și Patru Arhangheli, fiecare având rolul său:
     OEAGRUS stăpânea Vara, Amiaza și Sudul;
     ORPHEUS domnea peste Iarnă, Noapte și Nord;
     DIONYSOS patrona Primăvara, Dimineața și Estul;
     MARKO era domnul Toamnei, Amurgului și Vestului.
     Acești patru împărați divinizați ai Atlanților erau Arhanghelii, căpeteniile îngerilor, apărători ai Raiului. Uneori apar în jurul Celor Patru Zei, adică în jurul Crucii, cum se vede și pe un vas din cultura Cucuteni. Li se mai spunea și SIL VANI ”Cei mai Buni; Foarte Valoroși; Prea Milostivii”; cf. rom. silă (arh.) ”putere; forță”; bun; bine; pâne (reg.) ”pâine”; fân; ban ”mare dregător, al doilea după voievod; monedă”; fin. De altminteri, firele care înconjoară Crucea de la Cucuteni au formă de S, inițială de la SILVANI.


     Din SIL'VAN româna a moștenit serafin ”serafim; înger de mare rang” și Șerban (n.). Termenul SILVAN apare înscris pe un vas descoperit în ruinele cetății getice Helis, astăzi Piscu Crăsanilor. În zorile Evului Mediu, este atestat și SRIBANEUS, un conducător al Valahilor.

     În numele Crucii

     În limba tracă, moștenitoare a celei atlante, sunt atestate și următoarele denumiri: CARESOS (râu), CARSAS (n.).  CARSEAI,(loc.), CARSIS (n.),  CARSIUM (loc.);  CARSUM (loc.), CARZEIS (n.), CHRYSE,(loc.), CREAS (loc.), CRESUS (n.),  CREUSA (n.) și CRISIA (râu). Iată și sensurile lor:
CAR SEAI, C'RI SIA ”Cel (Cei) de Sus”; cf. rom. care; a (se) sui; șa; hireș ”arătos; chipeș; frumos; celebru; vestit; renumit; reputat; faimos; ilustru”; alban. kreshe ”creastă; coamă”; hitit. haras ”vultur”.
CH'R YSE, C'RE AS, C'RE USA ”Cu Forță”; cf. rom. care; osOaș; latin. as, assis ”as; monedă romană; unitate de măsură”; latin. iussus ”poruncă; ordin”; alban. joshje ”atracție; seducție; fascinație”.
CARE SOS, CAR SAS, CAR SIS, C'RE SUS ”De (pe) Deasupra”; cf. rom. care; sus.
CAR SIUM, CAR SUM ”Cel (Cei) de Sus”; cf. rom. șoim; samă ”seamă”.
     Se poate deduce, din cele de mai sus, că, în română, termenul cruce s-a format din CARSEAI și CHRYSE, ce se vor fi pronunțat o vreme crușe; cf. latin. crux, span. cruz ”cruce”. Dar în atlantă și tracă, bogate în omonime, CAR'SEAI și CH'RYSE, din tâlcurile de ”Forță; Întrecere”, însemnau și ”Cai; Alergători”; cf. rom. cărăuș; engl. horse ”cal”; latin. cursio ”alergare”; cursus ”fugă; goană; întrecere”. Iată de ce, o piesă de aur, din tezaurul getic de la Băiceni-Cucuteni, este de fapt o ideogramă, și cu sensul de ”Cruce” și cu cel de ”Cai”.


     Caii de la Băiceni sunt patru, câți sunt și Zeii. Patru brațe are și Sfânta Cruce, dar la Băiceni seamănă deja cu Svastica, termen universal care provine din trac. SE GHESTICA ”În Forță; Cu Putere; Care învinge”; cf. rom. ; a câștiga. Din SEGHESTICA româna a moștenit și sfiștoc ”pămătuf, buchețel de busuioc cu care se împrăștie agheasma”. Pentru evoluția fonetică GH > F avem exemple ca doctor > doftor (pop.), pohtă (arh.) > poftă etc. Svastica mai este numită și Crucea Fulgerului sau Crucea Soarelui.
     Este evident că acest semn sacru, Svastica, a poruncit împăratul de origine getă, Constantin cel Mare, să fie pus pe steagurile armatei cu care a învins dușmanii. Păi, da, că S-EG E STICA asta mai însemna: ”Care se coase (țese) pe Steaguri”; cf. rom. se; ac; sac; șiac; zeghe; steag.
     Pentru Geto-Daci, Svastica era simbolul Gemenilor Divini, Cei Doi Zalmoxis, reprezentați prin dubla inițială Z
     Și coroana reginei Maria este aceea a unei crăiese victorioase, Marea Doamnă a României Mari. Această cunună are în vârf o svastică. Totodată, cele două discuri ale pandanților temporali continuă cu câte trei lanțuri, două scurte și unul, cel cental, lung, și se termină cu câte un pandantiv circular, având fiecare înscrisă în centru câte o svastică. Este limpede că și regina Maria și făuritorii acestei coroane sfinte erau inițiați în Misterele Zalmoxiene! Pe vremea acestei crăiese a României, Ordinul Solomonarilor mai cultiva încă marile taine ale religiei noastre adevărate...


     Svastica este și astăzi la mare cinste, nu doar în țările budiste, ci și în țesăturile populare românești mai vechi și mai noi.
   

     Cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei

     Patru erau și fiii lui Marko, Arhanghelul Amurgului, cărora li se mai spunea și CA BIRI sau KA BIROI ”Cei Patru”; cf. rom. cu; ca; germ. vier, engl. four ”patru”. Dar în atlantă, respectiv în tracă, termenii CABIRI și KABIROI însemnau și ”Pe (de; la) Cai; Călăreți; Cavaleri”; cf. rom. cobilă ”iapă”; latin. caballus ”cal”; ital. cavaliere ”cavaler”. Titlul de CA BIRI sau KA BIROI are și tâlcul de ”Care curăță (purifică)”; cf. rom. cu; ca; perie; bură; a bura; a birui; latin. purus ”pur; curat; curățat; cinstit; virtuos”. Astfel, au ajuns protectorii navigatorilor, ”Cei care curăță”, înfricoșătorii Cavaleri din ”Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul,” compilată clar din religia Atlanților, respectiv a Tracilor.


     Aceasta este Mărturisirea Zalmoxiană a Crucii. Amin.

                                                                                                                 Adrian Bucurescu
   

marți, 24 iulie 2018


          Cumpăna Morții




Vine Moartea și mă-ntreabă
dacă eu mai am vreo treabă
pe pământ sau, dimpotrivă,
mi-am strâns grâul de colivă.
- Un cărbune și-un tăciune,
du-te-n mă-ta, mortăciune!
Multe neamuri mi-ai mâncat
și nu te-ai mai săturat.
Cu măsele de olmaz,
mult ești, Moarte, cu necaz.
Peste toate relele
tu stingi chiar și stelele,
și pe lumea asta mare
doar tu ești nemuritoare.
Dac-aș fi copilul tău,
mi-ai face, Moarte, vreun rău?

Dar decât să-mi fii tu mama,
mai degrabă îmi fac sama.


                           Adrian Bucurescu
                       

luni, 23 iulie 2018

Vulturul





          Mitologie românească

     În istoria Tracilor este atestat și un erou troian cu numele de PHILETOR, care, literal, adică PHI LETOR, se traduce prin ”Cel de Sus; Cel Înalt; Care zboară; Care plutește; Care se ridică”; cf. rom.  pe; altar; lujer; Lazăr (n.); engl. leader ”fruntaș; conducător”; alban. faltore ”templu”. Din PHILETOR româna a moștenit vultur, vâltoare, fluture, a flutura, Boldur (n.) și Blidaru - cetate dacică din complexul de la Sarmizegetusa Regia. 


     În tezaurele geto-dacice de la Pietroasele și Apahida, Gemenii Divini, Apollon și Diana, sunt simbolizați de câte doi vulturi identici. Așadar, în cultura Tracilor, vulturul era pasăre sacră.
   

     Ca și la Traci, și la Români vulturul este un simbol al forței și voiniciei. De multe ori, în mitologia noastră, el este Împăratul Păsărilor. Uneori, este același cu pajura și, în basme, îi readuce pe eroi din Tărâmul Celălalt în Lumea Albă, adică în lumea noastră. Alteori, duce ultimele mesaje ale voinicilor către mamele sau iubitele lor. Este trimis și să găsească și să aducă iubitele eroilor. Într-un descântec de dragoste din ținutul Tecuci, vulturul are un rol mai degrabă justițiar:
Hulture,
Vulture,
Să te faci pasăre zburătoare,
Să te duci la casă la N.,
Ce-i găsi în capul lui
Să iei să pui în capul tău!
Ce-i găsi în ochii lui
Să iei să pui într-ai tăi!
Ce-i găsi în casa lui,
În masa lui, în bătătura lui,
În dobitoacele lui:
Fapt, dat urâtul cel mare,
Strigare din sat
Să iei să pui în penele tale!
Să te duci la muierile
Care l-o făcut și l-o dat!
De-i umbla
Și-i căuta
Și nu-i găsi-o,
Să te duci în vad,
Să te cureți, să te speli,
Să vii la mine spălat și curat,
Că eu cu pâine te-oi hrăni,
Cu vin roșu te-oi cinsti,
Cu miere te-oi îndulci.
Făpturile, daturile
Să se facă lup turbat,
Să se ducă din vad în vad
Pe capul cui o făcut și l-o dat,
Și N. să rămâie curat,
Luminat!


     În colinde, vulturii apar mai mult ca personaje ale unui decor sălbatic, potrivit vitejilor:
Dalbe zori de ziuă,
Voi nu vă grăbiți
Și nu-mi răsăriți,
C-am fost depărtați
Peste-ăi vârfi de munți,
Unde nencetat
Doi vulturi se bat
Pe-un fulg aurel. (...)
     Am spus că, în mitofolclorul românesc, vulturul este confundat cu pajura. Într-un descântec de însurătoare, din Preutești, ținutul Sucevei, pajura ”împăjurată” este invocată pentru a încălzi inima celei iubite:
Pajură împăjurată,
Cu foc împăcată,
Cu foc încinsă,
Cu foc aprinsă,
Nu umbla ciungii-ciungii,
Codri părlii răsturnând,
Și te du la ursita mea,
Care de Dumnezeu e lăsată
Și de oameni buni îndemnată!
Pe gura cămeșii te vâră,
La inimă te așează,
Inima să-i sfârâiască,
Trupul să-i clocotească!
Cu dinții roadeți-l,
Cu limba lingeți-l
Și cu cozile ștergeți-l!


     Simboluri împărătești, chiar sacre, vulturul și pajura apar pe stemele multor țări, inclusiv pe cea a României.

                                                                                                                   Adrian Bucurescu

duminică, 22 iulie 2018

Hangița





Curge vinul în valuri,
ca în baladele cu haiduci.
Nu te mai uita în zare, drumețule!
Nu ai unde să te mai duci.

Inima ți se înserează,
dar nicio stea nu-ți mai arde-n destin.
Petrece aici, la capăt de lume,
și încearcă-ți amaru-n festin!

Nu te lăsa furișat de hangiță,
de tinerețea ei și de buzele dulci,
crezând că a aprins lumânarea
ca să-ți arate unde să te culci!

Nu-i mângâia sânii și coapsele,
chiar dacă o vezi despuiată!
Nu te lua după ea pe scara de lemn,
căci scara duce sub iarba învoaltă!

Lasă miezul nopții să treacă,
rămâi cu streinii la masă,
așteaptă să cânte cocoșii,
oricât ar fi hangița de miloasă

și de frumoasă și drăgăstoasă!


                            Adrian Bucurescu