Din primul meu an de presă:
Aberațiile d-lui Tkaciuc privind Bucovina
Am în fața ochilor un ghid intitulat ”Muzeul etnografic din Cernăuți”, apărut în editura Karpatî în anul 1968. Trec peste capitolul ”Secția naturii” și mă opresc la ”Secția perioadei istorice presovietice”, mai precis la subcapitolul ”Bucovina - pământ slav străvechi” și citesc: ”În primele secole ale erei noastre pe teritoriul Bucovinei trăiau triburi slave timpurii”. Fac o pauză și îmi amintesc că marele geograf Ptolemeu era de cu totul altă părere, plasând în N-E Daciei tribul trac al Costobocilor.
Urmează subcapitolul ”Bucovina în perioada feudalismului (sec. XIV-XVIII)” și aflu că ”La mijlocul sec. al XIV-lea pământurile Haliciului au fost cotropite de statele feudale vecine - Polonia și Ungaria - iar Bucovina a căzut sub stăpânirea cnezatului Moldovei, care la sfârșitul sec. al XIV-lea era vasal al Poloniei. Masele populare - ucraineni și moldoveni - s-au răsculat în repetate rânduri împotriva asupritorilor lor - boierii moldoveni și nobilii poloni”. Mai departe aflu că zidurile Hotinului au fost ridicate în ”jumătatea a doua a secolului al XIII-lea, când acest teritoriu intra în componența cnezatului Halici-Volînia. În sec. al XIV-lea și pe urmă în a doua jumătate a sec. al XV-lea, în timpul domnitorului Moldovei, Ștefan III cel Mare ele au fost întărite considerabil”. Să mă ierte cititorii că voi continua să citez din acest ghid-blasfemie: ”După reunirea Ucrainei cu Rusia, la cererea maselor populare, Moldova s-a adresat guvernului Rusiei cu rugămintea de a o primi în ascultarea Rusiei, însă Turcia a împiedicat realizarea ei. A eșuat și a doua încercare a Moldovei de a se alătura Rusiei în anul 1674”. Să mai spună cineva că turcii ne-au vrut numai răul!
Balivernele continuă în subcapitolele ”Bucovina în perioada capitalismului” și ”Dezvoltarea creației populare și a culturii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea”. Câteva rândulețe sunt consacrate și românilor, ”activiști progresiști ai culturii moldovenești și românești, care au trăit și au lucrat în Bucovina - Gheorghe Asachi, Alexandru Hâjdău, Vasile Alecsandri, Constantin Stamati-Ciurea, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu”. Hasdeu și Eminescu, activiști!
Trec mai departe la ”Bucovina în epoca imperialismului”, unde e vorba de mișcări revoluționare rusești și ucrainene. Urmează ”Bucovina în perioada marii revoluții socialiste din octombrie, intervenției străine și războiului civil”. Nu se suflă un cuvânt despre decizia bucovinenilor de a se uni cu România. În schimb, ”În pofida voinței poporului, la 11 noiembrie 1918, Bucovina și toată Basarabia au fost ocupate de trupele boierilor români”. În continuare, citesc despre ”Bucovina în anii ocupației boierilor români” și ”Lupta oamenilor muncii din Bucovina pentru unirea cu Ucraina Sovietică”. În sfârșit, dau și peste lucruri deja știute: ”C. C. al P. C. R. chema pe muncitori și țărani să lupte pentru ”dreptul fiecărei naționalități la autodeterminare și chiar la separare”. Unul din manifestele comitetului ținutal Bucovina al P. C. R. chema pe soldați, țărani și muncitori la luptă ”pentru unirea Bucovinei cu Ucraina Sovietică, pentru un guvern muncitoresc-țărănesc în România”. De altfel, este doar una din ”ideile generoase ale socialismului”!
Partea a doua a ghidului se intitulează ”Secția perioadei istorice sovietice” și începe cu ”Bucovina de Nord în familia frățească a popoarelor sovietice”. După ce este lăudată viața fără de griji sub puterea sovietică, ghidul se încheie triumfal cu ”Oamenii muncii din Bucovina pășesc cu încredere înainte pe calea progresului, deschisă în fața omenirii de către Marele Octombrie. După examinarea exponatelor muzeului, vizitatorii pot să vizioneze filme documentare, în care este arătată istoria Bucovinei din timpurile cele mai vechi și până în zilele noastre”.
Nu aș fi deranjat cititorii noștri cu aceste citate, dacă nu aș fi căutat sursele istorice din care s-a inspirat d-nul deputat Stepan Tkaciuc, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, în interviul pe care l-a acordat la Lugoj reporterei Liubomira Paraniuk și difuzat la Radio Cernăuți în ziua de 3 septembrie a.c., la orele 18.30 - 19.00, la emisiunea ”Poziția”. Citez câteva fragmente din interviul dat de d-nul Tkaciuc: ”Românii sunt foarte agresivi, ei îi amenință pe ucraineni că îi vor tăia. Eu le-am spus oamenilor: nu vă lăsați provocați, fiți deștepți și chibzuiți. Acum vreau să vă spun despre noi, ucrainenii care trăim în Bucovina și Maramureș. Noi niciodată, din moși-strămoși, nu ne considerăm că suntem în diasporă. Noi trăim pe pământ ucrainean. Acest pământ este ucrainean. Istoria a schimbat hotarele într-un fel sau altul. (...) Și noi toți trăim cu o speranță dumnezeiască, că într-un timp viitor pământurile ucrainene se vor uni. (...) Ascultați, Bucovina de Nord și Bucovina de Sud este una, este un pământ ucrainean. (...) să luăm din istorie, Bucovina nu a fost niciodată pământ românesc. A fost doar din anul 1918 până în 1940, și când a căzut în mrejele imperiului austriac. Mai departe, parlamentarul
român zice: ”Eu vă spun: aceasta este părerea mea personală, că și această Bucovină (de Sud - n.n.) se va uni cândva împreună, vor fi unele corecturi teritoriale. Această despărțire este o durere a inimii noastre. În Bucovina de Sud populația ucraineană e majoritară. Mergeți la Putna, la Voroneț - denumiri ucrainene - acolo e toată istoria noastră, mânăstirile noastre cu care se mândresc atât de mult românii în prezent, sunt mânăstiri ucrainene, însă ei nu recunosc acest lucru”. După cum se vede, d-nul Tkaciuc supralicitează, fiindcă în ghidul din care am citat la început nu se emit pretenții la Bucovina de Sud!
Putna și Voroneț, mânăstiri ucrainene! Să înțelegem că aceste lăcașuri de cult au fost ridicate de cneazul Bogdan Hmelnițki și nu de Ștefan cel Mare?
Cât despre ”denumirile ucrainene”
Putna și
Voroneț, îl sfătuiesc pe d-nul Tkaciuc să se mai informeze, fiindcă cel mai vechi document de limbă slavă datează din secolul al X-lea, în timp ce localități ca PYDNA (cetate traco-macedoneană) și PORONISSON (cetate în Dacia) sunt atestate cu mai mult de o mie de ani înainte ca ucraineana să fie pomenită!
Repet, d-nul deputat Tkaciuc supralicitează. În ultimatumul pe care Stalin l-a trimis României, Bucovina era revendicată doar ca despăgubire pentru că Basarabia a stat ”despărțită” 20 de ani de ruși. D-nul Tkaciuc îi aduce oare argumente post-mortem lui Stalin, care nu le avea? Domnule deputat, lăsați ucrainenii în pace, avem și așa destule necazuri, nu ne mai falsificați și dumneavoastră istoria! Sau v-a încurajat tăcerea d-lui Iliescu în privința Bucovinei de Nord și a Sudului Basarabiei?
Adrian Bucurescu,
România liberă, 23 Octombrie 1991
P. S. Le cer scuze cititorilor de ieri și de azi că l-am înnobilat pe acel descreierat cu titlul de ”domnul”. Așa cereau regulile unui ziar de dreapta pe atunci. Tkaciuc a fost deputat în Parlamentul României în patru legislaturi, în ciuda faptului că CNSAS i-a dat verdict de turnător! Ca să vedeți pe cine se sprijinea Securitatea R. S. România! În 2001, Curtea Supremă de Justiție l-a pedepsit, pentru niște matrapazlâcuri financiare, cu termen de închisoare, dar a fost grațiat.
Public din nou acest articol, ca să arăt cât de slab era Statul Român pe atunci, cum e și astăzi, permițând unor atinși cu leuca să denigreze țara noastră și să-i pângărească simbolurile naționale. Și totul a pornit de la impunerea la conducerea României a nemernicului Ion Iliescu de către ruși. El a fost singurul dintre conducătorii din Est care a încheiat un rușinos tratat cu U. R. S. S., el a fost ultimul care s-a retras din Tratatul de la Varșovia, deși practic acesta se dizolvase, el a compromis pentru ani de zile România cu mineriadele lui. Și câte și mai câte... Nu a dat socoteală, și, după cum merg lucrurile, nici nu va da!
Totodată, se vede cum, cu toate că încă nici nu-și obținuseră independența, unii ucraineni cu tărâțe în cap visau să-și mai adauge și alte teritorii, pe lângă cele furate deja. Dar, cum se spune, cine seamănă vânt culege furtună!
A. B.
