Elegie

Din norul greu al  fiordului
o nouă zăpadă cade pe sânge.
Ce-ar fi dacă peste sufletul meu
puiul de ren s-ar face că plânge?

Câinii albi s-au înhămat de aseară
la leagănul inimii mele
și-o tot plimbă sub cerul de ceară
și-o tot latră gingaș să adoarmă.

Un copil din geana Nordului
aruncă în Lună bulgări de zăpadă.
Lângă el, o amintire în alb
visează primăvara mestecenilor.

Aș vrea să mușc cu botul de gheață
din orice inimă care nu minte.
Înseamnă că iarna devenim mai lucizi,
dar nu ne mai aducem aminte.

                                  Adrian Bucurescu

Film: Adrian Bucurescu - ORDINUL SOLOMONARILOR

Cățelul Raymond, zis și Bobi

 

Era un cățeluș cu ochi catifelați,
cu cizmulițe albe, cu umerii țintați.
În treacăt, o stăpână l-a botezat Raymond.
Dar, rătăcit pe stradă, ajunse vagabond.

Cățelul se-ntristă. Ningea pe strada rea,
și-n noapte niciun os, și-n ceruri, nici o stea.
Avea cârpită blana, zgârieturi pe bot,
și-i rămăsese-o zgardă bătută-n perodot.

Îl alungau pe străzi cu pietrele de jos,
dar pietrele din zgardă-i luceau pe gât frumos.
Nici nu scâncea Raymond, doar abătut era.
Noaptea-n omăt visând prin cer cutreiera.

Iar când a vrut odată și gerul dinadins
să-i amorțească ochii lucind pe drumul nins,
Raymond fugi din noapte, și, către dimineață,
rotea doi ochi la geam prin florile de gheață.

Și l-am chemat 'năuntru și l-am pupat pe bot,
și frați cu toți hoinarii noi ne-am legat pe viață.

                                                      Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     Știți, fără îndoială, că noi folosim grâu importat mai mult decât toți oamenii. Cantitatea de grâu adusă din Pont este mai mare decât tot ceea ce ne vine din celelalte porturi comerciale. Și nu trebuie să ne mire. Lucrurile se petrec astfel nu numai pentru că acest ținut produce cea mai mare cantitate de grâu, dar și pentru că Leucon, domnitorul de acolo, a iertat de impozit pe cei ce transportă grâne la Atena și a poruncit ca oamenii ce plutesc spre voi să-și încarce primii corăbiile. Căci - în schimbul scutirii de contribuții pe care i-ați dat-o lui și copiilor săi - el v-a dat și vouă tuturor privilegiul acesta.

                 Demostene, Discursuri

     Despre podoabele de preț ale regilor (daci) istoricii nu se satură să povestească, iar bogăția lor în aur este dovedită prin faptul că Grecii au întreținut cu ei raporturi comerciale extrem de vii. Lucrul acesta ni-l confirmă marea cantitate de monede de aur și de argint grecești aflate în pământul Ardealului. S-au găsit aici pe lângă monedele brute ale căpeteniilor celtice, numeroase mici piese de argint ale orașelor ilirice de coastă Dyrrhachium și Apollonia, monedele de aur de la Cosea, bucățile de argint de mărimea unui taler din Thasos, monede de aur și de argint macedonene și în fine cele ale regelui Lisimah. Grecii, acei încercați și evoluați negustori ai Antichității, nu au întreținut desigur un astfel de trafic comercial activ cu Dacii, decât pentru că bogăția în aur a acestui popor barbar era extrem de ademenitoare pentru ei, alte interese e greu să-i fi legat de barbari.

                  Bergner, Rudolf, Siebenburgen, Leipzig, Hermann Bruckner, 1884, p. 217 - 218.

     Moment zgubilitic

          Cât îi Maramurășu

Șăde Văsălii la bar,
Cu carul tras pe trotuar,
Șăde Văsălii la birt
Și comandă numai spirt.
Superman de peste Iza,
Ce tăt suduie acciza.
Beu geacă, beu blugi,
Da' la nas tăt nu-i ajungi.
No, brișca-n tejghe o-mplântă,
Și ceterașul îi cântă:
- Be cât poți, sărmană gură,
C-a plăti iapa cea sură,
Care paște-n arătură,
Așteptând să ies din tură!
Du-mă, Doamne, și mă pune
Pe unde-i zamă de prune,
La hanul ”Două Găini”,
Unde nu aflu streini,
Nici cu euroi nu plouă,
Da' nici pălinca nu-i nouă,
Nici beu zinu cu uiaga
Într-un birt din Copenhaga,
Nici beu bere de import,
Nici îmi trebă pașaport,
Beu horilcă-n țara me,
Că tare mi-i drag de e.

Cât îi Maramurășu
Nu-i oraș ca Sighetu,
Nici om ca Văsălii nu-i,
Ce-și iubește țara lui.

                Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     (...) numele tuturor orașelor ce există în (Dacia) se termină cu aceste două silabe - dava, deci Moldava, Utidava, Decidava, Comidava, Singidava, Neutidava, Sergidava, Marcidava; care toate au fost cetăți ale vechilor Daci.

               Huszti Andras, O es ujj Dacia, f. 1., 1791, p. 5.

     O regiune se deosebește, prin ceea ce a păstrat, de celelalte. Pe culmea unui munte înalt, dintre trecătoarea Vulcan și Mureș, nu departe de izvoarele Streiului și Jiului, azi nu mai întâlnim decât păduri, munți sălbatici și abisuri înfricoșătoare, o sălbăticie completă. Dinspre Miazăzi omul nu poate avea acces decât cu osteneală, mergând pe jos și, la fel, dinspre Apus, peste Bosorod. Regiunea devine mai accesibilă numai dinspre Orăștie. Cu toate acestea, în regiunea aceasta fără locuitori a existat cândva un număr mare de localități și extrem de numeroși trebuie să fi fost oamenii care s-au așezat în acești munți. Locul principal de așezare al acestor vechi locuitori se afla pe culmea Grădiștei, care mai poartă și azi numele de Varhegy (Muntele Cetății). Interesul pentru regiunea aceasta a fost stârnit de faptul că țăranii au găsit aici o mulțime de monede grecești cu Lysimachos și Kozon.

               Bergner, Rudolf, Siebenburgen, Leipzig, Hermann Bruckner, 1884, p. 225 - 226.

     Dacii l-au ales acum ca rege pe Cotyso, care a devenit foarte periculos pentru împăratul Augustus; Cneius Lentulus l-a învins și Cotyso a căzut în luptă. El ar fi construit Choizyn sau Chotin.

               Neigebaur, J. F., Beschreibung der Moldau und Walachei, Breslau, Joh. Urban Kern, 1854, p. 39.

Radu Gyr:

   

          Celula din Decembrie

Scârțâie carnea sau tăcerea-și frânge
în vinete cătușe putregaiul?
Pereții cu bureți mi-adorm în sânge,
se culcă-n oase, verde, mucegaiul.

Gerul, pe spate, cârtiță de gheață.
Mocirla suge coapsele de vii.
Ca o șindrilă cazi din umeri, viață,
în veghea răstignită în frânghii.

Bocancii strajei bat în mine cuie,
îmi umblă-n sânge pașii lor de fier.
Merg, peste coaste, țintele și-mi suie
pe umerii albaștri ca un cer.

Sunt străveziu cum irișii de ceară,
brumat precum oglinzile când tac.
Prin geamul cărnii Luna se coboară
și bate-n mine ca-ntr-un fund de lac.

Și vine vis. Mă scrie cu lumină
și-ncarcă de zăpadă trup bolnav...
Beteală ești, cătușe de rugină,
și tu, frânghie, borangic suav.

Mâini, înfloriți de vise și tăcere,
suiți voi, glezne, în stelare bărci,
dă-mi, rana mea, urciorul tău de miere,
în carcera spoită cu libărci.