Tăblițele dacice de la Sinaia

          < Viteazul Vezino >

     NOE ZOHO AZEM DEZO CEIZ DOE URSO YVO P(A)ND IEO NOVALNO MOAE. VIZINO AGE O MERYZA MO LOPAT R(A) DOE:
     SU PELO GELOH UL DUELOE S(U)N DO DAVONO PON. LO TAPIO ILA TUTI CEONHE. DU PERYSI EO POEDE GINOEA TO ESOEDO COPONO DIEO ZAVELO. GEO FOFAZ DUNDA VOSUERN GEOS DENDE HOPIU ON HOPI ONO VUNE ERIGEO SOAEVO SOEA ERIGI RYAT RASO DYNO EON TALOPICO SARMIGETUZO ON SE IOT SUPTE OZ DUIMU DACIBALO. MAERO VYCO TO POLVOI GEROD ROI DACOE.

     Tălmăcirea:

     Ai noștri stăteau la ospăț laolaltă. Deodată, doi urși au venit peste ei cu putere mare. Vezino atunci i-a omorât cu un baltag pe amândoi.
      Pe cal a încălecat al doilea fiu al domnului divin. La Tapae, acel prinț a fost rănit. Pierzându-se voievodul de oaste, mâhnit a plecat la templul lui Zavelo. Când s-a întors, se lăsase seară. Pe jos voinicul a mers și a tot mers. Într-un târziu, un pui de arici* a întâlnit. Ariciul* l-a îndrumat. Vesel atunci el a plecat spre Sarmizegetusa, unde s-a pomenit deodată în palatul lui Decebal. Feciorul i-a spus că dușmanii i-au bătut rău pe Daci.

     * În Dacia, au existat două localități cu denumirea Tapae. Cea din textul de mai sus se afla în câmpul cetății ARGE-DAVA, numită și HELIS, astăzi Piscu Crăsanilor. Cât privește ”Ariciul”, acesta era un tânăr din AR(I)GE-DAVA.

                            Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

Tabla de Smarald

       
Este adevărat, fără nicio-ndoială,
Este cert și foarte real.
Ceea ce se află jos e la fel cu ceea ce se află sus,
Iar ceea ce se află sus e la fel cu ceea ce se află jos

Pentru a împlini miracolele unui
Singur lucru; și așa cum
Toate lucrurile au venit și mai vin din Unul, tot așa
Și Aceste Duhuri S-au născut din Lucrul Unic, prin adaptare.

Cerul este Tatăl, Terra este Mama,
Vântul I-a purtat în pântec,
Pădurea e doica. Voința întregii lumi se află aici.
Puterea Lor este fără margini, atât în Cer cât și pe Pământ.

Să desparți Focul de Pământ, Subtilul de Dens,
Cu mare îndemânare!
Ei urcă de la Pământ la Cer și pogoară din nou pe Pământ
Și primesc întreaga putere din lucrurile de sus și de jos.

Vei avea astfel toată gloria lumii și
Bezna va fugi de tine.
E tăria puternică a oricărei forțe, pentru că ea
Va-nvinge orice lucru subtil, va pătrunde în orice lucru solid.

Așa a fost creată lumea mică. Iată
Izvorul unor superbe
Adaptări arătate aici. De aceea am fost numit și
Hermes Trismegist, având doar trei părți din Înțelepciunea Divină.

A patra mi se va dărui de
Împărăția Soarelui.
Ceea ce am spus despre operația Luminii e complet.
Pe alt tărâm vei învia tu, cel ce ai fost prea curat pe Pământ.


                                           Adrian Bucurescu - ”Dacia Secretă”, Ed. Arhetip, 1997

Toamna

          Mitologie românească

     În folclorul nostru, Toamna este o zână care, când vine pe la noi, poartă o rochie de culoare ruginie, iar prin luna lui Brumar se înveșmântează cu un cojocel cu râuri și cu nasturi de aur. Este foarte frumoasă, înaltă și mlădioasă, cu părul de aur. Deși zâmbește deseori, ochii îi rămân triști și pare mereu dusă pe gânduri. Cele mai multe fructe, aurii și rumenite, îi stau în cale. Frunzele copacilor capătă nuanțe dintre cele mai felurite. Doar câteva mai rămân verzi. Puține gâze o mai însoțesc și, de multe ori, Toamna se acoperă cu vălul de ceață. Lunile ei sunt: Răpciune sau Vinărel, Brumărel și Brumar. Aceștia sunt străjerii ei, care o păzesc pe rând, până ce pleacă, lăsându-i locul surorii ei, Iarna. Despre doi dintre acești străjeri ni se dau amănunte în baladele populare ”Brumărelul” și ”Brumarul”.
     Calendarul arhaic al Toamnei este foarte bogat și conține sărbători importante, când se fac și se desfac vrăjile. Cele mai multe obiceiuri se desfășoară în ajunul și în ziua Sfântului Andrei. Atunci, se spune, ziua crește cât bobul de mei.
     În limba română, toamnă vine din trac. DA MONO ”Dă Roade (Fructe); Dă Belșug; Dă Forță”; cf. rom. a da; mană ”rod; frupt; belșug; abundență”; a meni; latin. manus ”putere; autoritate”; alban. man ”dud, dudă”; rom. a demăna ”a susține; a ajuta”; a (se) îndemna; la îndemână; taman. Din DA MONO s-a format în română și expresia dare de mână ”bogăție; avere”. DAMONO este și numele unei vrednice regine traco-lydiene; cf. rom. domn; doamnă; a domni; latin. domino ”a domina; a stăpâni”.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu

     Stalinului

Umbra ta, velzevule, să piară,
Bezmetică, împuțită fiară!
Puterea, oțelinule, să-ți ruginească,
Împărăția ta să scrâșnească,
Praful să se aleagă de ea!
Să cadă, să se stingă sângeroasa stea!
Și slugile tale să cadă pe rând,
Rostogolindu-se, de frică arzând!
Ah, L-aud pe Apollon cum bate
Toaca vestind a libertate,
Artemis Își caută arcul divin,
Săgeți înmuind în venin,
Îngerii se gătesc de război,
Balaurii se trag înapoi.
Văd focuri în neguri arzând.
Ceasul să bată cât mai curând,
Să vină odată, să vină
Curata, dreapta lumină!

                                 1986

                                    Adrian Bucurescu

Tăblițele dacice de la Sinaia

          < Romanii le-au plătit tribut Dacilor >

DETI AMDYRO COSENDO SO CA TUTU ATO. DEGI RUMUNUS ORE CAO NISIBE ON MESIODURO FAHSU CIEO. OI CIRENTIA DEGIO TOROSIO GINILOR EIVILO SARMATO DIE IAZIGIO RA CEN AUL OUMO ONPERIO SOVIS. MASO GEIO GAT ISTE REPO SONTA. NOSTERO SARMATO EAZIGIO DUPIO CERENTEA ADISIO. DUROR ADU TRIGAIU SARMATO EASGIO GEON PERCILA RUMUNUSO DYRO. COSENDO ESO RASI TOPIO GECI NILO. REVILO A ESIEDYE SON UCOSA APO. SOSI ONCA SE RATO RUMUNOSO DIONIO. PURCEDE MUI SONTO LORIO. LOTRA SOGITIP.

     Tălmăcirea:

     Copiii amândoi s-au consultat cu toți ceilalți. Diegio pe Romanii ce erau ca nisipul i-a mustrat că pacea au rupt-o. Le-a cerut Diegio apoi oacheșilor, scârbit de împărat, să dea zeciuială ca tribut pentru fiecare om din împărăție imediat. Veneticii aceia cât pe-aci erau să-l taie pe comandant. Al nostru împărat zeciuială apoi a cerut mereu. Durerea pentru acea înțelegere între împărați i-a mâniat pe ostașii din partea Romanilor foarte mult.
     Ascunzându-se Cel Frumos la Tapae, nu l-a mai atins nimeni. Sătul de asediu, feciorul acasă s-a dus. A mers mult Cel Frumos, de Romani ascunzându-se. A trecut printre căpeteniile lor. De tâlhari fusese săgetat.

                                       Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

Să luăm aminte!

    Girolamo Savonarola: 

          Dacă mă vei întreba care va fi rezultatul luptei, îți voi răspunde: Victoria. Dar dacă mă vei întreba între patru ochi, îți voi răspunde: Moartea.

     Prapuri foșnesc

Da, lumea are ademenirile ei,
are flori și miresme alese,
are adolescență, are codri de tei,
are și dragoste, are și succese.

Dar tu, iubito, miroși a crin otrăvit.
Eu te iubesc și mă amăgesc.
Sărutul nostru este pândit,
în preajma noastră prapuri foșnesc.

Așa o fi drept, așa este dat:
pe lume spre moarte să dai zor
de când te naști... Dar de fapt
până  și idealurile put când mor.

                               Adrian Bucurescu