Artă populară și tradiție folclorică la Sărățeni, județul Ialomița

Moment zgubilitic

          Evropa, maia milaia i liubimaia

Mă dusei să trec la Olt
Cu a mea mândră pe pod,
Dar al dracului podar
Zice să-i dau un dolar.

Dar eu nu am decât lei,
Iar mândruța, un ardei,
Dar atât de iute-ncât
Podarul mișcă din rât,

Strănutând cu-o moacă tristă.
Ptiu, și n-are nici batistă.
Ce fel de funcționar
O mai fi și-acest podar?

Ce, ăsta-i român model,
S-avem obraz la Bruxelles?
N-am ruble, că i-aș da una,
Să-mi dea permis toată luna.

Ia, jupâne, roșcova,
Și du-te la Moscova.
Tu, cu muică-ta-n Kremlin,
Eu, cu mândra, la Berlin.

     Morala:
     Europa, somn ușor,
     Șapte purici pe-un picior!


                    Adrian Bucurescu

Uneltirile lui Deceneu

     

          Tăblițețe dacice de la Sinaia

COTO POLYVOI CIRO SARMETO CER TUTO SO MAYRE VIRTICO. PODU DAVU GETO SISTA SIR O SAG. VACERO POESTA DAVA O SO AESO DUC PO DACEO. VALOSO POSERE PODI GEAVA CUTO ON SARMYGETUSO. TOCY NITO CAPI SEU DOTO OLOTO DIO DAV GETO. GEOPOR TO NUMTA DEOGE A DAETO.

     Traducerea:

     Mulți proști au crăpat de ciudă că împăratul le-a impus tuturor ca pe doamna lui s-o slăvească. Domnul Țării Getice de șase copii s-a bucurat.

     Niște întunecați au venit în țară ca să-l vadă pe conducătorul Daciei. Scârbosul preot pe domnul l-a bârfit cu neobrăzare la Sarmizegetusa. Acela peste capul său a dat altora divinul pământ al Geților. 

     Adunarea i-a invitat pe moștenitori să împartă.

                               Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

Jocul Ielelor

Dedeș bea din piele,
Pieleș bea din carne,
Carneș bea din os.
Cine m-a vrăjit din senin
să bea venin
și otravă și fiere -
durere - durere - durere!

Știu că nu mă pot înălța
mai presus
de gândurile mele
rebele.
Sunt un Dac decadent,
blestemat
de Iele.

Ah, le-am văzut!
Sfintele,
Bunele -
Line ca apa,
Moi ca mătasea,
Dulci ca mierea.
Într-o noapte albă le-am văzut
dănțuind
după ritmuri străvechi.
Și de-atunci
nu mai am pace pe lunci,
nici în codru, nici pe munți,
nici pe iarnă, nici pe toamnă,
nici pe vară-
primăvară,
nici sub dalbul de mesteacăn
și nici doina s-o mai tragăn.

Vreau să rup o floare,
văd un ochi de Ielă,
vreau să merg prin iarbă,
văd gene de Ielă,
Plopul când foșnește,
Iela mi-o vestește.

Numai tu, iubito,
mă poți feri
de blestem de diochi,
de Ielă,
de schelă,
numai tu, iubito, numai tu!
Ci ascunde-mă repede
printre amintirile tale!


                    Adrian Bucurescu

Căpcăunii

          Mitologie română

     Li se mai spune Căpcâni sau Cătcăuni. Denumirea de Căpcăun provine de la numele HIPOCOON, atestat și ca sfetnic al Tracilor în războiul troian. Printre alte sensuri, HIPOCOON le avea și pe cele de ”Răutate; Viclenie; Uneltire; Mâncătorie”, de unde româna a mai moștenit și capcană.
     Se spune că acești monștri au trăit de mult, poate pe vremea Uriașilor. Aveau două nări, una de om  și alta de câine, cu ultima adulmecând oamenii după miros și se țineau după urmele lor ca niște copoi. Aveau un ochi în frunte și altul la ceafă, iar gura mare până la urechi. Unii dintre ei aveau trei, alții cinci picioare. De obicei, nu vorbeau, ci răcneau ca fiarele. Preferau carnea de om, și nici nu se îndeletniceau cu altceva, decât cu vânătoarea de oameni. După ce-i prindeau, ]i duceau la ei acasă și-i închideau într-un fel de colivii și-i hrăneau cu mieji de nucă și cu mălai dospit, făcut în țest. După ce îi îngrășau, îi îmbrânceau în cuptorul înroșit, unde îi coceau în spuză.
     De groaza lor, Românii plecaseră în bejenie, ascunzându-se în văgăunile munților. Înnebuniți de foame, căpcăunii căutară peste tot, până ce, spre seară, văzură o casă cu fum ieșind pe horn. Tocmai atunci, omul se uita pe fereastră, și, când îi văzu, vru să fugă împreună cu fata lui. Dar nu mai apucară. Căpcăunii îi săltară și îi duseră iute acasă la ei. Dar pentru că prinșii erau tare slabi, îi puseră la îngrășat, îi lăsară în grija unei babe, care era mama lor, și plecară după alt vânat. Baba îi hrăni ce-i hrăni și, deși sărmanii nu se îngrășaseră, pe când credea că i se vor întoarce fiii acasă, încinse cuptorul și o scoase pe fată, ca să o pună pe foc. Fata făcu pe proasta și-i spuse că nu știe cum să stea în cuptor. Nerăbdătoare, baba se oferi să-i arate ea, și se așeză pe lopată. Fata luă iute lopata de coadă și o aruncă pe babă pe gura cuptorului, închizând-o cu oblocul. După ce o rumeni de ajuns, o scoase și o puse pe masă. Apoi îl scoase repede pe taică-său din cușcă și o luară la fugă. Căpcăunii sosiră, și cum erau hămesiți de foame, se repeziră să înfulece din friptura de pe masă. Deodată, cel mai mic zise:
     - Mie îmi miroase a carne de mama.
     O căutară pe babă peste tot, dar nu o găsiră. Atunci o luară la goană, căutându-i pe oamenii care-i înșelaseră atât de cumplit, dar nu dădură de urma lor. Se întoarseră necăjiți acasă și jurară toți căpcăunii să nu mai mănânce carne de om. Cei doi fugari nu ar mai fi ajuns acasă la ei, dacă nu s-ar fi orientat după dunga de stele dese și mărunte, care se vede în curmezișul cerului. De atunci, acea dungă de stele, care i-a ajutat pe oameni să se întoarcă din robie, se numește Drumul Robilor.

                                                                                                                   Adrian Bucurescu

          Misero me!

Mi-a mai dat înc-o șansă Destinul
ca să nu știu ce-i pâcla de lacrimi
și pe inima arsă de patimi
în argint înverzește pelinul.

Ce să fac? Gând al meu, cum te clatini!
Oare lumii să-i fiu eu străinul?
Cu uitare de gheață alinul
l-am uitat în proverbe și datini.

Misero! Misero me! Ca și crinul
înfloresc fără grija de mâine
și resping cu orgoliu prea-plinul

umilei dorințe din ochii de câine
ce-așteaptă afară în ploaie tainul
pe care-l aruncă din ușă Destinul.

                               Adrian Bucurescu

Tăblițele dacice de la Sinaia

          < Genucla Gotia >

     YBERO AE DIA ECY GEOLUE BOEROVYSETO OMARO FERE. OA ARMOSE YA CENOSOE AON LOSY FOHESO. POE POESTIEO ACE YNDIU LOCA SETO. ERODE GYHEO MELEEDIO NOSA VOLYEO ASENDI HY SOPORY POE OE DIOANE GOTIO. I OA YEO ON RO POTERO ON ARMOSEO ELY EYDIAS SYO SOVAIO. MOTEOSO ONSE ATRIOON AREYCOE ORY MOESOPE. TROAPO SEMENYA O SYETIN OYO LUE TRAMATY APA NOE. DYCY POE ECY TOLIO OA LOES ODEYT IOE MAHEDONIO. NICECOTO OLCEO EO FO BOEROVYSETO.

    Tălmăcirea:

     Alerga într-o zi cu sârg Boerovisto, ca să omoare o fiară. Urmărind-o cu ardoare, el a rătăcit drumul. Apoi a ajuns acolo unde, într-un loc, a văzut în horă jucând încântătoare fete sprintene, conduse de prea chipeșa și fermecătoarea Gotia. Și a luat-o el cu forța, ca s-o ducă la el acasă, s-o vadă familia. Mama lui, în zori, a auzit o mare larmă. Din treabă sfânta s-a oprit și a plecat la Apa Divină. Dacă a venit acolo, fiul cel vestit atunci cu ea s-a sfătuit. Nimeni mai mare nu a fost ca Boerovisto. 

                         Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005