Haiducească

                              Lui Cornel Nistorescu

Alelei, ciocoi bogate,
De ți-ar crește-un gheb în spate,
Cu toți banii datorați
Și pe furiș numărați!

                                                   Folclor

Amurg de inimă

Ce violetă-i astă seară Luna!
Ce rece ești, iubito, astă seară!
Ce straniu latră câinele întruna
La starterul neonului de ceară!

Și dragostea e doar o ironie
A ierbii ce se leapădă de verde.
Cel ce iubește mult o simfonie
Va pierde mult din sine. Cât va pierde!

Ce multă promoroacă pe orgolii
Și ce de rouă-n sufletele noastre!
Nici n-ai visa că stoluri mari de molii
Pândesc mătasea stelelor fiastre.

De-atâta optimism prin jiur îți pare
Că ți se face greață uneori,
Deși prin piept nervurile de gheață
Nu ți-au ucis iubirea pentru flori.

Cum pâlpâie neonul alb de ceară,
Ce straniu latră câinele întruna!
Ce rece ești, iubito, astă seară!
Ce violetă-i astă seară Luna!


                             Adrian Bucurescu

Un prieten mult drag mie

                               
                                                                                  Bobiță, pe Pământ și în Cer

Moara Plângerii

       

Sunt prea multe geamuri închise
Cad prea multe ploi peste vise
Podul din față a tot putrezit
și iazul demult nu s-a fost limpezit.

De-un timp deseori tresar eu când
năvalnic îmi bate în tâmple un gând
de o moară anume cu tâlc auster
ce macină noapte și zi un mister.

La hanul de-alături cu nume de pește
lumea cântă și chefuiește
doar din când în când oaspeții pălesc
când din iaz se aude un plâns nefiresc.

De aceea iubito uneori mă înspăimânt
apoi uit cu tine și râd și cânt
cu toate că primenirea noastră
lasă rece marea cupolă albastră.


                                   Adrian Bucurescu

Tăblițele dacice de la Sinaia

          < Întoarcerea Celor Doi Zei >

     ON POYRIM SETO MESOON ! MEGAL CENEO SINOM ZOAYO! OLGEN TASOIE DOYE SAVELO OYHIE VORM OROTON PAN. O NOSO COTO SOPEZIEO PATRIDO DAVO GETO. COT PASLOE GENEO G HRAP SARMY GETOYZO! DYEO ZAVELIO O SANGEO TRONO GIHOSI. EHO BOEROVYSTO O AMO SEOT ZI POFILO ASO MAGINO.

     Tălmăcirea:

     Să înfrânăm pofta de mâncare! După cină, să dormim până la ziuă!
     Sfinții Magnifici, Cei Doi Savelo, S-au ivit în vremea domnului Oroton. Cei Prea Curați au fost supușii putreziciunilor din Țara Geților. 
     // Cine conduce neamul să fie ales de Sfatul Vitejilor! 
     Cei Doi Savelo Se vor întoarce la cei sărmani. 
     Eu, Boerovisto, am fost ales, și cu poporul m-am identificat. 

                                  Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

Scriptura Secretă

          Mai-nainte de toți vecii a fost Timpul

La-nceput a fost Timpul,
Unicul principiu necreat,
Obârșia tuturor lucrurilor.
Mai-nainte de toți vecii a fost Timpul.

În mrejele Timpului
Odihnea un sâmbur nevăzut,
Înfășurat în profund întuneric,
În adâncă, năucitoare liniște.

Dorul scutură Timpul,
Coaja neființei pleznește,
O lumină nefirească năvăli
În lume creând poteci și drumuri noi.

Dar de unde izvora,
Lumina, oare din ce suflet?
Timpul se primenise doar într-Unu.
Noi toți existăm de când există Unul.

Acest Unu în nuntă
Se sfinți în Doi, care-s Unu,
Și apoi în Trei, în Patru, tot Unu,
Și în Infinitul care e tot Unu.

Sufletul este etern,
Doar trupul este lesne trecător.
Sufletul nu-și mai amintește nimic
Din peregrinările de mai-nainte;

Îi rămân doar unele
Îndemânări sau fapte rele
Lepădându-le între semenii lui,
Astfel dându-i și putere Destinului.

Pentru inițiații
Întru Eternitate drumul
Renașterilor contenește doar când
În sfințenie prea înaltă au ajuns.

Țineți minte ce vă spun:
Totul se naște din Unu și
Tot în el se destramă. Suntem îngeri!
Toți la un loc formăm un singur Dumnezeu.

Toate suferințele
Ce le încercăm în lume sunt
Mai ales suferințele Domnului.
Bucuriile noastre sunt și ale Lui.

Prin noi se purifică
Însuși Împăratul-a-Toate;
El este Comandantul cel mai Viteaz
În lupta cu răul din noi și chiar din  El,

Deci, mergând pe poteca
Paradisului, voi să spuneți:
”Eu vin din obștea sufletelor pure.
Am ieșit din șirul durerilor grele.”

Maica noastră va spune,
Întâmpinând pe fiecare:
”O, norocosule, fericitule,
Din omul care fuseseși ai ajuns Zeu!”


                    Traducere și adaptare: Adrian Bucurescu

Vara

         Mitologia anotimpurilor

     În legendele românești, Vara este o zână tânără, frumoasă și voinică, umblând mai mult fără veșminte. Acestei zâne îi place să se plimbe printre flori de toate culorile și miresmele, mângâindu-le și vorbind cu ele. Vara dă culoare și gust fructelor și încălzește apele. Ea locuiește într-un palat uriaș, numai din cleștar, aur și rubin, strălucind orbitor. Grădina acestui palat este plină de iarbă, flori și copaci, printre care se strecoară pârâiașe limpezi. Străjerii palatului sunt, pe rând, Cireșarul, Cuptorul și Gustarul. Este anotimpul preferat al celor mai mulți Români.
     Uneori, Vara poate veni brusc, sărind Primăvara, chemată de oile lui Dumnezeu:
Sub poalele muntelui,
Pasc oile Domnului;
Ș-o venit o iarnă grea,
Oile la cer zbiera.
Dumnezeu le-o auzât
Șâ la ele-o coborât
P-o scară lungă de ceară,
Să le-aducă flori de vară,
Din cununa fetelor,
Din struțu feciorilor.
     Vara este anotimpul dragostei și al oieritului:
Foaie verde și una,
Ține, Doamne, mult vara
Să stea badea cu mândra,
C-atunci îi faină stâna!
     În timpul verii, Românii, mai ales tinerii, obișnuiau să doarmă afară, obicei care, prin unele sate, se mai păstrează și astăzi:
Te-oi vide, mândro, la vară,
Cu cine-i durmi afară;
I durmi cu dorul tău,
Că cu mine ț-o fost rău.
     Vara e anotimpul muncii, al bucuriei de a trăi:
Dragu mi-i vara la câmp,
Că mai șuier și mai cânt
Și-mi mai trece de urât,
Că mai șuier și doinesc,
Din gânduri mai prăpădesc...

                                                                        Adrian Bucurescu