Oricâți galbeni și arginți din Dacia au furat Romanii și alți dușmani, tot au mai rămas destui, iar spectaculoasele descoperiri de tezaure monetare continuă. Pe foarte mulți dintre acești bani apare încrustat un cal, iar pe alții, se vede, mai rar, și un călăreț.
Nu doar călărețul se referă la marele rege Decebal, ci chiar și calul, întrucât DE C(H)EBAL se traduce prin ”Care mână Calul”; cf. rom.
di!,
dii!,
die!; lat.
caballus ”cal”; bulg.
kobila ”iapă”. Din
equus ”cal”, latina a format
eques ”călăreț; cetățean din clasa cavalerilor; cavaler”. Așadar, și dacicul DECHEBAL se traduce prin ”Cavalerul; Nobilul; Domnul”.
Însă DE CHEBAL putea fi tălmăcit și prin ”Calul Luminat (Luminos; Inteligent)”; cf. rom.
zi,
ziuă; alban.
di ”a ști; a cunoaște”; latin
caballus. Ca și în latina târzie, sunetele
che și
chi s-au transformat în
ce și
ci, și astfel, din DECHEBAL româna a moștenit substantivul
ducipal ”cal sprinten, voinic, frumos”. Folclorul românesc l-a reținut mai ales în basme, ca pe un cal năzdrăvan. Iată și o variantă a ”
Plugușorului”:
S-a sculat mai an
Bădica Troian,
Ș-a-ncălecat
Pe-un cal învățat,
Cu nume de Graur,
Cu șaua de aur...
Din nefericire, latinomanii din veacul al XIX-lea au transcris
Traian, în loc de
Troian, falsificând astfel textul popular, ca poporul român să fie cât mai... ”roman”, prostie ce continuă și astăzi. Cercetările arată că, până la
Școala Ardeleană,
Traian nu apare în onomastica românească, atestat fiind doar
Troian, inclusiv la Sud de Dunăre.
Așadar, avem un cal învățat, cu numele de
Graur. În românește,
graur nu se numește doar o pasăre, ci, adjectival, înseamnă un ”cal care are culoarea cenușie, împestrițată cu pete albe”. Ajungem acum la numele popular al sărbătorii de la 21 Mai,
CONSTANTIN GRAUR. Iată și dezvăluirea acestei stranii denumiri: în limba Dacilor, CON S-TANTIN însemna ”Calul cel Năzdrăvan; Care aleargă la Luptă”; cf. rom.
goană;
a goni; slav.
kon ”cal”; rom.
se;
dandana ”minunăție; ispravă; năzdrăvănie; întâmplare neplăcută; alarmă; situație critică și neașteptată; tumult”; latin.
tentio,
tentionis ”încordare; tensiune”. Din ce am văzut mai la deal, e limpede că și
Constantin era un supranume al lui Decebal.
Și numele
Helene este des întâlnit în onomastica dacică, și provine din E LENE ”Care strălucește; Cu Foc”; cf. rom.
a (pron. adj.);
ea;
Luna;
alean;
Ileana,
Leana,
Lina (n.). Totodată, într-un text de pe o tăbliță de plumb de la Sinaia, ce va fi prezentat când îi va veni rândul, sora lui Decebal este numită GEOPYR ”Strălucitoarea; Înfocata”; cf. rom.
giuvaier,
juvaier;
șfară.
La 21 Mai începe și Zodia Gemenilor, care, la Români, se mai numește și
Frații. De aceea, în această zi, Dacii, multă vreme și Românii, i-au sărbătorit pe Decebal și pe sora lui, Elene. Să fi fost oare frați gemeni? Cu certitudine, în vechile noastre icoane, ei erau Sfinții Împărați Constantin și Elena. Brațele crucii, care se află mereu între ei, Îi simbolizează pe Cei Patru Zei ai Universului, Tatăl, Maica, Fiul și Fiica, adică Sfânta Pătrime. Că marele rege dac era socotit sfânt aflăm de la istoricul Jordanes, care scrie că, după o victorie zdrobitoare asupra Romanilor, Decebal și alți câțiva comandanți au fost ridicați la rangul de ANSES ”Semizei; Îngeri”. În textele de la Sinaia, aceluiași Decebal i se spune ”Împăratul”.