marți, 18 aprilie 2017

Primăvara, la Urziceni


                               
                               Foto: Valeria Bucurescu

Mărturii despre Traci






     (...) În aceeași vreme, Sitalkes, regele Tracilor, moșteni un regat puțin întins, dar - mulțumită bărbăției și cumințeniei sale - și-a mărit cu mult stăpânirea, domnind plin de blândețe peste supușii săi. În bătălie era viteaz și vădea frumoase însușiri de cârmuitor de oști, având totodată multă grijă de veniturile Statului. În cele din urmă, puterea lui a sporit într-atât, încât a ajuns cârmuitorul unei țări mai întinse decât a oricărei domnii înaintea lui pe meleagurile Traciei. Litoralul regatului său se întindea de la ținutul Abderiților până la fluviul Istru. De la mare până în inima țării, pentru cel ce străbătea regiunea, era un drum atât de lung cât putea face un călător destoinic în treisprezece zile. Stăpânul unui regat atât de întins, Sitalkes avea în fiecare an venituri ce întreceau suma de o mie de talanți. Cam în vremea întâmplărilor pe care le-am amintit, purtând el un război, izbuti să adune din Tracia o armată mai mare de o sută douăzeci de mii de pedestrași și cincizeci de mii de călăreți.

                                        Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică

luni, 17 aprilie 2017

Herbul Dianei






A trecut azi-noapte un templu pe râu,
într-o țeapănă plută era închegat.
Luna pe cer, Luna în apă.
În fum de tămâie templul plutea mirosnat.

Năluci în odăjdii cu fir de aur,
năluci în odăjdii cu nestemate
murmurau imne în cinstea Lunii,
în cinstea crăiesei prea luminate.

Cine a mai văzut asemenea plută
cu Lună și cruce în vârf de catarg,
plută de care nu numai valurile
ci și spaimele noastre nocturne se sparg?

Lună, tu, prea curată vedenie,
tu, ce-ai luminat și stemele țării,
leagă sub plută duhorile morții
și mai dezleagă-le în hăul mării!

Ied am fost, în lapte am căzut.
Diana mă saltă de-a dreptul în cer,
în vreme ce, la cântatul cocoșilor,
toate iasmele pământului pier.

                             Adrian Bucurescu

sâmbătă, 15 aprilie 2017

Învierea lui Apollon-Zalmoxis




     Studiul textelor și al iconografiei geto-dacice relevă că, la cumpăna veacurilor VIII-VII î.e.n., teritoriul neamului getic al Napailor se afla cucerit de Scyți. În acest neam, într-o gospodărie de pe malul lacului sacru Saratokos, actualmente Sărățuica, S-au născut Gemenii Divini, Apollon și Diana, Fiii Zeilor Supremi, Dios și Maria. Cele mai multe texte afirmă că, într-o primăvară, Apollon a fost săgetat de niște Scyți, murind de pe urma rănilor. În unele texte se spune că Zeul a fost înviat, a treia zi, în zori, de sora Sa geamănă, Diana, cu apă din izvoarele lacului Sărățuica și cu ierburi tămăduitoare. Un astfel de text este cel păstrat ca talisman, într-un manuscris românesc din leatul 1784, ca răvaș de friguri:

            S A T O R
          A R E P O
          T E N E T
          O P E R A
          R O T A S

     Textul este un palindrom, adică este în așa chip întocmit, încât, din orice parte ar fi citit, de sus în jos, de jos în sus, de la dreapta la stânga ori de la stânga la dreapta, se obțin aceleași cuvinte: SATOR AREPO TENET OPERA ROTAS. Traducerea: Divina Fecioară din Morți (Pământ) L-a ridicat pe Cel Pierdut.

     Lexic:

SATOR - ”Strălucitor; Superb; Superior; Deplin; Integru; Cinstit; Slăvit; Divin”; cf. rom. a (se) sătura; ceteră; sitar (ornit.); lat. satur ”sătul; săturat; plin; bogat; saturat; închis”; satura ”tavă cu tot felul de fructe oferite anual Zeilor”; sidereus ”înstelat; de stele; astral; al Soarelui; solar; ceresc; divin”; engl. star ”stea”;
AREPO - ”Plantă; Ramură; Mlădiță; Fiică; Fecioară”; cf. rom. iarbă; aripă; Arefu (loc.); lat. oliva ”măslin”;
TENET - ”Pământ; Țărână;  Sfărâmare; Moarte”; cf. rom. ținut ”pământ; regiune”; a (se) tunde; dinte; țintă; grec. thanatos ”moarte”;
OPERA - ”Ridicare; Înălțare; Slăvire; Cinstire”; cf. rom. abur; lat. offero ”a pune în față; a prezenta; a expune; a oferi”;
ROTAS - ”Pierdere; Dispariție; Despărțire; Tăiere”; cf. rom. a (se) rătăci; a reteza.




                                   Așadar,  MÂNTUITORUL A ÎNVIAT!


                                                                                                    Adrian Bucurescu



vineri, 14 aprilie 2017

Stabat Mater Dolorosa


   




          Tăbliță dacică de la Sinaia

MAT YII PLOYII DIO. MAYHO GHESO E SOREGHEN  ISO DIO ALPEO NOESOCO CAPELO SOTO DE NORE HYT PYLOGHE. TODENO FEA ZOTO ONTIHY EPELYO RODOYPO NEYEMIE. PYPYLYO MOEHO E LID SO SOHETO. COEI LERYPO EO DEPYO MAHIDONYE PESYO. PLOHO MATEO SEDE OY IS TRIEO ON SOHITO DY-ES ARMYSO. DE TROGHE EN EN ODAE IO DENO. SASE ORTIEGHE TOYPYZO STIMHO ONZO RILIO. 
     Explicații la portrete:
ON MYDAY HAMO.
IL NOYSO. 

     Tălmăcirea:

     Măicuța Îl plângea pe Zeu. Maica presimțise că va fi condamnat Acel Zeu Curat, născut din voința Stăpânului din Nori, într-un bordei de plugari. Totdeauna va fi Domnul cel Strălucitor, Apollon, deasupra neamurilor. Fiuțul Maicii cel Fermecat a fost săgetat. Cei pociți și încuiați s-au sfătuit să Îl chinuie. Plângea Maica Sfântă că cei trei L-au săgetat pe al Ei voinic. 
     Cei dragi acasă L-au luat. Șase prieteni cu mânie i-au tăiat pe acei vicleni.
     Explicații la portrete:
Cea Prea Îndurerată.
Cel Sfânt.

                                    Adrian Bucurescu - Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

joi, 13 aprilie 2017

Trupul pe colină I L-au săgetat


       


     Tăbliță dacică de la Sinaia

SIGOT TEOENO HA POE GHETI TOTO SOU OP(O)NI STOE ENO NOHTO TRAHIO. SO TETA TOESI OA ZET YNAS. NO POETI HANOE HA OERS SOE PAHE E ROTE OD TETOE. IS GHETO EDZI TOROPS. NESTOE ENEZ NOCCTO MAHI DONS SOE DENSER. DOE STI FOTO NIST PRIEO. POPOE IST REO DET NOES OEO SASO TAH STTIO ED SA TREPE TOPSOEM IANO SIGOT. TOMAI HO GHETI OCOES RIHTO AI EO SATE SISE NOT S(E)RI CHETO DETO DINTO GHETE TOEO.

     Traducerea:

Adunându-se în taină, i-a rugat pe toți Geții, la amurg, să stea cu El noaptea întreagă. Și toți aceia cu făgăduieli s-au legat. Iar Fiul Domnului S-a rugat în pace pentru popor la Tatăl. Și Geții aceia au adormit. Niște ticăloși peste noapte s-au vorbit să-L osândească. Doi au stat ascunși în niște buruieni. Preotul cel Tânăr din nou la cei șase le-a zis să stea cu El. Trupul pe colină I L-au săgetat. Tomai și Geții ceilalți s-au trezit; și au văzut cei șase că Fiul a fost ucis. Atunci pe Tânăr Geții L-au îngropat. 

                             Adrian Bucurescu - Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005



Vinerea Seacă




Am căutat palatul tău, Românie,
și-am găsit doar o șubredă casă,
cu prispa năpădită de urzici
și cu streașina roasă.

În staul nu mai aveai nicio vită,
pomii îți erau de tot uscați,
în poiată - doar câțiva fulgi,
iar stâlpii, fără poartă, aplecați.

Tu nu erai acasă, mamă.
Te-oi fi schivnicit într-un munte
ori în vreo pădure de aramă
spre care nu mai duce nicio punte.

Te-oi fi ascuns prin răchitele Deltei
sau ai plecat pe mare cu corabia
ori, plină de dor fără nădejde,
vei fi pribegit prin Basarabia.

Mai trăiești sau m-ai lăsat orfan?
Unde te-ai dus, măicuța mea?
Desigur, aș plânge și eu
dacă lacrimi aș mai avea.

Te-oi fi dus, Românie, în cer
să cerșești pentru noi îndurare,
și eu mă rog și mă-nchin pentru tine
și ți-am aprins o albă lumânare,

pe când eroii tăi de altădată
cu Sfântul Aer se învelesc
și, înconjurându-ți hotarele
de Înviere se pregătesc.


                         Adrian Bucurescu