Venirea Zeilor

          Tăblițele dacice de la Sinaia

     LUCO DE NOCTO EDE RUMUANOY IDEAT HITUR. HE DOE ON NURE TE FOYON COPONO TELI. AUDEINDO MATEO SO VASORIO YSIE MATEO SO ZIEA DO DAVO FECOTO EN ALIT OE POETO RYBIETO. AHI NOESYO YON NUVOISO TAMARI OE TRACO DAVO GHETO: DENOE RE POPA DUE AETA TO LYOYN GHIOSO. DENOY SIMOALO EO YROTO. VIS OE UHIROE AOY AHIO TAMARO. MATO ZIEA DO DAVO GHETO ON MESO.

     Traducerea:

     În timpul nopții, au venit Luminoșii, trecând hotarul. De Cei Doi au povestit ostașii că au venit din Cer. Auzind Mama de Prinți, a plecat Mama spre Zei de acasă, făcând din drum un semn Copiilor. Îndată Prea Curații Gemeni au înțeles și au mers spre Cetatea Geților. La ziuă, Cei Doi Sfinți au trecut de Apa Fermecată. În ziua a șaptea, Ei S-au arătat. Văzându-i înghețați, Ea îndată I-a încălzit. Mama pe Zei în Cetatea Geților I-a adăpostit.

                  Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005
     

Ultima zăpadă

Eu n-am amintiri de la străbuni,
Eu am amintiri de la urmași.
Torc mâțișorii în aluni,
Iarna mai are doar câțiva pași.

Și totuși ninge cu fulgi de aur
Peste zurgălăii ghioceilor,
Și în ultima zi a lui Faur
Miros de pe-acum florile teilor.

Crestele pupezelor la hotare
Ca niște lăstari au răsărit.
În pământ șerpii ling mărțișoare
Și vama cucului a înmugurit.

Ce de alb peste vișini și pruni,
Primăvară, în curând ai să lași!
Eu n-am amintiri de la străbuni,
Eu am amintiri de la urmași.


                               Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

 

     Costumul e cel pe care l-am descris la început: mantie, cămașă din pânză cu mâneci lungi, pantaloni largi strâns jos în cute, peste care veneau încălțările, boneta frigiană din piele de oaie sau din pâslă, deosebindu-i pe ofițeri de soldații simpli, care luptau cu capul descoperit.
     Femeile sunt îmbrăcate în tunici cu mâneci largi și mici cute, răscroite în jurul gâtului, strânse în talie și care ajung până la glezne. Peste cămașă au o mantie scurtă, cu sau fără  mâneci; părul le este acoperit cu o basma răsucită în jurul capului. Aproape toate țin un copil de mână sau poartă în brațe un prunc.

                                     Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine,   Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 47 - 48

Praznic

Au înflorit iar ghioceii, brândușele și toporașii.
Spre România Primăvara desigur își îndreaptă pașii,
căci am văzut mocnind zăpada și-am auzit în depărtări
țipând pe drumul către țară pribege stoluri de cocori.

Numai din sufletele noastre să plece iarna nu se-ndură;
un frig siberian ne-oprește să ne mai luăm după natură,
și chiar când Soarele dă iama cu vâlvătaie din senin,
în sufletele noastre ninge și suflă crivățul hain.

Românii nu mai știu să râdă ca Dacii de odinioară,
să tragă cu săgeți în norii ce-ntunecă frumoasa țară,
și în vârtejuri de ninsoare nici nu mai văd care-s dușmanii,
nici nu mai murmură ”O, Helis, o, Helis Almus aba Tani!”.

Dar Zeii noștri nu ne uită, și-au hotărât un ceas năprasnic.
Compatrioți, venit-a vremea să facem pregătiri de praznic.
Pe culmi de munți ard focuri sacre, din corn Zalmoxis cheamă duhuri,
în ciuda iernii crapă gheața și crengile-s pline de muguri.

Și, aducându-ne aminte de vremile de vitejie,
să punem iar săgeți în arcuri și să ochim către stihie,
să ne răsară flori în suflet chiar când afară-i ger năprasnic!
Compatrioți, venit-a vremea să facem pregătiri de praznic!


                                                          Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

    Ovidius descrie armele și îmbrăcămintea Geților (...) și anume un cojoc, un pantalon larg, (...) un cuțit lung la șold, un arc cu tolba și săgețile aferente, muiate în otravă de șarpe. Cu informația aceasta coincid ilustrările Dacilor de pe Columna romană și de pe monedele victoriei lui Traian. Căci pe ambele se văd Daci bărboși într-o haină foarte scurtă, care ajunge până la genunchi, cu pantaloni lungi (...) și cu arcuri, sulițe și cu scuturi rotunde. Unii au capetele descoperite și luptă cu o spadă mare în formă de seceră. Alții poartă cojoace scurte peste haina lor și căciuli înalte, moțate. (...) Căci exista o stare (socială) dublă, a nobililor sau a celor cu căciuli și a celor mai mărunți cu părul în plete.

                            Gebhardi, Ludewig Albrecht, Geschichte des Reichs Hungarn und der                                             damit verbundenen Staaten, I. Theil, Leipzig, 1778, p. 46 - 47

Adrian Bucurescu - ”Atlanții din Carpați”, Ed. Obiectiv, 2002

Filipii de Iarnă

   

Viforul clănțăne. Un corb rănit
cade în poiana velină.
Niciun musafir nu a mai venit
astă seară la cină.

Ar fi fost o cină secretă,
în palatul cu țiglele în nori,
și pianiști cu fețe de cretă
ar fi cântat până în zori.

Vântul ar fi lovit în palat,
clătinând felinarul peronului,
în vreme ce caii ar fi nechezat
tropăind în portalul donjonului.

Nici Lună, nici stele, nici Soare,
nici zare și nici întuneric;
afară - cumplita ninsoare,
iar înăuntru - un chef coleric.

Și când sfeșnicele ar fi pâlpâit
înspre zilele ce ne-au mai rămas,
cu nădejde noi am fi năimit
propriul nostru parastas.


                         Adrian Bucurescu