Сергей Есенин / Serghei Esenin

   

          Метель / Viforul

Toarceţi, zile, firele trecutului meu,
Nicicând nu s-ar schimba sufletul viu în mine.
Nu!
Nicicând cu mine nu mă voi împăca,
Străin îmi este omul
Îndrăgostit de sine.

Vreau să citesc, dar cartea îmi scapă jos,
Şi casc întruna.
Somnul mă trage de pleoape...
Iar la fereastră
Prelung jeleşte vântul
De parcă-ar adulmeca
O înmormântare pe-aproape.

Arţarul cojit
În vârful său înnegrit
Despre trecut înspre cer
Fornăie răguşit.
Ce fel de-arţar e oare?
E pur şi simplu stâlpul infamiei
Potrivit de spânzurătoare
Ori de schinghiuit.

Şi mai întâi
Pe mine trebuie să mă atârne
Cu mâinile legate, bătut:
Pentru că am cântat
Răguşit şi dezordonat
Nelăsând să adoarmă
Ţara în care m-am născut.

Nu îmi plac
Cântecele cocoşului
Şi spun
Că dacă aş avea putere
La toţi cocoşii
Le-aş smulge măruntaiele
Pentru ca ei
Noaptea să nu mai zbiere.

Dar am uitat
Că eu precum cocoşul
Zbieram destul
Până în zori pe olat,
Părinteşti poveţe încălcând,
În inimă şi-n versuri zbuciumat.

Urlă viforul
La fel ca porcul
Care se frânge
La înjunghiere.
Rece,
De gheaţă e ceaţa,
De nu mai înţelegi
Unde e depărtare,
Unde e apropiere.

Luna, fără îndoială,
Câinii au mâncat-o -
Ea demult
Pe cer nu se mai zăreşte.
Smulgând un fir din caier
Mama
Cu-acelaşi fus vorbeşte.

Motanul cel surd
Atent spre-acele vorbe,
Capul grozav
Îşi atârnă din laviţă.
Nu degeaba vorbesc
Vecinii speriaţi
Că el seamănă
Cu-o neagră bufniţă.

Ochii mi se închid.
Şi cum aţipesc,
Aievea parcă văd
Ca-n vremuri de bîline:
Motanul ghiarele
Mi-arată-n depărtare,
Iar mama e ca o vrăjitoare
Din kievenele coline.

Nu ştiu, sunt bolnav
Ori nu sunt bolnav,
Însă gândurile
Îmi dau în clocot.
Aud ca la mormânt
O lopată lovind
Cu bocete prelungi
Ca de clopot.

Pe mine răposat
În groapă mă zăresc,
La aleluile văitate
De diaconi luând seamă.
Pleoapele ca un mort
Le las în jos,
Mi le apasă
Doi bănuţi de aramă.

Iar cu banii aceştia
De pe ochii morţi
Groparului mai cald îi va fi, -
După ce m-o-ngropa,
El de îndată
Cu o poşircă se va cinsti.

Şi va rosti tare:
"Iată un om ciudat!
Într-a lui viaţă
A făcut mult scandal...
Dar n-a putut să-şi însuşească
Măcar cinci pagini
Din Capital".

                        Decembrie 1924

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Bucureşti. Vedere de pe podul Basarab.

Mărturii despre Dacia

  

                     Strabo, "Geografia":

     "Partea de Miazăzi a Germaniei, de dincolo de Elba, este - cel puţin acolo unde se învecinează cu fluviul - în stăpânirea Suebilor. Apoi, îndată urmează teritoriul Geţilor, la început îngust -mărginit la Sud  cu Istrul, în partea opusă cu munţii Pădurii Hercinice şi cuprinzând şi o parte din munţi.
     (...)  A existat şi o altă împărţire a teritoriului chiar din cele mai vechi timpuri: căci pe unii îi denumesc (autorii) Daci, iar pe alţii Geţi. Geţii sunt cei care se întind spre Pont şi spre Răsărit, iar Dacii cei care locuiesc în partea opusă, spre Germania şi spre izvoarele Istrului. 
     (...) Prin ţara lor curge râul Marisos, care se varsă în Dunăre. Pe aceasta îşi făceau Romanii aprovizionările pentru război. Ei numeau Danubius partea superioară a fluviului şi cea dinspre izvoare până la cataracte. Ţinuturile de aici se află, în cea mai mare parte, în stăpânirea Dacilor. Partea inferioară a fluviului, până la Pont, de-a lungul căreia trăiesc Geţii -, ei o numesc Istru".
    
    

Fluture pe scară

Violetele

Trece un pas de argint prin stele.
Nu uitaţi: înflorim în goana luminii!
Pe Marea Neagră, în larg, au salvat
o fată frumoasă delfinii.

E nemaipomenită generaţia noastră -
fiecare conducem o navă
aero-, maritimă sau desfăşurăm
pânzele inimii pe zarea concavă.

Ne dezinfectăm conştiinţele
printre razele gamma şi eprubete
şi e frumos că ne zbuciumăm
pentru destinul acestei planete.

Ceea ce e mai frumos pentru noi
e că, deşi nu prea mai avem vreme,
încă admirăm uneori violetele
în pauza dintre logaritmi şi sisteme.


                                               Adrian Bucurescu

Fenomenul BIG BANG, aşa cum îl descriau şi Geto-Dacii

Geneza

     Istoria Secretă

     În privinţa Facerii Lumii, aproape toate religiile şi mitologiile bat câmpii. Singurele excepţii demne de luat în seamă sunt câteva opiniii hinduse, foarte inteligente, precum şi părerile geto-dacice, care descriu ceea ce astăzi se numeşte Fenomenul Big Bang. Dar, ca să ştim exact ce gândeau iluştrii noştri strămoşi cu privire la Creaţia Divină, va trebui să ne familiarizăm cu experienţe ezoterice şi cu limba străveche, care avea aproximativ opt vocale şi 40 de consoane, iar gramatica o făceau tonurile şi accentele.În scris, nu apărea niciodată vocala Ă.
     În etnobotanica geto-dacică este atestată şi ANNIASSEXE, o plantă medicinală, a cărei denumire trimite la mai multe tâlcuri. Unul dintre ele este AN NIASSEC(Ă)SE "Creaţia; Geneza; Facerea"; cf. rom. în; a născoci; născuse. Aceleaşi vocabule aveau şi un sens mai larg, de pildă A N(Ă)N IAS SEC(Ă)SE, ce se traduce astfel: "Din Somn S-a ridicat A-Tot-Puternicul (Cel-de-Sus); Din Nimic a ieşit Natura (Energia; Forţa; Solidul; Palpabilul)".
     Lexic:
A N(Ă)N - "din somn; din nimic; de niciunde; de nicăieri"; cf. rom. a; nani; lat. non, germ. nein "nu";
IAS - a ieşi; cf. rom. a ieşi;
SEC(Ă)SE - "puternic; tare; înalt; sus; peste"; cf. rom. zăgaz; schijă; sacâş "scaun"; sacâz; Ciucaş (munte); Secaş (râu); Sighişoara (loc.);
     Observaţie: Zero nu înseamnă doar "Gol; Nimic", ci şi "Absenţa a Ceva ce există".
     Sublimând ezoteric denumirea, se ajunge la AN NIAS SEC(Ă)SE AN NIASS EC(Ă)SE, ce se tălmăceşte astfel: "Din Haos (Vălmăşag) Cel-de-Sus a creat (a instaurat) Ordinea".
     Lexic:
AN - "din"; cf. rom. în;
NIAS - "haos; vălmăşag; dezordine"; cf. rom. noajă "haită (de lupi); turmă; cireadă"; nici; a năuci; alban. naze "nazuri; mofturi";
SEC(Ă)SE - "puternic; tare; înalt; sus; peste"; cf. rom. zăgaz; schijă; sacâş; sacâz; Ciucaş; Secaş; Sighişoara;
AN NIASS - "a creat; a ridicat; a întărit; a instaurat"; cf. rom. în; naş; a năşi; naos; neaoş;
EC(Ă)SE - "ordine; orânduială"; cf. rom. acuşi "acum"; ogaş; Acâş, Agăş (loc.); lat. occasio "ocazie; prilej; împrejurare favorabilă"; rus. ukaz "ordin; ordonanţă; decret; hotărâre ce nu poate fi pusă în discuţie".
     Un alt document geto-dacic, care dă amănunte în privinţa Genezei, este o inscripţie, cu litere latine, pe o coloană votivă de marmură, descoperită la Jupa, judeţul Caraş-Severin: MARTI.AVGIPR.SALVTE.IDIN.
Una dintre lecturile acestei inscripţii este aceasta: MAR TIA V(Ă)G I P(Ă)R(Ă) SALUT E IDIN. Traducerea: "Dumnezeu a făcut Universul eliberând Focul; Zeul a creat Totul eliberând (ridicând) Energia (Căldura) din Încleştare".
     Lexic:
MAR - "Universul; Lumea; Totul; Întregul; Absolutul"; cf. rom. mare; a (se) mări; măreţie; mir; rus. mir "lume";
TIA - "Dumnezeu; Zeu"; cf. lat. Deus ""Zeu; Dumnezeu; stăpân; domn";
V(Ă)G - "a face; a crea; a ridica"; cf. rom. a face; fag;
P(Ă)R(Ă) - "foc; căldură; energie; forţă"; cf. rom. pară (de foc); vară;  fier;  fiară;  fire (sg.); grec. pyr "foc";
SALUT - "eliberat; slobozit; ridicat; întărit; salvat"; cf. rom. a (se) sălta; saltea; lat. salus, salutis "salvare; mântuire";
IDIN - "strânsoare; încleştare; sforţare; abţinere; oprire"; cf. rom. a (se) aduna; idenie "încercare"; ajun; a ajunga; a (se) ţine; a (se) aţine; hodină; a se hodini.

     Geniu intuitiv, poetul nostru naţional, Mihai Eminescu, este cel mai aproape de descrierile geto-dacice ale Genezei. Iată un celebru fragment din poemul "Scrisoarea I":
La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl...
Punctu-acele de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii, 
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit (...)

     Ce-ar mai fi de adăugat?

                                                    Adrian Bucurescu