Nălucile
În mitofolclorul românesc, Năluca este o fiinţă fantastică, imaginară, o arătare. Alteori, o imagine fugară şi înşelătoare, o închipuire deşartă, iluzie sau himeră. Năluci li se mai spune strigoilor, moroilor şi stafiilor. Năluca tulbură somnul copiilor, provocându-le vise urâte, înspăimântându-i, atunci fiind confudată cu Muma Pădurii. Pentru a o alunga, o descântătoare ia copilul, îl atinge uşor cu capul de pereţii
în pieziş, adică în peretele de la Apus, apoi în cel de Răsărit, apoi în cel de Miazănoapte, apoi în cel de Miazăzi, şi zice:
- Fugi, părete de părete,
De la N., să nu-l înspăimântezi,
Să nu-l dăşteptezi!
La Miazăzi:
-
Fugi, părete de părete,
De la N., să nu se sperie,
Să nu se mai dăştepte!
Apoi în peretele de Răsărit:
- Fugi, Lucă de Nălucă,
De la N., să nu te-arăţi,
Să nu-l sperii,
Să nu-l dăşteptezi,
Ca să nu ţipe!
Tot aşa şi la Apus.
O Nălucă este Bâja, fiinţă rea, care se ascunde în foc. Bau-Baul are înfăţişare de lup, al cărui urlet îl imită. Băbâcul, Băbălucul sau Bălăuca, Babalâca este o fiinţă urâtă şi rea, având darul de a se face mică de tot şi de a se vârî în toate lucrurile, chiar şi în copiii răi. Bâca dă brânci copiilor să cadă jos din pat, de pe trepte şi chiar de pe loc neted. Bodaia este dracul care sperie şi ia copiii. Bolea e un soi de spiriduş, care gâdilă copiii.
- Merge Bolea pe-aici, pe ici
Şi face hap-hap de ici, spun mamele, gâdilând copiii şi apucându-i de nas sau de urechi.
Borza este descrisă în descântece astfel:
Borză îmbrozată,
Borză blestemată,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii beliţi,
Cu ureche dăbălată,
Cu gura căscată,
Cu mâini crăpăcioase,
Cu mâini flocotoase.
Caul sau Caua are înfăţişarea stranie a unui animal, care-şi poate schimba glasul şi faţa, ca să sperie copiii. El poate să-şi lungească trupul şi atunci copiii văd o arătare lungă, fără început şi fără sfârşit, şi care, întinzând o mână de negură, îi poate smulge de lângă uşă şi să-i ducă în ţara lui, unde-i chinuie sau îi pune la îngrăşat, ca să-i mănânce. Caua are şi un descântec:
Merge Caua pe perete
Şi mănâncă şapte fete.
Didiul este un moşneag ceţos, care îngheaţă totul în calea lui. Cu el se sperie copiii, ca să nu iasă în gerul de afară. Altă Nălucă este Goaţa, Goţa, Gaga sau Goga, o babă cu dinţii de lână, care trăieşte de când lumea şi strânge copiii care plâng, în sacul ei mare. Copiii mai sunt speriaţi cu Bătrânul, Gagul, Ţiganul, Moşul, Turcul şi cu mulţi alţii.
O Nălucă este şi Moima, pe care mamele o alungă cu acest descântec:
Moimă moimată,
Cată de-ndăraptă,
Că de nu-i îndărăpta
Din vârv până-n rădăcină,
Tot ti fac ţară şi fărină;
Cu bani de argint încungiura-te-oi
Şi napoi îndărăpta-te-oi.
În arta românească modernă, cel care a imaginat cele mai impresionante Năluci - "
Himere" - a fost marele sculptor Dimitrie Paciurea.
Adrian Bucurescu
