joi, 11 august 2016

Moment zgubilitic






          Năsturica

Are ochii ca cafeaua
Şi gura ca carameaua
Şi pielea ca catifeaua,
Da' cântă ca cucuveaua.

Ba că banii nu ne-ajung,
Ba că am nasul cam lung,
Ba c-amoru-i foc de paie,
Ba că-i laie, ba-i bălaie.

Năsturico, draga mea,
Ascultă, fă, la mandea,
Că eu sunt un om de bine,
Da' m-am săturat de tine.

Fă, doamnă de Ferentari,
Du-te după bişniţari,
Să-ţi scoată banii pe nas,
Că tot chioambă ai rămas.

Vedea-te-aş colo-n azil,
Tare cum e un fitil,
Să umbli-n chiloţi de tablă
Şi să zdrăngăni ca o rablă,

Să-ţi dârdâie deştele,
Să miroşi ca peştele,
Să miorlăi ca mâţele
Şi să-ţi înnozi ţâţele,

Să n-ai parte de-ajutoare,
Să te usuci de-a-n picioare
Şi să intri în spital
Din motiv sentimental,

Să te ducă popi la Bellu
C-ai fugit cu ăla chelu'!
Plesni-ţi-ar varicele,
Hali-te-ar furnicile!

                   Adrian Bucurescu

miercuri, 10 august 2016

Adrian Bucurescu - SOLSTIŢIUL DE VARĂ. Colecţie particulară


Mitologie românească






          Nălucile

     În mitofolclorul românesc, Năluca este o fiinţă fantastică, imaginară, o arătare. Alteori, o imagine fugară şi înşelătoare, o închipuire deşartă, iluzie sau himeră. Năluci li se mai spune strigoilor, moroilor şi stafiilor. Năluca tulbură somnul copiilor, provocându-le vise urâte, înspăimântându-i, atunci fiind confudată cu Muma Pădurii. Pentru a o alunga, o descântătoare ia copilul, îl atinge uşor cu capul de pereţii în pieziş, adică în peretele de la Apus, apoi în cel de Răsărit, apoi în cel de Miazănoapte, apoi în cel de Miazăzi, şi zice:
- Fugi, părete de părete,
De la N., să nu-l înspăimântezi,
Să nu-l dăşteptezi!
     La Miazăzi:
- Fugi, părete de părete,
De la N., să nu se sperie,
Să nu se mai dăştepte!
     Apoi în peretele de Răsărit:
- Fugi, Lucă de Nălucă,
De la N., să nu te-arăţi,
Să nu-l sperii,
Să nu-l dăşteptezi,
Ca să nu ţipe!
     Tot aşa şi la Apus.
     O Nălucă este Bâja, fiinţă rea, care se ascunde în foc. Bau-Baul are înfăţişare de lup, al cărui urlet îl imită. Băbâcul, Băbălucul sau Bălăuca, Babalâca este o fiinţă urâtă şi rea, având darul de a se face mică de tot şi de a se vârî în toate lucrurile, chiar şi în copiii răi. Bâca dă brânci copiilor să cadă jos din pat, de pe trepte şi chiar de pe loc neted. Bodaia este dracul care sperie şi ia copiii. Bolea e un soi de spiriduş, care gâdilă copiii.
     - Merge Bolea pe-aici, pe ici
Şi face hap-hap de ici, spun mamele, gâdilând copiii şi apucându-i de nas sau de urechi.
     Borza este descrisă în descântece astfel:
Borză îmbrozată,
Borză blestemată,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii beliţi,
Cu ureche dăbălată,
Cu gura căscată,
Cu mâini crăpăcioase,
Cu mâini flocotoase.
     Caul sau Caua are înfăţişarea stranie a unui animal, care-şi poate schimba glasul şi faţa, ca să sperie copiii. El poate să-şi lungească trupul şi atunci copiii văd o arătare lungă, fără început şi fără sfârşit, şi care, întinzând o mână de negură, îi poate smulge de lângă uşă şi să-i ducă în ţara lui, unde-i chinuie sau îi pune la îngrăşat, ca să-i mănânce. Caua are şi un descântec:
Merge Caua pe perete
Şi mănâncă şapte fete.
     Didiul este un moşneag ceţos, care îngheaţă totul în calea lui. Cu el se sperie copiii, ca să nu iasă în gerul de afară. Altă Nălucă este Goaţa, Goţa, Gaga sau Goga, o babă cu dinţii de lână, care trăieşte de când lumea şi strânge copiii care plâng, în sacul ei mare. Copiii mai sunt speriaţi cu Bătrânul, Gagul, Ţiganul, Moşul, Turcul şi cu mulţi alţii.
     O Nălucă este şi Moima, pe care mamele o alungă cu acest descântec:
Moimă moimată,
Cată de-ndăraptă,
Că de nu-i îndărăpta
Din vârv până-n rădăcină, 
Tot ti fac ţară şi fărină;
Cu bani de argint încungiura-te-oi
Şi napoi îndărăpta-te-oi.  
     În arta românească modernă, cel care a imaginat cele mai impresionante Năluci - "Himere" - a fost marele sculptor Dimitrie Paciurea.

                                                                                             Adrian Bucurescu

marți, 9 august 2016

Сергей Есенин / Serghei Esenin








          "О Боже, Боже, эта глубь..." / "O, Doamne, Doamne, acest adânc..."

O, Doamne, Doamne, acest adânc
E pântecul Tău azuriu.
În gura Caspicii, ca un buric,
Se arată Soarele auriu.

La cârlige de stele înnozi aţă,
Şi, pescuind, pe noi ne prinzi,
Şi ca în vârşe zile arunci
Într-ale lacurilor oglinzi.

Dar îm strâmta plasă pescărească
Somnul prins nu se lasă.
Nu mă tragi cu al zării năvod
În a Ta liniştită casă.

Pogoară pe pământ fără straie,
Genunea apelor tulburând,
Clocotitor ca smoala, răsăritul
Pe trupurile noastre vărsând!

Să ardă buzele focului
Lumeasca grozăvie şi ruşine,
Şi-n schitul Tău albastru din crâng,
Ca pe hulubi, spală-mă şi pe mine!

                                              1919

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Reynald Secher şi Stephane Courtois, în Maramureş. Foto: Florin Eşanu


luni, 8 august 2016

La Sărăţeni


Povestea vorbei






          Ţara lui Cremene

     O expresie precum Ţara lui Papură Vodă este Ţara lui Cremene, care înseamnă "loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva". Recunoaşte oare cineva această ţară? Alte sintagme privindu-l pe Cremene se referă la satul, la târgul şi chiar la codrul lui. Dacă expresia Ţara lui Papură Vodă vine într-adevăr de la un haiduc, cum am mai scris la această rubrică, este posibil ca şi Cremene să fi făcut parte din aceeaşi tagmă, mai ales că a avut şi codrul lui. Acesta nu poate fi altul decât celebrul Gruia, care a dat şi numele unui port de la Dunăre, în judeţul Mehedinţi, aflat foarte aproape de localitatea de pe malul sârbesc al Dunării, unde se născuse tatăl său, vestitul Baba Novac. Gruia Novac, fiul cel mare, şi fraţii săi, Novăceştii, apar plasaţi la început în pădurile Bucovăţului, pe dealurile din jurul Craiovei. Mai târziu, apar traşi spre partea muntoasă a Olteniei. S-au păstrat până astăzi balade despre Gruia Novac, una dintre ele fiind culeasă de folcloristul Petre Dulfu la Turnu Severin:
Dinspre Munţii Lotrului,
Prin strâmtoarea Oltului, 
Cine se coboară-n cale,
Către Dunăre la vale?
Colo-n munţii olteneşti,
Sus la curţi mari novăceşti,
Plimbă-mi-se prin ceardac,
Trist, feciorul lui Novac.
     În judeţul Mehedinţi mai există şi astăzi satul Cremenea, iar un sat omonim s-a aflat şi pe raza comunei Densuş, din Ţara Haţegului. În Munţii Făgăraşului, pe unde a mai haiducit Gruia, se găsesc şi stâncile zise Colţii lui Cremene.Sinonimia Gruia-Cremene a fost posibilă datorită arhaismului gruhie, cu varianta cruhie, care însemna "piatră dură".

                                                                                         Adrian Bucurescu