Сергей Есенин / Serghei Esenin

          "Отвори мне, страж заоблачный..." / "Deschide-mi, străjer de peste nori..."

Deschide-mi, străjer de peste nori,

Albastrele porţi ale zilei, la Răsărit!

Un înger alb, în acest miez de noapte

Calul meu l-a răpit.

Lui Dumnezeu Îi e de prisos,

Calul meu - mie forţă şi fală.

Ascult cum nechează tânguios

Muşcând auria zăbală.

Văd cum muşcă şi cum se zbate,

Trăgând de arcanul încordat,

Şi zboară cu el, ca Luna, deodată,

Părul şarg în văzduhu-nnorat.

                                          1918

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

O curte de la Sărăţeni

Moment zgubilitic

          Alea iacta est

Oaia ce-a mâncat-o lupu'
A făcut cu el un cuplu
Ce din ce în ce mai suplu
A lăsat în urmă grupu'.

De-aia, trecând Călmăţuiu,
A zis Cezar către Puiu:
- Alea au fost aruncate.
Oricum, erau prea uzate.

Poate-au picat pe vreo vulpe
Încercând să se disculpe.
Azi nimic nu e exclus -
Toate sunt cu fundu-n sus.

Iaca, un şoarece beat
Strigă ca un apucat:
- Unde-i mâţa să mă vadă,
Să-i dau pixul să mi-l roadă!

Dar mâţa, la ora aia,
E pe plajă la Mamaia,
Între doi motani isteţi,
Şi nu-i plac şoarecii beţi.

Mai bine sparge seminţe
Şi scapă şi de şedinţe.

                    Adrian Bucurescu

Adrian Bucurescu - CĂŢELUL BOBI, ÎNTR-O LUME MAI BUNĂ

Universul magic

          Cu ce se descântă

     În descântecele româneşti, se întrebuinţează sau sunt invocate lucruri dintre cele mai diferite. Astfel, pentru deochi se sting cărbuni în apă neîncepută. Cu paraua, un ban de altădată, se descânta de albeaţă:
Cu para te-am descântat,
Albeaţa din ochi ţi-am luat; 
Cu para eu am tăiat-o,
În mare am aruncat-o,
Şi N. a rămas curat,
Luminat,
Ca argintul strecurat,
Ca steaua în cer,
Ca roua în câmp.
     De apucat se descântă cu pieptăni, ca în acest descântec din Păstrăveni, ţinutul Neamţ:
Nu descleşt pieptenii,
Ci descleşt strânsoarea
De 99 încheieturile.
Să rămâie N. sănătos,
Cu Dumnezeu, care l-a făcut
Şi cu maică-sa, care l-a născut.
     Răsurile de pe căpistere se folosesc în descântecele de bubă:
M-am dus la vrăjitoarea N.
Şi m-a descântat cu răsuri de pe căpistere,
De vârf au luat,
De rădăcină au picat
Şi-au secat.
     Buba poate fi alungată cu mai multe obiecte, ca în acest descântec din Lunca Cernii de Sus, ţinutul Hunedoarei:
Că io m-oi duşie în  lume
Şi în ţară,
Şi-oi ridica nouă ficiori
Cu nouă furcerele,
Cu nouă toporele,
Cu nouă sfrederele,
Cu nouă dălţi, 
Cu nouă bărzi,
Cu nouă săbii;
Cu furcerele vom înţepa,
Cu toporele vom ciocârţi, 
Cu sfredelile vom sfredeli,
Cu dălţile vom dăltui,
Cu bărzile vom bărdui
Cu săbiile te vom săcui
Şi p-a voastă voie n-o fi!
     Într-un descântec de şarpe, din Maramureş, se întrebuinţează turtă de cenuşă şi lapte de cenuşă:
Leac, leac,
Muşcătură de gândac.
Şeade o fată răsturnată
Sub un stan de piatră.
Lucrul ce-l lucra?
Făcea la şarpe de mâncare:
Turtă de cenuşă,
Lapte de cenuşă,
Lapte de cătuşă.
Cum mâncară,
În loc crăpară;
Cum băură,
În loc plesniră.
     În graiul maramureşean, gândac înseamnă şarpe, iar cătuşă, pisică.
     Piperul negru, pucioasa, vinul şi rachiul se folosesc în descântecele de vifor. În descântecele de izdat, se întrebuinţează crucea şi tămâia:
La cap, cap de ligan;
La piept, crucea mânăstirii;
La inimă, inimă de vidră;
La picioare, picioare de drac.
Dracul a crăpat,
Inima lui N. i-a alinat.
Cu tămâia l-am tămâiat,
Cu limba l-am descântat.
Peste 99 de încurături de cal
L-am aruncat,
Cu crucea l-am depărtat.

                                                                                                   Adrian Bucurescu

Maramureş. Foto: Florin Eşanu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

    "Песни, песни, о чем вы кричите?..." / "Cântece, cântece, de ce strigaţi?..."

Cântece, cântece, de ce strigaţi?
Sau n-are rost mai mult să primesc?
Firele albastrei linişti învăţ
În zulufii mei să le împletesc.

Eu vreau să fiu şi dulce şi aspru,
Tăcerea de la stele s-o însuşesc.
Sălciile la drum prea frumos
Somnoroasa Rusie o străjuiesc.

În toamna aceasta, sub Lună,
E bine să hoinăreşti prin dudău
Şi spice din drum să aduni
În săracul suflet al tău.

Dar albastrul câmpiei nu vindecă.
Sau voi, cântece, nu v-aţi scuturat?
Cu o mătură de aur seara
Pe drumul meu face curat.

Sunt şi mai bucuros când mă opreşte
Vântul şi îmi strigă: "Tu să fii
În viaţă tot atât de rece
Precum sunt toamna teii aurii!"

                                     1917 - 1918

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu