Роберт Рождественский / Robert Rojdestvenski

          ПЕСЕНКА СОЛДАТА / CÂNTECUL SOLDATULUI

     (Из кинофильма "Неуловимые мстители") / (Din filmul "Răzbunătorii imperceptibili")

Satan se plictisea 
                          câteodată...
Într-o zi
el bătu la uşa-ncuiată
a femeii soldatului
şi-i spuse: "N-ai teamă,
                                  eu nu-ţi fac nimic, 
aş vrea doar să mă hodin un pic,
să m-aşez, să răsuflu un pic".
Muierea cătanei, de atâta vreme
                                               în singurătate,
l-a lăsat să intre pe Satan
şi i-a pus pe masă bucate.
Peste an, în faţa vetrei,
                                  de cu zori,
zâmbeau cinci, 
                      poate şapte
                                       drăcuşori.
Am, printre altele,
                           această întrebare:
în ce-i vinovată nevasta
                                   oare?
În ea de la naştere şade
                                    un drac!...
Eu nu ştiu, nu ştiu, zău, ce să fac.
La scumpa mea dulce
                                  m-aş întoarce
Dar îmi stă dracul Mahno în drum -
                                                      n-am ce-i face.
Şi-ntre timp, trag din greu 
                                       la război
eu soldatul, săracul;
tu, Marusea,
nu crede
             în dracul!

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Transfăgărăşanul

                                                                           Foto: Valeria Bucurescu

Povestea vorbei

          A da sfoară în ţară

     Zicala a da sfoară în ţară înseamnă a răspândi o veste, un zvon; a da de ştire. Luată cuvânt cu cuvânt, sintagma nu pare a avea legătură cu ceea ce vrea să spună. De fapt, cu ceva vreme în urmă, nici nu se spunea aşa, ci a da şfară în ţară. Se pare că primul care a dat o explicaţie veridică acestei zicale a fost Mihail Sadoveanu.
     În limba veche, şfara era fumul gros, care semnala, de pe culmi de munţi şi dealuri, năvălirea duşmanilor, ca astfel oamenii să se poată pregăti sau a se ascunde. Atunci, străjile, care vedeau focul aprins de cel care prindea de veste primul, aprindeau la rândul lor focurile, din care se ridica şfara, ce se vedea de departe. În scurtă vreme, fuioare de fum gros anunţau oştenii şi civilii din toate colţurile ţării că vine primejdia.
     De cele mai multe ori, şfara se făcea dintr-un mănunchi de cânepă, care se înmuia în grăsime de porc sau de oaie, şi apoi, aprins, scotea un fum gros, vizibil de la mare depărtare.
     Treptat, cuvântul şfară a dispărut din vorbire, sau a rămas prin locuri mai izolate, şi aşa nu s-a mai ştiut de unde vine zicala, iar şfara a fost confundată cu sfoara. Totuşi, de la şfară au rămas derivate, care circulă şi astăzi, cum ar fi sfarog "lucru uscat, întărit din pricina căldurii sau a vechimii" şi a se sfarogi "a se face sfarog; a se scoroji; a-şi pierde vigoarea fizică".
     Prefacerea şfarei în sfoară nu este singurul caz de acest fel din paremiologia românească; tufă de Veneţia vine de la tufă de fâneaţă; a nimerit orbul Brăila, de la afabetul Braille; câinii din Giurgiu, de la cei din giulgiu, şi tot aşa...

                                                                                                       Adrian Bucurescu

Casa de la Sărăţeni. Foto: Maria Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          "О красном вечере задумалась дорога..." / "În roşia seară cade pe gânduri drumul..."

În roşia seară cade pe gânduri drumul,
Tufe de scoruş în ceaţă se destramă.
Baba-izbă cu fălcile pragului
Miezul tăcerii îl miroase cu teamă.

Frigul de toamnă mângâietor şi blajin
Se furişează prin ceaţă-n curtea cu ovăzul;
Prin geamul albăstriu un copil bălai
Spre jocul ciorilor îşi îndreaptă văzul.

Cuprinzând hornul, urcă scânteind
Cenuşa verde din soba rozalie.
Cineva nu e, şi blânda adiere
De acela şopteşte, în noapte, zurlie.

Cineva cu călcâiele nu va mai strivi
Prin crâng ierburi de aur şi crestate frunze.
Înăbuşit oftatul îşi cufundă sunetul,
Ţintind clonţul bufniţei ursuze.

Hăţişul se-ncruntă, în grajd e somn tihnit,
Albul drum alunecă în şanţ oftând...
Şi duios jelesc paiele de ovăz,
Din buzele blândelor vaci atârnând.

                                                                                    1916

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Efectul razelor gamma asupra crăiţelor. Foto: Valeria Violeta Bucurescu

Misterele Zalmoxiene

          Pe Câmpul de la Direptate

          Nu demult, sub titlul ”Ștefan cel Mare, în Oastea lui Zalmoxis”, am postat un documentar cu slăvitul voievod, inițiat în Tainele Daciei. Revin cu un argument decisiv: pe una din fețele unei tăblițe de plumb de la Sinaia se află chipul domnitorului, ce poartă inconfundabila cușmă dacică, iar pe cealaltă față, stema Moldovei, aceea cu legendarul bour.

      În jurul portretului scrie: UI MYD CHEV O ȘT(EFAN).
     Pe discul cu stema Moldovei scrie: TAPO PANTELOON ŞT(EFAN) DAVO I VASCH
     Traducerea: Măria Sa. Chipul lui Ștefan. Au strigat oştenii cu toții: - Ştefan să fie ales domn!

     Lexic:
UI - ”a sa; al său”; cf. rom. îi (pron.); rus. eio ”a(l) ei”;
MYD - ”mărire; înălțime; majestate”; cf. rom. moț; Midia - promontoriu; alban. i madh ”mare”;
CHEV - ”chip; cap”;
O - ”al lui”; cf. rom. a (art. hot. adj.); o (pron.);
ȘT(EFAN) - Ștefan;
TAPO - "a striga; a suna; a răsuna"; cf. rom. a ţipa; tobă;
PANTELO - "oşteni; războinici"; cf. rom. pandur; bondar; pandalii; Pintilie ; Vintilă (n.); latin. panther, panthera "panteră";
ON - ”cu toții; la un loc”; cf. rom. a (se) uni; în; latin. unie ”a uni; a reuni; a contopi”; unio ”unitate; unicitate”; 
ŞT(EFAN) - Ştefan;
DAVO - ”domn; mai-marele; conducător; peste”; cf. dac. DAVA ”cetate; fortăreață”; rom. după; latin. divus ”zeu; titlu dat împăraților divinizați”; alban. dobi ”profit; avantaj; folos; utilitate; beneficiu”;
 I ”să fie; este”; cf. rom. îi; e;
VASCH - ”măreț; deosebit; ales”; cf. rom. pisc; bașca; pască; vâsc; rus. vîsokii ”înalt; mare; foarte bun; superior; ales; distins; important; sus-pus; deosebit; înălțător; sublim”; vîsoko ”sus; în sus; e sus; e departe”.

     E posibil ca Grigore Ureche să se fi inspirat și din textele de pe tăblițele de la Sinaia, care nu sunt doar o cronică a Daciai, ci și a Țărilor Române. Iată ce scrie el în ”Letopisețul Țărâi Moldovei” despre evenimentul pomenit mai sus: ”Când s-au strânsu țara la Direptate. / Deciia Ștefan Vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă Direptatea, și i-au întrebatu pre toți: este-le voie tuturor să le fie domn? Ei cu toții au strigat într-un glas: ”În mulți ani de la Dumnezeu să domnești!” Și deacii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolo luo Ștefan Vodă steagul Țărâi Moldovei și să duse la scaunul Suceavii. Deacii Ștefan Vodă gătindu-să de mai mari lucruri să facă, nu cerca să așaze țara, ci de războiu să gătia, că au împărțitu oștii sale steaguri și au pus hotnogi și căpitani, carile toate cu noroc i-au venit”.

     Din cele două texte, dacic și românesc, se poate înțelege că nu doar Ștefan cel Mare era inițiat în Misterele Zalmoxiene, ci și primii noștri cronicari!

                                                                            Adrian Bucurescu